Impotriva mantuirii
* Sfaturi duhovnicesti
Uneori, cel ce intră în călugărie se predă părintelui spre supunere, făgăduieşte că va împlini toate rânduielile, vădesc dăruire şi râvnă fierbinte faţă de toate ostenelile şi nevoinţele: pe scurt, îl înduplecă pe părinte să-l privească întocmai ca pe cel pomenit în Scara, care spunea părintelui său: „Ca fierul în mâna făurarului, aşa mă predau ţie, preasfinte părinte, spre supunere” (Cuvântul 4, cap 23); în scurtă vreme uită însă de osârdia arătată şi nu numai că nu suferă să fie bătut ca fierul pe nicovală, ci nu primeşte nici cea mai mică strâmtorare, nu îndură viaţa de obşte şi rânduielile; se simte împovărat de ascultări, nu vrea să se mulţumească cu masa obştii, nu vrea să fie de un suflet cu ceilalţi şi ca un duşman neîmpăcat îi tulbură şi îi necăjeşte pe toţi, urmărind doar să se împlinească voile lui; dacă nu primeşte după dorinţa sa, atunci cutează a-l ocări în faţă, cu tulburare şi cu cârtire, pe însuşi îndrumătorul sau, iar pe la spate se plânge, cârteşte, aţâţă întreaga obşte să-l ocărască înjositor pe părinte, şi se străduieşte din răsputeri ca toţi să se supună socotinţei sale şi însuşi părintele să-i primească sfaturile.
Dacă părintele, din pogorământ, îl şi ascultă în vreo privinţă, asta îi e prilej de şi mai mare trufie şi semeţic, iar dacă îi leapădă sfaturile şi socotinţele, şi nu-l ascultă, şi, văzându-l făcător de tulburare şi îndărătnic, nu-i dă cinstire, nu numai că el nu va putea să îndure asta, ci va fi greu şi pentru părinte, care voieşte ca ucenicii săi vieţuiască pe lângă el în dragoste, nu în teamă, şi să se supună lui pentru Dumnezeu, cu smerenie şi cu blândeţe, şi să împlinească toate rânduielile şi aşezămintele mănăstirii de bunăvoie, pentru iubirea de Dumnezeu.
Iar cel bolnav de patimi trebuie să vestească fără nici un ascunziş atât lui Dumnezeu, cât şi părintelui său toate bolile şi neputinţele sale şi să primească cu credinţă tot ce-i spune părintele, fie că-i porunceşte să rabde pentru Dumnezeu, fie că-i îngăduie o oarecare înlesnire faţă de rânduiala vieţii de obşte - însă chiar şi atunci trebuie să se folosească cu frică şi cu mare grijă de pogorământul cel părintesc şi să se roage lui Dumnezeu să nu-l despartă în veşnicie de fraţii cei de un suflet, care împlinesc neabătut şi cu de-amănuntul făgăduinţele şi nevoinţele lor călugăreşti, iar pentru vieţuirea sa cea slabă se cuvine să se smerească şi să aibă dragoste şi evlavie curată faţă de părinte şi de toţi fraţii, şi să-i roage, ca pe unii ce au dobândit îndrăznire înaintea Domnului prin ostenelile lor şi prin viaţa lor cea de nevoinţă, să mijlocească pentru el, cel slab şi neputincios - şi pentru această smerenie a lui harul dumnezeiesc va acoperi neputinţele lui şi îi va dărui parte deplină în moştenirea drepţilor.
Dacă, în pofida neputinţelor şi a bolilor, părintele porunceşte să rabde suferinţele şi să nu se abată de la rânduielile vieţii de obşte, atunci, supunându-se din tot
sufletul şi crezând fără îndoială că părintele îi porunceşte aceasta având vestire de la Dumnezeu însuşi, să rabde până la capăt fără întristare şi tulburare, cu credinţă şi cu dragoste, chiar dacă i s-ar trage din asta moartea, şi să aibă nădejde că Domnul, pentrurugăciunile şi mijlocirea părintelui, îl va primi ca pe un mucenic şi-l va odihni în împărăţia Sa. Unul ca acesta e cu adevărat ca fierul în mâinile fierarului ori ca aurul în cuptor, şi cu sufletul curăţit va străluci în cereasca împărăţie!
Iar fratele cel împotrivitor singur mărturiseşte că nu suferă nici de boli, nici de neputinţe trupeşti, ci în toată vigoarea şi puterea fiind se încrâncenează cu răutate împotriva celor care cu voie osârdnică se înfrânează şi se nevoiesc pentru Dumnezeu, încă şi pe alţii, care sunt slabi şi neputincioşi, se străduieşte să îi smintească şi să-i abată de la calea dreaptă ca să fie părtaşi ai patimilor şi slăbiciunilor lui, neînfrânării şi întregii lui tulburări şi îndărătnicii.
Unul ca acesta, dacă nu va pleca şi nu se va despărţi singur de obşte, va primi osândă împreună cu diavolul, care sminteşte şi strică tovărăşia şi unirea cea paşnică şi împreună-glăsuitoare a fraţilor. Sfinţii Părinţi poruncesc să fie izgonit unul ca acesta chiar fără voia lui, zicând: „Alungă-l pe făcătorul de tulburare, ca să plece şi tulburarea împreună cu el!”
SFÂNTUL ZOSIMA VERHOVSKI
ÎNVĂŢĂTURI DESPRE ASCULTARE, EDITURA SOPHIA
Uneori, cel ce intră în călugărie se predă părintelui spre supunere, făgăduieşte că va împlini toate rânduielile, vădesc dăruire şi râvnă fierbinte faţă de toate ostenelile şi nevoinţele: pe scurt, îl înduplecă pe părinte să-l privească întocmai ca pe cel pomenit în Scara, care spunea părintelui său: „Ca fierul în mâna făurarului, aşa mă predau ţie, preasfinte părinte, spre supunere” (Cuvântul 4, cap 23); în scurtă vreme uită însă de osârdia arătată şi nu numai că nu suferă să fie bătut ca fierul pe nicovală, ci nu primeşte nici cea mai mică strâmtorare, nu îndură viaţa de obşte şi rânduielile; se simte împovărat de ascultări, nu vrea să se mulţumească cu masa obştii, nu vrea să fie de un suflet cu ceilalţi şi ca un duşman neîmpăcat îi tulbură şi îi necăjeşte pe toţi, urmărind doar să se împlinească voile lui; dacă nu primeşte după dorinţa sa, atunci cutează a-l ocări în faţă, cu tulburare şi cu cârtire, pe însuşi îndrumătorul sau, iar pe la spate se plânge, cârteşte, aţâţă întreaga obşte să-l ocărască înjositor pe părinte, şi se străduieşte din răsputeri ca toţi să se supună socotinţei sale şi însuşi părintele să-i primească sfaturile.
Dacă părintele, din pogorământ, îl şi ascultă în vreo privinţă, asta îi e prilej de şi mai mare trufie şi semeţic, iar dacă îi leapădă sfaturile şi socotinţele, şi nu-l ascultă, şi, văzându-l făcător de tulburare şi îndărătnic, nu-i dă cinstire, nu numai că el nu va putea să îndure asta, ci va fi greu şi pentru părinte, care voieşte ca ucenicii săi vieţuiască pe lângă el în dragoste, nu în teamă, şi să se supună lui pentru Dumnezeu, cu smerenie şi cu blândeţe, şi să împlinească toate rânduielile şi aşezămintele mănăstirii de bunăvoie, pentru iubirea de Dumnezeu.
Iar cel bolnav de patimi trebuie să vestească fără nici un ascunziş atât lui Dumnezeu, cât şi părintelui său toate bolile şi neputinţele sale şi să primească cu credinţă tot ce-i spune părintele, fie că-i porunceşte să rabde pentru Dumnezeu, fie că-i îngăduie o oarecare înlesnire faţă de rânduiala vieţii de obşte - însă chiar şi atunci trebuie să se folosească cu frică şi cu mare grijă de pogorământul cel părintesc şi să se roage lui Dumnezeu să nu-l despartă în veşnicie de fraţii cei de un suflet, care împlinesc neabătut şi cu de-amănuntul făgăduinţele şi nevoinţele lor călugăreşti, iar pentru vieţuirea sa cea slabă se cuvine să se smerească şi să aibă dragoste şi evlavie curată faţă de părinte şi de toţi fraţii, şi să-i roage, ca pe unii ce au dobândit îndrăznire înaintea Domnului prin ostenelile lor şi prin viaţa lor cea de nevoinţă, să mijlocească pentru el, cel slab şi neputincios - şi pentru această smerenie a lui harul dumnezeiesc va acoperi neputinţele lui şi îi va dărui parte deplină în moştenirea drepţilor.
Dacă, în pofida neputinţelor şi a bolilor, părintele porunceşte să rabde suferinţele şi să nu se abată de la rânduielile vieţii de obşte, atunci, supunându-se din tot
sufletul şi crezând fără îndoială că părintele îi porunceşte aceasta având vestire de la Dumnezeu însuşi, să rabde până la capăt fără întristare şi tulburare, cu credinţă şi cu dragoste, chiar dacă i s-ar trage din asta moartea, şi să aibă nădejde că Domnul, pentrurugăciunile şi mijlocirea părintelui, îl va primi ca pe un mucenic şi-l va odihni în împărăţia Sa. Unul ca acesta e cu adevărat ca fierul în mâinile fierarului ori ca aurul în cuptor, şi cu sufletul curăţit va străluci în cereasca împărăţie!
Iar fratele cel împotrivitor singur mărturiseşte că nu suferă nici de boli, nici de neputinţe trupeşti, ci în toată vigoarea şi puterea fiind se încrâncenează cu răutate împotriva celor care cu voie osârdnică se înfrânează şi se nevoiesc pentru Dumnezeu, încă şi pe alţii, care sunt slabi şi neputincioşi, se străduieşte să îi smintească şi să-i abată de la calea dreaptă ca să fie părtaşi ai patimilor şi slăbiciunilor lui, neînfrânării şi întregii lui tulburări şi îndărătnicii.
Unul ca acesta, dacă nu va pleca şi nu se va despărţi singur de obşte, va primi osândă împreună cu diavolul, care sminteşte şi strică tovărăşia şi unirea cea paşnică şi împreună-glăsuitoare a fraţilor. Sfinţii Părinţi poruncesc să fie izgonit unul ca acesta chiar fără voia lui, zicând: „Alungă-l pe făcătorul de tulburare, ca să plece şi tulburarea împreună cu el!”
SFÂNTUL ZOSIMA VERHOVSKI
ÎNVĂŢĂTURI DESPRE ASCULTARE, EDITURA SOPHIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu