Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (4)
Într-o zi, când mi-am înălţat cu putere inima spre Divinitate, implorând-o să mă lumineze şi să mă facă să înţeleg desăvârşirile iubirii, din Cer a fost trimis un înger care mi-a spus:
- Fiindcă ai ştiut să ceri, ruga ţi se va îndeplini. Urmează-mă şi vei cunoaşte binele şi răul semenilor tăi, parcurgând alături de mine secolele, începând cu vârsta de aur şi până la vârsta de fier. Am rătăcit îndelung alături de înger pe drumuri întortocheate şi anevoioase, am străbătut pustiuri imense întretăiate la orice pas de cărări ce duceau spre prăpăstii despre care îngerul m-a asigurat că rămân mereu primejdioase pentru oamenii fără minte, care cred că pot umbla fără călăuză prin acele labirinturi croite de către Providenţă ca să ocrotească ţinutul fericit al inocenţei de relele molipsitoare răspândite în alte regiuni ale lumii. Într-adevăr, acest ţinut nu este locuit decât de către primii copii ai celui dintâi om, care au trăit în simplitate şi au păstrat în sufletele lor cele mai proaspete impresii ale naturii.
Am ajuns până la urmă la o pădure de cedri care îşi purtau vârfurile pe deasupra norilor şi îşi întindeau umbra peste un cătun alcătuit din colibe de frunze, în jurul cărora se vedeau turme odihnindu-se, juninci care păşteau liniştite şi miei. Toţi oamenii care păreau că păzesc turmele îmi apăreau ca nişte copii sporovăind între ei, fără să aibă nimic mohorât şi serios în înfăţişarea şi în jocurile lor.
- Cum se poate, l-am întrebat cu uimire pe înger, credeam că nu voi găsi aici decât nişte bătrâni şi iată că nu observ decât nişte copii!
- De departe, aparenţele te înşeală, mi-a răspuns îngerul. Apropie-te însă şi, sub nevinovăţia exterioară, vei constata că există puritatea moravurilor şi toate principiile unei conştiinţe simple şi corecte în toate faptele lor.
După ce ne-am mai apropiat, am remarcat într-adevăr că trăsăturile acelor oameni păreau mai hotărâte, vârsta întipărise pe frunţile lor semnele experienţei şi ale demnităţii, care impun respectul fără să fi trasat şi ridurile bătrâneţii. S-au apropiat de noi şi, deschizând vorba, ne-au întrebat cum şi prin ce minune am reuşit să pătrundem până la ei. După ce i-am lămurit cine suntem, unul dintre ei ne-a poftit în coliba în care locuia. I-am spus că aş vrea să cunosc îndeaproape binele uniunii în cuplu, iar el a fost de acord să discutăm pe această temă.
Prima grijă a gazdei mele a fost să mi-o prezinte pe soţia sa, izvorul şi receptacolul tuturor trăirilor iubirii. Chipul lui exprima el singur fericirea pe care o simţea şi pe care o producea el însuşi iubitei. Ochii mei au suportat cu greu strălucirea privirilor lor: erau ca nişte torţe ale căror flăcări ardeau de la distanţă. Se înţelegeau fără să-şi vorbească şi-şi vorbeau fără să se poată deosebi glasul unuia de glasul celuilalt, atât de mult păreau ele să nu alcătuiască decât unul singur.
Nu m-am putut opri să-mi mărturisesc uimirea, în timp ce înţeleptul bărbat îmi spunea: - Bărbatul se naşte având sădit în el principiul iubirii, pentru ca până la urmă această iubire să se dizolve în înţelepciune; femeia, dimpotrivă, se naşte având în ea principiul înţelepciunii care, dată fiind starea noastră de desăvârşire, se dizolvă în iubire, cu care se şi contopeşte. Prin fuziunea acestor două principii, al iubirii şi al înţelepciunii, noi devenim în chip real ceea ce trebuie să fim şi îndeplinim astfel planurile Creatorului.
La aceste cuvinte am simţit cum suntem învăluiţi într-o nouă lumină; cu litere de foc, am văzut scris pe cer: <Aceasta este voinţa Celui Veşnic>.
Sursa:angelinspir.ro
Într-o zi, când mi-am înălţat cu putere inima spre Divinitate, implorând-o să mă lumineze şi să mă facă să înţeleg desăvârşirile iubirii, din Cer a fost trimis un înger care mi-a spus:
- Fiindcă ai ştiut să ceri, ruga ţi se va îndeplini. Urmează-mă şi vei cunoaşte binele şi răul semenilor tăi, parcurgând alături de mine secolele, începând cu vârsta de aur şi până la vârsta de fier. Am rătăcit îndelung alături de înger pe drumuri întortocheate şi anevoioase, am străbătut pustiuri imense întretăiate la orice pas de cărări ce duceau spre prăpăstii despre care îngerul m-a asigurat că rămân mereu primejdioase pentru oamenii fără minte, care cred că pot umbla fără călăuză prin acele labirinturi croite de către Providenţă ca să ocrotească ţinutul fericit al inocenţei de relele molipsitoare răspândite în alte regiuni ale lumii. Într-adevăr, acest ţinut nu este locuit decât de către primii copii ai celui dintâi om, care au trăit în simplitate şi au păstrat în sufletele lor cele mai proaspete impresii ale naturii.
Am ajuns până la urmă la o pădure de cedri care îşi purtau vârfurile pe deasupra norilor şi îşi întindeau umbra peste un cătun alcătuit din colibe de frunze, în jurul cărora se vedeau turme odihnindu-se, juninci care păşteau liniştite şi miei. Toţi oamenii care păreau că păzesc turmele îmi apăreau ca nişte copii sporovăind între ei, fără să aibă nimic mohorât şi serios în înfăţişarea şi în jocurile lor.
- Cum se poate, l-am întrebat cu uimire pe înger, credeam că nu voi găsi aici decât nişte bătrâni şi iată că nu observ decât nişte copii!
- De departe, aparenţele te înşeală, mi-a răspuns îngerul. Apropie-te însă şi, sub nevinovăţia exterioară, vei constata că există puritatea moravurilor şi toate principiile unei conştiinţe simple şi corecte în toate faptele lor.
După ce ne-am mai apropiat, am remarcat într-adevăr că trăsăturile acelor oameni păreau mai hotărâte, vârsta întipărise pe frunţile lor semnele experienţei şi ale demnităţii, care impun respectul fără să fi trasat şi ridurile bătrâneţii. S-au apropiat de noi şi, deschizând vorba, ne-au întrebat cum şi prin ce minune am reuşit să pătrundem până la ei. După ce i-am lămurit cine suntem, unul dintre ei ne-a poftit în coliba în care locuia. I-am spus că aş vrea să cunosc îndeaproape binele uniunii în cuplu, iar el a fost de acord să discutăm pe această temă.
Prima grijă a gazdei mele a fost să mi-o prezinte pe soţia sa, izvorul şi receptacolul tuturor trăirilor iubirii. Chipul lui exprima el singur fericirea pe care o simţea şi pe care o producea el însuşi iubitei. Ochii mei au suportat cu greu strălucirea privirilor lor: erau ca nişte torţe ale căror flăcări ardeau de la distanţă. Se înţelegeau fără să-şi vorbească şi-şi vorbeau fără să se poată deosebi glasul unuia de glasul celuilalt, atât de mult păreau ele să nu alcătuiască decât unul singur.
Nu m-am putut opri să-mi mărturisesc uimirea, în timp ce înţeleptul bărbat îmi spunea: - Bărbatul se naşte având sădit în el principiul iubirii, pentru ca până la urmă această iubire să se dizolve în înţelepciune; femeia, dimpotrivă, se naşte având în ea principiul înţelepciunii care, dată fiind starea noastră de desăvârşire, se dizolvă în iubire, cu care se şi contopeşte. Prin fuziunea acestor două principii, al iubirii şi al înţelepciunii, noi devenim în chip real ceea ce trebuie să fim şi îndeplinim astfel planurile Creatorului.
La aceste cuvinte am simţit cum suntem învăluiţi într-o nouă lumină; cu litere de foc, am văzut scris pe cer: <Aceasta este voinţa Celui Veşnic>.
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu