Ingerii sunt capabili sa realizeze adevarate minuni
Acţionând conform legilor existente în lumea lor, dar având marea putere de a le aplica şi în lumea noastră, în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu, îngerii sunt capabili să realizeze adevărate minuni. Sunt miracole aparente, pentru cei care nu au o cunoaştere profundă a naturii ultime a tuturor lucrurilor, cunoaştere spirituală, deoarece îngerii nu fac altceva decât să transpună în fapte ceea ce Domnul doreşte.
Explicaţia acestui fapt o găsim în Marea evanghelie a lui Ioan , a lui Jakob Lorber :
“Noi, îngerii, nu putem face nimic prin propria noastră voinţă, ci facem totul prin voinţa nesfârşită şi unică a Domnului. Întreaga lume şi toate cerurile au fost create prin gândul lui Dumnezeu, menţinut ferm, corespunzător voinţei Sale atotputernice. Dacă El îşi retrage ideile Sale, dizolvându-şi gândurile, acea creaţie vizibilă dispare instantaneu. Dar dacă Domnul are un nou gând, pe care-l menţine prin voinţa Sa atotputernică, acea creaţie începe din nou să existe, fiind vizibilă pentru toată lumea.
Noi (n.n.: îngerii) suntem receptacule ale voinţei divine, iar apoi îndeplinim ceea ce ni se cere! Vezi, am putea spune că suntem aripile voinţei divine şi astfel suntem însăşi voinţa lui Dumnezeu. Este suficient cel mai imperceptibil gând din partea noastră- dacă acesta este pus în legătură cu puterea voinţei divine- şi lucrarea este deja înfăptuită. Aici îşi are sursa rapiditatea acţiunilor noastre!
Vezi steaua aceea, acolo, la răsărit? Dacă ar fi să construim un drum până la ea folosindu-ne de toate firele de praf aflate pe pământ, să ştii că acestea nu ar fi de ajuns. O pasăre ar avea nevoie de mii de ani pentru a zbura până acolo, ca să nu mai vorbim de oameni, care ar trebui să alerge nespus de mult timp, dacă ar exista un drum, până ar ajunge la acea stea. Eu pot să ajung acolo într-o clipă şi, la fel de repede, să mă şi întorc! Nici nu-mi vei simţi lipsa, şi totuşi voi fi acolo şi mă voi şi întoarce.”
O explicaţie şi mai clară se dă în următorul fragment, luat din aceeaşi lucrare: “Fireşte că aş putea să salvez din flăcări colibele sărmanilor oameni, însă doar dacă mi se va permite acest lucru; căci voinţa mea este în întregime a Domnului, iar eu nu pot voi decât ceea ce El singur voieşte. Dacă Domnul doreşte acest lucru, tu nici nu ai putea să clipeşti şi eu aş şi termina cu stingerea incendiului! Dar fără voia Domnului, eu, din propria mea voinţa, pot face tot atât de puţin cât poţi face şi tu; mai mult, toate minunile înfăptuite de mine de fapt nu eu le-am înfăptuit, ci voia Domnului le-a înfăptuit prin intermediul meu.
Noi, îngerii, nu suntem prin esenţa noastră nimic altceva decât o emanaţie a voinţei dumnezeieşti, sau putem să spunem că suntem voinţa personificată a Domnului şi nu putem face nimic prin noi înşine. De fapt, nici nu putem fi concepuţi ca având o formă de sine stătătoare, în afara voinţei dumnezeieşti, aşa cum tu nu ai putea concepe o imagine reală a soarelui într-o oglindă, dacă înainte de asta nu a căzut o rază de soare pe suprafaţa oglinzii respective.
Şi, cum spuneam, tot astfel şi noi, îngerii, suntem în felul nostru doar nişte oglinzi concave pentru receptarea şi concentrarea voinţei dumnezeieşti, iar acolo unde ne manifestăm puterile, o facem doar prin focarul voinţei divine concentrate în noi, iar atunci omului i se pare că vede minune după minune.”
Având acum explicaţia modului în care îngerii realizează miracole, vom relata câteva exemple de acţiuni care pentru un om obişnuit par imposibil de înfăptuit, dar care pentru un înger înseamnă ceva simplu, fiind în acord perfect cu voinţă divină.
Îngerul: ”Priveşte, acolo, jos, este vasta şi adânca mare a Galileii! Ce-ar fi dacă aş ridica-o din matca ei adâncă şi foarte întinsă sub forma unei mingi imense de apă, în faţa ochilor tăi, în văzduh, timp de o oră?”
Iara: ”Ar fi într-adevăr ceva miraculos. Dar ce s-ar petrece în acest timp cu peştişorii drăgălaşi şi cu nenumăratele corăbii ancorate şi cele care sunt acum pe mare?”
Îngerul: ”Lasă asta în grija mea şi vei vedea că nici un peşte şi nici o corabie nu va avea de suferit! Dacă doreşti aceasta ca probă, voi începe acum lucrarea!”
Iara: ”Dacă nu va suferi nici o fiinţă, poţi să începi!”
Îngerul: ”Priveşte în jurul tău! Marea este goală şi toată apa ei, până la ultima picătură, pluteşte acum în aer, ca ochii tăi să o poată vedea foarte bine!”
Iara a vrut să privească în adâncuri dar, aplecându-se, s-a atins de suprafaţa rece şi udă a acelei mingii uriaşe de apă care plutea foarte aproape de peretele muntos. Diametrul mingii avea aproape 40000 de stânjeni. Când a văzut aceasta, ea a zis cu voce foarte scăzută: ”Pentru numele lui Dumnezeu, cum ai putut să faci aşa ceva în mai puţin de o clipită? Marea nu mai are într-adevăr nici un pic de apă!”
Îngerul: ”Vino şi convinge-te!”
Iara: ”Bine, arată-mi!”
În aceeaşi clipă ea se afla deja pe nisipul uscat al fundului mării. Îngerul a ridicat o frumoasă scoică de mărgăritar de pe nisip şi i-a dat-o Iarei drept amintire şi totodată drept mărturie şi învăţătură pentru ceilalţi care dormeau acum adânc, dar vedeau totul în vis.
Îngerul: ”Te-ai convins acum că toată apa mării se află în uriaşa minge plutitoare de apă? Te-ai convins că matca este complet uscată?”
Iara: ”Da, aş fi crezut şi fără să văd.””
O altă dorinţă a Iarei, copil plin de puritate şi de o imensă iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni, a fost ca muntele pe care se aflau ei şi care putea fi urcat foarte greu, să posede o cărare uşoară şi fără pericole. Instantaneu, totul s-a realizat. Îngerul a spus: ”Priveşte în jurul tău toţi versanţii şi sigur vei fi mulţumită de mine! Vezi, uneori suntem şi noi lenţi, dar, dacă este nevoie, suntem mai iuţi ca fulgerul!”
O minune cu adevărat greu de realizat şi de înţeles este îndeplinirea unei alte dorinţe a Iarei, vizita pe o stea. Vom reda în continuare aceasta:
“Îngerul: ”Dacă aceasta este şi voia lui Dumnezeu, eu nu am nimic împotrivă! Atât eu, cât şi nenumăraţii îngeri pe care-i vezi strălucind în jurul tău, îţi garantăm că nu vei păţi nimic!”
Iara s-a lăsat în voia îngerului, spunând: ”Vezi, am curaj. Dacă vrei, du-mă acolo!”
Îngerul a ridicat-o atunci de la pământ, a strâns-o tare la pieptul lui şi a dispărut. După o secundă se întorsese deja, împreună cu Iara, care luase cu ea, în şort, o piatră care lumina tot atât de tare ca şi luceafărul de dimineaţă.”
Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu