duminică, 26 august 2012

Manastirea Negru Voda

Manastire de calugari
Adresa: Str Negru Vodă nr 64 Câmpulung, jud. Arges
Ctitor: Radu Negru
Anul zidirii: 1215
Hramul: Adormirea Maicii Domnului

Mănăstirea Negru Vodă: Istoric

Biserica a fost ctitorită în anul 1215, prin tradiție de către Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidită de Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi reclădită de Matei Basarab, când devine și mânăstire.
Mânăstirea Negru Vodă reprezintă cel mai important ansamblu monastic din Muscel. În componența ei intră Paraclisul Domnesc al curții voievodale, ulterior Biserica mare a mânăstirii, Biserica mică - bolnița - din primul sfert al veacului al XVIII-lea, Turnul clopotniță de la intrarea în incintă - secolul al XVII-lea, Casa Domnească - secolul al XVII-lea construită pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, Casele egumenești - secolul al XVIII-lea, anexa casei domnești și chiliile de la începutul secolului al XIX-lea. Aici se mai află și Hanul-Bazar al mânăstirii, dispărut încă din 1746.
Al doilea ctitor al mânăstirii, Matei Basarab (1635-1638) reface din temelii lăcașul transformând vechea biserică într-o mânăstire de călugări, prin hrisovul din 10 august 1647, în același an fiind construit și Turnul clopotniței, înalt de 35 metri, având funcția de poartă de incintă dar și de fortificație cu caracter militar, fiind prevăzut cu metereze.
La Mânăstirea Negru Vodă a existat și o școală de copiști cu puternice tradiții, manuscrisele remarcându-se printr-o scriere caligrafică, fiind împodobite cu frontispicii și miniaturi colorate.
Primii voievozi ai statului feudal unitar ai țării Românești, Basarab I și Nicolae Alexandru, au fost înmormântați aici, în Paraclisul Curții Domnești din secolul al XIV-lea, după cum atestă, pentru primul, inscripția grafit de la Curtea de Argeș, care menționează moartea lui Basarab, în 1352, la Câmpulung                                                                                                                       

Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu