Care conduse de oameni străbat văzduhul
-CAPITOLUL LVII-
1 După aceea, am văzut o altă oştire de care mânate de oameni ce mergeau pe aripile vântului, de la Răsărit şi de la Apus până la Miazăzi.
2 Se auzea huruitul lor şi, când s-a dezlănţuit această hărmălaie, sfinţii din înaltul cerului au auzit-o. Stâlpii care susţin Pământul s-au clătinat din temelii şi larma s-a auzit de la un capăt la altul al Pământului, timp de o zi întreagă.
3 Toate fiinţele desăvârşite au căzut în genunchi şi au adorat Duhul. Aşa se termină cea de-a doua parabolă.
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu