sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Sfantul Cuvios Pimen cel Mare



Sfantul Cuvios Pimen cel Mare este cinstit pe 27 august. Sfantul Pimen cel Mare s-a nascut in jurul anului 340, in Egipt. S-a retras in pustiu impreuna cu cei sapte frati ai sai. Dupa multe nevointe, ajunge unul din marii parinti ai pustiului Sketis. A fost indrumator duhovnicesc pentru multi Parinti si sihastri din Egipt si din Tebaida. Darul discernamantului reiese din toate rostirile sale, sau intamplarile referitoare la viata si trairea lui. Din relatarea vietii sale aflam ca la un moment dat, guvernatorul locului dorea sa-l vada. Pimen, gandind ca asa vor incepe ispitele si caderea in mandrie, refuza sa-l primeasca. La primirea acestei vesti, guvernatorul il inchide pe nepotul sau cu gandul ca Pimen va veni sa-i ceara sa-l elibereze si astfel il va putea cunoaste. Insa, Sfantul Pimen ii raspunde guvernatorului: „Cerceteaza dupa lege si de este vrednic de moarte, sa moara, iar de nu, nepedepsindu-l, sa-l eliberezi!” La auzul acestor cuvinte, nepotul a fost eliberat. Cuviosul Pimen a murit la varsta de 110 ani, dupa anul 450.

Din invataturile Sfantului Pimen cel Mare:

- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: ce este a se mania cineva in zadar pe fratele sau? (Mat. 5, 22) Si a zis: orice nedreptate iti va face fratele tau si tu te vei mania pe el, in zadar te manii. Chiar de iti va scoate ochiul tau cel drept si iti va taia mana ta cea dreapta si te vei mania pe el, in zadar te manii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci sa te manii tare.
- S-a dus un frate odata, din partile lui avva Pimen, in strainatate. Si a ajuns la un pustnic acolo (ca era milostiv si multi veneau la dansul). Si i-a vestit lui fratele despre avva Pimen. Si auzind fapta lui cea buna, a dorit sa-l vada. Deci intorcandu-se fratele in Egipt, dupa catava vreme a venit pustnicul din strainatate in Egipt la fratele cel ce venise la el (ca ii spusese lui unde petrece). Si vazandu-l acela, s-a mirat si s-a bucurat foarte. Si a zis pustnicul: fii bun si du-ma la avva Pimen! Si luandu-l, a venit la avva Pimen si i-a vestit cele despre dansul zicand ca mare om este si multa dragoste si cinste are la locul lui si i-am vestit lui despre tine si dorind sa te vada, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie si sarutandu-se unul cu altul, au sezut. Si a inceput cel strain a vorbi din Scriptura locuri duhovnicesti si ceresti. Si si-a intors avva Pimen fata lui si nu i-a dat raspuns. Si vazand ca nu vorbeste cu dansul, mahnindu-se a iesit. Si a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: in zadar am facut toata calatoria aceasta, ca am venit la batranul si iata ca nici a vorbi cu mine nu voieste. Si a intrat fratele, la avva Pimen si i-a zis: avvo, pentru tine a venit acest om mare, avand atata slava la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dansul? I-a zis lui batranul: acesta din cei de sus este si cele ceresti graieste, iar eu din cei de jos sunt si cele pamantesti vorbesc. De mi-ar fi grait despre patimi ale sufletului, i-as fi raspuns; iar daca pentru lucruri ceresti eu aceasta nu stiu. Deci iesind fratele, i-a zis: batranul nu degraba vorbeste din Scriptura, ci daca cineva ii va grai lui despre patimile sufletului, ii raspunde. Iar el umilindu-se, a intrat la batranul si a zis catre dansul: ce voi face avvo, ca ma stapanesc patimile sufletului? Si a luat aminte la dansul batranul, bucurandu-se. Si a zis: acum bine ai venit. Deschide-ti gura ta pentru acestea si o voi umplea de bunatati. Iar el mult folosindu-se zicea: cu adevarat aceasta este calea cea adevarata. Si multumind lui Dumnezeu, s-a intors la locul sau bucuros caci cu astfel de sfant s-a invrednicit a se intalni.
- Un frate i-a zis lui avva Pimen: de voi da fratelui meu putina paine sau altceva, dracii le pangaresc ca pe unele ce se fac pentru placerea oamenilor. I-a zis lui batranul: desi pentru placerea oamenilor se fac, noi sa dam trebuinta fratelui. Si i-a spus si acest fel de pilda : doi oameni erau plugari si locuiau intr-o cetate. Si unul dintr-insii semanand, a facut putine necurate, iar celalalt, lenevindu-se nu a facut nimic. Deci facandu-se foamete, care din amandoi poate sa traiasca? A raspuns fratele: cel ce a facut cele putine si necurate. I-a zis lui batranul: asadar si noi sa semanam putine, chiar si necurate, sa nu murim de foame.
- Povestit-a avva Iosif, ca a zis avva Isaac: sedeam odata cu avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: spune-mi, unde erai? Iar el fiind silit; a zis: gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si plangea la Crucea Mantuitorului, si eu voiam pururea asa sa plang.
- Zicea de multe ori avva Pimen: nu avem trebuinta de nimic decat de minte treaza.
- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: de va cadea omul in vreo greseala si se va intoarce, este iertat de Dumnezeu? A zis batranul: dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit oamenitor sa faca aceasta, nu mai vartos va face? Caci a poruncit lui Petru, zicand: iarta de saptezeci de ori cate sapte fratelui tau.
- A zis iarasi: buna este ispitirea, ca aceasta face pe om mai lamurit.
- Un frate iarasi a intrebat pe parintele Pimen, zicind: “Parinte, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec in pocainta”. Staretul a raspuns: “Este mult!” Fratele a zis: “Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an”. Staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: “Apoi pina la patruzeci de zile se cuvine a petrece in pocainta?” Iar staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Si a adaugat: “Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gind tare, ca de acum sa nu se mai intoarca la pacat, apoi in trei zile ii primeste Dumnezeu pocainta lui!“.
- L-a intrebat pe el un frate zicind: – Ce inseamna: “nu da rau pentru rau”? (I Tesaloniceni V, 16; I Petru III, 9). I-a zis lui batrinul: – Patima aceasta patru chipuri are: intii din inima, al doilea din cautatura, al treilea din limba, al patrulea a nu face rau in loc de rau. De poti sa-ti curatesti inima, nu vine in cautatura. Iar de va veni in cautatura, pazeste-te a nu grai, iar de vei si grai, degraba taie, ca sa nu faci rau in loc de rau.
- Zis-a iarasi: mai mare decit aceasta dragoste nu este cu putinta sa afle cineva, decit sa-si puna sufletul pentru aproapele sau. De va auzi cineva un cuvint rau, adica de mihnire, putind si el sa zica asemenea si se va lupta sa nu-l zica, sau de i se va face strimbatate si va suferi si nu va rasplati, unul ca acesta isi pune sufletul sau pentru aproapele sau.
- “A intrebat Avraam pe Avva Pimen, zicind: “Cum ne lupta pe noi dracii?” Si i-a zis lui Avva Pimen: “Pe noi ne lupta dracii? Nu se lupta cu noi, cita vreme facem voile noastre. Ca voile noastre s-au facut draci si ei sint care ne necajesc pe noi, ca sa le implinim. Iar de voiesti sa stii cu cine s-au luptat dracii, apoi afla ca cu Moise si cu cei asemenea lui“.
- Zis-a avva Pimen: voia omului este zid de arama intre el si Dumnezeu si piatra care bate impotriva. Deci, de o va lasa omul pe ea, zice si el: intru Dumnezeul meu voi trece zidul (Ps.7, 32). Iar daca indreptatirea de sine se va impreuna cu voia (proprie), patimeste omul.
- A zis avva Pimen: de va gresi omul si va tagadui, zicand n-am gresit, nu-l mustra (mai mult). Iar de nu, ii tai osardia; iar de vei zice lui: nu te mahni, frate, ci te pazeste de acum inainte, ii ridici sufletul spre pocainta.
- Un frate a intrebat pe avva Pimen, zicand: de voi vedea vreun frate, despre care am auzit vreo greseala, nu vreau sa-l bag pe el in chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, ma bucur impreuna cu el. I-a zis lui batranul: de faci fratelui celui bun putin bine, indoit fa cu acela, ca acesta este cel neputincios. Caci era cineva intr-o obste, anume Timotei, pustnic si auzind egumenul veste de un frate pentru o ispita, l-a intrebat de Timotei de el. Si l-a sfatuit sa-l scoata afara. Deci, dupa ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, pana ce s-a primejduit. Si plangea Timotei inaintea lui Dumnezeu, zicand: am gresit, iarta-ma! Si i-a venit lui glas zicand: Timotei, sa nu socotesti ca aceasta ti-am facut tie pentru altceva, decat numai ca ai trecut cu vederea pe fratele tau in vremea ispitei lui.
- A zis iarasi: omul care invata, dar nu face cele ce invata, este asemenea cu fantana, ca pe toti ii adapa si ii spala, iar pe sine nu se poate curati, ci de toata intinaciunea este plina si toata necuratenia intr-insa se afla.
- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: mai bine este a vorbi sau a tacea? I-a raspuns lui batranul: cel ce vorbeste pentru Dumnezeu, bine face si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.
- A zis iarasi: ca este om, care se pare ca tace, dar inima lui osandeste pe altii. Unul ca acesta totdeauna graieste. Si este altul care de dimineata pana seara graieste si tacere tine, adica fara de folos nimic nu graieste.
- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum poate omul sa fuga de a vorbi de rau pe aproapele? I-a raspuns lui batranul: noi si fratii nostri doua icoane suntem. Deci in orice vreme va lua omul aminte de sine, si se va prihani, se afla fratele lui cinstit inaintea lui; iar cand i se pare el luisi bun, afla pe fratele sau rau inaintea sa.
- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum de nu ma las sa vorbesc slobod cu parintii despre gandurile mele? I-a zis lui batranul ca a zis avva Ioan Colov: de nimic nu se bucura asa de mult vrajmasul ca de cei ce nu-si arata gandurile lor.
- Zis-a avva Pimen ca a zis avva Ammona: omul in toata vremea sa poarta secure si nu gaseste sa doboare un copac; si este altul iscusit sa taie si cu putine lovituri da jos copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.
- S-a dus odata avva Pimen, cand era mai tanar la oarecare batran, sa-l intrebe de trei ganduri. Deci, dupa ce a venit la batranul, a uitat pe unul din acele trei si s-a intors la chilia sa. Si cum a pus mana sa deschida incuietoarea, si-a adus aminte de cuvantul pe care l-a uitat si a lasat incuietoarea si s-a intors la batranul care i-a zis: degrab ai venit frate. Si i-a povestit lui: cand am pus mana mea sa iau incuietoarea, mi-am adus aminte de cuvantul pe care il cautam si n-am deschis, pentru aceasta m-am intors. Si era departarea caii foarte multa. Si i-a zis lui batranul: al ingerilor Pimen – adica pastor (pimen = pastor, in greceste) – ti se va grai numele tau in tot pamantul Egiptului.
- Zis-a iarasi: scris este: “In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu, Dumnezeule” ( Ps. 40, 3). Fiindca cerbii in pustie inghit multe jiganii taratoare, iar cand ii arde otrava, doresc sa vina la ape, si dupa ce beau se racoresc de otrava jiganiilor. Asa si calugarii, in pustie sezand se ard de otrava dracilor celor vicleni si doresc sambata si duminica sa vina la izvoarele apelor, adica la Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa se curateasca de amaraciunea celui viclean.”
- Zis-a iarasi avva Pimen: a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand: ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu? Si i-a zis lui: du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu.
- Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: ce voi face pacatelor mele? I-a zis lui batranul: cel ce voieste sa se izbaveasca de pacate, prin plans se izbaveste si cel ce voieste sa agoniseasca fapte bune, prin plans le agoniseste. Caci plansul este calea pe care ne-a dat-o noua Scriptura si parintii nostri zicand: plangeti ca alta cale nu este decat aceasta!
- Iarasi l-a intrebat pe dansul fratele: ce voi face nefolositoarelor mele prietenii pe care le am? Iar el i-a zis: este vreun om care trage sa moara si ia aminte la prieteniile acestea?Nu te apropia, nici te atinge de dansele si singure se instraineaza!
- A gresit odata un frate in chinovie. Si era in locurile acelea un pustnic si multa vreme nu a iesit afara. Si venind staretul chinoviei la batranul, i-a vestit lui pentru cel ce a gresit. Iar el a zis: goniti-l! Si iesind fratele din chinovie, a intrat intr-o surpatura si plangea acolo. Si s-au intamplat niste frati sa mearga la avva Pimen si l-au auzit plangand. Si intrand l-au gasit in mare durere. Si l-au rugat pe el ca sa-i duca la batran si nu voia, zicand: aici vreau eu sa mor! Si venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui si rugandu-l el pe ei, i-a trimis zicand: spuneti-i ca avva Pimen il cheama. Si a venit fratele la dansul si vazandu-l pe el batranul necajit, sculandu-se l-a sarutat si glumind cu dansul l-a rugat sa guste. Si a trimis avva Pimen pe unul din fratii sai la pustnic, zicand: de multi ani doream sa te vad, auzind cele despre tine si din lenevirea amandorura nu ne-am intalnit unul cu altul. Deci acum vrand Dumnezeu si pricina intamplandu-se, ia osteneala si vino pana aici, ca sa ne vedem unul cu altul! (Ca era neiesind din chilia lui). Si auzind zicea: de n-ar fi vestit Dumnezeu batranului, nu ar fi trimis la mine. Si sculandu-se, a venit la el. Si inchinandu-se unul altuia cu bucurie, au sezut. Si a zis lui avva Pimen: doi oameni erau intr-un loc si amandoi aveau morti. Iar unul a lasat pe mortul sau si s-a dus sa planga pe mortul celuilalt. Si auzind batranul s-a umilit de cuvantul lui si i-a adus aminte de ceea ce a facut si a zis: Pimen sus, sus in cer, iar eu jos, jos pe pamant!
- A intrebat avva Iosif pe avva Pimen, cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature. I-a zis avva Iosif: cand erai mai tanar, nu posteai din doua in doua zile, avvo ? Si a zis batranul : eu adevarat si trei si patru zile si o saptamana. Si acestea toate le-au cercetat parintii, ca niste puternici si au aflat ca este bine in fiecare zi a manca, dar putin; si ne-au dat noua calea cea imparateasca, ca este usoara.
- Zis-a iarasi: toate cele peste masura sunt ale dracilor.
- Au venit unii din batrani la avva Pimen si i-au zis: de vom vedea pe frati ca dormiteaza in biserica, voiesti sa-i imboldim ca sa fie treji la priveghere? Iar el le-a zis lor: eu cu adevarat de voi vedea pe fratele ca dormiteaza, pun capul lui pe genunchii mei si-l odihnesc.

Viata detaliata a Sfantului Pimen cel Mare

Cuviosul Pimen era de neam egiptean. El, luând pe cei şapte fraţi ai lui, s-a dus în una din mănăstirile vieţuitorilor din pustia Egiptului şi s-a făcut monah împreună cu dânşii. După câţiva ani, maica lor văduvă, pornindu-se din fireasca dragoste către fiii săi, s-a dus la dânşii, voind să-i vadă; dar nu s-a învrednicit de vederea feţei lor. Ducându-se ea la biserică, aştepta venirea lor; dar când ei au venit la biserică şi ea li s-a arătat lor, atunci ei au fugit înapoi şi, intrând în chilie, au încuiat uşa. Apropiindu-se ea de uşă, a început a bate şi a-i striga de afară, plângând cu umilinţă. Dar ei nu i-au deschis, nici nu i-au răspuns. Femeia plângând mult la uşa chiliei lor, a auzit-o părintele Anuvie, fratele lor cel mai mare, şi, intrând la dânşii pe altă uşă, a zis către Pimen: "Ce să facem cu bătrâna aceasta care plânge şi nu se duce de aici?"
Pimen, sculându-se şi apropiindu-se de uşă, a zis: "Bătrâno, pentru ce plângi?" Ea, auzindu-i glasul şi nevăzându-l, fiind uşa închisă, a zis: "Voiesc să vă văd, fiii mei. Nu sunt eu maica voastră? Nu v-am aplecat la pieptul meu şi v-am hrănit? Acum, fiind la bătrâneţile cele de pe urmă, m-am tulburat mai mult auzind glasul tău şi neputând să te văd, deci aş voi să vă văd, mai înainte de a mă sfârşi". Pimen i-a zis: "Aici voieşti să ne vezi, sau în veacul ce va să fie?" Ea a zis: "O, fiilor, dacă aici nu vă voi vedea oare acolo vă voi vedea?" Pimen a zis: "Dacă vei răbda cu mărime de suflet să nu ne vezi aici, acolo cu adevărat ne vei vedea, că aşa nădăjduim noi spre iubirea de oameni a lui Dumnezeu". Ea, auzind cele grăite, a zis: "Dacă, cu adevărat, vă voi vedea acolo, atunci nu voiesc să vă mai văd aici!" Deci, ea a plecat cu bună nădejde, bucurându-se şi voind ca mai bine să-i vadă în viaţa ce va să fie, decât în această viaţă vremelnică.
Fericitul Pimen, petrecându-şi zilele şi anii în pustniceştile nevoinţe şi stăruind neîncetat în rugăciuni, sporea în faptele monahiceşti cele bune şi se întărea cu ajutorul lui Dumnezeu asupra nevăzutului potrivnic; iar trupul, care se lupta asupra duhului, îl omora şi îl obosea prin multe osteneli ca pe un rob. Deci, supunându-l duhului în slujbă, s-a suit la vârful nepătimirii şi a fost mare între părinţii pustnici, ca cel desăvârşit în fapte bune.
Într-o vreme oarecare, mai-marele acelei ţări a voit să-l vadă pe părintele Pimen. Deci, a trimis la dânsul un vestitor, rugându-l să nu-l oprească de a veni la dânsul. Stareţul s-a mâhnit foarte mult, şi se gândea în sine şi zicea: "Dacă aceştia vor începe a veni la mine şi a mă cinsti, apoi vor începe a veni la mine şi mulţi oameni din popor, care mă vor supăra, îmi vor strica liniştea şi mă vor lipsi de darul smereniei, pe care cu multă osteneală l-am câştigat din tinereţe prin dumnezeiescul ajutor; deci, voi cădea în cursa mândriei".
Gândind el în sine aşa, n-a voit să-l vadă pe mai-marele acelei ţări, şi l-a rugat prin acelaşi vestitor să nu vină la el, că nu poate să-l vadă, mai ales că se va duce din locul acela. Acel stăpânitor s-a mâhnit de un răspuns că acesta şi a zis: "Pentru păcatele mele nu m-am învrednicit a vedea pe omul lui Dumnezeu!" Deci, dorind el foarte mult ca, prin orice întâmplare, să vadă pe sfântul stareţ, a aflat un meşteşug ca acesta. A prins pe fiul surorii stareţului şi l-a închis în temniţă, ca şi cum ar fi făcut o faptă rea, nădăjduind că stareţul va mijloci către dânsul pentru nepotul său, şi aşa îl va vedea. El a zis către slugile sale: "Dacă va veni părintele Pimen, îndată voi elibera pe tânăr; iar dacă nu va veni, atunci nu voi lăsa nepedepsit pe cel ce a greşit, pentru că greşeala lui este mare".
Auzind aceasta maică tânărului, sora lui Pimen, a alergat degrabă în pustie la fratele său şi, ajungând la sihăstreasca lui chilie, a început să bată în uşă şi să-l roage cu multă tânguire ca să se ducă la stăpânitorul acelei ţări, să-l roage să-l elibereze pe fiul ei, că el a făgăduit că, dacă se va duce la el, va lăsa liber pe cel legat. Sfântul stareţ nu i-a deschis uşa, nici nu i-a răspuns. Sora sa, bătând mult cu rugăminte şi cu lacrimi şi văzându-se neauzită, a început a defăima şi a-l ocărî, zicându-i: "Nemilostivule, neîndurătorule, împietritule, nedumnezeiescule şi răule cu obiceiul, cum nu te înduplecă spre milă tânguirea mea cea cu atâtea lacrimi, că fiul meu, pe care singur îl am, este în primejdie de moarte?" Stareţul a trimis pe un ucenic să-i zică: "Du-te de aici, că Pimen nu are copii şi nu-l doare pentru aceea". Sora sa s-a întors cu amar, tânguindu-se şi defăimând pe fratele său.
Stăpânitorul acelei ţări, auzind de aceasta, a zis către prietenii săi: "Spuneţi stareţului, ca măcar o scrisoare de rugăminte să scrie către mine, şi voi elibera pe nepotul său!" Pentru aceea mulţi au sfătuit pe sfânt să scrie acelui stăpânitor. Deci, stareţul a scris astfel: "Poruncească stăpânirea ta să cerceteze bine pricina tânărului cel greşit, şi de se va afla ceva într-însul vrednic de moarte, să moară, ca, prin pedeapsa cea vremelnică, să scape de chinurile cele veşnice; iar de nu se va afla vinovat de moarte cel greşit, atunci, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!" Mai-marele acelei ţări, citind scrisoarea stareţului, s-a minunat de mărimea de suflet cea îmbunătăţită şi de socoteală acelui bărbat; şi, cunoscându-l că este adevărat plăcut al lui Dumnezeu, îndată a eliberat pe tânărul acela.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu