Egalitatea dintre femeie si barbat

Egalitatea dintre femeie şi bărbat

Femeile îi fac pe unii
Să-şi piardă uzul raţiunii,
Aşa ajunge vorba ceea:
Egal bărbatul cu femeia...

epigramă de Corneliu Sofronie

Femeii care zice:Nu!

Femeii care zice: Nu!

Eu, într-o epigramă ce ţie nu-ţi plăcu,
Am scris că nu-i femeie care să spună: - Nu!
Tu, Fabulla, făcându-mi în ciudă, dinadins,
De trei ori până-acuma iubirea mi-ai respins.
Nu fi atât de aspră! Femeia, negreşit,
E bine să reziste... dar nu la nesfârşit!

hexagramă de Marţial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu

Anotimp in Do major

Anotimp în Do major

Primăvară primăvară
vaca mea imaginară

Cum răsare soarele
sar pe tine florile

Să-ţi (s)mulgă cântările
din tuspatru zările

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz

Rugaciunea Sfintei Cruci

Rugaciunea Sfintei Cruci


Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-sfintei-cruci-72522.html

Idealismul platonic

Idealismul platonic

Platon a dezvoltat filozofia socratica, creind un sistem original monumental, ce a avut o insemnatate hotaritoare pentru intreaga evolutie a gindirii filozofice si a vietii spirituale a popoarelor europene. "O punte de aur duce de la lumea ideilor lui Socrate la imperiul filozofiei platonice. Cine stie sa treaca peste acest pod, acela intelege usor ca toti ceilalti elevi ai lui Socrate au batatorit, mai mult sau mai putin, drumuri gresite, intrucit ei au pierdut din ochi idealul spre care se indrepta tinarul din istorioara lui Kirolenko", pentru care a trait si a murit Socrate. Sau, ca sa intrebuintam o alta asemanare a lui Kinkel, "daca Dumnezeu, care cintareste sufle­tele oamenilor in cintarul de aur al destinului, ar pune intr-o parte a balantei sufletele lui Socrate si Platon, iar in alta sufletele tuturor filozofilor despre care am aratat pina acum, partea balantei in care se gasesc sufletele celor doi ar cintari mai mult. Atit de mult depasesc acestia pe ceilalti ginditori in ceea ce priveste spiritul stiintei si al mo­ralitatii". De aceea, era natural ca filozofia socratica-platonica sa influenteze hotaritor evolutia gindirii umanitatii, caci spiritul filozofiei Platonice formeaza fermentul, care misca si fecundeaza viziunile despre lume si viata ale marilor filozofi ai epocii patristice, ai evului mediu, ai Renasterii si ai timpurilor moderne. Parintii Bisericii, marii teologi ai scolasticii, filozofii Renasterii, Kant, Fichte, Hegel, neokantismul si neobegelianismul ii sint tributari lui Platon.
Importanta lui Platon poate fi asemanata cu aceea a lui Kant, daca nu o depaseste chiar pe a filozofului german. Insemnatatea mare a filozofiei platonice consta in faptul ca aceasta nu se sfirseste in dogme fixe, ce in chip necesar trebuiau sa fie depasite in decursul istoriei gindirii omenesti, ci valoarea ei mare si sensul ei adinc consta in metoda pe care a intrebuintat-o Platon si in nazuinta stiintifica a acestuia, ce a deschis spiritului uman posibilitati creatoare nesfirsite.
Platon a fost cel dintai filozof antic grec care a elaborat un sistem filozofic, ce cuprinde toate disciplinele filozofice, ce au ca obiect toate aspectele vietii, ale lumii si ale omului. El trateaza, dintr-un punct de vedere unitar, epistemologia, psihologia, metafizica, etica si teoria statului. Desigur ca problemele etice, antropologice si religioase se afla si la Platon pe primul plan. Acesta avea convingerea, ca si Socrate, dealtfel, ca punctele de vedere etice-religioase sint hotaritoare in solutionarea tuturor problemelor filozofice, aceasta din motivul ca si pentru Platon eticul constituie adevarata natura a omului.
Nietzsche i-a adus lui Socrate printre alte acuze si pe aceea ca inteleptul grec n-a avut nici o intelegere pentru arta. Aceasta acuza nu-l priveste pe Platon, care se pare ca are prea mult simt artistic, fiindca in sistemul platonic fantezia creatoare artistica joaca un rol hotaritor. Se stie ca inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon a scris poezii foarte reusite. De aceea cine vrea sa-l inteleaga pe Platon, trebuie sa-l inteleaga ca poet si filozof intr-una.

N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/idealismul-platonic-71760.html

Mandrie de barbat

Mândrie de bărbat

O vacă,
mergând la apă,
în lac a alunecat.

Boul,
vrând s-arate că-i bărbat,
în apă s-a aruncat.
Vaca pe mal a urcat,
iar el nu s-a mai salvat.

fabulă de Dumitru Delcă (4 octombrie 2011)

Lumina rumegata

Lumină rumegată

Pe miriştea galbenă
Sub soarele galben
Pasc vacile albe
Lumina
Şi-o prefac în lapte
În linişte.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)

Rugaciune Maicii Domnului "Sporirea mintii"

Rugaciune Maicii Domnului "Sporirea mintii"

 Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, casa pe care Intelepciunea lui Dumnezeu Siesi Si-a zidit-O, datatoarea darurilor duhovnicesti, ceea ce de la cele lumesti la cele dinainte de lume mintea noastra o inalti si pe toti la cunostiinta intelepciunii ii ridici! Primeste aceasta cantare de rugaciune de la noi, nevrednicii robii Tai, care cu credinta si cu smerenie ne inchinam in fata Preacinstitei Tale icoane! Indupleca-L pe Fiul Tau si Dumnezeul nostru sa le dea mai marilor nostri intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata omului, pastorilor intelepciune duhovniceasca, ravna si buna paza a sufletelor noastre, invatatorilor smerita intelepciune, fiilor ascultare si noua tuturor Duhul chibzuintei si al evlaviei, duhul smereniei si al blandetii, duhul curatiei si al adevarului. Si acum, maica prealaudata, da-ne buna sporire a mintii, pe cei aflati in vrajba si in dezbinare impaca-i, uneste-i si pune intre ei o legatura de iubire nedespartita, pe cei rataciti din nesocotinta intoarce-i spre lumina adevarului lui Hristos, povatuieste-i frica de Dumnezeu, infranarea si harnicia, da-le cuvantul intelepciunii si cunostiinte folositoare de suflet celor ce le cer, lumineaza-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Iar noi, vazand faptele minunate si preachibzuita intelepciune a lui Dumnezeu in lume si in viata noastra, sa ne instrainam de desertaciunea pamanteasca si de prisositoarele griji lumesti si sa ne ridicam mintile si inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea si ajutorul Tau, lauda, multumire si inchinare pentru toate sa-i aducem Intreit Slavitului Dumnezeu si Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Rugaciune catre Maica Domnului pentru a obtine har
 Rugaciune catre Maica Domnului pentru a obtine har prin mijlocirea Fericitului Ieremia
Sfnta Marie, Maica lui Dumnezeu si Maica noastra, care ai fost iubita cu gingasie de Fericitul Ieremia, te rugam aprinde in inimile noastre o vie si sfnta iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele, ca sa urmam exemplul acestui slujitor al tau, care si-a dovedit prin fapte iubirea fata de Tatal ceresc si fata de fratii in suferinta.
Ajuta-ne ca, urmnd inspiratiile Duhului Sfant, sa ne angajam cu sinceritate si seriozitate in opera de promovare a bunei intelegeri in mediul in care traim si a unirii tuturor crestinilor in credinta si iubire.
O, buna Mama, care te-ai aratat Fericitului Ieremia ca Regina a cerului spunndu-i ca Fiul tau este coroana ta stralucita, te rugam dobndeste-ne de la Tatal ceresc ajutorul de care acum avem att de mare nevoie si, mai presus de toate, harul suprem sa-l cunoastem, sa-l iubim si sa-l imitam pe Iisus Hristos, Domnul si Mntuitorul nostru. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-maicii-domnului-sporirea-mintii-72545.html

Viata lui Platon

Viata lui Platon

Platon s-a nascut la Atena (sau Egina) in 7 Thargolion a primului an al Olimpiadei a 88-a, asadar in anul 427 i.Hr., sau, dupa altii, in 7 Thargolion Olimpiada a 87-a, adica in anul 428 i.H. 327, primind numele de Aristokles, ca fiu al lui Ariston si al Periktionei, care isi aveau originea intr-una dintre cele mai vechi si mai nobile familii din Atena. Ariston se tragea din familia regelui Kodros, iar Periktione, din familia lui Solon. Porecla de Platon i-a fost data mult mai tirziu de un maestru de gimnastica si aceasta din pricina figurii lui solide, a frumusetii, armoniei si sanatatii lui fizice. Din acest motiv nu este deloc surprinzator ca poporul grec l-a trecut pe Platon in legendele sale. Asa de ex. Olimpodor ne-a transmis legenda ca, indata dupa nasterea lui Platon, parintii acestuia l-au asezat pe Hymettos, in timp ce ei adu­ceau jertfa lui Pan, lui Apollo si nimfelor. In timpul acesta albinele zburau in jurul copilului si-i depuneau pe buze miere si de aceea acesta va vorbi mai tirziu asa de frumos si de inspirat. Iar dupa alta legenda si mai veche, Platon ar fi de origine divina. Aceste legende nu lamuresc decit faptul ca Platon a fost o personalitate uriasa.
Din acest motiv este foarte interesant sa urmarim pe Platon pe drumul educatiei sale. Platon a trait cu intensitate destinul asa de zbuciumat si schimbator al patriei sale. Se crede ca profesorii lui au fost Dionisius, Ariston din Argos, Drakon si Megillus din Agri-gent. Platon a luat parte la mai multe expeditii si lupte la Tangra, Corint si Delium. Dar aceste razboaie, expeditia in Sicilia si mai ales dezastrul suferit de Atena in razboiul impotriva Spartei, au contribuit in mare masura ca sa-i atraga atentia tinarului Platon asupra metehnelor de guvernamint ce stapineau in orasul sau natal. Desi, trebuie sa subliniem acest lucru, Platon isi iubea cu pasiune orasul in care vazuse lumina zilei. Se spune ca el ar fi zis, cu o ocazie oarecare, ca multumeste zeilor pentru trei lucruri: ca s-a nascut barbat, ca el s-a nascut in Atena si, in sfirsit, ca el s-a nascut in timpul lui Socrate.
Faptul ca el a trait in preajma genialului intelept atenian a avut o importanta covirsitoare asupra evolutiei spirituale a lui Platon. Se stie ca Socrate a fost un dusman neimpacat al regimului oclocrat. Resentimentul lui Socrate fata de democratie era fundamentat pe o convingere doctrinara. Meteahna cea mare a democratiei era, dupa Socrate, ca in timp ce in viata cetateneasca in orice afacere hotaraste specialistul, in afacerile oficiale si in conducerea statului, dupa convingerea democratica, trebuie sa hotarasca numarul de voturi si nu intelegerea. Acest fel de a gindi era pentru Socrate o nebunie si din aceasta pricina el combate democratia. In aceasta tendinta antidemocratica Socrate se intil-neste cu tineretul atenian aristocrat. Probabil ca si aceasta l-ar fi determinat pe Platon sa-l urmeze pe Socrate.
Inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon se ocupase - cum am remarcat-cu poezia, in care, dupa spusa lui Zeller, ar fi ajuns foarte departe. De asemenea el a fost introdus in filozofia heracliteana de catre Cratylas. Dar se-spune ca, in clipa in care Platon l-a cunoscut, datorita lui Critias si Charmides, pe Socrate, a ars toate incercarile sale poetice si a urmat acestuia. Platon era in virsta de 20 de ani. Tinarul plin de entuziasm si cu o fantezie creatoare puternica a avut o ocazie buna de a-si disciplina gindirea in preajma logicianului Socrate, iar marimea de caracter a maestrului sau i-a trezit admiratia. Este mai mult ca posibil ca in acest timp el a facut cunostinta si cu alte directii filozofice. Deci Platon si-a cistigat o cultura imensa, fie prin educatia si instructia temeinica pe care o primise, fie prin influenta pe care a exer­citat-o asupra sa atmosfera spirituala in care el respira. Caci nu trebuie sa uitam ca educatia tinarului Platon se intimpla intr-o epoca in care Atena era sufletul cultural al lumii antice. Literatura creata de trage-dienii greci era in floare tocmai in timpul scolaritatii lui Platon. in acelasi timp cu genialele opere ale lui Sofocle, Eschil si Euripide sa mai jucau piesele lui Aristofanes, pe care Platon sigur ca le-a cunoscut. El a mai fost apoi influentat si de megaricul Euclide. Toate aceste influente au contribuit ca Platon sa ajunga la convingerea "ca nemurirea sufletului nu o poate cistiga inteleptul decit prin totala sa daruire in slujba Ideii".
Dar Platon n-a fost influentat numai de literatura, teatru si filozofie, ci si de artele plastice. In acest timp Stoua Poikile a fost infrumusetata cu tablouri de catre celebrii pictori Polygnot si Pamainos, iar Phidias si Polokletos au impodobit Atena cu sculptori, ce si astazi fac obiectul admiratiei noastre. in gustarea acestor opere de arta a deprins si Platon maiestria de a descrie cu multa plasticitate ideile, devenind astfel cel mai mare "sculptor al ideilor" al antichitatii.
Desigur ca de mare importanta a fost mai ales influenta pe care Platon a suferit-o din partea filozofilor ca Euclide, prin care a cunoscut filozofia eleata, Simmias si Cebes, prin care el a cunoscut filozofia lui Philolaos si Heraclit. Trebuie sa mai subliniem faptul ca in acest timp infloreau in Atena sofistica si retorica. Platon a cunoscut temeinic sofistica, pe care el o va combate cu ardoare. De asemenea Platon combate si retorica timpului sau, din pricina ca retorii confundau retorica cu filozofia. Se mai crede ca Platon ar fi ascultat in Atena pe Zenon din Elea. Ca el a cunoscut temeinic filozofia eleata ne sta marturie dialogul Parmenides.
Dar influentele acestea au fost mult depasite de aceea a lui Socrate. Am vazut ca Socrate traia intr-o epoca in care in Atena facea mare dezastru individualismul cel mai cras. Sofistii, retori si multi poeti ai timpului preamareau individul, pe care-1 considerau a fi substanta lumii morale. Socrate se opune curentului acesta individualist prin aceea ca el cauta sa trezeasca spiritul autocunoasterii, fiindca certitudinea oricarei realitati morale se afla in cunoasterea legilor general-valabile, ce se afla in constiinta morala. Ce impresie uriasa trebuie sa fi facut aparitia lui Socrate asupra spiritului cu o rezonanta afectiva atit de mare ca a lui Platon ? Aceasta cu atit mai mult cu cit si Platon era martor al decadentei morale si religioase inlauntrul comunitatii de viata a poporului atenian. La aceasta decadenta au contribuit, desigur, si unii tragedieni, care si-au permis sa expuna in operele lor zei si eroi, care trezesc risul. Sofistii preamareau, cu cuvinte mari si umflate, posibilitatile individului si subiectivismul moral. Superstitiile cele mai copilaresti isi gasisera iarasi un pamint fertil in Atena. Socrate le combate cu un argument, care-l apropie de filozofii eleati, intrucit el face dovada ca virtutea si moralitatea sint cunoastere autentica. Sofistii au asezat pe tron, in locul ratiunii, intelectul cotidjan, al simplismului, iar cei care mai credeau in mistere au trimis in exil atit intelectul cit si ratiunea. Socrate are meritul de a le fi readus in patria lor si cu aceasta in cultura omenirii si de a le fi redat locul care li se cuvenea, ceea ce a insemnat ca el a ridicat ratiunea la rangul de domnitoare peste intelect si instinct. in preajma acestei personalitati uriase pe care Platon o urmeaza pe strazile si pietele Atenei, pentru a-i sorbi cuvintele si a-i patrunde sensul spuselor sale, el invata cu multa truda arta dialecticii si a descoperirii adevarului, pentru a-si cladi in lumea spiritului sau o lume noua si pentru a se transforma, cum zice Zeller, dintr-un poet diletant intr-un filozof veritabil. Opt ani a luptat Platon cu spiritul lui Socrate, asa cum Iacob a luptat cu ingerul Domnului, si rezultatul acestei lupte a fost ca scinteia geniului, ce mocnea in sufletul lui Platon, s-a transformat intr-un incendiu urias. De aceea este si explicabil de ce Socrate este personajul principal in toate dialogurile platonice.
Dar si mai mult l-a zguduit moartea martirica a prietenului si maestrului sau iubit. Bolnav fiind, Platon n-a putut lua parte la ultimele discutii pe care Socrate le-a avut cu elevii sai. Dar aceasta drama, pe care a trait-o cea mai interesanta figura de filozof a antichitatii, a fost asa de hotaritoare, incit ea 1-a determinat pe Platon sa se salveze din lumea senzoriala intr-o lume suprasensibila, cum zice Zeller. De aceea dupa moartea lui Socrate nici o problema nu i-a mistuit sufletul lui Pla ton cu dogoarea ei mai mare decit problema politicii celui mai bun stat. Poate ca numai problema nemuririi sufletului l-a mai chinuit asa de mult. Plafon reprezinta ideea ca intre morala si politica exista o legatura existentiala. Pentru el etica este temeiul etern al politicii, caci aceasta convingere i-a intarit-o moartea eroica a lui Socrate. Acesta si-a aruncat viata in cumpana mortii, tocmai pentru a salva eternitatea valorilor etice. Din dialogurile platonice ajungem la concluzia ca sufletul mare al lui Socrate traieste mai departe tocmai fiindca in acesta era vie nostalgia dupa ceea ce are valoare eterna. Ceea ce a fost muritor in fiinta lui Socrate a disparut, dar in opera platonica a ramas ceea ce era in acesta vesnic si netrecator : Socrate oa prototipul inteleptului, ca paradigma pentru aceia care nazuiesc sa impreune adevarul cu viata si existenta.
Dupa moartea lui Socrate, il intilnim pe Platon la prietenul sau Euclid in Megara (399 i.Hr.). Cit timp a ramas el in Megara, nu stim nimic precis. De asemenea nu stim daca din Megara el s-a intors la Atena sau a plecat intr-o calatorie mai indepartata in Egipt. Dupa unii biografi Platon s-ar fi intors in Atena, unde el era insa indezirabil, pentru regimul democratic ce domnea acolo, caci se stie ca Platon intentiona sa in­locuiasca democratia cu aristocratia spirituala, ce se fundamenteaza pe o cultura morala si o credinta religioasa mai inalta. Este convingerea pe care Platon si-o cistigase in preajma lui Socrate, ca adevaratul conducator al poporului trebuie sa fie numai filozoful (inteleptul), asadar ratiunea. Minat de nazuinta de a se instrui si a asimila cit mai multa stiinta, Platon face in anii 395-390 i.Hr. calatorii mai indepartate in Kyrene si Egipt, Italia sudica si Sicilia. Asupra ordinei cronologice a acestor cala­torii parerile sint foarte diferite. Sigur este ca in Egipt el a facut cunostinta cu stiinta inalta a preotilor egipteni, iar in Kyrene, Platon face cunostinta cu vestitul matematician Theodorus, care il introduce in stiintele matematice. Caci, dupa marturia lui Produs, Platon a fost un eminent matematician. Dar mai importante si mai fructuoase au fost calatoriile lui Platon in Italia de sud si Sicilia. in Tarent, Platon a facut cunostinta cu filozoful pitagoreian Architas, care l-a introdus si mai temeinic in filozofia pitagoreica, decit au putut sa face acest lucru in Atena un Cebes ori Simmias. Iar in Sicilia, Platon se imprieteneste cu cumnatul tiranului Dyonisos (cel Batrin), cu Dion, si prin aceasta voia sa-l intereseze pe cel dintii pentru planurile sale politice. Dyonisos n-a aratat nici o intelegere pentru ideile politice ale lui Platon, asa se face ca filozoful ajunge in conflict cu acesta, care, ca sa scape de "incomodul moralist", il trata ca pe un prizonier de razboi, predindu-l ambasadorului spartan Pollis, iar acesta il vindu ca sclav in Egina. Filozoful cirenaic Anniceris il rascumpara si-i darui libertatea. Dupa aceasta experienta tragica Platon se intoarse in Atena.
Intors la Atena (361 sau 360)-se pare complet vindecat de orice ambitie politica-Platon se dedica numai filozofiei. Anniceris a refuzat sa primeasca suma de bani pe care el o platise pentru Platon, si cu aceasta s-a cumparat gradina Academos, unde Platon intemeie un fel de confrerie in gimnaziul de acolo. Este vestita Academie platonica, ce avea forma unei scoli superioare in Gimnaziul lui Akademos, iar forma ei interioara era o comunitate spirituala intre maestru si elevi cu o accentuata tendinta filozofica. Era vorba despre o comunitate intre personalitati, care erau tinute laolalta de aceleasi idei filozofice : ideea intelepciunii si a stiintei. In aceasta comunitate-straina de orice interes material-"filia" devine temelia unui raport moral-spiritual in care maestrul daruieste plin de iubire din bogatia sa spirituala, iar elevii se cultiva si se maturizeaza din prinosul acestui dar. "Prin comunitatea gin-dirii si a vointei de a produce adevarul impreuna, acesta este pentru Platon, sensul oricarei prietenii si iubiri prin care oamenii trebuie sa se uneasca. Din aceasta unire a muritorilor, se produce mereu si mereu viata noua a ceea ce este nemuritor. In aceasta Academie era un altar inchinat muzelor si lui Eros ; acelui Eros platonic, care n-are nimic de-a face cu iubirea senzoriala, ci este reprezentantul nazuintei generale umane dupa Adevar, Frumos si Bine. Asadar dupa ceea ce este vesnic. Este nazuinta spiritualizata prin ratiune. Prietenia, iubirea si setea dupa stiinta se unesc in acest Eros si formeaza o forta, ce are menirea sa uneasca umanul cu divinul.
In aceasta Academie, Platon isi expune ideile sale filozofice, fie intr-o forma dialogica, cum facea Socrate, fie 'intr-o forma expozitiva. Odata pe luna si in zile anumite profesorii si elevii se adunau si organizau cite un "symposion", in felul aceluia pe care-l descrie Platon in dialogul sau celebru cu acelasi nume. Platon nu era singurul profesor in Academie, ba chiar si elevii lui Platon au tinut cursuri. Dintre acestia amintim pe Speusippos, nepotul lui Platon si urmasul acestuia-la conducerea Academiei, Xenocrates din Calcedon, Menedemos din Phyra, Filippos din Opus, Eudoxos si Aristotel. Nu posedam lista tuturor conducatorilor Academiei, dar stim precis ca ea a durat 900 de ani, pina cind un edict al imparatului Justinian (529 i.Hr.) a dizolvat-o.
Afara de cursuri, Platon lucra asiduu la operele sale. Dialogurile platonice au fost scrise in mare parte in timp ce Socrate traia. Caracteristica acestora este ca aceste dialoguri nu se termina cu adevaruri ultime, apodictice, absolute, ci-dupa modelul socratic-cu intrebari si probleme chinuitoare, cu aporii, fiindca scopul acestora nu este sa invete, ci sa trezeasca activitatea proprie si sa deprinda la filozofare.
Platon a mai fost tentat de doua ori sa-si realizeze planurile sale politice in Sicilia. Intentia lui Platon in a doua calatorie pe care a facut-o in Sicilia, intrerupindu-si activitatea filozofica, a fost ca, impreuna cu prietenul sau Dion, sa determine pe tinarul conducator Dyonisius sa transforme tirania intr-o monarhee intemeiata pe legi.. Planul acesta n-a avut nici o sansa de izbinda, din pricina ca Dyonisius l-a suspectat pe Dion ca are intentia sa-l rastoarne. Dion a fost exilat, iar Platon a ramas fara nici o influenta. A treia calatorie a lui Platon in Sicilia a facut-o ca sa impace pe Dyonisius cu Dion. Nici de data aceasta Platon n-a avut nici un succes, ba era sa-1 coste chiar viata, daca n-ar fi intervenit pentru el Architas din Tarent.
Dupa intoarcerea la Atena, Platon s-a dedicat exclusiv filozofiei. In aceasta epoca isi au obirsia cele mai grele de sens dintre dialogurile sale, ca Parmenide, Solistul, Philebus si Legile. Platon s-a convins ca un filozof, cu principii ca ale sale, nu poate realiza nimic pe plan politic in Atena timpului sau si de aceea ia hotarirea "sa formeze oameni politici" cum se exprima Zeller. Dupa aceste esecuri politice Platon nu s-a mai ocupat de stiinta si filozofie. El a murit in virsta de 80 de ani (347 i.Hr.). Elevii sai i-au cinstit memora declarind ziua nasterii lui Platon drept o sarbatoare mare pentru Academie. Fara indoiala ca Platon a fost o personalitate mare si un filozof veritabil. Iata cum il descrie Goethe : "Platon se raporta la lume asemenea unui spirit fericit, caruia ii place sa gazduiasca un timp in aceasta lume. Si el nu e atat de preocupat sa faca cunostinta cu ea, fiindca el o presupune, cit mai ales sa-i comunice ceea ce el aduce cu sine si de ceea ce ea are nevoie. El patrunde in adincuri mai mult ca sa umple lumea cu fiinta sa, decit ca s-o cunoasca. Platon se misca spre inaltime, cu nostalgia, ca sa participe la originea ei. Totul ceea ce el exteriorizeaza se raporteaza la un intreg etern, la un Bine, Adevarat, Frumos, ale caror imperative el cauta sa le trezeasca in fiecare piept" . Caci sufletul lui mare a fost miscat de nazuinta de a salva comunitatea de viata a poporului grec. Prin aceasta nazuinta Platon a devenit un mostenitor autentic al lui Socrate, desi, dupa cum observa acelasi Zeller, Platon se va indeparta intrucitva de maestrul sau mare. Spre deosebire de acesta, Platon elaborase un sistem filozofic, in care voia sa-si introduca elevii sai, si de aceea el avea nevoie si de alte mijloace mai subtile si mai savante, pentru a face acest lucru. Din acest motiv filozofia sa a trebuit sa se retraga de prin pietele si strazile Atenei in incaperile unei scoli filozofice.
Platon preamareste si el puterea masurii pentru formarea vietii si a existentei insului. Dar el este departe de a admite simplitatea socratica, si dispretul fata de exteriorul si frumusetile vietii. Probabil ca il oprea sa faca acest lucru originea sa aristocratica, sau educatia lui artistica si interesul lui pentru intreaga realitate. Socrate a fost, cu toata aversiunea pe care el o nutrea fata de democratie, o figura foarte populara, in timp-ce personalitatea lui Platon ca si filozofia acestuia, au o trasatura aristocratica. Platon nici nu se adreseaza tuturor oamenilor fara nici o deosebire, ci numai unor alesi, care sint capabili sa fie initiati si sa se impartaseasca din cultura, stiinta si viziunea platonica despre lume si viata. El se adresa "acelei aristocratii a inteligentei, pe care el cauta sa fundamenteze si statul sau" si care caracterizeaza intreaga sa personalitate. In Platon se unesc, intr-un chip minunat, cea mai indrazneata idealitate cu o perspicacitate rara a gindirii cit si aplecarea spre cele mai aride cercetari dialectice cu prospetimea creatiei artistice. Biografii si cunoscatorii filozofiei platonice au subliniat urmatoarele trasaturi esentiale ale caracterului lui Platon : o sensibilitate accentuata pentru frumos, inaltimea gindirii lui morale, stapinirea de sine, linistea sufleteasca si seriozitatea principiilor pe care el si-a durat existenta sa. Este vorba despre "o frumusete morala si sanatate sufleteasca a intregii vieti pe care Platon insusi, ca un elin veritabil, o pretinde inainte de toate... si pe care el a realizat-o in personalitatea sa proprie intr-un chip exemplar". Caracteristica filozofului autentic este legatura intima intre caracterul si nazuinta sa de a descoperi adevarul, pe care sa-l realizeze in viata si existenta sa proprie. Aceasta nazuinta o deprinsese Platon in preajma marelui sau maestru : Socrate.
Ca o concluzie, putem incheia aceasta caracterizare a vietii lui Platon, cu sublinierea faptului ca acesta a fost o natura "olimpiana-apolinica", un prototip al frumusetii morale, al masurii si al armoniei. Si "vraja personalitatii lui consta tocmai in aceasta inaltare solemna spre ceea ce este mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa omeneasca".
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/viata-platon-71761.html

Rugaciune catre Sfantul IerarhNicolae

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nicolae

O, Sfinte Parinte Nicolae, mare facator de minuni, ocrotitorul si daruitorul celor nevoiasi, pe cei ce cu buna nadejde alearga la tine, grabeste a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos impotriva lupilor care umbla sa o prade si tot sufletul de crestin pazeste-l prin sfintele tale rugaciuni, ca unul ce esti masura in veac a sfinteniei dreptmaritoare. Si precum ai miluit pe cei trei barbati ce sedeau in temnita, izbavindu-i de mania imparatului si de ascutisul sabiei, asa ma miluieste si pe mine, care cu mintea, cu cuvantul si cu lucrul ma aflu in bezna pacatelor, ca sa nu cad sub mania lui Dumnezeu si sub vesnica osanda.
Asa, Sfinte Nicolae, fii reazam putinatatii mele, ca la soliile tale sa primesc de la Hristos induratorul viata lina si curata in veacul acesta, iar in veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu sa ma numar, cu ingerii si cu sfintii preamarind pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-catre-sfantul-ierarh-nicolae-72527.html

Lacul Cincis(Transilvania)

Lacul Cincis (Transilvania)

CAI DE ACCES
*Din Dn 68 B Hateg-Hunedoara pe DJ 687 M

In Muntii Poiana Ruscai ,la 800m altitudine se gaseste un lac ,oglinda a cerului ,peste care domina tacerea ca amintire a vechiului sat Cincis.Imprejmuit de mai multe culmi ,Lacul Cincis s-a format datorita ridicarii unui baraj in anul 1962 ,apele de acumulare inghitind o asezare ,inclusiv doua biserici (una dintre ele monument deosebit de important pentru arta medievala romaneasca ,cealalta romano-catolica si singura ramasa pana in zilele noastre cu zidurile intregi) si un cimitir .Bisericile pot fi vazute la retragerea apei,pe acelasi mal.Se spune ca numele acestui sat se trage de la cei "cinci insi" care au intemeiat asezarea ,facandu-si aici cinci case .Se mai spune ca acesti cinci intemeietori (bunicul,fiul si trei nepoti )erau luptatori viteji ,care l-au salvat pe imparatul lor din prinsoarea turcilor ,intr-o lupta data la locul numit astazi Poiana Turcului.Aflat intr-o zona de un pitoresc ametitor de frumos,Lacul Cincis atrage numerosi turisti care pot inota sau face scufundari pentru a descoperi ruinele vechiului sat acoperit de ape.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

03 ianuarie 2014
Ada-Giulia Marginean

Axionul Bunei Vestiri

Axionul Bunei Vestiri

Si intrand ingerul la ea, a zis: «Bucura-te, ceea ce esti plina de har! Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei… Duhul Sfant va pogori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema»… Si a zis Maria : «Iata roaba Domnului! Fie mie dupa cuvantul tau!»“ (Luca 1, 28-38).

Axionul Bunei Vestiri

Binevesteste, pamantule, bucurie mare! Laudati, ceruri, marirea Dumnezeului nostru! Ca de un sicriu insufletit al lui Dumnezeu, nicicum nu se atinge mana necredinciosilor, iar buzele credinciosilor, fara tacere, precum glasul ingerului cantand cu bucurie, sa strige Nascatoarei de Dumnezeu:
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/axionul-bunei-vestiri-72524.html

Vaca(Vaca)

Vaca (Vaca)

Se-ntindea rănită vaca;
arbori şi pârâuri îi ascindeau prin coarne.
Iar botu-i sângera spre cer.

Botul său de albine
pe sub o barbă de prelinse bale.
Un urlet alb sculă-n picioare dimineaţa.

Vacile moarte şi cele vii,
roşeaţă de lumină ori miere de staul,
se văd cu lunecoase bale, se văd cu ochi întredeschişi.

Daţi ştire rădăcinilor
şi junelui ce-şi ascuţea hangerul
că-i gata vaca de a fi mâncată.

Sus e paloarea
de lumini şi jugulare.
În aer tremură copite: patru.

Daţi ştire lunii
şi-acestei nopţi de-ngălbenite pietre:
că dusu-s-a cea vacă de cenuşă.

Şi dusă-i cu-ale sale triste bale
prin ceruri doborât-înţepenite
unde beţivii merg să mânce moarte.

poezie de Federico Garcia Lorca (1929),

Opera platonica

Opera platonica

Problema autenticitatii operei lui Platon
Opera filozofico-literara transmisa posteritatii sub numele lui Platon cuprinde : Apararea lui So­crate, 34 de dialoguri, o colectie de scrisori si cateva incercari poetice. Opera aceasta a trezit in decursul timpului o "problema platonica". Iata in ce consta aceasta problema : este vorba de a se sti cu certitudine : care sunt scrierile autentice ? care este data de alcatuire a fiecarei scrieri ? care este ordinea lor cronologica de alcatuire ?
Chestiunea autenticitatii operelor platonice a preocupat si pe criticii antici, mai ales aceia din scoala gramaticilor alexandrini. Asa de ex. gramatistul alexandrin Aristofan din Bizant (cca 200 i.Hr.) a clasificat scrierile platonice pe care el le crede autentice in trilogii. La fel si neo-pitagoreianul Thrasyllos (contemporan cu Tiberius) le-a clasificat in noua tetralogii. Autenticitatea citorva dintre scrierile platonice a fost pusa la indoiala de acestia. Dar aceasta chestiune a devenit obiectul unor vii si nesfirsite discutii mai ales in timpurile moderne, mai cu deosebire in cadrul scolii critice germane a secolului al XIX-lea. In discutiile in legatura cu aceasta problema se tinea cont pe de o parte de argumentul traditiei antice, ca dovada externa, pe de alta critica interna, care, fara sa tina cont de dovada externa, cauta sa verifice fiecare scriere platonica dupa criteriile expuse mai sus, si anume : 1) marturisirile despre autenticitatea acestora ale scriitorilor antici, in frunte cu Aristotel , 2) verificarea continutului fiecarei scrieri, prin comparatie cu cele autentice in mod sigur ; 3) verificarea in acelasi fel, pe temeiul compozitiei artistice ; 4) verificarea pe baze lexicologice.
Care sint dovezile de autenticitate externe ? Mai intii sa raspundem la o intrebare premergatoare : cum ni s-a transmis opera platonica ?
Academia avea si o biblioteca, in care Platon si-a lasat manuscrisele operelor sale. Dupa moartea acestuia, sefia Academiei si a Bibliotecii a preluat-o Speusip, nepotul lui Platon, apoi, rind pe rind, Xenocrate, Palemon, Crates si Crantor in timpul vechii Academii.
Dupa acestia urmeaza scolarii Academiei de mijloc si, in sfirsit, aceia ai noii Academii, dintre care cei mai insemnati au fost Arcesilaos si Carneades. Acestia au pastrat, asemenea unui depozit sacru, opera marelui intemeietor al Academiei, asa ca atunci cind acesta si-a stramutat sediul in Ptolemaion, au fost stramutate acolo si toate originalele operelor lui Platon, pe care, mai tirziu, in timpul imparatului Tiberiu, le-a consultat gramaticul Thrasyllos, cel care le-a grupat in tetralogii.
Alte manuscrise s-au pastrat tot in biblioteca din Alexandria, pe care a infiintat-o regele Egiptului si Ptolomaios Soter, cu concursul mai multor invatati, printre care a fost si platonicianul Heraclid Ponticos. Despre acesta se stie ca el insusi a fost auditor al lui Platon si Aristotel. Tinind seama de acest amanunt si de faptul ca a fost si o dorinta a regelui catre Demetrios Phalereus, organizatorul bibliotecii, ca sa-i pro­cure copii de pe toate operele filozofilor din Atena nu este cu putinta sa admitem ca nu s-au adus si operele celui mai vestit dintre filozofi.
Cit despre autenticitatea lor mai putem afirma ca nu se poate inchipui, ca abia dupa o generatie - deci la anul 300 i.Hr. - cind mai supravietuiau contemporani ai filozofului, si tinind cont de spiritul critic al gramaticilor alexandrini, sa se fi introdus, sub numele lui Platon, scrieri straine.
In secolul al III-lea Callimach din Efes, chemat la biblioteca din Alexandria, alcatuieste cele dintii cataloage (pinakes) ale "operelor si scriitorilor straluciti in felurite raporturi stiintifice". A fost o vasta bibliografie in 120 de carti cu note biografice, critice si istorice asupra manuscriselor continute in biblioteca, in numar de peste o jumatate de milion.
Trecem peste criteriile dupa care Aristofan din Bizant si invatatul Thrasyllos au grupat dialogurile platonice si subliniem numai faptul ca datorita acestora se stie ca 15 scrieri platonice sint autentice. Dar in urma cercetarilor critice antichitatea a ajuns la concluzia ca numai 36 de scrieri, ce poarta numele lui Platon, ar fi autentice.
Critica moderna nu s-a multumit cu argumentele aduse de traditia antica, ci aplicind critica filologica, a ajuns la alte rezultate. in special scoala germana din secolul al XIX-lea, incepind cu Tennemann si mai ales Schleiermacher, a pus la indoiala autenticitatea unora dintre scrierile platonice transmise de antichitate. In urma discutiilor si a cercetarilor judicioase, cu ajutorul metodei interne, intreprinse de Schleiermacher, K. F. Hermann, Munk, Grote, Uberwegs si Zeller, s-a ajuns la con­cluzia ca 20 de scrieri platonice sint sigur autentice. Acestea au fost apoi impartite, din punct de vedere cronologic, in trei grupe.
Acela care a pus pentru prima data problema ordinei in care au fost scrise dialogurile platonice a fost Schleiermacher. Clasificarea pe care a facut-o acesta tine cont de cele trei epoci de activitate ale filozofului: Dialoguri, scrise pina la moartea lui Socrate (399 i.Hr.), numite scrieri elementare ; de la 399 pina la intemeierea Academiei (387 i.Hr.), numite scrie- preparatorii; de la 387 i.Hr. pina la moartea sa, numite scrieri constructive.
Schleiermacher pleaca de la consideratia ca Platon si-ar fi conceput scrierile dupa un plan unitar si le-ar fi dezvoltat intr-o maniera progresiva. Aceasta idee ,a fost insa combatuta de alti critici ca K. Fr. Hermann , Uberwegs, Ed. Munk, TeichrnMler si Wilamowitz.
Pe temeiul cercetarilor cu privire la continutul, la stilul si la limba scrierilor platonice, pe care le-au facut criticii englezi si germani mai ales, in ultimele decenii, s-a ajuns la impartirea urmatoare a dialogurilor platonice :

I. Dialogurile socratice sau din tinerete (confruntarea cu sofistii)

1. Apararea (Apologia) lui Socrate.
2. Criton (Credinta lui Socrate fata de legi).
3. Euthyphron (Despre pietate).
4. Lysis (Despre iubire si prietenie).
5. Lahes (Despre vitejie).
6. Charmides (Despre intelepciune).


II. Dialogurile critice principale, scrise in epoca maturitatii, in care este cuprinsa conceptia despre lume, om si viata

1. Protagoras (Despre invatarea virtutii).
2. Gorgias (Impotriva falsei retorici).
3. Euthydemos (Persiflarea sofismelor sofistilor).
4. Cratylos (impotriva falsei intrebuintari a iubirii de catre sofisti).
5. Menon (Iarasi despre virtute si proiectul teoriei "reamintirii").
6. Theaitetos (Critica conceptiilor epistemologice).
7. Hippias maior (Dupa unii critici neautentic, important pentru pregatirea pentru "Symposion").
8. Phaidros (Conceptia despre idei).
9. Sophites (Despre raportul dintre idei).
10. Symposion (Teoria despre "Eros" sau despre metoda dupa care pot fi intuite ideile, prototipurile eterne ale lucrurilor).
11. Parmenide (Despre raportul Ideilor cu lumea senzoriala).
12. Phaidon (Despre moartea lui Socrate si despre nemurirea sufletului).
13. Philebos (Despre cel mai inalt bun).
14. Politeia (Despre Statul cel mai bun. Cea mai matura opera platonica. Ideea de bine este soarele divin, ce da viata intregii realitati).

III. Dialogurile scrise la batrinete

1. Timaios (Filozofia platonica a naturii).
2. Nomoi ("Legile", despre state).
3. Critias (Filozofia istoriei).
N.B

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/opera-platonica-71762.html.

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil

Se citeste la 26 martie, de Soborul Binevestitorului

 Unul si acelasi a descoperit Sfintei Ana ca va naste la batranetele ei. Unul si acelasi a hranit-o in Templu pe Fecioara cea intre toate aleasa. Unul si acelasi l-a incredintat pe Zaharia ca Elisabeta va naste pe Ioan, Inainte-mergatorul. Unul si acelasi a binevestit Mariei, zicand: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei… Vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui-Preainalt se va chema”. Iar noi acestea stiindu-le si cu credinta marturisindu-le, pe Dumnezeu Il preamarim pentru toate, strigand: Aliluia! (Condacul 4)
Si auzind Fecioara cuvantul ingerului Gavriil, si crezand nesmintit ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, s-a smerit voii celei de sus, incuviintandu-se zamislirii fara de samanta si nasterii fara de stricaciune, prin care ne-a venit mantuirea cea dintru inceput fagaduita. Iar noi, cautand a urma in credinta celei ce a zis: „Fie mie dupa cuvantul tau!”, laolalta lui Dumnezeu ne plecam si binevestitorului Sau ii graim:

Bucura-te, bucuria minunatelor pliniri;
Bucura-te, caier tainic al cucernicei iubiri;
Bucura-te, care noaptea o prefaci in zori de lume;
Bucura-te, care-ntaiul I-ai spus Domnului pe nume;
Bucura-te, ca primita fuse-a cerului solie;
Bucura-te ca Maria zise preasmerita: „Fie!”;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor! (Icosul 4)

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/din-acatistul-sfantului-arhanghel-gavriil-72517.html

Este ca sunt?(2)

Este că sunt? (II)

Sunt bărbaţi contemporani
Cu neveste poame
Şi femei de milioane
Cu bărbaţi de doar... 2 bani.

epigramă de George Budoi (21 mai 2009)

Este ca sunt?(1)

Este că sunt? (I)

Sunt femei icoane
Cu bărbaţi golani
Şi bărbaţi de milioane
Cu neveste... de 2 bani.

epigramă de George Budoi (21 mai 2009)

Femei in parlament

Femei în Parlament

Plimbându-şi nurii afroditici,
Ele se-ntreabă şi socot:
Să meargă cu bărbaţi politici
Sau cu bărbaţi care… mai pot.

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)

Obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Obiceiuri de Sfantul Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, este unul dintre cei mai venerati sfinti din calendarul ortodox, sarbatorit la data fixa in fiecare an - 23 aprilie.
In traditia populara sarbatoarea este cunoscuta sub numele de San-George.
In calendarul popular, San-George este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc cu Cavalerul Trac. In spiritualitatea populara, San-George este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru - Samedru -, intre cele doua divinitati existand o intelegere cosmica, facilitata si de divinitatea suprema. Se spune ca atunci cand se aud primele broaste cantand, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viata, el fiind considerat Cap mare de primavara, inverzitorul intregii naturi, semanatorul tuturor culturilor si inchizatorul anotimpului friguros. Toamna, Samedru, care nu iubeste pomii inverziti, primeste cheia de la San-George pentru a inchide timpul frumos si a slobozi din adancuri anotimpul rece.
In calendarul popular, ca si in traditia crestina, San-George este o divinitate tanara, hipomorfa, purtata in spate de un cal. In egala masura, el este si o divinitate pastorala, de origine indo-europeana, ziua sa de celebrare fiind considerata a fi momentul de inceput a anului pastoral.
Daca in trecut aceasta sarbatoare era cinstita cu mult fast timp de trei zile, astazi, doar cu totul izolat, mai strabate farmecul ei de altadata. Cele mai multe obiceiuri legate de aceasta zi au fost abandonate pe parcursul timpului dar importanta sarbatorii in spiritualitatea traditionala ne obliga sa amintim cateva dintre practicile si obiceiurile de odinioara.
In ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineata zilei de San-George capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele, astfel impodobite, "de straja "la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral. Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.
In Bucovina, brazdele si ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate in hrana animalelor (in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea malefica a strigoilor) si pentru a fi puse in cuibarele clostilor (pentru a avea pui cat mai multi si pentru a le feri de boli si ulii).
O alta practica care se savarsea acum era impodobirea donitelor de muls vacile cu multa verdeata si flori de primavara. Donitele, pline cu apa si astfel "gatite", se puneau in tinda casei, dupa usa de la intrare. In dimineata zilei de San-George, apa si verdeata tocata erau turnate in hrana animalelor, crezandu-se ca, astfel, va spori laptele vitelor si ca vor fi protejate de toate relele. Intrucat San-George era considerat a fi Cap Mare de Primavara - moment important in derularea timpului calendaristic - in preziua sarbatorii dar si pe parcursul celor trei zile in care era celebrat, erau indeplinite numeroase ritualuri de aflare a ursitei si a norocului.
In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.
In dimineata zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.
In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.
Dis - de - dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, "pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor", pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati. Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut, confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.
Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.
Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa neinceputa. Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi, pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.
Femeile casatorite savarseau si ele practici magice pentru bunul mers in gospodarie. De exemplu, in dimineata zilei, inainte de rasaritul soarelui, mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.
Tot in aceasta zi se prepara si "unsoarea oilor", un medicament obtinut din plante si grasimi animale, unguent ce se aplica pe ugerul oilor pentru a le apara, astfel, de boli pe tot parcursul verii.
Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia avea sa fie somnoros intregul an.
Urzicatul era un alt obicei de San-George, practicat de tinerii din comunitatile traditionale bucovinene. Intrucat sarbatoarea deschidea o perioada solicitanta in derularea tuturor activitatilor economice, tinerii se atingeau, pe furis, peste partile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzica, nutrind convingerea ca in felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.
In stransa dependenta cu faptul ca San-George deschidea anul pastoral, in ajunul sau in dimineata acestei zile se aprindeau focuri vii, fie in vatra casei, prin frecarea a doua bucati uscate de lemn, fie in ograda, prin invartirea energica a unui fuscel de lemn introdus intr-o gaura practicata in blana usii de la grajd, fie intr-un loc dinainte stabilit situat in vatra satului. In cazul focurilor aprinse in ograda sau in vatra satului, tinerii obisnuiau a sari peste foc sau prin fum crezand ca, in felul acesta, se purifica si se apara de orice posibile influente nefaste.
Dintre toate obiceiurile de San-George mai sus enumerate, in comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi de salcie inmugurita si flori galbene de calce, infipte in brazde inverzite. Intelesurile stravechi ale acestei practici sunt, insa, arareori cunoscute.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-sfantul-gheorghe-68801.html

Rugaciunea catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Rugaciune catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe


O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoie si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce Te cinstesc pre Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-catre-sfantul-mare-mucenic-gheorghe-72516.html

Teoria cunoasterii si metafizica ideilor

Filosofia lui Platon
Teoria cunoasterii si metafizica ideilor

Punctul culminant al filozofiei platonice il reprezinta ceea ce de obicei in conceptia platonica se numeste "teoria ideilor", si, din acest motiv, este corect ceea ce afirma Windelband, ca "o expunere a filozofiei platonice trebuie sa fie in principiu o expunere a teoriei ideilor". Ce este aceasta teorie a ideilor ? Anticipand, putem spune, deocamdata, ca ea este considerata a fi cea dintai incercare de a pune si a solutiona problema fundamentala a oricarei filozofii : problema epistemologica. Este vorba aici despre intrebarea: cum este posibila cunoasterea, sau, mai corect, cum este posibila cunoasterea stiintiiica ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, Platon preia presupunerea socratica ca nu numai orice capacitate tehnica sau politica ci chiar si orice virtute morala, trebuie sa se fundamenteze pe stiinta. Si din acest motiv este necesar sa se clarifice mai intai intrebarea: ce este stiinta ca "epistimi"? Postulatul unei virtuti intemeiate pe stiinta pretinde o teorie a cunoasterii ca fundament al oricarei filozofii.
Inceputurile unui asemenea problematic il descoperim la unii inaintasi ai lui Platon, Heraclit, a carui filozofie Platon o cunostea perfect de bine, a pus intrebarea : exista ceva neschimbator, ori totul este intr-o eterna curgere ? In fata acestei intrebari, filozofii eleati afirma-o existenta ce ramane, cu toata schimbarea, identica cu sine insasi si vorbesc despre ideea unei legitati pe care se fundamenteaza toate intamplarile din lume. Dar eleatii se opresc la o existenta corporala. Un progres fata de acestia reprezinta filozofia lui Democrit, care opune lumii senzoriale a lui Parmenide, atomii si spatiul gol ca fiind singurele existente adevarate, asadar niste necesitati de natura gandita, ce sunt in acelasi timp si principii ale cercetarii stiintifice. Si mai trebuie sa amintim aici si pe sofisti, care, in subiectivismul lor, negau posibili­tatea oricarei cunoasteri, general-valabile. Acela care afirma, fata de subiectivismul si scepticismul sofistilor, posibilitatea cunoasterii adevarului, a fost Socrate. Dar si acesta se margineste doar sa faca deosebirea intre "doxa" si "epistymy", cunoastere si opinie sau parere. El arata ca numai cea dintai este cunoastere adevarata, cunoastere notionala, sau "intemeiata", fiindca numai notiunea ramane neschimbata in vesnica schimbare a lucrurilor, prin aceea ca ea poate fi formata la fel la toti oamenii. Numai notiunea poate poseda general-valabilitate, si numai ea poate fi obiect al cunoasterii adevarate. Presupunerea pe care o facea Socrate era ca ratiunea, gratie careia se poate ajunge la formarea notiunilor, este facultatea de cunoastere comuna tuturor oamenilor si de aceea ea este singura origine a adevarului. Continuatorul si desavarsitorul acestei conceptii socratice este Platon. Insa acesta din urma a adancit si mai mult "conceptul" socratic si l-a transformat in "Idee". Platon n-a expus in nici un dialog al sau, intr-un chip sistematic, teoria sa despre idei. O pregatire epistemologica a acestei teorii o gasim in dialogul "Teetet". Nu stim cine a definit stiinta ca perceptie, dar Platon este silit sa combata aceasta conceptie, din motivul ca, in vesnica devenire si schimbare in care se gasesc lucrurile senzoriale, simturile nu pot mijloci o cunoastere precisa si clara a acestora. Simturile nu sunt decat niste organe prin care sufletul nostru percepe lumea vazuta si de aceea ele duc la o cunoastere relativa. Fiindca nu orice reprezentare ne descopere adevarul cu privire la lucruri. Nici chiar ca intuitie ea nu poate face acest lucru. Cheia spre adevar se afla in gandirea dialectica, fiindca numai aceasta poate fixa relatia notionala intre general si individual. In dialogul "Teetet", Platon arata ca adevarul nu poate fi cunoscut decat prin "nisis" si nu prin perceptie. Perceptia presupune, desigur, o activitate reflexiva, ce poate duce la formarea unei pareri sau reprezentari (doxa). Aceasta poate sa aiba o importanta mare pentru gandirea obisnuita - mai ales daca este vorba despre o reprezentare corecta. Dar nazuinta filozofica nu putea sa ramana la o astfel de cunoastere. Despre existenta lucrurilor, despre deosebirea sau egalitatea, asemanarea sau neasemanarea acestora, despre numarul, frumusetea sau uratenia lor, simturile nu ne pot spune nimic, fiindca despre aceasta nu ne poate lamuri decat activitatea gandirii, care singura poate compara lucrurile si formula asemenea silogisme.
 Pentru Platon acestea sunt acelea care constituie esenta (ousia) lucrurilor, ceea ce ramane in suvoiul schimbator, mereu neschimbat si identic cu sine insusi. Filozoful face distinctia intre ceea ce este mereu si nu devine niciodata si intre ceea ce este mereu in devenire si nu este niciodata. Ceea ce ramane mereu identic cu sine poate fi sesizat numai prin gandirea rationala, iar ceea ce se naste si dispare, fara sa fie o existenta adevarata, este reprezentat prin perceptie si parere. Cea dintai este prototipul, cea de pe urma numai copia. De aceea, cunoasterea autentica nu poate fi numita decat cunoasterea prototip sau a existentei.
De o insemnatate mare in ceea ce priveste cercetarea esentei stiintei este pozitia lui Platon fata de subiectivismul lui Protagoras. In concordanta cu principiul sau fundamental, dupa care omul - ca individ - este masura tuturor lucrurilor, acest sofist afirma justificarea oricarei pareri si prin aceasta el neaga atat posibilitatea erorii cat si posibilitatea unui adevar absolut. Platon combate aceasta conceptie sofista, aratand ca ea contine o contrazicere si o totala negatie a adevarului.
Intr-un singur punct Platon se gaseste in concordanta cu sofistii : in privinta perceptiei senzoriale. Aceasta - asadar calitatile senzoriale ale lucrurilor - are numai o valabilitate subiectiva, fiindca ea este pentru fiecare ins deosebita. Ba ea poate fi deosebita chiar si pentru unul si acelasi individ, ceea ce inseamna ca perceptia senzoriala nu poate fi mijlocitoarea unui adevar obiectiv, din pricina ca simturile sunt si ele intr-o continua schimbare. Din acest motiv, pentru Platon, o stiinta nu poate fi adevarata decat ca stiinta despre existenta reala, care este eterna, nedevenita si neschimbatoare. O asemenea existenta nu poate fi decat Ideea. Iar o asemenea cunoastere nu poate fi mijlocita decat de catre suflet pe calea gandirii pure, a gandirii ce reuseste sa se degajeze de orice senzorialitate (activitate a simturilor). Gandirea si perceptia au, asadar, fiecare un obiect propriu si sunt rezultatul unor factori deosebiti : gandirea este rezultatul celei mai nobile puteri a sufletului, iar perceptia este produsul organelor de simt ale corpului. Cu aceasta Platon restringe valabilitatea afirmatiei socratice, de mai sus, numai la domeniul simturilor, si fundamenteaza astfel autonomia cunoasterii rationale, un fapt ce va influenta mult dezvoltarea filozofiei antice grecesti si va naste in istoria filozofiei directia idealismului filozofic.
In felul acesta Platon ajunge la intrebarea despre care vorbeam mai sus : in ce consta filozofia adevarata si cum este ea posibila ? Cercetatorii mai noi au facut dovada ca, in deceniul dupa moartea lui Socrate, Platon a trecut printr-o criza, ce l-a facut sa se indoiasca ca ar exista o asemenea cunoastere. Dar doua fapte l-au convins pana la urma ca o cunoastere obiectiva este posibila. Aceste fapte sunt : intai cunoasterea matematica si in al doilea rand notiunile morale ; legea morala pe care el o traise asa de evident cu ocazia mortii lui Socrate. Cautand sa ajunga la un raspuns clar cu privire la cunoastere, Platon a ajuns sa fundamenteze o conceptie despre Idei.
Conceptia despre Idei constituie un fel de "dogmatica" a intregii filozofii platonice. Ea constituie continutul epistemologiei si al metafizicii platonice si este de o importanta hotaratoare pentru logica, psihologia, etica si politica acestui filozof. Platon ajunge la formularea teoriei despre Idei plecand de la principiul socratic ca stiinta adevarata nu este decat stiinta ce se fundamenteaza pe notiuni. Care este insa originea acestei cunoasteri ? Am vazut ca, dupa Platon, perceptia senzoriala nu poate fi, din pricina ca aceasta nu poate constitui decat cel mult un simplu motiv si nu ratiunea suficienta a cunoasterii. Cum am putea noi sa ajungem, de exemplu, cu ajutorul perceptiei, la notiunile de "egalitate" sau de "identitate", aceasta din motivul ca noi nu putem per­cepe niciodata egalitatea si nici identitatea "in sine". Atat in dialogul Cratilos cat si in Teetet Platon se ocupa cu relativitatea perceptiei senzoriale, pentru a dovedi absurditatea afirmatiei lui Protagoras. "Mai inainte" si "mai tarziu", "mai mare" si "mai mic", "egal" si "neegal" nu sunt calitati pe care le-ar avea lucrurile "in sine", ci ele sunt doar un fel de ipoteze pe care le faureste spiritul uman pentru a stapani fenomenele. "Spiritul sau gandirea gaseste legi, carora le urmeaza senzorialul. Intrucat spiritul incearca acest lucru, el face experienta cu un asemenea concept sau lege, ce au facut servicii nespus de bune, dar deodata devin insuficiente. Atunci trebuie sa fie gasite idei din ce in ce mai inalte si in felul acesta sfarsitul influenteaza asupra inceputului si invers". Caracteristica dialecticianului tocmai aceasta este, ca el se coboara de la ipoteza la realitate si de la ipoteza se ridica la alte ipoteze din ce in ce mai inalte, pana ajunge la cea mai inalta ipoteza : la Ideea Ideilor. In dialogul Sofistul, Platon exprima prin acest cuvant, ideea ca natura are in aceasta calitate spirituala marele ei coeficient, Logosul devine ratiunea formulata si exprimata in exterior. Pentru Platon gandirea este o vorbire interioara, in care sufletul se intreaba si tot el raspunde. Tinta suprema a cunoasterii nu este alta decat tocmai acest Logos. Desigur noi nu credem, cum afirma acest lucru Kinkel, ca Platon ar fi constient ca ideea este identica cu o "vesnica tema", fiindca aceasta este o idee kantiana. Dar putem spune, totusi, ca este posibil ca Platon sa fi presimtit acest lucru. Atunci cand Kant in "Critica ratiunii pure" si in "Critica puterii de judecare" va afirma ca noi trebuie sa consideram natura "ca si cand" ea ar fi creata de o fiinta rationala in cel mai inalt grad, Kant nu va face altceva decat va lamuri, nespus de clar, ceea ce la Platon nu era decat o simpla presimtire, pe care acest filozof o exprima intr-o haina mitica.
Este ideea ipotezei celei mai inalte sau ideea identitatii dintre gandire si existenta. Legatura intima dintre idealismul platonic si cel kantian devine si mai vizibila, daca tinem cont ca, in locurile amintite, Kant fundamenteaza identitatea dintre existenta si gandire pe postulatul "Dumnezeu", iar Platon pe Ideea de bine, care era identica cu creatorul lumii (Timaios), o idee ce va avea urmari importante in etica. Despre aceasta mai departe. Acum sa ne ocupam mai deaproape de metoda ipotezei, in legatura cu care trebuie sa tinem cont de trei puncte de vedere: de reamintire, de ori­ginea si comunitatea ideilor.
Platon cauta sa explice metoda ipotezei prin acel vestit mit al reamintirii. In "Menon" teoria despre reamintire este introdusa de Platon cu referire la "Pindar si multi alti poeti", iar in "Phaidros" si "Phaidon" ea este presupusa ca fiind cunoscuta. Dar cum se face ca cunoasterea este reamintire ? In "Menon" Platon isi pune aceasta intre­bare si raspunde ca, cum se poate explica faptul ca cineva, care n-a auzit niciodata de principii matematice - cum este cazul sclavului Menon - intrebat de Socrate, ajunge totusi la cunostinta unor asemenea principii? Platon nu stia ca exista ceva pe care filozofia moderna, incepand cu Kant, o numeste "energia creatoare a constiintei" sau "spontaneitatea spiritului" si de aceea el solutioneaza aceasta aporie in felul urmator : sufletul trebuie sa fi intuit aceste principii si idei intr-o alta viata, intr-o alta lume, in care el a preexistat. Platon se afla aici sub influenta misticii orfice-pitagoreice, pe care el a cunoscut-o, probabil, in cea dintai calatorie pe care a facut-o in Italia sudica. Si, zice Platon, fiindca sufletul a primit cunoasterea inaintea vietii acesteia, atunci este sigur ca orice cunoastere sau stiinta adevarata este reamintire (anamnysis). Pentru a lamuri aceasta problema, Platon ia in ajutor mitul. Sufletul omului a intuit, dupa acest mit, Ideile in stare de preexistenta. Dar prin intrarea lui in trup si in aceasta lume, sufletul a uitat iarasi aceste Idei. Reamintirea lor este trezita in clipa in care omul pri­veste obiectele din aceasta lume, ce au o asemanare sau neasemanare cu Ideile, ce au fost intuite in stare de preexistenta. Este aici vorba: despre legea asocierii prin asemanare.
Cu o indrazneala mare dezvolta Platon in "Phaidon" gandul ca o idee, ca aceea a "egalitatii", a fost primita de suflet mai inainte ca acesta sa fi avut o perceptie senzoriala. Ea se gaseste, deci, latenta in suflet, pana in clipa in care o serie de perceptii pun in miscare activitatea sufletului - asemanare, combinare, rationament - si astfel acestea trezesc reamintirea. Iar atunci cand - intr-un chip mitic - in "Phaidon", Platon ne spune ca noi am intuit Ideile intr-o stare de preexistenta, el vrea sa spuna si sa accentueze ca notiunile sunt supratemporale si in nici un caz ca acestea ar fi innascute, in sensul ca sufletul le-ar aduce de-a gata, fiindca atunci ar insemna ca omul ar trebui sa le si poata justifica indata ce omul se naste. In sens logic, deci, "anamnysis" nu inseamna la Platon numai o aducere aminte, ci si o noua cu­noastere, o largire a cunoasterii, sau, cum se exprima Kinkel, "o creatie prin gandire". Platon - ca de altfel si Kant mai tarziu - se apara impotriva unei interpretari, care ar intelege prin reamintire asa ceva ca "idei" innascute cum intelegea Descartes. Ideile sunt supratemporale si, ca atare, paradigme, dar nu in sensul ca ele ar poseda o durata vesnica in timp, ci numai intrucat ele fac posibile timpul, spatiul si intreaga natura. In felul acesta Platon depaseste cu mult conceptia socratica despre stiinta. Stiinta si, deci, adevarul insemna pentru grecii antici concordanta reprezentarii cu obiectul ei. Iar daca stiinta adevarata consta din concepte (notiuni), atunci in continutul acestora trebuie sa se descopere si sa fie cunoscuta existenta adevarata, realitatea absoluta. Plecand de la aceste consideratii socratice, Platon reuseste sa funda­menteze o noua metafizica, dupa cum observa si Windelband, care are pretentia sa expuna existenta adevarata.
Insemnatatea adanca a acestei metafizici consta in dublul inteles al notiunii "Idee". Ca functiuni, ca activitati intelectuale, Ideile sunt notiuni, concepte, mai ales concepte universale ; ca obiecte, ce sunt cunoscute in continutul conceptelor, Ideile sunt forme ale realitatii adevarate, sau principii ale formarii, ceea ce inseamna, la Platon, existenta in toata plenitudinea ei. Ideile sunt entitati metafizice supratemporale de o generalitate de nimic tarcuita si cele mai sublime realitati in care lucrurile din lume isi au temeiul lor existential. In acest sens, noi avem, de exemplu, Ideea frumosului (in sens subiectiv) ca notiune, numai fiindca obiectul ei, ca frumosul in sine este o esenta absoluta ca forma a realitatii adevarate.
Aici este vorba despre vechea intrebare despre existenta adevarata, despre esenta ce se pune acum cu toata seriozitatea filozofica. Punctul de plecare se afla in axioma parmenidiana ca numai existenta poate deveni obiect al gandirii. Lucrurile, ce sunt prezente, isi au adevarul numai intrucat ele pot fi formate in notiuni, asadar participa la Idei. Prin notiuni noi cuprindem realul, notiunile au insa in vedere generalul, ceea ce ramane, in care obiectele isi au structura lor, cu alte cuvinte formele. Aceste forme sau Idei, cum le numeste Platon, reprezinta, asadar, existentul real. Aceeasi idee vrea sa o demonstreze, dupa cum vom vedea, si psihologia platonica: numai aceste idei pot fi sesizate de gandire, totul in afara de ele se desface intr-o continua schimbare si poate produce doar o perceptie. Realitatea acestor idei este tot atat de sigura, ca si actul insusi al gandirii, cat si adevarul activitatii cunoasterii. Esente supratemporale, prototipuri ca existente adevarate, realitati sublime sunt aceste Idei, in care obiectele lumii noastre isi au temeiul lor, cat si scopul catre care se indreapta spiritul omului. Ele sunt premisele necesare ale oricarei teleologii, pentru Dumnezeu, care le-a fixat si pentru oameni, care le sesizeaza.
Pozitia noastra in lumea aceasta senzoriala e ca si cand ne-am afla intr-o pestera subpamanteana si am vedea numai umbrele lucrurilor pe peretii pesterii. Aceia care nu vad decat aceste umbre le tin de adevarata realitate. Dar filozoful, care a reusit sa se elibereze din pestera intunecata si sa se ridice la intuitia divinului si sa participe la lumea Ideilor, stie ca adevarata realitate nu se afla decat in lumea aceea de sus, in timp ce lumea senzoriala ne arata numai umbre.
Pentru ca aceasta sa se intample este necesara o intoarcere : omul trebuie sa se intoarca de la senzorial, la ceea ce este suprasenzorial. Prin acest mit, Platon face un apel ca omul sa se intoarca de la trecator, la ceea ce este vesnic, sa se ridice la lumea cereasca, sa se rupa de lumea colbului si sa se ridice, cum spuneam, la intuitia Divinului.. Platon subliniaza faptul ca "aceia care au ajuns la acea inaltime nu mai sunt aplecati sa se intoarca la ocupatii umane cotidiene, ci sufletele lor se simt mereu impinse sa ramana acolo sus.
In clipa in care sufletul nostru, zice Platon, priveste o forma frumoasa se trezeste in acesta "reamintirea" frumosului originar, pe care l-a intuit candva "dincolo" si ne umple sufletul cu nostalgia de neinvins, dupa acel prototip etern. Aceasta nostalgie ne mana, asemenea unei nebunii divine, cu o putere demonica, ca sa realizam in aceasta lume o copie a acestui prototip. Este vorba aici despre acel mult slavit "Eros", care la Platon este dorul sufletului nostru dupa ceea ce este vesnic, dupa Bine, Frumos si Adevar si ca nazuinta ce misca sufletul filozofului, ca sa ajunga la cunoasterea adevarata a esentelor lucrurilor, la esentele pe care acesta le-a intuit candva "dincolo". In culori aprinse a descris poetul-filozof, al carui suflet era plin de nostalgia dupa Vesnic, in Symposion si in "Phaidon" aceasta "erotica" a sufletului filozofului...
Desigur nu Platon este acela care a pus in circulatie teoria despre Eros, dar filozoful antic are meritul de a-i fi dat acestui concept o importanta centrala in viziunea sa despre lume si viata. Mitul erosului este de aceea considerat a fi in centrul acestei viziuni, ce da posibilitatea ca sa intelegem temeiurile metafizicii Ideilor. Teoria despre Eros si teoria despre idei se afla in filozofia platonica intr-o perfecta sinteza. Teoria despre Idei duce cu necesitate la teoria despre Eros.
Caracteristica filozofiei platonice este dualismul dintre lumea Ideilor si lumea senzoriala. Aceste doua lumi se afla una in fata alteia, dar nu ca avand amandoua aceeasi valoare. Este menirea omului, care se afla intre aceste doua lumi, sa le lege, cu scopul suprem, desigur, de a se elibera de lumea senzoriala si a se salva in lumea suprasenzoriala. In felul acesta, daca omul se intoarce de la lumea senzoriala si se ridica in lumea suprasenzoriala, lumea suprasenzoriala, lumea Ideilor, cucereste, ca sa ne exprimam asa, lunea senzoriala. Acest lucru insa nu e posibil decat gratie Erosului, care incalzeste si determina pe om la suisul inspre lumea Ideilor. Spre deosebire de crestinism care vorbeste si despre "catavasis" Platon nu cunoaste decat o "anavasis", o urcare a omului spre divin, impins de nazuinta pe care o naste nostalgia dupa ceea ce este divin. Caci ideile, ca forte impersonale, nu sunt capabile sa faca cuceriri. Raportul dintre cele doua lumi este unilateral: nu exista decat o miscare de la ceea ce este jos in sus. Dinspre idei nu pleaca nici o actiune salvatoare pentru om. Lucrurile participa la lumea Ideilor, dar acestea din urma nu participa la lumea lucrurilor. In clipa in care omul este trezit la privirea lucrurilor senzoriale si presimte ca acestea ii indica Ideile, el este curprins de impulsul Erosului, asadar de nostalgia dupa lumea pura a Ideilor. De aceea Erosul il deter­mina pe om la intoarcerea despre care vorbeam mai sus. El este o putere reala ce impinge sufletul spre lumea Ideilor. Daca n-ar fi acest Eros, intre cele doua lumi n-ar fi nici o miscare. Ele ar sta una langa alta, fara sa se atinga. Erosul este marea sansa a lumii Ideilor, fata de lumea senzoriala, caci desi Ideile nu sunt in stare sa contribuie la mantuirea sufletului omenesc din inchisoarea corporalului, totusi omul are, dupa Platon, menirea ca, gratie nostalgiei "erotice", ce se aprinde in sufletul sau, sa ajute Ideilor ca sa se impuna ca puteri in lumea senzoriala, prin aceea ca Ideile devin motive determinante ale vointei omului (thymos, thymoeides).
Sufletul omului este - dupa Platon - de origine divina. De aceea asa cum piatra este atrasa in jos, tot asa si sufletul - gratie Erosului - este atras in sus. Totul in lume are nazuinta fireasca sa-si ia locul natural, ce ii revine in conformitate cu natura sa. De aceea sufletul tinde si el catre lumea divinului. Si el este impins spre aceasta lume de puterea Erosului, din pricina ca intuitia Ideilor, a Divinului, este hrana dreapta a sufletului. Erosul este legea gravitatiei in imparatia sufletului, legea care impiedica sufletul sa fie multumit in lumea temporalului, prin aceea ca ii aminteste acestuia mereu, ca el nu este in aceasta lume, decat un musafir si un strain, ca el nu are aici "casa statatoare", ci ca patria lui se afla in transcendent. Idee ce l-a influentat pe Nemesios de Emessa in al sau tratat Despre natura omului si pe alti Parinti ai Bisericii.
Deoarece "iubirea platonica" este fals inteleasa in vorbirea de toate zilele, este necesar sa staruim aici mai mult asupra acestui concept. Pentru aceasta este necesar sa ne referim la ceea ce se spune despre aceasta iubire, in dialogul "Symposion". Tragedianul Agathon a invitat cativa prieteni la sine, pentru a sarbatori cu acestia cea dintai victorie, pe care el a obtinut-o cu o piesa a sa la Olimpiada. Lasam la o parte amanuntele, care au dus la hotararea ca, cu aceasta ocazie, sa fie petrecuta seara cu cuvantari de lauda la adresa Erosului. Dupa ce au vorbit mai multi comeseni ii veni randul si lui Socrate si in cuvantarea pe care el a tinut-o se afla cea mai inalta intelepciune, la care s-a putut ridica Platon. Socrate este de parere ca antevorbitorii sai n-au inteles ce este Erosul : acestia au proslavit Erosul ca fiind un Dumnezeu desavarsit de fericit si de frumos ; dar Socrate neaga ca Eros ar fi un Dum­nezeu. Pentru acesta, Erosul inseamna nazuinta si nostalgia dupa Frumos si Bine. Cine este insa in posesia adevarului desavarsit, al Frumosului si al Binelui desavarsit, cum este cazul cu zeii, acela nu cunoaste aceasta nostalgie si nazuinta, caci se nazuieste numai spre ceea ce cineva nu are. Desi Erosul nu este nici bun si nici frumos, acest lucru nu inseamna ca el este urat si rau. El nu este nici Dumnezeu si nici om, ci intre acestia. Erosul este un demon mare. Nostalgia este demonul Eros, el este ceva intre muritor si nemuritor, intre intelepciune si lipsa de ratiune ; el mijloceste intre zei si oameni si de aceea el este mereu animat de o anumita tendinta. Erosul este iubirea paradigmelor eterne - a Binelui, a Frumosului, a Adevarului. Deci, nu este vorba despre posesiunea acestor paradigme spre care nazuieste sufletul. Nu, posedarea trebuie sa fie eterna asa cum Adevarul, Binele si Frumosul dureaza din eternitate in eternitate. Platon descrie Erosul ca fiind un copil al saraciei si al bogatiei. In ziua de nastere a Afroditei au procreat Poros (Belsugul) cu Penia (Saracia) Erosul si acesta poarta prin lume calitatile parintilor sai. Iata de ce Erosul platonic este nostalgie, dorinta, din pricina ca sentimentul deficientei este un element constitutiv al acestuia. Un Eros care ar poseda totul, dupa ceea ce el nazuieste, este o contradictie in adjecto. Iubirea este motivata la Platon prin valoarea obiectului ei. De aceea nu este suficienta determinarea Erosului ca iubire ce nazu­ieste spre ceva, fiindca exista si o iubire ce atrage sufletul in jos, spre lumea senzoriala : este iubirea senzuala. Spre deosebire de aceasta, Erosul este nazuinta sufletului dupa lumea cereasca, dupa lumea Ideilor, si, ca atare, el este drumul omului divin. Iubirea platonica este nazuinta spre nemurire, caci omul trebuie sa devina asemenea cu Dumnezeu. Ea este acea putere ce face ca fiinta trecatoare din noi sa doreasca arzator sa se faca eterna stapana a Binelui, a Frumosului si a Adevarului. Iar mijlocul, stiinta cu ajutorul careia se poate realiza acest ideal, este filozofia. "Ea se afla intre posesia sau stiinta absoluta a zeilor si nebunia insensibila a fiintelor inferioare ; ea se afla la mijloc, ca nazuinta si iubirea dupa stiinta. Zeii sunt atoatestiutori, marea masa a oamenilor este nestiutoare, filozofii sunt aceia care vor sa stie".
Ideile, ca prototipuri eterne, nu pot fi sesizate decat de gandirea pura miscata de Eros, deci, de gandirea ce s-a eliberat de orice este senzorial, din pricina ca Ideile n-au nimic senzorial, ele fiind entitati si forme imateriale, principii ale formarii si, de aceea, ele formeaza, dupa cum am mai remarcat, alaturi de lumea materiala, o lume proprie, o lume mai inalta. In acest chip Ideile devin la Platon forme si esente imateriale.
Dar gandirea nu poate prinde si sesiza aceste esente decat daca aceasta este calita in exercitiul dialecticii; daca este calita in nobilul exercitiu a carei menire este sa precizeze si sa deosebeasca clar conceptele fixind raporturile dintre acestea. Filozofia este de aceea regina tuturor stiintelor, fiindca, in timp ce toate celelalte stiinte, chiar si matematica, pleaca de la presupuneri nedovedite, dialectica se ridica pana la temeiul originar al tuturor lucrurilor si in lumina acestuia lamureste esenta conceptelor.
Sintetizand, am putea spune ca, in concordanta cu distinctia pe care Platon o face intre perceptie si stiinta, el mai deosebeste, dupa cum am vazut, doua feluri de cunoasteri : cunoasterea rationala si parere; acestea sunt doua facultati deosebite. Prima are ca
obiect lumea necorporala si suprasenzoriala a Ideilor, in timp ce alte doua moduri de cunoastere inferioare (credinta si presupunerea) au ca obiect corpurile si copiile sau aparentele acestora. Acestor doua feluri de cunoastere le corespund la Platon diferite grade ale realitatii. Realitate pura nu au decat prototipurile lucrurilor, Ideile, si de aceea numai despre acestea exista o cunoastere si o stiinta adevarata.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/teoria-cunoasterii-metafizica-ideilor-71763.html