Salata de vara

Salata de vara

Ingrediente:14 vinete lungi,4 dovleci,4 rosii,3 ardei,4 catei de usturoi,6 linguri ulei de masline,sare.
Mod de preparare : Se taie vinetele si dovlecii rondele cam de 1 cm.grosime,rosiile in doua si ardeii in fasii.Se lasa vinetele si dovleceii pre-sarati cu sare,intr-o strecuratoare ,timp de 1/2 ore ,dupa care se preseaza usor .Se pun intr-un bol legumele impreuna cu uleiul si usturoiul zdrobit si se amesteca bine.Se frig legumele pe gratar :vinetele si dovleceii 2-4 minute pe fiecare parte iar rosiile si ardeii aproximativ un minut ,pana capata dungile brune ,caracteristice ,de gratar.Pe masura ce sunt gata ,se pun intr-o salatiera .Se amesteca ingredientele pentru vinegreta ,dupa care se toarna peste legume si se amesteca.Salata se poate servi imediat sau se poate prepara in avans si se poate servi rece.

                                   STIATI CA ...

Planta ierboasa din familia leguminoaselor ,schinduful isi are originea pe continentul asiatic .Este cultivata pe scara larga in SE Europei,Nordul Africii si mai rar la noi.

Ghimbirul este originar din Asia

Valea Repedea si Taul Zanelor *Transilvania

Valea Repedea si Taul Zanelor * Transilvania
                          -*-

Valea Repedea

Se afla in comuna Bistrita Bargaului pe cursul raului omonim,afluent de stanga al Bistritei Ardelene care isi are izvoarele intr-un sector cuprins intre Vf.Calu ,1540 m si Piatra lui Orban ,1435 m .Pe o distanta de 12 km.aceasta vale si afluentii sai au ferestruit formatiunile eruptive ale Calimanilor,in apropierea limitei dintre acestia si muntii Bargaului.

Lacul Taul Zanelor

Pe DJ 173 A ,sat Colibita ,comuna Bistrita Bargaului ,situat in partea nord vestica a muntilor Calimani ,la baza versantului N-E al varfului Tiganca ,1596 m ,lacul ocupa o suprafata de 15 ha.Acesta s-a format in spatele unui val de alunecare pornit de pe versantul nordic al varfului Tiganca ,fiind populat de fauna si flora specifica lacurilor montane.

Bibliografie :”Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si agrement din Transilvania-Mandri de Romania „

Sperietorile din cetatea Colt

Sperietorile din cetatea Colt

Cetatea Colt se infatiseaza vizitatorilor ca un loc aproape inaccesibil ,ocupat de ruine care stau sa se prabuseasca ,printre care misuna viperele.Ruinele asezarii ridicate in urma cu sase secole se inalta deasupra Vaii Hategului ,peste trecatoarea folosita de turisti pentru a ajunge la poalele Retezatului.In trecut locul l-ar fi inspirat pe Jules Verne ,in scrierea romanului ”Castlul din Carpati „ Scriitorul francez a relatat despre o cetate in ruinade pe care in trecut oamenii vegheau trecatoarea Vulcan si intinderea hategului.Fortul fusese abandonat ,iar oamenii credeau ca este stapanit de fortele supranaturale ale raului si ca in interiorul lui se petrec lucruri inspaimantatoare.In prezent,de la poalele Cetatii Colt ,turistii au nevoie de circa o jumatate de ora pentru a urca in fortareata .Cararea abrupta si intortocheata se afunda intr-o padure deasa in care calatorii au toate sansele sa se rataceasca .La capatul ei ,zidurile ruinate ofera un peisaj ciudat,iar cel care se incumeta la o astfel de excursie trebuie sa fie cu bagare de seama.

Sursa:REPLICA Saptamana 13-19 Octombrie 2015

Viata Sfantului Cuvios Daniil Pustnicul

Viața Sfântului Cuvios Daniil Pustnicul

Acest cuvios cu viață sfântă a trăit și s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, acolo unde se păstrau rânduieli călugărești bune, cu specific atonit, pentru viața cea chinovicească. Întărindu-se bine în obște, împlinea toate ascultările care i se dădeau, cu multe osteneli, slujind cu sârguință la toate treburile mănăstirii, încăt a dobândit virtuțile cele alese ca tăierea voii, supunerea față de cei mai mari, smerenia și dragostea, depărtându-se cu totul de clevetire, de judecarea aproapelui, de osândirea celor slabi și de defăimarea lor, căci și spunea cum clevetirea și osândirea prefac dulceața Liturghiei în amărăciune și de aceea sunt cele mai grele păcate, atât împotriva aproapelui, cât și asupra sufletului nostru. Deși era cinstit în rândul obștii, el fugea de mândrie, acoperindu-și cu înțelepciune faptele sale cele bune. Dar a fost ales spre a fi duhovnic și povățuitor al întregii obști, încât timp nu mai avea deloc pentru sine, căutând să-i primească pe frați oricând spre a le da sfaturile cele folositoare. Din cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, învăța pe toți cunoștința cea luminoasă a tainelor sfintei credințe și adâncindu-se și el cu mintea în aceste taine, se aprindea din ele cu dor a sluji neîncetat lui Dumnezeu în aleasa liniște.
Participa cu atenție la slujbele de obște în biserică, însă văzând că mulțimea credincioșilor alerga la mănăstire ca la un liman, puțin era de a nu se clătina cu sufletul din liniștea sa cea mult dorită. În momentele libere se închidea în chilia sa plângând și tânguindu-se nemângâiat ziua și noaptea, căci dorea mai cu osârdie a sluji Preadulcelui Iisus și Preacuratei Maicii Sale, vrând a petrece necontenit în rugăciuni și în gândirea la Dumnezeu. Socotea chiar că le poate fi mai de folos mulțimilor cu rugăciunea neîncetată pentru ei, și pentru aceasta râvnea mai mult spre a fi cu Dumnezeu după cum cugeta și Sfântul Arsenie cel Mare, zicând: „Dumnezeu știe că vă iubesc pe voi; dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu”. De aceea, urmând acest îndemn, socotea viața și petrecerea sa din mănăstire a fi deșartă, pentru că n-a ajuns desăvârșit la împlinirea cuvintelor Evangheliei, căci în ea, spune Hristos, a nu ne îngriji de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte, de rude, de prieteni sau de ucenici, nici de cele de mâine și nici măcar de noi înșine, de vreme ce oamenii sunt mai de preț decât păsările și iarba din țarină. Și dacă Dumnezeu, Purtătorul de grijă al tuturor, hrănește păsările și țarina o îmbracă cu iarbă, cu atât mai vârtos pe oamenii care slujesc Lui, este Puternic a-i hrăni și a-i îmbrăca, numai de ar căuta întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și apoi toate acelea se vor adăuga lor. Din care cauză avea în minte să iasă din mănăstire la loc osebit și liniștit, fugind de gâlcevi și zgomot; să se ducă într-un loc pustiu ca acolo să poată fi cu înlesnire împlinitor al cuvintelor Evangheliei. Și așa a ieșit din mănăstire cu binecuvântarea starețului său și a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia. Cunoscând dinainte locurile acelea și-a gândit unul ca să-și poată săpa o peșteră. Și stânca pe care a ales-o vădește faptul că era cunoscător în cele ale pustiei, că pe atunci nimeni nu se ducea la această nevoință, fără să cerceteze locurile sau să fie știutor despre cum va trăi acolo. Peștera ce și-a făcut-o Sfântul Cuvios Daniil este bine așezată, cu vedere spre soarele cel de amiază, atunci când căldura lui este mai cu tărie, spre a usca umezeala scoasă de stâncile mai nisipoase din locurile acelea, făcându-i și o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura sa către adierea făcută dinspre Olt. De altfel știa și de pădurile de la poalele masivului, cu felurimea lor de arbuști, bogate în roade, și desigur că dintr-însele își făcea puțina hrană, căci din ele toți pustnicii de atunci luau mure, fragi, semințe de fag, coajă de mesteacăn, cireșe sălbatice, muguri de brad, felurite rădăcini ale arbuștilor tineri, urzici, bureți, și tot soiul de plante tămăduitoare pe care le lăsau cîte o noapte în apă și a doua zi gustau puțin din ea spre a-și potoli durerile cele dinlăuntru, aduse de înfometarea cea peste măsura firii. Fiind întreg înțelept, nu putea să-și împlinească fără de rânduială viața cea pustnicească și este învederat că știa de ispitele peste măsură ale ei, cunoscând petrecerea cea mai presus de firea omenească a sfinților părinți, care urmau în trup vieții îngerești și de la ele se aprindea cu mai multă dragoste pentru Hristos. Și numai așa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi și a răni pântecele și care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viața sa. Însă la Sfântul Daniil răbdarea îi era legea de căpătâi, după cum dumnezeieștii Părinți spun, că orice ar avea sihastrul a pătimi, să pătimească, însă din locul său să nu iasă, ci cu osârdie să ceară mila lui Dumnezeu și de multe mângâieri nespuse și minunate se va învrednici. Căci cununa nu este a celor ce încep nevoințele, ci a celor ce le încheie pe ele și în acestea își dau sufletul. Dar mai presus de acestea, Sfântul Cuvios Daniil, cu viața cea pustnicească surpa și izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, și se folosea de rugăciunea cea neîncetată ca de o sabie ascuțită. Că nu puține erau supărările pe care i le aducea vrăjmașul, cum tot pustnicul știe, că mai întâi prin zgomote înfricoșează, prin pocnituri și trăsnituri, ba prin voci de oameni sau de fiare sălbatice, ba prin arătări de lumină sau chip de înger luminos, prin care înșeală cu ușurință pe cel necercat. Dar toate aceste măiestrii ale vrăjmașului pustnicul Daniil le-a trecut, și pe cel viclean l-a vădit și l-a biruit. Iar ce fel era răbdarea lui în pătimirea cea rea și în ce chip era cu dânsul mila lui Dumnezeu se vede din statornicia lui în acea peșteră. Că douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri și grele nevoințe. Dar s-a făcut iscusit în războiul cel duhovnicesc și aprins fiind cu lumina înțelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeșnic, ca și pe alții să-i povățuiască. Pentru aceasta mulți părinți veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele și gândurile pe care le întâmpinau și se foloseau de iscusința lui și de subțirimea vederii sale, căci deosebea repede ce căutări erau din partea înșelării și care erau adevărate, le spunea de ce duhuri necurate sunt luptați mai mult și le arăta cu ce nevoințe să lupte împotriva acestora. Și așa a devenit părinte al sihaștrilor și al călugărilor.
Aici în deplina liniște putea să înalțe curate rugăciuni către Milostivul Dumnezeu atât pentru sine cât mai ales pentru popor, pentru pace în familiile lor, pentru bunăstarea lor, pentru ușurarea greutăților lor, pentru bătrâni și tineri, bărbați și femei, robi și liberi, conducători și supuși, și în scurt pentru toți și pentru toate. Încă se ruga și pentru văzduh să aibă deplină liniște și ca pământul să dea bună aducere de roade. Deci s-a făcut ca unul dintre sfinți, încă fiind cu petrecerea în viața aceasta și dobândise în sine roadele Duhului cele adevărate, care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Alături de el a dorit a petrece și ucenicul său, Cuviosul Misail, și ca un părinte al acestuia, l-a primit și l-a povățuit la tot lucrul bun, avându-l pe sine nu numai ca pe un ucenic, ci ca pe un împreună nevoitor. Și că acesta i-a urmat întru toate povățuitorului său, vom arăta mai jos, în viața lui scrisă osebit. Dar câte nu ar mai fi de spus despre acest minunat cuvios și pustnic Daniil, că se făcuse strălucit cu viața și trăia în peștera de sub stâncă precum arde o candelă sub icoană, luminând-o. Însă faptele sale ajung spre lauda lui și spre folosul nostru, iar acum să spunem despre plecarea sa dintre noi în ale cerurilor lăcașuri. Că fiind ucenicul și împreună nevoitorul său cu el, până la oarecare bătrânețe a cuviosului, îl sprijinea și îl ajuta, mângâindu-l cu puțin în neputințele sale, văzându-l mereu luminat și senin la suflet. Nu se temea nicidecum de despărțirea de viață, nici nu a pătimit vreo schimbare pentru așteptarea morții sale, ci a vorbit cu minte înaltă despre petrecerea monahicească, până la cea mai de pe urmă suflare. Atunci s-a văzut pe deplin dumnezeiescul dor, pe care îl ascundea în adâncurile sufletului său, către Hristos Dumnezeu și către Preacurata Sa Maică, și câtă dorință avusese să se dezlege de legăturile trupului, ca să ajungă mai iute să se unească cu El. Prin sfârșitul plăcut al vieții sale pământești începea viața cea adevărată. Trupul său bineînmiresmat se odihnea cu somnul morții așteptându-și deșteptarea la trâmbița cea de apoi. Ochii și i-a închis singur cu bună cuviință, precum se închid în somnul cel firesc. Asemenea s-au închis și buzele cu potrivire și mâinile și le-a întins pe piept, după rânduiala care se obișnuiește la cei adormiți. Toată așezarea trupului s-a făcut cu bun chip de la sine și nu avea trebuință de cineva ca să-l așeze sau să-l miște. Și cu obrajii udați de senine lacrimi, dintr-acelea din care izvorăște bucurie, Cuviosul Misail stătea nemișcat, neștiind ce să facă. Nu îndrăznea să-l mai deranjeze pe cel adormit și de ar fi vrut nici nu avea cu ce, datorită liniștitului său somn cu care adormise pentru totdeauna. S-a înzdrăvenit cel puțin pentru a-i anunța pe ceilalți părinți și degrabă peste lavra Coziei s-au așternut doi nori, unul mai negru ce avea să plouă picături de întristare peste monahii care-și pierdeau sfântul lor povățuitor, și altul mai deschis și mai iernatic, căci avea să fulguie peste aceeași monahi nădejdi bune, întrucât câștigau puternic mijlocitor la Dumnezeu pentru nevoile lor. În următoarele momente veneau spre peștera Sfântului Daniil cete de călugări, cete de credincioși, cete de sfinți, cete de îngeri, cu toții lăudând bună nevoința sa și mai ales strălucita încununare cea de la Dumnezeu. Nu mai era nevoie să i se pregătească cele de îngropare, ba să zicem mai cu îndrăzneală că nici n-a fost îngropare. Că cea a prohodirii slujbă i-a fost făcută tot în peșteră, și cu nimic nu l-au deranjat pe strălucitul Daniil, hotărînd să-i lase cinstitele oseminte în aceeași peșteră în care s-a nevoit în viața sa. Peștera aceea i se făcuse lui ca un cer. Că dintr-însa se lumina și într-însa vedea pe Soarele Hristos, în loc de lună, avea icoana Maicii Domnului și în loc de stele, vedea deslușit pe sfinți. Și i s-a mai făcut peștera ca o evanghelie, căci după cum ea însemnează vestea bună, așa îi dădea și acea peșteră nădejdi bune și făgăduințe cerești, locuire cu cetele celorlalți cuvioși și petrecerea cu sfinții. Aceeași peșteră i s-a făcut lui și cămară în care să aștepte a doua venire a Izbăvitorului. După cum spunea corifeul Apostol Pavel, că cei ce-și fac loruși lege, și se silesc a o împlini pe ea, după ea vor fi și judecați, și așa Sfântul Cuvios Daniil, și-a sculptat trăirea în legea peșterii și desăvârșindu-și lucrarea, după ea a fost judecat și a fost găsit vrednic de a fi împreună cu sfinții. A căruia lucrare și noi o vedem astăzi, ca și toți dreptslăvitorii creștini care vin în pelerinaj la ea, peștera având duhul râvnitor al Cuviosului Daniil, jertfa sa care mai întâi se afla scrisă nevăzut pe lespedea inimii sale, iar acum văzut pe cele de piatră lespezi. Și s-a adăugat sfinților, ca un prinos adus de neamul nostru lui Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-cuvios-daniil-la-manastirea-turnu-153235.html

Programul filosofiei ca sistem metafizic si stiinta a logicii

Programul filosofiei ca sistem metafizic si stiinta a logicii

Hegel a impus in cultura filosofica europeana ideea ca filosofia trebuie sa fie un sistem coerent si unitar de gandire pentru toate domeniile de exercitiu intelectual. El trebuie sa explice functiile diverse ale spiritului, unitar in esenta sa, si sa coreleze intr-un sistem cele trei mari valori cardinale. Adevarul, Binele si Fumosul. "Cunoasterea nu este reala si nu poate fi infatisata decat ca stiinta, sau ca sistem" (Fenomemologia...p. 20). Pentru a intelege modelul hegelian de filosofare si tipul de metafizica pe care il propune, trebuie sa facem o scurta retrospectiva in istoria speculatiei filosofice. Chiar Hegel o intreprinde in celebrele sale prelegeri de istoria filosofiei.
Inca de la greci, filosofia si-a propus sa determine natura fiintei. Fiinta este tot una cu principiul lumii pe care filosofii l-au identificat cu diverse elemente cosmologice ale lumii (apa, aer, foc, atomi, vid, homeomerii etc), in obiecte ideale (numarul sau armonia la Pitagora), Ideea la Platon, materia si forma la Aristotel, s.a. Grecii propun, asadar, o metafizica a obiectului. Pe urmele lor, nici metafizica crestina nu a procedat altfel. Ea l-a ontologizat pe Dumnezeu si l-a vazut tot ca pe un principiu al lumii, numai ca l-a conceput in calitate de principiu creator. Cu totii, filosofii greci si crestini, plecau de la o certitudine. Principiul exista in exteriorul nostru. Important este ca noi, prin proceduri metodice, rationale sau dogmatice, sa-l cunoastem. Prin urmare pentru aceasta perioada avem o metafizica a obiectului, a exterioritatii.
Dimpotriva, epoca moderna, odata cu Descartes, pune problema radical diferit. Singura certitudine este ceea ce exista in interiorul nostru, cum am remarcat, gandirea noastra. Nu exista o alta certitudine. Existenta, exteriorul, lumea externa este "dedusa" din gandire. Prin urmare, acum avem de-a face cu o metafizica a subiectului, a interioritatii. Programul lui Descartes este radicalizat de catre Kant in cele trei Critici. In Critica Ratiune Pure, Kant sustine ca metafizica este posibila doar ca filosofie trancedentala, ca metafizica a subiectului, a interioritatii. Nu putem spune nimic despre lucru in sine, despre exterioritate. Or, cum mai spuneam, Hegel este omul sintezelor. El a propus o metafizica a unitatii intre subiect si obiect, intre subiectiv si obiectiv, intre interioritate si exterioritate, intre nemijlocit si mijlocit. Unitatea aceasta a subiectivului cu obiectivului este numita de el Absolut sau Idee Absoluta. Metafizica sa este asadar, una a Ideii. Daca aplicam acum metoda dialectica, vom intelege ca metafizica sa este una a Ideii care devine prin ea insasi. "In conceptia mea, care se va justifica numai prin expunerea sistemului insusi, totul revine la a intelege si exprima adevarul nu ca s u b s t a n t a dar tot atat ca s u b I e c t". (Hegel, Fenomenologia spiritului, Editura Academiei, 1965, p. 17) "Adevarul este intregul. Intregul este insa numai esenta care se implineste prin dezvoltarea sa. Trebuie spus despre Absolut ca este in esenta r e z u l t a t, ca el este numai la u r m a ceea ce el este cu adevarat; si in aceasta tocmai sta natura sa de a fi ceva real, subiect, adica devenirea lui insusi"( Ibidem p. 18). Dialectica permite permanente treceri de la obiectiv la subiectiv, de la natura, la istorie si spirit. De aceea Hegel critica filosofia kantiana pentru ca a considerat ca metafizica nu este posibila ca stiinta despre lucrul in sine, despre suprasensibil. Ea nu poate ramane la ceea ce prescria Kant: la cercetarea critica, la ideea de filosofie transcendentala care investigheaza conditiile apriori ale cunoasterii. Restrangerea obiectului de studiu al metafizicii la cercetarea subiectivitatii umane si la lumea fenomenelor a fost criticata de Hegel in lucrarea Credinta si Stiinta aparuta in 1802. "Prin faptul ca esenta ei este aceea de a fi idealism critic, filosofia kantiana marturiseste direct ca principiul sau este principiu al subiectivitatii si a gandirii formale..."(G.W.Fr. Hegel, Studii filosofice, A se vedea, Credinta si Stiinta sau Filosofia Reflexiva a Subiectivitatii in formele ei complete ca Filosofie Kantiana, Jacobiana si Fichteana, pp. 19-124).
Or, cunoasterea - in viziunea lui Hegel - trebuie sa fie centrata pe ceea ce noi numim astazi obiect real. A cunoaste - sustine Hegel - inseamna a cunoaste in mod absolut si nu limitat. Nu exista argumente pentru a limita cunoasterea. Kant greseste pentru ca elimina filosofia din regimul ei de cunoastere a Absolutului, decretand ca noi putem cunoaste doar fenomenul, ceea ce este lucru pentru noi, si nu noumenul, adica lucrul in sine, obiectul real. Hegel isi propune sa-l continue pe Kant care a ramas blocat in regimul opozitiilor dintre lucru in sine-lucru pentru noi, spirit-lume, suflet-corp etc. "Filosofia kantiana se opreste, simplu, la opozitie si face din identitatea acesteia sfarsit absolut al filosofiei, adica pura limita care este o negatie a filosofiei: dimpotriva ca sarcina a adevaratei filosofii...este depasirea absoluta a opozitiilor" (Ibidem, p. 20).
In conceptia lui Hegel, filosofia este o stiinta a Absolutului. Ea incearca sa-l cuprinda, sa-l cunoasca. Marea problema a filosofiei consta in incercarea de raspuns la intrebarea: Cum gandim Fiinta in sine? Fiinta ca principiu al lumii a fost gandita numai ca ceva obiectiv, ceva care exista in afara mintii noastre: ca apa, ca foc, ca substanta etc. Dar noi trebuie sa privim lucrurile si din perspectiva noastra, a felului in care ne pozitionam noi mintea pentru a cunoaste. Altfel spus, trebuie sa ne intrebam ce tipuri de structuri de gandire comune tuturor (de facultati cum se spunea in limbajul vremii) mobilizam atunci cand cunoastem. Astfel, lectia kantiana este integrata (creator) si dusa mai departe din punctul in care ea a ramas. Asadar, cum gandim noi Fiinta in sine, Absolutul, si. mai ales, cum o explicam? Hegel sustine ca Fiinta in sine nu poate fi cuprinsa dar poate fi descrisa, iar metodele acestei descrieri este dialectica. Ea consta in a descrie miscarea reala a gandirii, numita de el "fenomenologia spiritului", care incearca sa surprinda mecanismele logice de trecere de la abstract la concret, de la principiul abstract al lumii, Absolutul, la ceea ce reprezinta rezultatul final al devenirii lui, Spiritul Absolut.
In acest inteles, al descrierii fenomenologice a gandirii omenesti in raportarea ei la Absolut, metafizica este vazuta ca o logica. Asa se explica de Hegel isi intituleaza tratatul sau de ontologie cu expresia Stiinta logicii.

Conf. univ. dr. Constantin Aslam

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/filosofia-moderna/programul-filosofiei-sistem-metafizic-stiinta-logicii-71697.html

Tarator

Tarator

Ingrediente :500 ml iaurt de baut sau Sana,1/2 castravete sau 4 castraveti nai mici ,un catel de usturoi zdrobit ,1/2 legatura marar tocat,sare,piper,cuburi de gheata 

Mod de preparare: Se curata castravetii si se taie in cuburi iaurtul se amesteca cu castravetii,mararul tocat si usturoiul zdrobit.Se lasa cel putin 1/2 ora la rece .Se serveste cu cuburi de gheata ,eventual presarat cu nuci ,impreuna cu paine frecata cu usturoi si usor prajita in unt

Ana Deveanu

                                                                  -*-
STIATI CA...
Pinul maritim este o specie care traieste mai ales in zonele nisipoase din S-Frantei,Spaniei si Italiei.

Psyllium este o planta ierboasa inrudita cu patlagina care creste mai ales in S-Frantei si Spaniei dar si pe coasta de N a Africii.

Strainul din mine

Strainul din mine
de preot Nicusor Stroe

Într-un „Astăzi” răstignit
iar Fecioara naşte
şi din lutul hămesit
de Lumină paşte

Timpul, fiul lui Agar,
Pâine, Duh şi Vin,
înfăşate-ntr-un ştergar
de prânz peregrin.

În peşteră de tâlhar,
-mormânt văruit,
Fiu de carne şi de Har,
Rug nemistuit.

Dar de frică şi credinţă,
-n dragoste topite,
Îţi aduc cu umilinţă
oameni printre vite.

Prunc tânăr, junghiat din Veci
în loc de ţapi şi de berbeci,
născut în Casa Pâinii!
Lumină Ce sângeri
în păstori şi-n îngeri
şi-n leagănul mâinii!.

In illo tempore...

In illo tempore...
de preot Nicusor Stroe

Anul numit „Nou” zicând că „vine”,
anul în care „facem primul pas”
stă tot cu rădăcinile în mine,
nu e de nicăieri, nici de pripas.

Anul în care intru, intră-n mine;
anul mă creşte, eu îl cresc şi-l nasc;
anul care mă paşte,-l alăptez şi-l pasc
cu flori de rău şi sângerări de bine.

Îl rog acuma pe Hristos Cel Viu
să lege răni, să cureţe puroaie,
s-aştearnă dor, Lumină, chip de Fiu,
ninsori de har şi Ape Vii –şuvoaie.

Zăgazul Milei să deschidă Cerul,
să umple Veşnicia timpul tos!
Vremelniciei să-i redea misterul
vremii când Dumnezeu era mai jos!

Să-L coborâm pe aripi de iertare!
Să-ntindem mâini în sus, spre Cel Sărac!,
şi rana se va-nchide-n Ziua Mare
când fi-vom Cetăţenii altui Veac.

Primiti cu Sorcova ?

Primiti cu Sorcova ?

de Maria Filipoiu

Sorcova vesela,
să trăiți, să înfloriți
ca merii, ca perii
în Raiul Primăverii!
Am venit la boieri mari,
să le urez ,,La Mulți Ani!"
Domnul Sfânt să le ajute
la succese cât mai multe!
La noroc și sănătate,
dă-le gânduri minunate!
Să trăiască, să-nflorească!
Toată lumea să-i iubească!
La toți să se-adune banii,
frumoși să le fie anii!
Dă-le, Doamne, sănătate,
noroc și prosperitate!
Și ferește-i de dușmani,
La Anul și la Mulți Ani!
Să-i sorcovesc și la Anul,
ca să-mi câștig gologanul!

1.1/2015

Piatra Corbului,Cheile Bistritei si Piatra Fantanele *Transilvania

Piatra Corbului

Pe DJ173 satul Budacu de Sus ,comuna Cetate ,fiind situata in sud-estul orasului Bistrita 
Obiectul ocrotirii acestei arii protejate il reprezinta unul dintre abrupturile cu care se termina vulcanitele preistorice ale Calimanilor la limita cu sedimentarul bazinului Transilvaniei,poate cel mai mare ,mai impresionant si mai interesant.Atat pe stanci cat si in abrupt cuibaresc corbii.

Cheile Bistritei

Pe DN17 /ES76-58 Bistrita Vatra Dornei se face dreapta pe DJ173A pana in comuna Bistrta Bargaului.
Ofera un peisaj incantator de-a lungul celor 65 km pe care ii strabate,incepand de la 1562 m altitudine .Apele cristaline se pravalesc printre brazii falnici sculptand chei inguste cu pereti abrupti si formand cascada Diavolului ,la intrarea in chei.Au o suprafata de 50 ha si se afla pe teritoriul comunei Bistrita Bargaului.

Piatra Fantanele

Pe DN17/ES76-58 Bistrita-Vatra Dornei ,satul fantanele.
La poalele stancii se afla o frumoasa poiana cu numeroase exemplare de bulbuci de munte .Poiana cu bulbuci de munte si alte plante rare ocupa o suprafata de 1 ha.

Bibliografie ”Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
                   si agrement din Transilvania-Mandri de Romania„