Mihail SADOVEANU(1880-1961) *Mason

SADOVEANU, Mihail (1880-1961) Scriitor şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Între 1900 şi 1919 a fost director al Teatrului Naţional din Iaşi. La 24 de ani era copist la Casa Şcoalelor, iar la 27 de ani, subşef de birou la Direcţia artelor din Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, inspector al cercurilor culturale. În 1908 a devenit vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, iar apoi preşedintele acesteia. Membru corespondent (1916) şi membru titular (1921) al Academiei Române. Obţine Premiul Naţional în 1924. A fost redactor la “Sămănătorul”, “Cumpăna”, “Însemnări literare”, “Însemnări ieşene”, unul dintre principalii colaboratori ai “Vieţii româneşti”, director al “Adevărului” şi al “Dimineţii”. Opera sa literară cuprinde povestiri şi romane istorice (“Neamul Şoi­măreştilor”, “Fraţii Jderi”, “Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă”, “Creanga de aur”, “Nicoară Potcoavă”), proză de investigaţie socială (“Bordeenii”, “O istorie de demult”, “Venea o moară pe Siret”, “Baltagul”, “Hanul Ancuţei”), naraţiuni şi descrieri (“Ţara de dincolo de negură”, “Nopţile de Sânziene”, “Valea Frumoasei”, “Nada Florilor”, “Locul unde nu s-a întâmplat nimic”) etc. A mai scris studii, povestiri şi romane inspirate de apartenenţa sa la Ordinul Masonic şi de credinţa într-o lume mai bună (“Lumina vine de la Răsărit”, conferinţă ţinută în 1945; “Lupta pentru pace. Al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii la Varşo­via, conferinţă ţinută la 19 decembrie 1950 în sala Ateneului Român; romanul “Mitrea Cocor”). În perioada interbelică a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator şi preşedinte al Senatului (1931), iar după Al Doilea Război Mondial, în virtutea ideilor sale, trece de partea comuniştilor, fiind membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1948-1961), conducătorul de­legaţiei României la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949), membru în Consiliul Mondial al Păcii.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Între 1927 şi 1930 a fost Venerabilul Lojii ieşene Dimitrie Cantemir, iar din 1932 al Lojii Moldova, din acelaşi orient. Între 1930 şi 1935 a îndeplinit următoarele demnităţi masonice: „Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Naţionale din Româ­nia (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR şi Mare Maestru al Franc-Masoneriei Române Unite. Fratele său, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

                                                                        *VA URMA

Alecu Russo(1819-1959) *Mason

RUSSO, Alecu (1819-1859) Scriitor, militant paşoptist şi unionist

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

După studii în Elveţia (1829-1835), a fost asesor judecătoresc la Piatra-Neamţ (1841-1844). Participă activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova, apoi Transilvania (la Marea Adunare Populară de pe Câmpia Liber­tăţii de la Blaj, Adunările de la Lugoj, Sibiu şi Dej). Pleacă în exil la Viena şi Paris, de unde revine în 1851 pentru a profesa avocatura şi a lupta pentru Unirea Principatelor. A făcut parte din Divanul ad-hoc al Moldovei (1856) şi a fost director în Ministerul Lucrărilor Publice. Opera sa literară cuprinde: proză memorialistică (“Soveja”, “Amintiri”, “Piatra Teiului”), observaţii asupra realităţilor sociale ale vremii (“Iaşii şi locuitorii lui la 1840”), critică literară (“Critica criticii”, “Poezia popo­rală”), precum şi poemul masonic în proză, “Cântarea României”, „imn răscolitor, dedicat patriei iubite“, care evocă istoria Ţării ca o succesiune ciclică a epocilor de robie şi de libertate. Iată două citate semnificative din poem: „Deci timpul sosit-a... semne s-au ivit pe ceriu... pământul s-a clătinat de bucurie... bles­temul înfricoşat s-a auzit despre apus... şi toate popoarele Europei s-au deşteptat. Priveşte de la miazăzi la miazănoapte, popoarele îşi ridică capul... gândirea se iveşte luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zideşte şi credinţa ce a dat viaţă... lumea veche se prăvăleşte şi pe a ei dărâmături slobozenia se înalţă... Deşteaptă-te!“.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Ultimele cuvinte, înainte de trecerea în Orientul Etern a acestui „ostaş al propăşirii“, care a avut parte de o viaţă scurtă şi zbuciumată, au fost: „Curaj, prieteni, deşteptaţi-mi patria dacă vreţi să pot dormi în pace...“.

                                                                *VA URMA

Constantin ROSETTI (1816-1885) * Mason

ROSETTI, Constantin A. (1816-1885) Scriitor şi om politic

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://www.blogger.com/blog/post/edit/6659704219711100816/8296306205714545451

După studiile de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, intră în oştire cu gradul de locotenent. Devenit aghiotant domnesc, dar demisio­nează în 1836. A mai ocupat func­ţiile de şef al Poliţiei din Piteşti (1842) şi preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti. Participant activ la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească este eliberat de Ana Ipătescu, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului Provizoriu alături de care fusese închis. După înfrân­gerea revoluţiei, pleacă în exil la Paris, unde este unul dintre conducătorii emi­graţiei române şi publică revista “România Viitoare” şi ziarul “Republica Română”. Revine în ţară, ocupând, în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, postul de ministru al Instrucţiunii Publice (1860), iar după înlăturarea acestuia de la tron, aceeaşi funcţie în 1866, preşedintele Camerei (1876), ministru de Interne (1878, 1881-1882), preşedinte adinterim al Consiliului de Miniştri (în absenţa lui I. C. Brătianu). Ca lider al grupării liberal-radicale a promovat şi idei antimonarhice, democratice, susţinute în ziarul “Românul”, pe care l-a editat începând din 1857. În 1867 a fost numit membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Română. A tradus din Byron, Lamartine şi Voltaire. Este autorul volumului de poezii “Cântecele fericirii” şi al volumului de memorii “Scrieri din juneţe şi din esiliu”.

A fost admis în 1844, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri din Paris, primind toate gradele, până la gradul 18 în 1847, tot în această lojă. În 1848 ia parte la înfiinţarea Lojii bucureştene Lumina. În 1923, numele său a fost acordat unui atelier din Bucureşti. Este printre puţinii masoni români prezentaţi în “Dicţionarul Franc-Masoneriei” realizat sub coordonarea lui Daniel Ligou.

                                                              *VA URMA

Constantin ROSENTHAL (1820-1851) *Mason

ROSENTHAL, Constantin Daniel (1820-1851) Pictor şi revoluţionar paşoptist

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

A pictat tablouri de inspiraţie romantică, celebre fiind “România revoluţionară” şi “România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii”, precum şi portrete (“Elena Negri”). A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi Transilvania, fiind arestat în timpul unei „misiuni secrete“. S-a sinucis, se pare, în închisoarea din Pesta, unde fusese trans­portat în vederea interogatoriului.

Membru al Lojii bucureştene Frăţia (1844). După datele prezentate şi comentate de Horia Nestorescu-Bălceşti, în anul următor este iniţiat, din nou, în Franţa, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, iniţierea bucureşteană fiind considerată „sălbatică, neregulară“. În 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeaşi lojă din capitala Franţei.

                                                                   *VA URMA

Mihai RALEA(1896-1964) * Mason

RALEA, Mihai (1896-1964) Sociolog, psiholog, eseist şi om politic

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

În 1923 obţine doctoratul în litere la Sorbona, cu teza « L’idée de revolution dans les doctrines socialistes. Étude sur l’évolution de la tactique revolutionnaire »; în acelaşi an scrie şi teza complementară « Revolution et socialisme. Essai de bibliographie ». Reîntors în ţară este numit conferenţiar (1923) şi apoi profesor la Catedra de filosofie şi estetică a Universităţii din Iaşi (1926). A fost, împreună cu George Călinescu, director la „Viaţa românească“ (1933). Principalele sale lucrări sunt: « Istoria ideilor sociale » (1930), « Războiul psihologic – instrument al agresiunii imperialiste » (1954), « Introducere în sociologie », « Contribuţii la istoria societăţii », « Explicarea omului », « În extremul Occident », iar în colaborare – « Istoria psihologiei » (cu C. I. Botez), « Sociologia succesului » şi « Introducere în psihologia socială » (cu Traian Herseni). A formulat idealul unei democraţii sociale, care să îmbine păstrarea libertăţilor individuale cu solidarismul social. Membru al Academiei Române (1948). Deputat naţional-ţărănist de Fălciu (1928, 1932), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ministru al Muncii şi Ocrotirii Sociale (1938). În 1938 părăseşte Partidul Naţional-Ţărănesc şi fondează Partidul Socialist-Ţărănesc, care, în 1943, se alătură Frontului Patriotic Antihitlerist. Internat în lagărul de la Târgu Jiu. A fost coautor al Memoriului prin care se solicita ieşirea ţării noastre din războiul antisovietic. După 1944 a îndeplinit următoarele însărcinări: ministrul Artelor (1945), ambasador în S.U.A., director al Institutului de Psihologie al Academiei, şeful Catedrei de psihologie a Universităţii Bucureşti, deputat, vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, membru al Consi­liului de Stat, preşedinte al Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii, membru în Consiliul Mondial al Păcii, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi al Grupului Naţional Român pentru Uniu­nea Interparlamentară.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale, petrecută, probabil, în timpul studiilor în Franţa. Ţinând seama de apartenenţa sa masonică, Guvernul dr. Petru Groza l-a numit ambasador în S.U.A. (supranumită atunci, “Regatul Masoneriei”); mai mult chiar, la solicitarea Anei Pauker (ministru de Externe în acelaşi guvern), a fost ridicat în grad de la Maestru (gradul 3) la Cavaler Rosicrucian (gradul 18). Ulterior, într-un Raport al său, avea să precizeze: „Reuşita mea în America nu s-a datorat faptului că sunt un veritabil democrat sau că sunt cunoscut ca atare, nici pentru că sunt ministru plenipotenţiar, ci, pentru calitatea mea de mason“. Valentin Lipatti, colegul său de la Ministerul Afacerilor Externe, îl caracteriza astfel: „Gândea în fraze scurte, punând accentul pe verbe şi mai puţin pe epitetul ornant. Extrema sa mobilitate spirituală îi îngăduia să meargă, cu acelaşi grad de siguranţă, de la expunerea de idei la notarea de impresii, în senzorialitatea lor cea mai directă. Ralea a fost unul dintre gânditorii români cei mai originali, care a înţeles să-şi clădească întreaga creaţie pe experienţa unei existenţe trăite cu pasiune. O idee pentru care nu ai suferit – mărturisea el – nu-ţi aparţine... Pentru el o faptă bună valora infinit mai mult decât un vers frumos. Avea oroare de artificiu şi preţiozitate în artă ca şi în viaţă: «Fă ceea ce-ţi dictează legea ta personală – nota el – adică dezvol­tă-te sincer, simplu şi complet». Ţintea spre marile valori fundamentale, sacrificând adesea criteriile speciale în favoarea scopurilor generale. Căuta cu înfrigurare adevărul... «Unii – observa el – ca să se menţină într-o regulă de etică, s-au agăţat ca de un stupefiant salvator de toate nimicurile frumoase cu care se încântă copiii bătrâni. Alţii, dimpotrivă, caută Adevărul. Ei nu pot trăi decât privind la lumina Soarelui în faţă, chiar dacă ştiu că-i orbeşte»“. Despre moartea sa, acelaşi Valentin Lipatti spunea: „...a încetat din viaţă la Berlin... într-o zi toridă de august, departe de ţară şi de ai săi. A murit aşa cum trăise: într-o goană veşnică după acţiune. La moartea sa, scriam că nu mi-l pot închipui bătrân şi bolnav, poate paralizat într-un jilţ... Sfârşitul eroului trebuie să concorde cu unitatea sa de caracter. Viaţa lui Mihai Ralea s-a încheiat cu o ultimă călătorie, în care s-a angajat parcă, cu aceeaşi nerăbdare, cu aceeaşi febrilitate, cu care trăise printre noi“.

Eufrosin POTECA(1786-1959) * Mason

POTECA, Eufrosin (1786-1859) Cărturar şi teolog iluminist

*Francmason roman

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Profesor la Academia Grecească (1816-1818) şi la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ (1825-1832) din Bucureşti. Audiază la Pisa şi Paris (1818-1825), cursuri de filosofie, teologie şi istorie. Din cauza ideilor iluministe prea radicale, este eliberat din învăţământ şi trimis egumen al Mânăstirii Gura Motrului (1829). În acelaşi an, publică traducerea lucrării “Filosofia cuvântului şi a năravurilor”, aparţinând germanului J. G. Heineccius, prin care explică şi introduce o serie de concepte filosofice în limba română.

Iniţiat, se pare, în perioada studiilor din Italia (1818-1822). În 1830 făcea parte dintr-o lojă bucureşteană.

                                                                      *VA URMA

Vasile POGOR (1833-1906) * Mason

POGOR, Vasile (1833-1906) Scriitor şi jurist

*Ghe NICA Blog

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Licenţiat în drept la Paris, prim-preşedinte al Curţii de Apel din Iaşi, prefect şi primar de Iaşi, membru fondator al „Junimii“, preşedinte al „Societăţii pentru încurajarea junimei române studioase“, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1870).

Iniţiat la 14 martie 1866, în Loja ieşeană Steaua României, într-o lună de zile primind gradele de Companion şi Maestru al aceleiaşi loji. La 5 noiembrie 1866, Marele Orient al Franţei îi eliberează o diplomă, prin care îi recunoaşte gradul 18.

                                                                     *VA URMA

Petrache POENARU (1799-1875) * Mason

POENARU, Petrache (1799-1875) Cărturar iluminist

*Ana Deveanu blog

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXEL

Profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti (1819), secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi bursier la Viena şi Paris. Obţine în 1827, la Paris, brevetul pentru invenţia tocului rezervor cu piston (stiloul), „un condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală“. Reîntors în ţară în 1832, este pe rând, inspector şcolar şi director al Eforiei şcoalelor (1832) – post în care are merite deosebite în organizarea învăţământului naţional, mare clucer şi membru în Obşteasca Adunare (1841), agă (1851), membru al Consiliului de Stat (1864). Participant la Revoluţa de la 1848 din Ţara Românească, în calitate de membru în Comisia pentru eliberarea ţiganilor. Membru fondator al „Societăţii filantropice“ (1833), „Asociaţiei literare“ (1845), membru de onoare al Societăţii „ASTRA“, unul dintre fondatorii Grădinii Botanice şi al Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, membru al Academiei Române (1870). În discursul de recepţie dedicat şcolii româneşti, rostit în 1871, a ţinut să menţioneze: „În epocile de amorţire ale naţiunilor apar evenimente care, ca rază din cer, luminează popoarelor ochii minţii, în deşteptarea conştiinţei de sine şi le conduce pasul pe calea progresului în dezvoltarea simţului naţional. Un eveniment de această natură, din cele mai memorabile, avem a semnala în istoria patriei noastre înfiinţarea şcoalei marelui dascăl şi înfocat patriot, Georgiu Lazăr, care a deschis românilor calea ştiin­ţei şi preţuirei de limba şi naţionalitatea lor...“.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Din 1856 a fost Venerabilul unei loji bucureştene.

Ioan PIUARIU-MOLNAR (1749-1815) *Mason

PIUARIU-MOLNAR, Ioan (1749-1815) Om de ştiinţă şi cărturar iluminist

*Francmason roman

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

Primul medic titrat român (1774). Chirurg al Universităţii din Viena, medic la Sibiu şi profesor de oftalmologie la Şcoala medico-chirurgicală din Cluj. Autor al celei dintâi gramatici româno-germane, al unei istorii universale şi al unui dicţionar român-german. A iniţiat prima publicaţie ştiinţifică medicală, „Sfătuire către studenţii în chirurgie“ (1793) şi a colaborat la redactarea lui Supplex Libellus Valachorum.

Iniţiat în Loja sibiană St. Andreas, la 16 septembrie 1781. Gradele de Companion şi Maestru le-a primit în aceeaşi lojă, la 17 aprilie 1783 şi, respectiv, 13 octombrie 1784.

                                                                *VA URMA

Stefan PETERFI (1906-1978) * Mason

PÉTERFI, Ştefan (1906-1978) Botanist român de naţionalitate maghiară

*Franc-mason roman

*Foto:Licenta PEXELS

A efectuat cercetări asupra algelor marine şi asupra inhibitorilor de creştere a plantelor. Principalele sale lucrări sunt “Creşterea şi dezvoltarea plantelor” şi “Nutriţia plantelor”. Membru corespondent (1955) şi titular (1963) al Academiei Române. Vicepreşedinte al acesteia (1974).

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. În 1932 era Venerabilul Lojii Bethlen Gabor din Târgu Mureş.

Julian M PETER *Mason

PETER, Julian M., Inspector general, apoi primar general al Capitalei

*Ana DEVEANU blog

*Franc-Mason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Principalele sale demnităţi masonice (pre­luate după Horia Nestorescu-Bălceşti) au fost: demnitar al Lojii Propaganda (1930) şi Venerabil al Lojii Pitagora (1932), ambele din Orientul Bucureşti, Mare Orator al Marii Loji Naţionale din România şi Mare Orator Federal al
Franc-Masoneriei Române Unite (1935), garant de amiciţie al Marii Loji elveţiene Alpina, în România şi al Franc-Masoneriei iugoslave în Loja Colonel Sever Pleniceanu, din Orientul Bucureşti (1935).

                                       *VA URMA

Alfred PAUKER * Mason

PAUKER (PACHER), Alfred Avocat

*Ana Deveanu  blog

*Foto:Licenta PEXELS

Văr primar cu Marcel Pauker, soţul Anei Pauker. A emigrat în 1950 în S.U.A. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale. Între 1930 şi 1935 a îndeplinit următoarele demnităţi masonice: Mare Orator Adjunct al Marelui Orient al României (1930) şi Mare Orator (1932-1933), Venerabilul Lojii bucureştene Redeşteptarea (1930, 1932, 1935). 

Iniţiat la 18 martie 1932 (nu se cunoaşte Loja, probabil Minerva). Devine Companion la 4 martie şi Maestru, la 31 martie 1933. Venerabil al Lojilor bucureştene Minerva şi Concordia. A fost membru în Consiliul Marelui Orient al României (1934) şi membru în Consiliul Federal Superior al Franc-Masoneriei Române Unite, în demnitatea de Mare Păstrător de Sigilii (1935).

                                                       *VA URMA

Emil PAPINIU * Mason

PAPINIU, Emil I. Jurist

*Francmason roman

*Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Iniţiat în Loja Libertatea din Ploieşti (data încă nu se cunoaşte). Între 1929 şi 1936, desfăşoară o vie activitate masonică, având următoarele demnităţi (după Horia Nestorescu-Bălceşti): Mare Orator al Marelui Orient al României (1929), preşedinte activ al Consiliului Ordinului Marelui Orient al României (1930-1932), garant de amiciţie al Marii Loji a Sârbilor, Slovacilor şi Croaţilor pe lângă Marele Orient al României (1930), respectiv al Marelui Orient al Franţei şi al Marii Loji din New York pe lângă Franc-Masoneria Română Unită (1935), Mare Maestru al Marelui Orient al României (1933), Mare Secretar Federal al Franc-Masoneriei Române Unite (1935) ş.a.

                                                       *VA URMA

Alexandru PALEOLOGU(1919-2008) * Mason

PALEOLOGU, Alexandru (1919- 2008) Eseist

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Licenţiat în drept (1941), consilier al Comisiei române pentru aplicarea armistiţiului (1944), ataşat de legaţie în Franţa (1946-1947). A colaborat la revistele “Gândirea”, “Universul literar”, “Duminica”.

Nu se cunosc (încă) data şi locul iniţierii sale. În 1990 a fost ales Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, cu sediul în exil la Paris.

                                                        *VA URMA

Costache (Constantin) NEGRUZZI (1808-1868) *Mason

NEGRUZZI, Costache (Constantin) (1808-1868) Scriitor

*Ana Deveanu blog

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

În refugiul de la Chişinău, la vârsta de 13 ani, îl cunoaşte pe poetul (mason, probabil nedezvăluit) A. S. Puşkin. A fost diac, căminar, spătar, agă, postelnic, vornic (1823-1837), efor al Iaşiului (1840-1843), director al vistieriei Moldovei (1843-1849, 1851-1854, 1856), efor al şcolilor (1848), membru al Comi­siei pentru deli­mitarea frontierelor în urma încheierii Tratatului de Pace de la Paris (1856), director al Statisticii Cen­trale, ministru interimar la Finanţe (1861). Neparticiparea sa la Revoluţia de la 1848 din Moldova şi nici la evenimentele legate de lupta pentru Unire explică pleiada de funcţii ocupate în administraţie. Autor de nuvele melodramatice (“Zoe”, “O alergare de cai”), proză epistolară (“Negru pe alb”), nuvele istorice (“Alexandru Lăpuşneanu”), versuri eroice (“Aprodul Pu­rice”), teatru (“Muza de la Burdujeni”, “Doi ţărani şi cinci cârlani”). Traduceri din V. Hugo şi A. S. Puşkin. Pentru întreaga sa activitate literară a fost numit, în 1867, membru al Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Română.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale, însă în 1850 era membrul unei loji din Iaşi. Fiii săi, Iacob şi Leon, iniţiaţi în anul 1866, în Loja ieşeană Steaua României, au primit în anul următor gradele de Companion şi Maestru, tot în această lojă; Iacob C. Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.

Costache NEGRI (1821-1876) * Mason

NEGRI, Costache (1812-1876) Scriitor, om politic şi diplomat

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

După studii la Iaşi, Chişinău şi Odessa şi călătorii efectuate în Austria, Germania, Italia, Anglia şi Franţa, reuşeşte să adune la moşia ta­tălui său de la Mânjina (jud. Galaţi), tineri patrioţi din toate provinciile româneşti. Nu participă direct la Revoluţia de la 1848, fapt pentru care scapă de exil şi primeşte diferite însărcinări în administraţia Principatului Moldova: pârcălab de Covurlui (1851), ministru al Lucrărilor Publice (1854), agent diplomatic la Istanbul (1855-1856), deputat de Galaţi şi vice­preşedinte al Divanului ad-hoc (1857). Deşi fusese propus domn, se supune hotărârii fraţilor de a-l alege pe Cuza în acest înalt post şi îl însoţeşte pe acesta la Istanbul la audienţa acordată de sultan pentru recunoaşterea Unirii Principatelor. Ministru al României la Constantinopol (1859-1866). Prieten apropiat al domnitorului Cuza (şi el mason), a susţinut ex­clusiv politica reformatoare a acestuia.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. În 1842 era Venerabilul unei loji din Bârlad.

Eftimie MURGU (1805-1870) * Mason

MURGU, Eftimie (1805-1870) Profesor, filolog şi jurist

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Audiază cursuri de filosofie şi drept la Pesta (1827-1834). Profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, unde ţine primul curs de filosofie în limba română (1834). Profesor de logică şi drept la Bucureşti, unde a participat la comploturile revoluţionare din perioada premergătoare şi postmergătoare lui 1848, fiind închis de două ori (1845–1848 şi 1849-1852). A condus Revoluţia de la 1848 din Banat, militând pentru recunoaşterea drepturilor naţionale ale românilor. Deputat în Parlamentul de la Pesta şi preşedinte al Adunării Populare a Românilor de la Lugoj.

Iniţiat în tainele Franc-Masoneriei de când se afla la Iaşi; în 1834 era Venerabilul unei loji din capitala Moldovei.

Alexandru Moruzi(1744-1807) * Mason

MORUZI, Alexandru (1744-1807) Domn al Ţării Româneşti (1793-1796, 1799-1801) şi al Moldovei (1792, 1802-1806, 1806-1807)

*Francmason roman

*Sursa:tratatuldemasonerie.ro

*Foto:Licenta PEXELS

A aparţinut unei familii fanariote. Politica sa fiscală excesivă a provocat nemulţumirea ţăranilor moldoveni, cărora le-a restrâns drepturile asupra pământurilor necultivate (1805).

Iniţiat la 24 martie 1776, în Loja St. Andreas din Sibiu, în acelaşi an primind gradele de Companion, Maestru şi Maestru Perfect, în aceeaşi lojă. Arhivele masonice îl înregistrează ca Venerabil al unor loji de la Bucureşti (1786) şi Iaşi (1803). În 1824, în Encyclopaedie dei Freimarerei de C. Lenning, tipărită la Leipzig, a apărut o biografie a lui Moruzi, singurul frate din ţările române prezent în această enciclopedie.

                                                        *VA URMA

Ion MINULESCU(1881-1944) * Mason

MINULESCU, Ion (1881-1944) Poet, prozator şi dramaturg

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Studii la Paris (1905). Secretar de redacţie la publicaţiile simboliste “Revista celorlalţi” (1908) şi “Insula” (1912), apoi la “Luceafărul” şi “Viitorul”. Director al Tea­trului Naţional din Bucureşti (1926), director general al artelor în Ministerul Cultelor şi Artelor. A scris volume de poezii (“Romanţe pentru mai târziu”, “De vorbă cu mine însumi”, “Nu sunt ce par a fi”), proză fantastică (“Casa cu geamurile portocalii”, “Cetiţile noaptea”), romane (“Roşu, galben şi albastru”) şi piese de teatru (“Pleacă berzele”, “Manechi­nul sentimental”).

A fot primit în rândurile fraţilor în 1940, acelaşi an în care a fost iniţiată şi soţia sa, Claudia Millian-Minu­lescu.

                                                                 *VA URMA

Constantin MAVROCORDAT -Domn al Tarii Romanesti si al Moldovei *Mason

MAVROCORDAT, Constantin Domn al Ţării Româneşti (1730, 1731-1733, 1735-1741, 1744-1748, 1756-1758, 1761-1763) şi al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769)

*Francmasoni romani

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

Fiul lui Nicolae Mavrocordat, domn al Moldovei (1709-1710, 1711-1715) şi al Ţării Româneşti (1715-1716, 1719-1730). A înfăptuit o serie de reforme (socială, a justiţiei, fiscalităţii şi armatei), prin care a modernizat Principatele Dunărene. Pe linie socială i-a eliberat pe rumâni (1746) şi vecini (1749), introdu­când claca – formă a rentei în muncă prestată de ţăranii şerbi şi liberi, fără pământ, în beneficiul deţinătorilor de pământ. Publică în 1841 o colecţie de documente româneşti, cea mai veche păstrată până în zilele noastre.

În 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iaşi, Loja Moldova.

Ion MANOLESCU(1881-1959)*Actor*Mason

MANOLESCU, Ion (1881-1959) Actor

*Francmason

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Student al lui Constantin Nottara. Joacă la diferite companii teatrale (Naţional, Modern, Bulandra, Comedia, Excelsior), remarcându-se printr-o deosebită forţă dramatică, putere de interiorizare şi frazare impecabile. A excelat ca actor în piesele “Moartea civilă”, “Strigoii”, “Cadavrul viu”, “Hamlet”, “Richard al III-lea”, “Suflete tari”. A fost profesor la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Figurează înscris în evidenţele masonice ale anului 1930.

Mihail MANOILESCU(1891-1950) * Mason

MANOILESCU, Mihail (1891-1950) Inginer, economist şi om politic român

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

După absolvirea Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1915), intră în învăţământ şi administraţie. Profesor uni­versitar, subsecretar de stat la Finanţe (1926-1927), ministru al Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice (1930), al Industriei şi Comerţului (1930-1931), guvernator al Băncii Naţionale (1931). Ca ministru de Externe în guvernul Gigurtu (1940), a semnat, din partea României, umilitorul Dictat de la Viena. Deşi a fost membru al Partidului Naţional-ţărănesc (din 1929), datorită lucrărilor şi ideilor sale este socotit unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România. A fost un intelectual de o mare erudiţie, cu o pregătire tehnică şi cultură economică, filosofică şi sociologică. Printre cele mai semnificative lucrări ale sale se numără: “Importanţa şi perspectivele industriei în noua Românie” (1921), “Neoliberalismul” (1923), “Théorie du protectionisme et de l’echange international” (1929, a cunoscut mai multe edi­ţii în limbile engleză, germană, italiană, portugheză, în româneşte fiind publicată abia în 1986), “Le sičcle du corporatisme. Doctrine du corporatisme integral et pur” (1934), “Ideea de plan economic naţional” (1938), “Solidaritatea economică a
Sud-Estului european” (1939), “Rostul şi destinele burgheziei româneşti” (1942).

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. După trecerea în adormire a Masoneriei româneşti de către Ion (Jean) Pangal, înainte de plecarea acestuia în străinătate (1941), Manoilescu a preluat de la el listele cu toţi fraţii români.

Titu MAIORESCU (1840-1917) * Mason

MAIORESCU, Titu Liviu (1840-1917) Critic literar, estetician şi om poli­tic

*Francmason roman

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

Absolvă, ca şef de promoţie, Academia Theresiană din Viena (1851-1858), continuându-şi studiile la Berlin şi Giessen, unde obţne doctoratul cu titlul Magna cum Laudae (1859). În următorii ani, îşi ia licenţa în litere şi filosofie (1860) la Sorbona şi licenţa în drept (1861). Reîntors în patrie, obţine un post în magistratură la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filosofie şi logică la Iaşi şi la Bucureşti. În 1863 întemeiază la Iaşi, Societatea literară Junimea. În urma unui proces de imoralitate, este suspendat din învăţământ în 1864, dar intră în avocatură şi din nou în învăţământ în 1865, de unde va fi demis iar, în 1868. Regalist şi conservator, intră în politică şi este ales deputat (1874), ocupând succesiv următoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900, cu numeroase prezenţe în ţară), de Justiţie (1900-1901, 1912), de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912 şi 1913) prezidează Congresul de Pace de la Bucureşti (1913), organizat în urma războaielor balcanice. Între 1884 şi 1909 este profesor la Universitatea din Bucureşti, rector al acestei instituţii (între 1892 şi 1897). Până în 1914 a fost preşedintele Partidului Conservator. În critica literară a susţinut principiul autonomiei estetice şi, prin teoria „formelor fără fond“, a denunţat transplantarea formală a unor instituţii şi reforme inadecvate situaţiilor prin care trecea România la sfârşitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic în judecarea valorilor poetice (“O cercetare critică asupra poe­ ziei române de la 1867”), a studiat unele probleme de lingvistică (“Despre scrierea limbii române”) şi a contribuit la afirmarea unor reprezentanţi iluştri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ion Slavici (“Critice”, 3 vol.). A fost logician (principala sa lucrare în domeniu este “Logica”), orator (vezi “Discursurile parlamentare”) şi memorialist (“Însemnări zilnice”) de excepţie. În 1867 a fost numit membru al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română), fiind ales apoi vicepreşedintele acesteia în 1880 şi preşedintele secţiunii literare, în 1889.

Iniţiat, asemenea majorităţii junimiştilor, în Loja ieşeană Steaua României, la 26 noiembrie 1866 (loja al cărei Venerabil era George Suţu, fusese constituită la 18 august acelaşi an). După câteva luni, la 11 februarie 1887, primeşte gradele de Companion şi Maestru, tot în această lojă.

Gheorghe MAGHERU (1802-1880 ) *Mason

MAGHERU, Gheorghe (1802-1880) General şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Participă în armata rusă la campania acesteia din 1829-1830. Intrat în magistratură, a fost preşedinte de tribunal şi prefect de Romanaţi (1846-1848). Apropiat al „fratelui“ Nicolae Bălcescu, participant activ la Revoluţia de la 1848, membru al Guvernului Provizoriu, organizator al taberei militare de la Râureni-Troianu (Vâlcea), plecat în exil până în 1859, când a fost un aprig luptă­tor pentru Unirea Principatelor, ca membru al Adunărilor ad-hoc.

Nu se cunosc (încă), locul şi data iniţierii sale. Horia
Nestorescu-Bălceşti l-a găsit înregistrat ca vechi mason în nişte liste datând din 1887.

Stefan LUPASCU(1909-1988) * Mason

LUPAŞCU, Ştefan A. (1909-1988) Filosof şi om de ştiinţă

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Stabilit la Paris. Obţine doctoratul la Sorbona, cu lucrarea « Du devenir logique et de l’affectivite ». Manifestă preocupări în domeniul filosofiei, ştiinţelor naturii, logicii şi epistemologiei şi cercetează raporturile dintre ştiinţa şi arta contemporană. S-a impus ca unul dintre marile spirite ale culturii umaniste europene, principala caracteristică a creaţiei sale fiind interdisciplinaritatea. Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt: « Logique et contradiction » (1947), « Le principe d’an­tagonisme et la logique de l’energie » (1951), « Les trois matičres » (1960), « L’energie et la matičre vivante » (1962), « Science et art abstrait » (1963), « L’energie et la matičre psychique » (1974), « Psychisme et sociologie » (1978), « L’Univers psychique. La fin de la psychanalyse » (1979). O selecţie a acestor lucrări a apărut şi în limba română, sub titlul « Logica dinamică a contradictoriului » (1982). În 1991 a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Istoria masonică a reţinut numeroase date, legate de participarea sa la diverse evenimente ale Ordinului (preluare după Horia Nestorescu-Bălceşti): delegat al Marii Loji Naţionale din România (MLNR), la aprinderea luminilor Lojii Dimitrie Cantemir din Iaşi (1928), membru al Lojii bucureştene Fraternitatea Aliată şi semnatar al Convenţiei de unificare a Marii Loji Simbolice de Rit Ioanit din Transilvania, cu MLNR (1930), membru al Lojii bucureştene Sever Pleniceanu, reprezentant al acesteia la Conventul Solemn de la Iaşi, al Franc-Masoneriei Române Unite (FMRU) şi şef al Secretariatului general al Consiliului Federal Suprem al FMRU (1935); în acelaşi an, a fost garant de amiciţie pe lângă FMRU al Masoneriei din Turcia, îndeplinind aceeaşi funcţie în loja sa, din partea Marilor Loji Parahyba (Brazilia) şi Cuscathan (San Salvador).

Mihail Kogalniceanu(1817-1891) * Mason

KOGĂLNICEANU, Mihail (1817-1891) Istoric, scriitor, publicist şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

*Sursa:https://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html

Studii la Luneville şi Berlin. Profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană (1843). În cuvântul de deschidere la acest curs, a afirmat printre primii ideea potrivit căreia cunoaşterea istoriei patriei este o chezăşie a afirmării naţionale. A publicat documente istorice în revista “Arhiva românească” (1840-1841 şi 1845) şi a redactat periodice de orientare patriotică şi democratică, precum: “Alăuta românească”, “Dacia literară” (1840), “Propăşirea” (1844), “Steaua Dunării” (1855-1860). Nu a participat direct la Revoluţia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina paşoptistă. În emigraţie a redactat “Dorinţele partidei naţionale din Moldova, având, la revenirea în ţară, un rol important în pregătirea Unirii Principatelor. A fost de mai multe ori ministru: de Interne (1863, 1868-1870, 1879-1880), de Externe (1876, 1877-1878) şi prim-ministru (1863-1865). Şi-a legat numele de secularizarea averilor mânăstireşti şi de reforma agrară, înfăptuite pe timpul principelui (mason, probabil, şi acesta) Alexandru Ioan Cuza şi de actul proclamării Independenţei de stat a României (9 mai 1877), pe timpul principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (şi el mason). A scris: « Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens », vol. I, referitor la perioada 1241-1792, o autobiografie (« Iluzii pierdute. Un întâiu amor »), proză istorică (« Trii zile din istoria Moldovei »), proză satirică (« Fiziologia provinţialului la Iaşi », « Adunările dănţuitoare »), un roman neterminat (« Tainele inimii »). A fost printre pri­mii membri aleşi ai Academiei Române (1868), instituţie unde a ocupat şi fotoliile de preşedinte al secţiunii istorice (1869) şi preşedinte al Academiei (1887-1890).

Încă din 1844 era Venerabilul unei loji bucureştene. Fiul său, Vasile M. Kogălniceanu (1863-1941) a fost, de ase­menea, franc-mason.