Ingerii armoniei
Idee-forţă: "Trăiesc în armonie atunci când sunt una cu Sursa vieţii."
Simbolism: Îngerii Armoniei sunt înconjuraţi de cele mai frumoase păsări care zboară către sanctuarul spiritului lor cel sfânt, plin de pace; ele simbolizează buna înţelegere şi ghidarea către relaţiile care ne sunt cele mai favorabile şi care ne vor trezi simţul armoniei.
Funcţia angelică: ne aduc armonie în suflet.
Darurile spirituale pe care ni le oferă: aceşti îngeri ne pot ajuta să trăim o viaţă armonioasă, ei ne impulsionează să căutăm fiinţe şi locuri armonioase, şi să ne exprimăm propria unicitate în mod armonios.
Îngerii Armoniei îşi revarsă binecuvântările asupra noastră atunci când optăm pentru o viaţă armonioasă. Această armonie se referă la toate aspectele vieţii şi fiinţei noastre. La nivel fizic, armonia se referă la mediul şi ambianţa în care alegem să trăim. Ca stare emoţională, ea se referă la măsura în care noi suntem deschişi sufleteşte, oneşti şi integri. Trăim în armonie, măcar parţial, dacă învăţăm să ne acceptăm legătura cu Pământul, care ne susţine şi ne hrăneşte.
Dacă acordăm sentimentelor atenţia cuvenită, atunci trăim nu numai într-o armonie exterioară, ci şi în armonie cu noi înşine. Şi a trăi astfel, înseamnă să ne punem în valoare înzestrările mai mult sau mai puţin latente, să le exersăm, rezonând cu Armonia cosmică, putând astfel da naştere operelor de artă.
A trăi în armonie este o stare care prin rezonanţele specifice ne hrăneşte permanent şi ne ajută să experimentăm viaţa ca fiind integrată în fluxul vieţii universale. Graţie armoniei, acţionăm mereu cu inima deschisă şi conform celor mai înalte idealuri la care ne putem raporta. De aici decurge o stare benefică inclusiv pentru fiinţa noastră fizică, ritmul existenţial împărţindu-se între munca plină de roade şi momentele de odihnă şi de reculegere. Viaţa noastră include bună dispoziţie, odihnă, prieteni minunaţi, iar frumuseţea interioară şi aspiraţia spirituală devin treptat componentele esenţiale ale unei armonii deosebite: a trăi în spiritul adevărurilor universal valabile. Acestea sunt acele adevăruri comune tuturor marilor tradiţii spirituale planetare.
O altă semnificaţie a armoniei interioare se referă la a ne detaşa de experienţele dureroase ale trecutului. Decantate, înţelese ca lecţii de viaţă, ele pot deveni cu uşurinţă trepte ale evoluţiei noastre spre manifestarea fiinţei armonioase care suntem în esenţă. Emoţiile "urâte" vor fi înlocuite de stări profunde de împlinire şi de mulţumire, specifice armoniei în care trăim acum.
Să ne raportăm cât mai des la Îngerii Armoniei, rugându-i să ne ajute să ne găsim calea către armonie, spre un mod de viaţă creator, şi să ne ajute să evoluăm spiritual prin iubire, îngăduinţă, dăruire. Căci nimeni nu trăieşte pentru sine, ci pentru gloria lui Dumnezeu pe Pământ şi în Ceruri.
Sursa:angelinspir.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu