Emanuel Swedenborg-Despre credinta(1)

Emanuel Swedenborg - Despre credinta (1)


Credinţa este recunoaşterea interioară a Adevărului
În zilele noastre, prin credinţă se înţelege ideea că un aspect este într-un anumit fel, pentru că aşa ne învaţă Biserica şi pentru că acel lucru nu este evident pentru înţelegerea noastră. Căci se spune astăzi: "Crede şi nu te îndoi". Dacă răspunzi: "Nu înţeleg", ţi se spune că acesta este şi motivul pentru care acel lucru trebuie crezut. De aceea, credinţa din zilele noastre este o credinţă în ceea ce nu este înţeles şi de aceea poate fi numită credinţă oarbă; şi cum ea este transmisă de la o persoană la alta, ea are un caracter istoric. În cele ce urmează vom vedea că aceasta nu este de fapt adevărata credinţă spirituală.
 Credinţa autentică este o recunoaştere a faptului că un anumit aspect este aşa pentru că este adevărat. Iar cel care are o credinţă autentică gândeşte şi vorbeşte astfel: "Acest lucru este adevărat şi de aceea îl cred." Credinţa este în legătură cu adevărul şi adevărul este corelat cu credinţa. Mai mult, dacă un asemenea om nu înţelege că un lucru este adevărat, el spune: "Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat sau nu; şi deci încă nu îl cred. Cum să cred ceva ce nu înţeleg? Ar putea să nu fie adevărat."
 Dar, se spune de obicei, nimeni nu poate înţelege aspectele spirituale sau teologice pentru că ele ţin de domeniul supranaturalului. Totuşi, adevărurile spirituale sunt la fel de susceptibile de a fi înţelese ca şi adevărurile naturale; şi, deşi înţelegerea lor ar putea fi neclară, atunci când sunt auzite, ele pătrund atât de adânc în conştiinţa ascultătorului, încât acesta poate discerne cu uşurinţă dacă sunt sau nu adevăruri; şi acesta este valabil mai ales în cazul celor care iubesc adevărurile. Cunoaşterea acestor lucruri mi-a fost acordată prin intermediul mai multor experienţe. Am avut posibilitatea să discut cu oameni ignoranţi, întunecaţi la minte şi proşti; şi, de asemenea, cu oameni născuţi în sânul Bisericii şi care auziseră ceva despre Dumnezeu, credinţă şi caritate, dar cu toate acestea erau scufundaţi în minciună şi rele. Am putut, de asemenea, să vorbesc cu aceşti oameni despre arcana (ceea ce este ermetic, secret, de la arceo-‚a închide şi arca- ‚arc, cutie; semnificaţia uzuală- lucruri ascunse, ocultate, mistere) înţelepciunii; şi cu toţii au înţeles ce le-am spus şi au recunoscut adevărul acelor lucruri; dar ei se aflau atunci în lumina cunoaşterii limitate pe care o posedă orice om şi în acelaşi timp în mândria de a fi inteligenţi. Totuşi, aceste aspecte au survenit şi în timpul comunicărilor mele cu îngerii şi cu diferite spirite din lumile subtile.
Mulţi oameni care au asistat la aceste comunicări au fost convinşi, în urma acestor experienţe, că aspectele spirituale pot fi înţelese la fel de bine ca şi cele naturale atunci când acestea sunt explicate de către o fiinţă competentă; pe de altă parte, ele sunt greu de înţeles atunci când omul se gândeşte la ele singur, cu mintea lui. Motivul pentru care aspectele spirituale pot fi înţelese este acela că în privinţa cunoaşterii, omul se poate înălţa până în lumina cerească în care nu apare decât ceea ce este spiritual, adică adevărurile credinţei: pentru că lumina cerească este lumina spirituală.
 Prin urmare, acesta este momentul în care cei care iubesc adevărul capătă o recunoaştere interioară a acestuia. Cum îngerii au această dragoste de adevăr, ei resping complet dogma care afirmă că înţelegerea trebuie să fie subordonată credinţei; căci ei spun: "Ce înseamnă să crezi un lucru, fără să vezi dacă este şi adevărat?" Dacă cineva declară că, şi în aceste condiţii, acel lucru trebuie crezut, ei răspund: "Crezi că eşti Dumnezeu pe care trebuie să-L cred sau că sunt nebun să cred o afirmaţie în care nu văd nici un adevăr? Fă-mă să văd acest lucru, dacă e aşa." Şi astfel dogmaticul se retrage. Înţelepciunea angelică constă în faptul că îngerii văd şi în acelaşi timp înţeleg ceea ce cred.
Despre credinţă
Dar, ca să se poată vedea şi mai clar care este natura credinţei atunci când ea este separată de caritate, şi care este natura sa atunci când ea nu este separată de caritate, voi relata aici ceea ce am auzit de la un înger din ceruri. El mi-a spus că a vorbit cu mulţi dintre reformaţi şi a aflat care era natura credinţei lor. Mi-a relatat discuţiile pe care le-a avut cu unul dintre ei, a cărui credinţă era separată de caritate şi cu un altul, a cărui credinţă nu era atât de separată. Mi-a zis că le-a pus întrebări şi că ei i-au răspuns. Întrucât conversaţiile respective pot să facă lumină asupra acestui subiect, le voi relata.
 Îngerul mi-a spus că discuţia cu cel a cărui credinţă era separată de caritate a decurs în felul următor:
"Prietene, ce eşti tu?".
Acela a răspuns: "Sunt un creştin reformat".
"Care este doctrina ta şi religia care decurge de aici?"
El a răspuns că este credinţa.
Îngerul a întrebat atunci: "Care este credinţa ta?" şi el a răspuns:
"Aceasta este credinţa mea: Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său pentru a oferi satisfacţie umanităţii, iar cei care cred aceasta sunt mântuiţi."
Îngerul l-a întrebat atunci: "Ce altceva mai ştii despre mântuire?"
El a răspuns că mântuirea se poate realiza doar prin acea credinţă.
Îngerul l-a întrebat mai departe: "Ce ştii despre răscumpărarea păcatelor?"
El a răspuns că aceasta a fost realizată prin patimile de pe cruce şi că meritul Fiului se răsfrânge şi asupra celor care au această credinţă."
Îngerul a întrebat atunci: "Ce ştii despre renaştere?"
El a răspuns că aceasta este realizată de credinţă.
Din nou, "Ce ştii despre pocăinţă şi iertarea păcatelor?" şi el a răspuns că acestea sunt realizate de către credinţă.
Atunci îngerul a spus "Spune-mi ce ştii despre iubire şi caritate?" şi el a răspuns că ele sunt acea credinţă.
Din nou, "Spune-mi ce ştii despre faptele bune?" şi el a răspuns că ele sunt acea credinţă.
Din nou îngerul a întrebat: "Ce crezi despre toate poruncile din Biblie?" şi el a răspuns că ele sunt incluse în acea credinţă.
Atunci îngerul a spus: "Prin urmare, nu vei face nimic?"
La aceasta omul a răspuns "Ce aş putea face? Nu pot face binele prin mine însumi."
Din nou îngerul a întrebat: "Poţi avea credinţă prin tine însuţi?" şi el a răspuns că nu.
Îngerul l-a întrebat atunci: "Atunci cum poţi avea credinţă?" la care el a răspuns:
"Nu îmi pun întrebări despre aceasta. Trebuie să am credinţă."
După un timp îngerul a spus "Cu siguranţă că ştii totuşi ceva mai multe despre mântuire?" şi el a răspuns: "Ce ar trebui să ştiu în plus, când mântuirea este realizată doar prin această credinţă?"
Atunci îngerul a spus: "Răspunzi ca unul care cântă la fluier o singură notă: nu am auzit altceva decât <<credinţă>>. Dacă nu cunoşti decât asta şi nimic altceva, atunci nu cunoşti nimic. Du-te şi alătură-te tovarăşilor tăi."
El a plecat şi i-a găsit pe aceştia într-un loc pustiu, unde nu era iarbă. A întrebat de ce era aşa şi răspunsul pe care l-a primit a fost: "Pentru că nu există nimic al Bisericii în ei".
 Discuţia îngerului cu cel a cărui credinţă nu era separată de caritate a fost următoarea:
"Prietene, ce eşti tu?"
El a replicat: "Sunt un creştin reformat".
"Care este doctrina ta şi religia care decurge de aici?"
El a răspuns că erau credinţa şi caritatea.
Îngerul a spus: "Acestea sunt două."
Iar celălalt a replicat că ele nu pot fi separate.
Îngerul a întrebat "Ce este credinţa?" şi răspunsul a fost "Să crezi ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură".
Îngerul a întrebat atunci "Doar ai crezut aceste lucruri sau ai şi acţionat în conformitate cu ele?" şi acela a răspuns
"Am şi acţionat în conformitate cu ele".
Atunci îngerul paradisului, uitându-se la el, i-a spus: "Prietene, vino să locuieşti cu noi!"
Sursa:angelinspir.ro