Cuvinte de invatatura ale parintelui Porfirie
*Sfat duhovnicesc
Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Iată cum stau lucrurile... Dacă nu îl vezi pe Hristos în tot ceea ce faci, eşti fără Hristos.
Hristos este Prietenul nostru, Fratele nostru; El este tot ce e frumos şi bun. El este totul. în Hristos nu este mâhnire, deprimare sau închidere în sine; omul, în schimb, trece prin felurite ispite şi situaţii care îl fac să sufere. Hristos este bucurie, viaţă, lumină; este lumina adevărată, care îl face pe om bucuros, îl face să zboare, să vadă tot, să vadă toţi oamenii, să sufere pentru toţi şi să dorească să-i aibă cu el, aproape de el.
Este posibil ca oamenii să ajungă la deznădejde şi, văzând înaintea lor realitatea vie a haosului, să spună: „Ne prăbuşim în haos! Intoarceţi-vă cu toţii înapoi, am fost înşelaţi!", şi astfel să revină la calea care îi duce la Dumnezeu, iar Credinţa noastră Ortodoxă va străluci. Dumnezeu lucrează în chip tainic şi nu vrea să încalce libertatea omului. El rânduieşte totul în aşa fel încât, încet-încet, omul merge acolo unde trebuie.
Fiecare om care ne jigneşte, ne defaimă, ne vorbeşte de rău, ne nedreptăţeşte în vreun fel sau altul este un frate de-al nostru care a căzut în mâinile celui care lucrează răul, diavolul. Când îl avem în faţă pe acest frate al nostru, trebuie să ne întristăm foarte tare pentru el, să împreună-pătimim cu el şi să îl rugăm pe Dumnezeu fierbinte, cu linişte, să ne întărească în ceasul cel greu al încercării noastre şi să îl miluiască pe fratele nostru, care a căzut pradă diavolului. Iar Dumnezeu ne va ajuta şi pe noi, şi pe el.
Când fratele nostru greşeşte trebuie să purtăm ispita lui. Dragostea adevărată ne insuflă duhul jertfirii pentru binele aproapelui. Dacă nu ne jertfim şi îl mai şi osândim, facem ca fratele nostru să cadă încă şi mai jos; dar, prin jertfa tainică a dragostei şi a rugăciunii noastre, îi trezim conştiinţa, care, deşteptându-se, îl osândeşte; astfel, el se pocăieşte şi se îndreaptă.
Creştinii adevăraţi, în sufletul cărora trăieşte Hristos, nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, chiar şi pe vrăjmaşii lor. Cununa dragostei noastre pentru prieteni are în ea lucruri nepotrivite (socoteli, reciprocitate, vanitate, slăbiciune sufletească, iubire pătimaşă), pe când cununa dragostei de vrăjmaşi este curată.
Iubirea noastră în Hristos trebuie să ajungă pretutindeni, până şi la hipioţii din Matala [Creta]. Eu mi-am dorit foarte mult să merg acolo, nu ca să le predic sau să îi osândesc, ci ca să trăiesc cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi să las însăşi dragostea lui Hristos să vorbească de la sine, căci ea schimbă cu totul viaţa oamenilor.
Numai religia lui Hristos uneşte, şi trebuie să ne rugăm toţi ca oamenii să vină la ea. Unirea aceasta nu se va împlini dacă noi credem... că toate religiile sunt la fel. Nu sunt la fel... Ortodoxia noastră nu are părtăşie cu alte religii.
Ca oamenii să te iubească, trebuie să iubeşti tu primul.
Mucenicii au pătimit groaznic când au fost chinuiţi. Suferinţa lor a fost asemenea suferinţei oricărui om normal în acea situaţie, cu deosebirea că ei erau, fără încetare, uniţi cu Hristos prin rugăciune şi primeau o putere mai mare decât durerea lor, putând astfel să biruiască. Dar, dacă ar fi părăsit rugăciunea, fie şi numai pentru o clipă, muncile ar fi devenit de nesuportat, iar ei ar fi fost gata să se lepede de Hristos. Nedespărţindu-se însă de rugăciune, ei au fost întăriţi şi au îndurat până la sfârşit durerea muceniciei lor.
Când suntem în harul Duhului Sfânt rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm neîncetat, chiar şi când stăm în pat, când ne pregătim de culcare sau când ne odihnim.
Avem un generator de curent electric, şi în cameră - o lampă. Dar dacă nu apăsăm pe buton, vom rămâne în întuneric. La fel, iată, Hristos şi cămara sufletului nostru.
Dacă nu apăsăm pe butonul rugăciunii, sufletul nu va vedea lumina lui Hristos şi va rămâne în întunericul diavolului.
Vă daţi seama ce mare dar am primit, că Dumnezeu ne-a îngăduit să îi vorbim în orice ceas, în orice clipă, oriunde am fi? El ne ascultă în toată vremea. Aceasta este cea mai mare cinste a noastră. De aceea trebuie să îl iubim pe Dumnezeu.
Când te rogi, fă şi metanii, chiar dacă acestea te obosesc. Rugăciunea pe care o însoţeşte jertfa de bunăvoie se face mai bine-plăcută lui Dumnezeu şi este mai eficientă.
Când te rogi pentru cineva care, robit de diavol, suferă de patimi păcătoase, nu îi spune că te rogi pentru el. Căci dacă îi spui, diavolul află de aceasta şi îl va împinge să se ridice împotriva ta, şi astfel rugăciunea ta nu va avea nici un rod. Roagă-te în taină pentru acel om şi rugăciunea îşi va atinge scopul.
Este cu neputinţă să te mântuieşti singur, dacă nu se mântuiesc şi toţi ceilalţi. Greşeşte cel ce se roagă numai pentru sine, pentru propria mântuire. Noi trebuie să ne rugăm pentru toată lumea, ca nimeni să nu se piardă.
Eu nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Numai îl rog pe Dumnezeu să miluiască toată lumea şi pe mine.
O carte proastă te vatămă. O carte bună îţi aduce folos. Chiar dacă nu eşti gata să pui în lucrare ceea ce citeşti, întrucât ai înlăuntrul tău dorinţa de a o face, încet-încet, în timp, fără silă, fără presiune, dorinţa pentru bine se coace, iar în cele din urmă începi să îl şi lucrezi.
[Citeşte Sfânta Evanghelie,] căci cu adevărat în ea se găsesc o comoară şi cheia tuturor problemelor. Evanghelia este filosofia adevărată. Este filosofie izvorâtă din descoperirea dumnezeiască, adevărurile lui Dumnezeu, cum au fost ele păstrate de la început. Alte adevăruri nu mai există.
Trebuie să dobândim harul lui Dumnezeu cât mai repede cu putinţă. Fără harul Său, strădaniile noastre nu vor rodi şi nu vom intra în Rai. Iar Dumnezeu ne dă harul atunci când suntem smeriţi.
Ce este lupta duhovnicească? Ei bine, sufletul este o grădină împărţită în două: într-o parte sunt plantaţi mărăcini, în cealaltă, flori. Mai avem şi o pompă de apă cu două robinete şi două şanţuri de scurgere. Unul duce apa la mărăcini, celălalt la flori. Intotdeauna pot alege ce robinet să deschid. Las mărăcinii fără apă şi ei se usucă, ud florile, şi ele cresc şi înfloresc.
Când Hristos vine şi se sălăşluieşte în suflet, pier toate problemele, împreună cu amăgirile şi grijile; tot atunci pleacă şi păcatul.
Fiţi cu deosebită luare-aminte la demonul akediei (trândăvirii). Nu îl subapreciaţi. Când acesta înrobeşte sufletul, îl droghează şi îl paralizează. Este un diavol uriaş, care pătrunde în om împreună cu o sumedenie de alte duhuri necurate.
Nu trebuie să ne apropiem de Hristos pentru că ne temem de cum vom muri şi de ce va fi cu noi după aceea. Ci trebuie să îi deschidem inimile noastre, ca atunci când dăm la o parte o draperie şi strălucirea soarelui pătrunde îndată înăuntru. Astfel, Hristos va veni la noi, ca să îl putem iubi cu adevărat. Aceasta este calea cea mai bună.
Orice lucru am face, să-l facem pentru că vrem, în deplină libertate, cu deplin simţ al răspunderii şi cu bucurie.
Citiţi mult, ca Dumnezeu să vă lumineze mintea. Ştiţi ceva? Eu citeam mult. De fapt, obişnuiam să mă sui într-un copac, pe o scară făcută de mine, pe care o trăgeam sus, ca oamenii să nu mă vadă şi să mă supere. Petreceam ore întregi acolo, în studiu duhovnicesc.
Să spunem că te găseşti într-o cameră întunecoasă şi îţi mişti mâinile, încercând să îndepărtezi întunericul, care desigur că nu se mişcă.
El dispare însă dacă deschizi o fereastră şi înăuntru pătrunde lumina. La fel este şi cu studiul duhovnicesc. Sfânta Scripturăbiblia/, Vieţile Sfinţilor şi scrierile Sfinţilor Părinţi sunt lumina care alungă bezna din suflet.
Mergi înainte pe calea ta. Diavolul va veni cu gândurile lui ispititoare şi te va trage cu putere de mânecă, ca să te zăpăcească. Nu te întoarce spre el, nu începe o discuţie cu el şi nu îl înfrunta, în acest fel, el se va plictisi şi te va lăsa în pace.
Ştim când suntem cercetaţi de Duhul Sfânt. Nu avem nici cea mai mică urmă de îndoială. Ceea ce trăim nu se aseamănă cu nici unul dintre sentimentele noastre fireşti.
Este ceva ce vine de sus şi ne transformă cu totul, făcându-ne alţi oameni. Când Hristos vine înlăuntrul nostru, trăim numai binele; trăim dragostea pentru lumea întreagă. Răul, păcatul şi ura dispar de la sine; nu mai pot rămâne, căci nu mai este loc pentru ele.
Orice om care are păcatul înlăuntrul său este foarte confuz. El trebuie să lase măcar o crăpătură în sufletul său prin care să poată intra lumina şi iubirea lui Hristos. Astfel, va începe să-şi descâlcească sufletul. Iniţiativa îi aparţine întotdeauna lui Hristos. Omul trebuie să o primească şi apoi, cu propria sa strădanie plină de luare-aminte, va putea să simtă măreţia lucrurilor pe care i le descoperă Dumnezeu.
Este cu neputinţă să te pocăieşti cum se cuvine şi totodată să fii singur pe înălţimile dragostei dumnezeieşti. Adică, [doar] Dumnezeu şi tu, Hristos şi tu. Iubirea lui Hristos este oferită şi mereu trece prin alţi oameni.
Spovedania este un drum pe care omul vine la Dumnezeu. Prin ea Dumnezeu îi oferă omului dragostea Lui. Nimeni şi nimic nu îl poate văduvi pe om de această dragoste.
Omul depresiv se învârte în jurul sinelui său şi nu îl interesează decât propria persoană. Păcătosul care se pocăieşte şi se spovedeşte iese din cercul strâmt al sinelui.
Duhovnicul şi părintele duhovnicesc simt lucruri minunate ale credinţei noastre. Mărturisiţi-vă deci duhovnicilor voştri şi primiţi iertarea păcatelor, apoi nu mai priviţi înapoi.
Din când în când ar fi bine să facem şi câte o Spovedanie generală, căci de pe urma feluritelor răni sufleteşti şi a unor întâmplări rămânem cu boli trupeşti. Când ne spovedim nu ar trebui să ne mărginim numai la a ne mărturisi păcatele, ci să spunem şi gândurile de care am fost ispitiţi, cum ar fi cele de teamă, tristeţe, bucurie sau neplăcere, stârnite în noi de cutremure, moartea sau căsătoria cuiva, puţinătatea credinţei şi aşa mai departe.
Vă rog fierbinte pe cei care m-aţi cunoscut, să vă rugaţi pentru mine, căci şi eu, cu multă smerenie, m-am rugat pentru voi. Cu toate acestea, acum, când plec spre Ceruri, simt că Dumnezeu îmi va spune: „Tu ce cauţi aici?" Nu pot să-I spun decât un singur lucru: „Nu sunt vrednic, Doamne, să fiu aici, dar iubirea Ta să facă ce voieşte cu mine." Din acea clipă nu ştiu ce va mai fi cu mine. Totuşi dorinţa mea este să lucreze iubirea lui Dumnezeu.
Ascultarea duce la smerenie, smerenia la dreaptă socotinţă, dreapta socotinţă la vedere duhovnicească, iar aceasta la înainte-vedere.
Să fim smeriţi, şi să nu ne prefacem doar că suntem smeriţi. Aceasta este o cursă a diavolului care aduce deznădejde şi nelucrare, în vreme ce adevărata smerenie vine cu nădejde şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
Ca să se schimbe cineva, trebuie să vină harul lui Dumnezeu, dar ca acesta să vină, omul trebuie să se smerească.
Creştinul trebuie să se ferească de duhovnicia bolnăvicioasă: atât de sentimentul de superioritate pentru virtuţile lui, cât şi de sentimentul de inferioritate pentru păcătoşenia sa. Una este să ai un complex, alta este să fii smerit. Deprimarea este una, pocăinţa e altceva.
Sufletele sunt chinuite de patimi şi se odihnesc lângă dragostea lui Dumnezeu.
Pentru că nu aveam prea multă experienţă când am început [să spovedesc], dădeam canoane grele monahilor şi mirenilor care veneau să se mărturisească la mine. Mulţi dintre ei se întorceau după puţină vreme şi îmi spuneau că le era cu neputinţă să îndeplinească ceea ce le spusesem. Acum îmi dau seama cât de grele erau canoanele pe care le dădeam, iar asta o făceam din pricina lipsei mele de experienţă.
Când m-am călugărit m-am simţit mai bine. Până şi starea mea de sănătate s-a îmbunătăţit. Cu toate că înainte fusesem bolnăvicios, după aceea am devenit mai sănătos, având puterea de a îndura munci foarte grele cu mult curaj în suflet. Mai presus de toate însă mă simţeam veşnic. Biserica este o taină. Cine intră în Biserică nu mai moare, este mântuit, este veşnic. Astfel, eu mereu mă simt veşnic, ca şi cum aş fi nemuritor. Devenind călugăr, cred că moartea nu există. Acest gând mă fascinează.
Nevoinţa ortodoxă nu este numai pentru mănăstiri, ci şi pentru lume.
Suferinţele noastre trupeşti ne fac bine atunci când le îndurăm fără să cârtim, când slăvim numele Domnului şi îl rugăm să ne ierte păcatele.
Fericirea [în viaţa de familie] este cu putinţă, cu o condiţie însă: cei doi trebuie să fi dobândit bogăţie duhovnicească, iubindu-L pe Dumnezeu şi ţinând poruncile Lui. Astfel, ei vor ajunge să se iubească cu adevărat şi vor fi fericiţi. Altminteri, vor fi săraci sufleteşte, nu vor putea dărui iubire şi vor avea probleme diavoleşti, care îi vor face nefericiţi.
O soţie rea poate fi prilejul tău de a merge în Rai.
Nu vă forţaţi pruncii. Spuneţi la rugăciune ceea ce vreţi să ajungă la sufletul lor. Copiii nu ascultă cu urechile, ci numai când vine harul dumnezeiesc şi îi luminează, atunci ne ascultă. Când vreţi să le spuneţi ceva, vorbiţi-i Preacuratei despre acel lucru şi ea li-l va transmite. Rugăciunea aceasta a voastră va fi ca o mângâiere duhovnicească ce îi va învălui pe fiii voştri şi îi va face să fie atenţi. Uneori încercăm să-i mângâiem şi ei nu ne lasă, dar mângâierii duhovniceşti nu i se împotrivesc niciodată.
Părinţii care au copii dificili, cu purtări urâte, nu ar trebui să încerce să se lupte cu ei, ci cu cel care este în spatele lor, cu diavolul. Iar cu diavolul nu ne putem război înainte de a fi devenit Sfinţi.
Psihiatrii şi psihologii sunt asemenea orbilor, care încearcă să înţeleagă lucrurile din jurul lor pipăind cu mâinile. Sufletul este mult prea adânc şi numai Dumnezeu îl cunoaşte.
Nu contează câţi bani avem, mulţi sau puţini; Raiul sau iadul îl dobândim prin felul în care îi folosim. Banii, averile şi toate bunurile materiale nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Noi doar răspundem de felul în care sunt folosite. Trebuie să ştim că Dumnezeu ne va cere socoteală pentru ele până la ultimul bănuţ, întrebându-ne dacă le-am folosit sau nu după voia Sa.
In zilele noastre, oamenii vor să fie iubiţi şi de aceea dau greş. Se cuvine să nu ne intereseze dacă oamenii ne iubesc sau nu, ci dacă noi îl iubim pe Hristos şi pe semenii noştri. Numai în acest chip sufletul este împlinit.
PĂRINTELE PORFIRIE
Fragment din cartea "VIEŢI ŞI CUVINTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ ALE BĂTRÂNILOR", EDITURA SOPHIA Sursa:https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cuvinte-invatatura-parintelui-porfirie-157137.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu