Întâlnirea cu Dumnezeu

Întâlnirea cu Dumnezeu 

de Maria Filipoiu

Din vremea când copil eram,
cu nostalgie mi-amintesc,
cum la biserică mergeam,
pe Dumnezeu să-l întâlnesc.

Ruga către cer să urce,
lângă bunici îngenuncheam.
La piept făceam semn de cruce,
icoană sfântă sărutam.

Îl rugam cu pietate,
la destinu-mi să vegheze.
Prin viaţă cât voi străbate,
rațiunea să-mi păstreze.

Cu atenţie sporită
ascultam la sărbătoare,
pilda-n verset ticluită.
Spre creştină învăţare.

Printr-o datină creștină,
ofrande puneau pe masă,
oameni cu “dare de mână”
şi cu inima pioasă.

Enoriaşilor sărmani,
le ploua pofta în gură.
Dar mulţumeau cu “La mulţi ani!”,
cei ce primeau o frântură.

Astăzi, din nefericire,
multe datini sunt uitate.
Eu le scriu cu dăruire,
spre a dăinui în carte.

Iar lăcaşuri de slujire,
prin timp mai sunt frecventate
la botez de creştinire
şi parastas, după moarte.

Grija trăirii de mâine,
sufletul îi osândește.
Iar omul, uitând de sine,
din viaţă se prăpădeşte.

Omului ce poartă-n cuget,
rânduială creștinească,
credința-i rămâne-n suflet,
și după moartea trupească.

Omul, cu viața primeşte
suflet pentru chip cu nume.
Pe calea vieții-ngrijește
trupul ce-l poartă prin lume.

Dar nu-şi pune întrebarea:
De suflet cine-ngrijeşte?
Mai rămâne-n trup valoarea,
când sufletu-l părăseşte?!

Eu, din visuri ruinate,
când trăiesc dezamăgire,
las pentru posteritate,
amprente de vieţuire.