luni, 3 iunie 2013

Ingerii maturitatii


Ingerii maturitatii

Idee- forţă: Îmi asum pe deplin responsabilitatea existenţei mele şi devin din ce în ce mai puternic.
Simbolism: aceşti îngeri poartă în mâini lampa cunoaşterii şi o trompetă, căci sunt vestitorii stărilor elevate. Ei sunt reprezentaţi având o figură matură, prin contrast cu alţi îngeri.
Funcţia angelică: îngerii maturităţii veghează asupra creşterii noastre interioare.
 Darurile spirituale pe care ni le oferă: Îngerii maturităţii ne ajută să înţelegem procesul maturizării, să ne asumăm responsabilităţile inerente şi să avem curajul faptelor bune pe care ni le-am dorit întotdeauna.
 Aceşti îngeri ne ajută să ne apropiem de oameni cu dreaptă judecată, care ştiu să- şi asume responsabilităţi şi să ia hotărâri corecte, chiar dacă, la prima vedere, par riscante. Atunci când ne lăsăm inspiraţi de aceşti mesageri divini, avem şansa de a trăi în înţelepciune, până la adânci bătrâneţi.
 Ei ne inspiră să luăm hotărâri chibzuite şi inteligente, atât pentru binele nostru, cât şi pentru binele celor care cresc sub îndrumarea noastră.
 Îngerii maturităţii ne ghidează pentru a „o scoate la capăt” în marea misiune pe care o avem, aceea de a afla cine suntem cu adevărat şi care este modalitatea de a ne trăi viaţa în acord cu voinţa divină.
 Îi rugăm pe îngerii maturităţii să ne binecuvânteze şi să ne îndrume pentru a atinge înţelepciunea. Să ne înveţe să folosim cu luciditate forţa vitală, să ne îndrepte paşii spre fericire şi iubire. De aceea, îi implorăm: toate hotărârile noastre să le putem lua cu inima, nu din mândrie. Îi rugăm să ne ajute în luarea deciziilor atunci când avem în grijă copii sau tineri care nu- şi pot asuma singuri diferitele responsabilităţi, să găsim pacea şi înţelepciunea care apar o dată cu maturitatea.
Meditaţia asupra îngerilor maturităţii ne conferă îndrăzneală, curaj, înţelepciune, discernământ şi dezvoltarea capacităţii de a fi mereu plini de forţă.
Sursa:http://angelinspir.ro/ingeri/ingerii-maturitatii.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu