Doamne!
de Nicoleta Mija Benos
Privesc şi lucrez mereu multe icoane,
Ascult tăcerea din ochii tăi Doamne,
Doar Tu ştii când pe mine mă doare,
Primesc numai de la tine milă mare,
Nimic în viaţa asta nu este la întâmplare.
Au fost zile când am urlat de durere,
Dispare totul sub a ta caldă mângâiere.
Am trăit-o fără să mă revolt pe cineva,
M-am rugat şi am înţeles vrearea Ta.
Din toate am învăţat mereu ceva.
Nu am acuzat, pe alţii nu am învinovăţit,
Cu nimeni nu am avut ceva de împărţit.
Nu am căutat soluţii care sporesc suferinţa
Am ales drumul milei şi al credinţei,
Dar şi calea iubirii creştine şi a umilinţei.
Porunca Ta este puterea pe care o primesc,
Aşa am reuşit în viaţa asta să mai trăiesc.
Din ce primesc dau şi altora care suferă,
Dar şi celor care câteodată rău mă supără,
Sunt mulţi care mai rău ca mine îndură.
Eu vreau să-i arăt cum în mine iubirea creşte
Doamne eu nu judec pe cel care mă răneşte,
De frică, de durere, din ură sau bună ştiinţă,
Poate din cea mai grea şi dureroasă neputinţă
Sau din cea mai gravă lipsă de conştiinţă.
Tu eşti judecătorul, te rog să-l binecuvântezi,
Pe mine şi pe el cu iubire să ne îmbrăţişezi.
Să mergem cu toţii la Biserică ca să ne mângâie,
Păcatele să le cureţe prin sfânta Spovedanie
Să ne întărească în har prin Împărtășanie.