Scoala Megarica

Scoala Megarica

Intemeietorul scolii megarice este Euclid din Megara (cca 360 i.Hr.), ceva mai in virsta decit Platon, cu care era prieten si cu care facea parte din cercul de elevi al lui Socrate. Despre Euclid se relateaza ca, desi intre Atena si Megara era stare de razboi, ceea ce a facut pe atenieni sa faca o lege, dupa care oricare megarian prins intre zidurile Alenei sa fie condamnat la moarte, acesta nu s-ar fi infricosat, ci travestit facea doua mii de pasi pina la inchisoarea in care se gasea Socrate, pentru ca sa-l asculte pe acesta. Euclid a fost de fata la moartea lui Socrate (Fedon p. 59 F) si el a fost acela, care, dupa moartea acestuia, le-a oferit azil elevilor marelui Atenian, ca sa-i salveze de la prigoane, Dintre elevii lui Euclid nu amintim decit pe aceia care si-au facut un nume in filozofie si anume pe : Eubulides, Diodorus, Kronus din Jasos si Stilp din Megara. Acesta din urma a fost maestrul lui Zenon, intemeietorul stoicismului.
Interesant este ca megaricii nu sint influentati numai de catre Socrate ci si de eleati. Unii dintre ei au studiat pe Parmenide, iar altii pe Zenon eleatul. Ei au descoperit, asadar, ca intre filozofia lui Socrate si eleati se pot face apropieri. In incercarea lor insa de a exploata aceasta apropiere, megaricii ajung ca, in loc sa dezvolte filozofia lui Parmenide cu ajutorul metodei socratice, ei au incercat sa reduca filozofia lui So­crate la punctul de vedere parmenidian. Socrate cauta notiunea ca o unitate generala a obiectelor. Acelasi lucru vor sa-l faca si megaricii. Dar acestia ajung la concluzia -sub influenta lui Parmenide -ca notiunea generala nu cuprinde nimic real. De aceea ei neaga notiunile generale, facind exceptie numai cu notiunea "existenta". Dar si aceasta, cred megaricii, este numai parut reala ; caci Existentul, care mai este numit si Unul sau Dumnezeu, Ratiunea sau Binele, inceteaza de a mai fi un concept general, din pricina ca el inseamna negatia realitatii. Megaricii gindesc conceptul "existenta" in sens general, numai ca posibilitate, asa cum il va intelege si Hegel, care la inceputul Logicii sale, vorbeste despre Absolut, Dumnezeu, Ideea numai ca o posibilitate absoluta. Si de aceea ei neaga ca posibilul ar putea exista. Socrate dim­potriva cauta notiunea pentru ca sa poata intelege individualul, realitatea. Megaricii se indeparteaza deci de metoda socratica.
Diodor neaga existenta miscarii si prin aceasta el se vadeste a fi elevul lui Zenon din Elea. Printre argumentele lui Zenon impotriva posibilitatii miscarii este unul ce se numeste argumentul "sagetii". Acesta afirma ca sageata ce zboara sta, caci intr-o parte nemarginit de mica de timp ea se misca nemarginit de putin, asadar ea nu se misca ci sta. Dar daca sageata sta in fiecare clipa, atunci ea sta in tot decursul timpului. Acest argument este preluat de Diodor cuvint cu cuvint. Mai interesanta pare conceptia religioasa pe care o reprezinta megaricii. Pentru acestia Unul, Existenta este identica cu Divinitatea, cu Binele si cu Ratiunea. Ca si Zenon, megaricii neaga miscarea si multiplicitatea aparitiilor, ceea ce inseamna ca ei neaga lumea aparitiilor, cu scopul de a accentua si mai mult realitatea exclusiva a Divinitatii. Dar aceasta Divinitate nu se exteriorizeaza, cum cred panteistii in aparitiile singulare, caci aceste aparitii sint in realitate nimic si de aceea nu exista decit o Divinitate buna in sine, care poarta in miinile sale inima omului. Numai acesta exista in eternitate. Megaricii dezvolta astfel o idee socratica, dar cu deosebirea ca Socrate n-a mers atit de departe, incit sa nege ca in lumea aparitiilor n-ar exista rau si erori. Euclid insa neaga acest lucru, el neaga existenta raului.
Unii istorici ai filozofiei antice afirma ca prin Euclid au patruns in scoala megarica elemente sofistice-eristice.N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/scoala-megarica-71710.html