vineri, 1 martie 2013

Tratat de astronomie:legea Soarelui



Tratat de astronomie: legea Soarelui

-CAPITOLUL LXXII-

1 Această carte prezintă schimbarea care va surveni în căile corpurilor cereşti, în funcţie de relaţiile pe care le întreţin unul cu altul, importanţa lor, fazele, numele şi obârşia lor. Toate acestea mi-au fost arătate de Uriel, Îngerul care mă însoţea, căci el este călăuza şi organizatorul lor. Am putut observa legile cărora li se supun aceste corpuri cereşti, cum merg ele în timpul oamenilor, până la realizarea unei noi creaţii care va dăinui, şi ea, în veci.

2 Iată prima lege care cârmuieşte aceste corpuri cereşti. Soarele răsare prin cele şase porţi ale cerului situate la Răsărit şi apune prin cele şase porţi ale Apusului.
3 Luna răsare şi apune tot prin aceste porţi, la fel ca şi Îngerii stelelor şi stelele însele. Toate porţile sunt în ordine, unele alături de celelalte şi multe ferestre se deschid la dreapta şi la stânga fiecăreia.
4 Soarele răsare primul şi calea lui aproape că se însoţeşte cu cea a cerului, plină de un foc fierbinte şi strălucitor.
5 Vântul suflă asupra carului în care astrul se urcă şi apoi dispare de pe cer, înainte de a reveni spre Miazănoapte pentru a pleca din nou spre Răsărit.
6 Astfel, în prima lună el răsare pe poarta cea mare, adică prin cea de-a patra din cele şase porţi de la răsărit.
7 Lângă această poartă se deschid douăsprezece ferestre din care ţâşneşte o flacără când soseşte timpul.
8 El iese pe acolo vreme de 30 de dimineţi şi coboară înapoi în mod regulat prin cea de-a patra poartă situată la asfinţit.
9 În această perioadă, zilele cresc şi nopţile scad;
10 ziua întrece noaptea cu 1/9 dintr-o zi, care este alcătuită exact din zece părţi, pe când noaptea este din opt părţi18.
11 Apoi, Soarele vine, răsare şi apune prin cea de-a cincea poartă timp de 30 de zile.
12 Atunci, diferenţa dintre zi şi noapte creşte cu încă 2 părţi; ziua este din 11 părţi, în timp ce noaptea este din 7 părţi.
13 Soarele revine atunci la răsărit pentru a intra prin cea de-a şasea poartă timp de 31 de zile.
14 În această perioadă, ziua este mai lungă decât noaptea, cu de două ori mai mult; ziua este din 12 părţi, în timp ce noaptea nu are decât 6.
15 Apoi, Soarele se ridică pentru ca ziua să se scurteze şi pentru ca noaptea să se lungească. El intră prin cea de-a şasea poartă timp de 30 de zile.
16 Ziua scade: ea este din 11 părţi şi noaptea din 7.
17 El răsare şi apune prin cea de-a cincea poartă timp de 30 de dimineţi.
18 Atunci ziua scade cu 2 părţi; ea este din 10 părţi, iar noaptea din 8.
19 Apoi Soarele răsare prin cea de-a patra poartă timp de 31 de dimineţi şi apune la vest.
20 În această perioadă, ziua este egală cu noaptea (echinocţiul); ele sunt din 9 părţi.
21 Apoi, el se întoarce la est, răsare şi apune prin cea
de-a treia poartă timp de 30 de dimineţi.
22 Atunci, noaptea este mai lungă decât ziua; noaptea este din 10 părţi iar ziua din 8.
23 După aceea, el se întoarce la est, răsare şi apune prin cea de-a doua poartă timp de 30 de dimineţi.
24 Ziua este din 7 părţi iar noaptea din 11.
25 Apoi el se întoarce la est prin prima poartă timp de 31 de dimineţi.
26 Atunci noaptea este de două ori mai lungă decât ziua, având 12 părţi faţă de cele 6 părţi ale zilei.
27 Soarele şi-a săvârşit drumul prin diferite case. El se învârte în jurul lui însuşi şi trece din nou prin acea poartă timp de 30 de zile.
28 Atunci noaptea scade cu 1/9 şi ea este din 11 părţi, iar ziua din 7.
29 Soarele s-a întors la cea de-a doua poartă de la răsărit. El se întoarce în aceste case timp de 30 de dimineţi.
30 Pe atunci noaptea este din 10 părţi iar ziua din 8.
31 Apoi, Soarele se întoarce la est; el răsare prin cea de-a treia poartă timp de 31 de dimineţi şi se duce să apună la vest.
32 Atunci noaptea se scurtează: ea este din 9 părţi şi ziua de asemenea. Zilele şi nopţile sunt egale şi anul are exact 364 de zile.
33 Soarele este cel care diferenţiază lungimea zilelor şi a nopţilor; din această cauză drumul lui este mai lung zi după zi şi mai scurt noapte după noapte.
34 Iată legea care guvernează drumul Soarelui când el răsare şi revine de 60 de ori.
35 Acest astru este numit aşa cum a poruncit Stăpânul Universului.
36 El nu scade şi nu se odihneşte niciodată, ci se mişcă atât ziua cât şi noaptea, iar lumina lui străluceşte de şapte ori mai puternic decât cea a Lunii. Cu toate acestea, dimensiunile amândurora sunt egale.
Sursa:angelinspir.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu