Vorba din vis
de Parintele Sandu Tudor
Atipesc, la ceasul de hodina,
florile si fiarele 'mpreuna.
Linul suflu fara de lumina
prin tulpini si trupuri se ingana.
Somnul lor usor se 'nfrigureaza,
tresarit se tese 'n picotire.
Intre gene si pe frunze teama treaza
joaca insomnarea lor subtire.
Singura faptura omeneasca,
fiindca e cuvantatoare gura,
chiar din adormirea ei trupeasca
face talc de mare ghicitura.
Bate visu 'n inima de om
ca o apa de pe lumea ceealalta.
Din adanc oglinzile de somn
se ridica spre vedenie inalta.
Vezi launtric par 'ca in afara
fata lumii cea nebanuita,
bucuria cea de-a-doua-oara
peste noapte ochilor ivita.
Cresc minuni si nu te mai uimesti.
crezi ca sunt acele ce n 'au fost,
si pornit de-avant vrei sa graiesti
un cuvant sonor cu-anume rost.
Gura insa-ti sta de rece piatra,
din trup stins se sbate proorocul;
dar, lumina 'n cenuseata 'n vatra.
cugetul zbucnin 'naripa focul.
Si-ti rostesti tu vorba, fara sunet,
fara de ajutorinta gurii.
In ecou launtric ca de tunet
trec prin tine semnele scripturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu