TITULESCU, Nicolae (1882-1941) Om politic şi diplomat de talie internaţională
*Franc-mason roman
Foto:Licenta PEXELS
Numit şi „Cavalerul Păcii Mondiale“. După obţinerea licenţei în drept la Paris, revine în ţară ca avocat în Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iaşi (1905) şi Bucureşti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit în recunoaşterea graniţelor României Mari. Ministru de Finanţe (1917-1918 şi 1920-1921), ministru plenipotenţiar la Londra (1921), de două ori ministru de Externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, fiind singurul diplomat ales de două ori ca preşedinte al acestei organizaţii (1930 şi 1931). Membru de onoare (1930) şi membru titular (1935) al Academiei Române. Preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale. A fost unul dintre cei mai străluciţi oratori şi creatori de politică internaţională pentru promovarea şi menţinerea păcii. Îndepărtat din guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa. A simpatizat cu adepţii Republicii Spaniole în timpul războiului civil din această ţară (1936-1939). Edouard Herriot, prim ministru al Franţei, una dintre personalităţile celei de-a treia Republici Franceze îl prezenta astfel: “Acest ministru al unei ţări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitor! În politica externă e îmbarcat pe o firavă luntrişoară, pe care o conduce ca pe un vapor mare, în politica internă stă călare pe o scândură putrezită, căreia până la urmă îi dă o stabilitate de stâncă”.
Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, efectuată probabil când se afla la studii în Franţa.
Numit şi „Cavalerul Păcii Mondiale“. După obţinerea licenţei în drept la Paris, revine în ţară ca avocat în Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iaşi (1905) şi Bucureşti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit în recunoaşterea graniţelor României Mari. Ministru de Finanţe (1917-1918 şi 1920-1921), ministru plenipotenţiar la Londra (1921), de două ori ministru de Externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, fiind singurul diplomat ales de două ori ca preşedinte al acestei organizaţii (1930 şi 1931). Membru de onoare (1930) şi membru titular (1935) al Academiei Române. Preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale. A fost unul dintre cei mai străluciţi oratori şi creatori de politică internaţională pentru promovarea şi menţinerea păcii. Îndepărtat din guvern (în august 1936), a emigrat în Franţa. A simpatizat cu adepţii Republicii Spaniole în timpul războiului civil din această ţară (1936-1939). Edouard Herriot, prim ministru al Franţei, una dintre personalităţile celei de-a treia Republici Franceze îl prezenta astfel: “Acest ministru al unei ţări mici face o politică în stil mare. Ce om uimitor! În politica externă e îmbarcat pe o firavă luntrişoară, pe care o conduce ca pe un vapor mare, în politica internă stă călare pe o scândură putrezită, căreia până la urmă îi dă o stabilitate de stâncă”.
Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, efectuată probabil când se afla la studii în Franţa.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu