Constantin ROSETTI (1816-1885) * Mason

ROSETTI, Constantin A. (1816-1885) Scriitor şi om politic

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://www.blogger.com/blog/post/edit/6659704219711100816/8296306205714545451

După studiile de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, intră în oştire cu gradul de locotenent. Devenit aghiotant domnesc, dar demisio­nează în 1836. A mai ocupat func­ţiile de şef al Poliţiei din Piteşti (1842) şi preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti. Participant activ la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească este eliberat de Ana Ipătescu, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului Provizoriu alături de care fusese închis. După înfrân­gerea revoluţiei, pleacă în exil la Paris, unde este unul dintre conducătorii emi­graţiei române şi publică revista “România Viitoare” şi ziarul “Republica Română”. Revine în ţară, ocupând, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, postul de ministru al Instrucţiunii Publice (1860), iar după înlăturarea acestuia de la tron, aceeaşi funcţie în 1866, preşedintele Camerei (1876), ministru de Interne (1878, 1881-1882), preşedinte adinterim al Consiliului de Miniştri (în absenţa lui I. C. Brătianu). Ca lider al grupării liberal-radicale a promovat şi idei antimonarhice, democratice, susţinute în ziarul “Românul”, pe care l-a editat începând din 1857. În 1867 a fost numit membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Română. A tradus din Byron, Lamartine şi Voltaire. Este autorul volumului de poezii “Cântecele fericirii” şi al volumului de memorii “Scrieri din juneţe şi din esiliu”.

A fost admis în 1844, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri din Paris, primind toate gradele, până la gradul 18 în 1847, tot în această lojă. În 1848 ia parte la înfiinţarea Lojii bucureştene Lumina. În 1923, numele său a fost acordat unui atelier din Bucureşti. Este printre puţinii masoni români prezentaţi în “Dicţionarul Franc-Masoneriei” realizat sub coordonarea lui Daniel Ligou.

                                                              *VA URMA

Constantin ROSENTHAL (1820-1851) *Mason

ROSENTHAL, Constantin Daniel (1820-1851) Pictor şi revoluţionar paşoptist

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

A pictat tablouri de inspiraţie romantică, celebre fiind “România revoluţionară” şi “România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii”, precum şi portrete (“Elena Negri”). A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi Transilvania, fiind arestat în timpul unei „misiuni secrete“. S-a sinucis, se pare, în închisoarea din Pesta, unde fusese trans­portat în vederea interogatoriului.

Membru al Lojii bucureştene Frăţia (1844). După datele prezentate şi comentate de Horia Nestorescu-Bălceşti, în anul următor este iniţiat, din nou, în Franţa, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, iniţierea bucureşteană fiind considerată „sălbatică, neregulară“. În 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeaşi lojă din capitala Franţei.

                                                                   *VA URMA

Mihai RALEA(1896-1964) * Mason

RALEA, Mihai (1896-1964) Sociolog, psiholog, eseist şi om politic

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

În 1923 obţine doctoratul în litere la Sorbona, cu teza « L’idée de revolution dans les doctrines socialistes. Étude sur l’évolution de la tactique revolutionnaire »; în acelaşi an scrie şi teza complementară « Revolution et socialisme. Essai de bibliographie ». Reîntors în ţară este numit conferenţiar (1923) şi apoi profesor la Catedra de filosofie şi estetică a Universităţii din Iaşi (1926). A fost, împreună cu George Călinescu, director la „Viaţa românească“ (1933). Principalele sale lucrări sunt: « Istoria ideilor sociale » (1930), « Războiul psihologic – instrument al agresiunii imperialiste » (1954), « Introducere în sociologie », « Contribuţii la istoria societăţii », « Explicarea omului », « În extremul Occident », iar în colaborare – « Istoria psihologiei » (cu C. I. Botez), « Sociologia succesului » şi « Introducere în psihologia socială » (cu Traian Herseni). A formulat idealul unei democraţii sociale, care să îmbine păstrarea libertăţilor individuale cu solidarismul social. Membru al Academiei Române (1948). Deputat naţional-ţărănist de Fălciu (1928, 1932), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ministru al Muncii şi Ocrotirii Sociale (1938). În 1938 părăseşte Partidul Naţional-Ţărănesc şi fondează Partidul Socialist-Ţărănesc, care, în 1943, se alătură Frontului Patriotic Antihitlerist. Internat în lagărul de la Târgu Jiu. A fost coautor al Memoriului prin care se solicita ieşirea ţării noastre din războiul antisovietic. După 1944 a îndeplinit următoarele însărcinări: ministrul Artelor (1945), ambasador în S.U.A., director al Institutului de Psihologie al Academiei, şeful Catedrei de psihologie a Universităţii Bucureşti, deputat, vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, membru al Consi­liului de Stat, preşedinte al Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii, membru în Consiliul Mondial al Păcii, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi al Grupului Naţional Român pentru Uniu­nea Interparlamentară.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale, petrecută, probabil, în timpul studiilor în Franţa. Ţinând seama de apartenenţa sa masonică, Guvernul dr. Petru Groza l-a numit ambasador în S.U.A. (supranumită atunci, “Regatul Masoneriei”); mai mult chiar, la solicitarea Anei Pauker (ministru de Externe în acelaşi guvern), a fost ridicat în grad de la Maestru (gradul 3) la Cavaler Rosicrucian (gradul 18). Ulterior, într-un Raport al său, avea să precizeze: „Reuşita mea în America nu s-a datorat faptului că sunt un veritabil democrat sau că sunt cunoscut ca atare, nici pentru că sunt ministru plenipotenţiar, ci, pentru calitatea mea de mason“. Valentin Lipatti, colegul său de la Ministerul Afacerilor Externe, îl caracteriza astfel: „Gândea în fraze scurte, punând accentul pe verbe şi mai puţin pe epitetul ornant. Extrema sa mobilitate spirituală îi îngăduia să meargă, cu acelaşi grad de siguranţă, de la expunerea de idei la notarea de impresii, în senzorialitatea lor cea mai directă. Ralea a fost unul dintre gânditorii români cei mai originali, care a înţeles să-şi clădească întreaga creaţie pe experienţa unei existenţe trăite cu pasiune. O idee pentru care nu ai suferit – mărturisea el – nu-ţi aparţine... Pentru el o faptă bună valora infinit mai mult decât un vers frumos. Avea oroare de artificiu şi preţiozitate în artă ca şi în viaţă: «Fă ceea ce-ţi dictează legea ta personală – nota el – adică dezvol­tă-te sincer, simplu şi complet». Ţintea spre marile valori fundamentale, sacrificând adesea criteriile speciale în favoarea scopurilor generale. Căuta cu înfrigurare adevărul... «Unii – observa el – ca să se menţină într-o regulă de etică, s-au agăţat ca de un stupefiant salvator de toate nimicurile frumoase cu care se încântă copiii bătrâni. Alţii, dimpotrivă, caută Adevărul. Ei nu pot trăi decât privind la lumina Soarelui în faţă, chiar dacă ştiu că-i orbeşte»“. Despre moartea sa, acelaşi Valentin Lipatti spunea: „...a încetat din viaţă la Berlin... într-o zi toridă de august, departe de ţară şi de ai săi. A murit aşa cum trăise: într-o goană veşnică după acţiune. La moartea sa, scriam că nu mi-l pot închipui bătrân şi bolnav, poate paralizat într-un jilţ... Sfârşitul eroului trebuie să concorde cu unitatea sa de caracter. Viaţa lui Mihai Ralea s-a încheiat cu o ultimă călătorie, în care s-a angajat parcă, cu aceeaşi nerăbdare, cu aceeaşi febrilitate, cu care trăise printre noi“.