CUZA, Alexandru Ioan (1820-1873) Domnitor
*Francmason
*Foto:Creative Commons
S-a născut la 20 martie, la Bârlad (unii autori susţin că naşterea sa ar fi fost la Huşi, fapt ce se explică prin aceea că părinţii săi – Ioniţă Cuza şi Sultana, născută Cozadini – au avut case şi proprietăţi în ambele oraşe şi în apropierea lor). Micul Alexandru învaţă la pensionul lui Victor Cuenin din Iaşi, alături de Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu (viitori fraţi) şi Matei Millo. La 1835, tânărul Cuza trece, la Paris, bacalaureatul în litere, se înscrie să urmeze în continuare medicina, dar abandonează şi urmează dreptul. În 1839, revine în ţară, intră în armată, dar demisionează după puţin timp. Se căsătoreşte cu Elena Rosetti. Participă în 1848, la mişcarea revoluţionară din Moldova şi este prezent la adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde cunoaşte pe revoluţionarii ardeleni şi munteni participanţi. Exilat, se adăposteşte în Bucovina, apoi se întoarce în Moldova, ca judecător la Galaţi şi funcţionar superior în Ministerul de Interne (Departamentul Treburilor Dinlăuntru). Reintră în armată, avansează până la gradul de maior, iar caimacamul Nicolae Vogoride îl avansează colonel, sperând să-l atragă printre antiunionişti. În 1857 este prefect (pârcălab) de Covurlui şi Galaţi şi în 1859, ministru de război. A fost primul domnitor al Principatelor Române Unite (1859-1866), ales de Adunările Elective ale Ţării Româneşti şi Moldovei, ca urmare a sfatului delegaţiei europene, alcătuită din masoni şi aflată în Principate pentru a supraveghea alegerile. Ajutat de sfetnicul său apropiat şi înţelept, fratele Mihail Kogălniceanu, Cuza secularizează, în 1863, averile – imense – ale mânăstirilor închinate diferitelor aşezăminte religioase din Orientul grecesc, lucru benefic pentru ţară; secularizează însă, şi averile mănăstirilor româneşti, măsura care contribuie la slăbirea Bisericii naţionale. În 1864, concepe Legea rurală – pentru împroprietărirea ţăranilor; Camera se opune şi, atunci, Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare şi promulgă legea, fapt pentru care este adorat de ţărani. Tot în 1864, dă Legea instrucţiunii prin care învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit, se fixează în fiecare judeţ centre pentru pregătirea rapidă a învăţătorilor săteşti; acordă atenţie şi învăţământului secundar şi superior (în 1860 înfiinţează Universitatea din Iaşi, iar în 1864 se înfiinţează şi Universitatea din Bucureşti). Propune, de asemenea, Legea electorală, Codul civil, Codul penal, Codul comercial, organizează armata naţională, stabileşte trecerea la scrierea cu grafia latină. Urmare efectelor produse de reformele sale luminate, şi a unor neînţelegeri masonice de culise, este silit să abdice după 7 ani de domnie, timp în care a înfăptuit o reformă agrară şi a înfiinţat instituţii ce au contribuit la modernizarea României. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, petrecută, probabil, când se afla la studii în străinătate. Există, de asemenea, controverse cu privire la activitatea sa masonică în ţară. Conform opiniei lui Daniel Ligou şi colaboratorii: „a aplicat principiile masonice în organizarea noului stat – România... Sub conducerea sa a fost creat un Parlament, a fost stabilit dreptul de vot pentru fiecare categorie socială. A decretat instrucţia publică obligatorie şi a creat prima armată română regulată. Boierii români, expropriaţi, erau lezaţi în interesele lor materiale şi nemulţumiţi că ideea sacrosanctă de proprietate fusese violată. Cum un număr dintre ei erau franc-masoni, au avut loc agitaţii cu ocazia reuniunilor Lojii Steaua Dunării din Bucureşti. Masonii, nemulţumiţi de guvernarea lui, au organizat un complot cu scopul de a-l detrona. Aflând de complot, Cuza interzice funcţionarea lojii (începând din 1865), fără a putea lua nici o măsură contra membrilor complotului. A. I. Cuza şi-a obligat propria lojă să-şi înceteze activitatea, sub pretextul că nu fusese oficializată fondarea sa la Bucureşti. Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, de comun acord, au decis să ofere coroana română unui prinţ străin, şi el mason – Carol I de Hohenzollern“. Moare la Heidelberg, în Germania, la 15 mai 1873. Corpul neînsufleţit este adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, în Moldova. Prezent la înmormântarea lui Cuza, fratele Mihail Kogălniceanu a afirmat: „Ţinea cheia Orientului şi nimic nu se făcea la Orient, nu numai fără ştirea, dar fără voia lui“. Urmaşii lui Cuza au fost foarte atenţi cu omagierea personalităţii sale. Astfel, în 1875 au fost aprinse luminile Lojii Alexandru Ioan I din Bucureşti, iar după şapte ani, ale Lojii Cuza Vodă din Dorohoi. În 1992, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român (aflat în exil, la Paris) a instituit Medalia de Onoare şi Merit „Alexandru Ioan Princeps“.
S-a născut la 20 martie, la Bârlad (unii autori susţin că naşterea sa ar fi fost la Huşi, fapt ce se explică prin aceea că părinţii săi – Ioniţă Cuza şi Sultana, născută Cozadini – au avut case şi proprietăţi în ambele oraşe şi în apropierea lor). Micul Alexandru învaţă la pensionul lui Victor Cuenin din Iaşi, alături de Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu (viitori fraţi) şi Matei Millo. La 1835, tânărul Cuza trece, la Paris, bacalaureatul în litere, se înscrie să urmeze în continuare medicina, dar abandonează şi urmează dreptul. În 1839, revine în ţară, intră în armată, dar demisionează după puţin timp. Se căsătoreşte cu Elena Rosetti. Participă în 1848, la mişcarea revoluţionară din Moldova şi este prezent la adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde cunoaşte pe revoluţionarii ardeleni şi munteni participanţi. Exilat, se adăposteşte în Bucovina, apoi se întoarce în Moldova, ca judecător la Galaţi şi funcţionar superior în Ministerul de Interne (Departamentul Treburilor Dinlăuntru). Reintră în armată, avansează până la gradul de maior, iar caimacamul Nicolae Vogoride îl avansează colonel, sperând să-l atragă printre antiunionişti. În 1857 este prefect (pârcălab) de Covurlui şi Galaţi şi în 1859, ministru de război. A fost primul domnitor al Principatelor Române Unite (1859-1866), ales de Adunările Elective ale Ţării Româneşti şi Moldovei, ca urmare a sfatului delegaţiei europene, alcătuită din masoni şi aflată în Principate pentru a supraveghea alegerile. Ajutat de sfetnicul său apropiat şi înţelept, fratele Mihail Kogălniceanu, Cuza secularizează, în 1863, averile – imense – ale mânăstirilor închinate diferitelor aşezăminte religioase din Orientul grecesc, lucru benefic pentru ţară; secularizează însă, şi averile mănăstirilor româneşti, măsura care contribuie la slăbirea Bisericii naţionale. În 1864, concepe Legea rurală – pentru împroprietărirea ţăranilor; Camera se opune şi, atunci, Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare şi promulgă legea, fapt pentru care este adorat de ţărani. Tot în 1864, dă Legea instrucţiunii prin care învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit, se fixează în fiecare judeţ centre pentru pregătirea rapidă a învăţătorilor săteşti; acordă atenţie şi învăţământului secundar şi superior (în 1860 înfiinţează Universitatea din Iaşi, iar în 1864 se înfiinţează şi Universitatea din Bucureşti). Propune, de asemenea, Legea electorală, Codul civil, Codul penal, Codul comercial, organizează armata naţională, stabileşte trecerea la scrierea cu grafia latină. Urmare efectelor produse de reformele sale luminate, şi a unor neînţelegeri masonice de culise, este silit să abdice după 7 ani de domnie, timp în care a înfăptuit o reformă agrară şi a înfiinţat instituţii ce au contribuit la modernizarea României. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, petrecută, probabil, când se afla la studii în străinătate. Există, de asemenea, controverse cu privire la activitatea sa masonică în ţară. Conform opiniei lui Daniel Ligou şi colaboratorii: „a aplicat principiile masonice în organizarea noului stat – România... Sub conducerea sa a fost creat un Parlament, a fost stabilit dreptul de vot pentru fiecare categorie socială. A decretat instrucţia publică obligatorie şi a creat prima armată română regulată. Boierii români, expropriaţi, erau lezaţi în interesele lor materiale şi nemulţumiţi că ideea sacrosanctă de proprietate fusese violată. Cum un număr dintre ei erau franc-masoni, au avut loc agitaţii cu ocazia reuniunilor Lojii Steaua Dunării din Bucureşti. Masonii, nemulţumiţi de guvernarea lui, au organizat un complot cu scopul de a-l detrona. Aflând de complot, Cuza interzice funcţionarea lojii (începând din 1865), fără a putea lua nici o măsură contra membrilor complotului. A. I. Cuza şi-a obligat propria lojă să-şi înceteze activitatea, sub pretextul că nu fusese oficializată fondarea sa la Bucureşti. Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, de comun acord, au decis să ofere coroana română unui prinţ străin, şi el mason – Carol I de Hohenzollern“. Moare la Heidelberg, în Germania, la 15 mai 1873. Corpul neînsufleţit este adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, în Moldova. Prezent la înmormântarea lui Cuza, fratele Mihail Kogălniceanu a afirmat: „Ţinea cheia Orientului şi nimic nu se făcea la Orient, nu numai fără ştirea, dar fără voia lui“. Urmaşii lui Cuza au fost foarte atenţi cu omagierea personalităţii sale. Astfel, în 1875 au fost aprinse luminile Lojii Alexandru Ioan I din Bucureşti, iar după şapte ani, ale Lojii Cuza Vodă din Dorohoi. În 1992, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român (aflat în exil, la Paris) a instituit Medalia de Onoare şi Merit „Alexandru Ioan Princeps“.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu