vineri, 15 februarie 2013

Mantuirea nu poate fi obtinuta cu aur


Mântuirea nu poate fi obţinută cu aur
-CAPITOLUL LII-

1 După toate aceste viziuni a ceea ce este ascuns am înţeles şi tainele viitoare ce se află în ceruri,
2 căci am văzut munţi de fier, de cupru, de argint, încă unul de aur, unul de cositor şi altul de plumb.
3 L-am rugat atunci pe Îngerul care mă însoţea să-mi explice, ceea ce el a făcut de îndată:
4 „Tot ceea ce ai văzut va sluji puterea trimisului lui Dumnezeu, pentru ca El să fie puternic pe Pământ”.
5 Apoi, acest Înger al păcii a luat din nou cuvântul şi mi-a spus: „Aşteaptă încă puţin şi toate tainele Duhului îţi vor fi dezvăluite.
6 Aceşti munţi vor fi înaintea Alesului ca ceara în faţa focului şi ca apa care cade pe ei. Ei se vor înmuia şi vor aluneca până la picioarele Lui.
7 Mântuirea nu se va obţine nici cu aur, nici cu argint şi nu va fi nici o scăpare.
8 Fierul nu va mai fi disponibil pentru a face războaie şi nimeni nu se va mai putea pune la adăpost. Bronzul nu va mai fi de folos, la fel şi cositorul care-şi va pierde toată valoarea. Cât despre plumb, el va fi uitat.
9 Toate aceste metale vor dispărea de pe suprafaţa Pământului atunci când Alesul va apărea în faţa Duhului Sfânt.
Sursa angelinspir.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu