Solii tai

Solii tai

Zbor de pasare curata
suie limpede spre cer
din adanc de piatra lata
de sub reci rugini de fier.

Sau coboara din tarie
de la Maica lui Hristos,
tainic aducand solie
rastignitilor de jos.

Mare fie-Ti, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfant temei,
randunele la Jilava
si la Gherla porumbei.

Andrei Ciurunga
(numele sau real a fost Robert Eisenbraun)

Ziua sarbatorii de Alexii

Ziua sarbatorii de Alexii

De 17 martie, in fiecare an, se vede ca este o mare si deosebita zi a lui Dumnezeu. Caci este ziua cand, ca prin minune se deschide pamantul si toate ganganiile, insectele si taratoarele ies din pamant si incep sa-si vada de ale lor, dupa minunata grija si randuiala a lui Dumnezeu.
Se spune ca dupa ce Dumnezeu a facut lumea, asa cum o vedem noi, se uita la oameni sa-i vada daca sunt multumiti cu darurile pe care le-au primit, daca le folosesc cum trebuie sau nu. A vazut odata ca insectele cele mai mici, ganganiile, unele mai mari, altele aproape nevazute, mai mult il suparau pe om. S-a gandit sa le adune si sa faca altceva cu ele. Le-a adunat intr-o ladita, le-a incuiat si vazand un calator pe nume Alexie ii spuse:
"Unde mergi Alexie?”.
"Catre mare, Doamne”, raspunse calatorul.
"Fa bine Alexie, ia ladita asta plina cu ganganii, sa n-o deschizi, si s-o arunci in mare asa cum se afla!”
Alexie a luat ladita, dar cand a ajuns la malul marii, din curiozitate, nemaiputand rabda, a deschis lada. Ganganiile s-au risipit cu iuteala gandului in toate directiile printre ierburi, nisip, pietre, prin crapaturile lemnelor si ale pomilor, prin apa. Alexie a intrat in panica atunci si a incercat din rasputeri sa le adune, dar nu a reusit. De atunci, pamantul e plin de ganganii, fiecare cu rostul sau, bine gandit de Dumnezeu. Drept pedeapsa pentru Alexie, acesta a fost transformat de Dumnezeu in cocostarc, astfel ca si-n ziua de azi el mai cauta si scormone dupa ganganiile risipite pe pamant.
Si ca sa se vada pana la capat minunata pronie a lui Dumnezeu, sa se mai stie ca ganganiile ies din pamant de Alexii, in ziua cand ortodocsii il praznuiesc pe cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, si intra la loc in pamant exact in ziua marii sarbatori a Sfintei Cruci.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/ziua-sarbatorii-alexii-123272.html

Confessio

Confessio
de Bartolomeu Anania

Doamne, tinde-Ti patrafirul peste fata mea de lut, sufletu-mi neghiob si slut sa-l albesti cu tibisirul cand amurgu-si toarce firul peste-un pic de gand tacut.

Gorgias din Leontinoi

Gorgias din Leontinoi (cca. 483-380 i.Hr.)

Gorgias este al doilea sofist mare. Acesta este vestit pentru tezele pe care el le reprezinta in opera sa "Despre non-existenta". Aceste teze ramase de la el si care trec drept paradoxale sint : 1) Nu exista nimic ; 2) Chiar daca ar exista noi tot n-am putea cunoaste acest ceva si 3) Chiar daca am putea cunoaste acest ceva, totusi aceasta cunoastere n-amputea s-o impartasim si altora. De aici, fiindca totul este parere si aparenta, se poate trage concluzia ca, pentru Gorgias, trebuie sa cauti sa ai aparen­tele totdeauna de partea ta. Un asemenea nihilism il duce pe Gorgias la negarea filozofiei si a stiintei si sa nu puna pret decit pe retorica, asadar pe puterea cuvintului stilizat rafinat ce influenteaza asupra ascultatorilor, dupa cum ne dovedesc fragmentele ramase de la acest sofist. Din aceste fragmente se poate trage concluzia ca pentru acesta dialectica se transforma intr-o arta formala, al carei continut este indiferent. Gindirea se transforma la Gorgias intr-un joc cu cuvintele si cu conceptele schematice. Gorgias era incredintat ca cuvintul are o mare putere asupra oamenilor, daca acesta este cu maiestrie intrebuintat. De aceea el avea certitudinea ca, prin cuvint, se poate trezi in sufletul omului orice convingere. Dealtfel, tot asa gindesc despre puterea cuvintului si sofistii Antifon si Tarasymachos. Cel dintii pretindea ca el poseda o asa-zisa arta a "alifiei", cu ajutorul careia el ar putea elibera sufletul de orice durere.
Asa se face ca, la Gorgias si la ceilalti sofisti, alaturi de dialectica se cultiva si arta de a vorbi frumos si sunator, cum ne dovedesc frag­mentele lui Gorgias "Epitapios" si cele doua lucrari "Palamedes" si "Helena". Gorgias pretuieste mult forma in dauna continutului. Afirmatia aceasta se fundamenteaza pe faptul ca el a compus pentru acelasi lucru doua cuvintari : una de lauda si alta de ocara. In tot cazul se relateaza ca acest sofist a ajuns la o virtuozitate nespus de mare in arta sofisticii, asadar, de a argumenta si pro si impotriva aceluiasi lucru, ceea ce a avut urmarea ca el era foarte cautat si ca a reusit sa cistige onorarii asa de mari, ca el a fost in stare de a putea sa daruiasca zeului de la Delphi o statuie a sa in marime naturala, ce era imbracata in aur.
Aceasta retorica goala de orice sens insemna pentru viata spirituala a poporului grec o mare primejdie. Caci daca sofistica ar fi reusit sa determine educatia tineretului atenian si ar fi cistigat clasa culta a poporului grec, atunci s-ar fi terminat cu cultura atit de stralu­citoare a acestui popor. Ca aceasta nu s-a putut intimpla este marele me­rit al lui Socrate si Platon, care au combatut pe sofisti fara de nici o rezerva.

N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/gorgias-leontinoi-71729.html

Psalm

Psalm
Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici prin aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de-ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi să muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Cuviosul Alexie ,omul lui Dumnezeu

Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu

Se spune ca demult, ar fi fost un imparat puternic care avea un fiu, pe cat de destept si de chipes, pe-atat de ascultator.
Cum baiatul crescuse, imparatul s-a hotarat sa-l insoare cu fiica unui alt imparat vecin. Fiul, Alexie era numele sau, nu s-a impotrivit, dar de cum s-a sfarsit nunta in biserica, fara sa sufle o vorba, a plecat, nu se stie unde si nu s-a mai stiut de el. De cum a iesit din biserica, Alexie a mers tot inainte, pana ce a ajuns la o manastire. Acolo, s-a rugat sa-l primeasca si pe el si, dupa o vreme, ducand viata cucernica, s-a calugarit.
Cand staretul a murit, ceilalti monahi au vrut sa-l numeasca pe el egumen (staret), dar iarasi Alexie nu s-a invoit cu onorurile si, in taina, a parasit manastirea. Intre timp, anii si posturile ii brazdasera obrajii, altadata rumeni, iar barba lunga ii ascundea chipul. In straie sarmane si astfel schimbat la fata, Alexie se intoarse la tatal sau, caruia, fara sa-i spuna cine este, i-a cerut o camaruta langa grajduri. Acolo a mai trait el cativa ani, in reculegere, rugaciuni si post, nestiut si singur, doar cu Dumnezeu in suflet si ingrijind de animale.
Iata insa ca, intr-o buna zi, clopotele bisericii au inceput sa bata. Cand s-au dus la biserica, sa vada cine murise, oamenii au ramas muti de uimire: clopotele bateau singure, netrase de mana de om. Si tot atunci, slujbasii curtii imparatesti au vazut in chilioara strainului o lumina vie, de parca ar fi fost inauntru o torta aprinsa. Cand au dat fuga sa vada ce s-a intamplat, l-au gasit pe calugar mort, intins la pamant, cu mainile pe piept puse cruce, iar in jurul lui pluteau prin aer limbi de foc luminoase, care insa nu incendiasera incaperea. In maini, monahul tinea o scrisoare si, oricat s-au straduit ei sa i-o smulga, nu au izbutit.
Chemat in graba, imparatul a poruncit sa i se aduca scrisoarea, dar nimeni n-a putut-o lua. Dar cand s-a apropiat el insusi de cel mort, a luat scrisoarea usor, fara opintire. Pe hartie, statea scris: Eu sunt fiul tau, cel de multi ani pierdut... Alexie. Era in ziua de 17 Martie.
De atunci, an de an, lumea ortodoxa, romanii de pretutindeni serbeaza Alexiile sau pe Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu, Alexie cel Cald sau Omul cel cald al lui Dumnezeu, cum i se mai spune. Pentru ca in ziua lui, in fiecare an pamantul se dezgheata si invie toate ganganiile, iar pamantul se dezmorteste.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/cuviosul-alexie-omul-dumnezeu-123273.html

Rugaciune de St.O Iosif

Rugăciune
Şt. O. Iosif

Doamne către tine-ndrept
Astăzi ruga mea umilă!
Iartă celuia nedrept:
De la tronul tău aştept
Cel din urmă semn de milă...

Ca un demon cad învins,
Fulgerat de suferinţă.
În genunchi, cu graiul stins
Şi cu sufletul cuprins
De obidă şi căinţă;
Dornic braţele-mi întind
Către cerurile tale:
Valurile mă cuprind,
Inima mi-o simt murind
De neţărmurită jale;

Şi pre tine te mai chem:
Doamne tu eşti sfânt şi mare!
Mântuie-mă de blestem....
Către tine plâng şi gem:
Îndurare!

Rasai asupra mea

Răsai asupra mea
Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

Rezervatia Vanatarile Ponorului,Cascade si Pesteri din Salciua

Rezervatia Vanatarile Ponorului ,Cascade si Pesteri din Salciua

CAI DE ACCES
DN 75 Campeni -Turda

Rezervatia Vanatarile Ponorului

Constituie un imens ponor care capteaza trei paraie care au format in timp Pestera Huda lui Papara situata pe cursul Vaii Morilor (afluent al raului Aries) pe teritoriul satului Sub Piatra ,comuna Salciua .Este una dintre cele mai interesante pesteri din muntii Apuseni si cu siguranta una care este impresionanta prin superlativele sale .Aici hiberneaza iarna de iarna cea mai mare colonie de lilieci din Europa,in Sala Minunilor .In cadrul muntilor Trascau este cea mai lunga si denivelata pestera .Mai mult,vei ramane inmarmurit admirand cea mai mare cascada subterana si cel mai lung curs subteran de apa (2022m) Tot aici poti parcurge cel mai lund labirint folosit al pesterii .Labirintul Ludusan de peste 2km. de galerii.

Cascada Sipote

Situata in comuna Salciua ,cascada are trei izbucuri ,la 400m mai jos ,sub perete de stanca .Cortina de apa dispusa in mai multe trepte reprezinta un complex carstic ,caracterizat prin prezenta unui bazin de colectare a apei ,care apartine platoului Bedeleu.

Pestera si portalul Poarta Zmeilor

Pestera s-a format in urma eroziunii rocilor de calcar .Intrarea este scunda ,avand diametrul de sub 2m. In interior se regasesc o succesiune de sali si coridoare cu o lungime totala de 125m.In pestera au fost gasite gasteropode ,paianjeni,pseudoscorpioni si diverse rozatoare.

Bibliografie:"Trasnsilvania-Trasee turistice in zonele naturale
de recreere si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

11 noiembrie 2014
Ada Giulia Marginean

Rugaciune

Rugăciune
Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-te, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!

Noi, cei din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor,
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!

Sfantul Arsenie Capadocianul

Sfantul Arsenie Capadocianul este pomenit de Biserica pe 10 noiembrie. Pe numele de botez Teodor, părintele Arsenie Capadocianul s-a născut în satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840.
Rămas orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit şi apoi hirotonit ierodiacon.
Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.
Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci şi faţă de semenul său, indiferent dacă era creştin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simţit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave, stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegând că de vină erau părinţii, după ce le vindeca copilul, le dădea canon de îndreptare părinţilor.
În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luat cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.
Miercurea şi vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea şi fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe.
Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia. De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia
La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe şi, după o scurtă suferinţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
A fost naşul şi părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor.
A fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârşeşte la data de 10 noiembrie.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-arsenie-capadocianul-147128.html

La Pasti

La Paşti
G. Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Cristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete,
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Prodicos din Chios

Prodicos din Chios (cca. 460 i.Hr.)

Un alt sofist vestit este Prodicos din Chios, cunoscut pentru studiile pe care le-a facut in legatura cu sensul cuvintelor(sinonimica) si din aceasta cauza el a fost deseori ironizat de catre Platon pentru pedante­ria lui. Prodicos a fost insa un iscusit retor si autorul cunoscutei para­bole "Heracle la rascruce", ce are un accentuat caracter moral-pedagogic. Heracle are de ales intre o viata virtuoasa si alta plina de placeri ale simturilor, el se hotaraste, in ciuda amagiri­lor celei din urma, pentru cea dintii, la sfirsitul careia se afla fericirea.

N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/prodicos-chios-71730.html

Umbra lui Dumnezeu

Umbra lui Dumnezeu
Lucian Blaga

Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spaţiu se desparte şi s-adună,
pământ e ea, şi prund şi undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fântână adăpostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Şi nu-ţi scapă.
Şi poţi s-o strângi sub chip de holdă şi grădină.
Şi poţi s-o bei în chip de apă.

Prietenul crocodilului

Prietenul crocodilului

O fetita de vreo noua ani, pe nume Irina avea o pasiune speciala pentru animale. Si despre fiecare in parte stia cate ceva, ba adunase poze cu ele pe care le tinea intr-un bloc de desen. Cand si cand, fatuca deschidea blocul de desen si desena animalul uitandu-se la pozele pe care le avea colectionate. Dupa ce desena animalul respectiv scria intr-un colt ceva, asa ca o scurta caracterizare. Ea scrisese la animalele mici si blande cuvintele: "bun” si "foarte bun”, la animalele un pic mai mari: "bun”; "si bun si rau” sau "rau”, numai la crocodil scrisese: "cel mai rau”.
Mama sa vazu aceasta si rase un pic in sinea ei, dar apoi dori sa vorbeasca cu fetita:
- Irinuca, mama, de ce ai scris tu la celelalte animale "bun”, "rau” si numai la crocodil ai scris "cel mai rau”?
- Pai mami, cum sa-ti zic, am citit despre crocodil ca nu are mila de niciun animal, ca sfasie cu coltii sai chiar si fiintele neajutorate si oamenii.... Este lacom si mananca orice animal se apropie de el...
- Irina mama, sa stii ca tot ce este pe pamant este creat de Dumnezeu. Si sa mai stii ca dupa ce Dumnezeu a facut lumea, a privit si a spus ca sunt bune toate, deci si crocodilul este bun...
- Cum adica sa fie crocodilul bun, daca e cel mai rau?
- Oare tu nu stii fata mea, ca toata lucrarea lui Dumnezeu este minunata si ca poti vedea puterea Lui si-n punctuletele de pe spatele unei gargarite. Hai sa-ti povestesc ceva ce tu nu stii! O sa-si povestesc despre prietenul crocodilului.
- Cum adica...prietenul crocodilului!? se mira fata.
- Da! Cum auzi! Inca din cele mai vechi timpuri crocodilul a avut un prieten de care este nedespartit. Iar pe acest prieten il cheama pluvianul egiptean, o pasare neinfricata, care atunci cand crocodilul sta tolanit la soare, cu falcile larg deschise, pe malul unui lac sau al unui rau, intra in gura lui si-i curata dintii de toate resturile de carne, asa, ca cel mai priceput dentist. Si sa vezi minune, caci in burta crocodilului se gasesc si pene ale pasarilor, dar el niciodata nu se atinge de acest prieten al lui – pluvianul. Si ca minunea sa fie deplina, pluvianul nu se ospateaza si apoi pleaca, el este cel mai bun pazitor al vietii crocodilului, caci daca vede sau simte vreo primejdie, incepe sa scoata tipete ascutite. Crocodilului ii este destul sa auda aceste tipete ca dintr-o zvacnitura se si arunca in apa, pentru a nu cadea prada altor animale sau omului. Iar daca pana si crocodilul se teme, inseamna ca nu el este cel mai rau.
- Eu mama, am inteles din asta ca si crocodilul este capabil de dragoste, caci daca nu ar tine la aceasta pasare ar manca-o...
- Foarte bine ai inteles! Dumnezeu a lasat legi in natura care noua oamenilor ne scapa uneori, tocmai fiindca sunt legi puse dupa negraita lui Intelepciune.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/prietenul-crocodilului-123274.html

Sfantul Varlam Hutinski

Sfântul Varlaam Hutinski este prăznuit pe 6 noiembrie. Sfântul Varlaam Hutinski a trăit în secolul al XII-lea. Parinții săi, Mihail și Ana, oameni bogați din Novgorod, dar cu evlavie mare și-au botezat pruncul Alexie și l-au crescut sădind în inima lui semințele virtuților. Aflat sub influența părinților virtuoși, Alexie se îndeletnicea din fragedă vârstă cu postul și rugăciunea, mergând la biserică și citind Scripturile.
S-a retras la Mănăstirea Lisich, care se afla în apropierea orașului, când era încă foarte tânăr, fiind tuns în monahism și primind numele de Varlaam. Mai târziu, după moartea părinților, Varlaam a împărțit totul săracilor și s-a retras pe un deal singuratic pe malul râului Volkov, aflat la zece vestre de Novgorod, într-un loc numit Hutinski.
Sfântul Varlaam a dus o viață solitară, dură, făcând rugăciuni neîncetate și ținând post aspru. El a fost un ascet foarte râvnitor în lucrările sale; își tăia singur lemnele pentru foc din pădure și lucra pământul din jurul chiliei, îndeplinind astfel porunca Domnului „Cine nu lucrează nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10).
Curând, călugărul a fost cunoscut în toată țara și au început să vină la el pentru sfătuire și binecuvântare conducători, nobili și oameni obișnuiți, unii dintre ei cerând chiar permisiunea de a rămâne împreună cu monahul îmbunătățit.
Printre sfaturile pe care Sfântul Varlaam le oferea ucenicilor era: „Copiii mei, feriți-vă de orice fel de nelegiuire, de invidie sau de calomnie. Abțineți-vă furia și nu dați bani cu camătă. Feriți-vă de judecata nedreaptă. Nu jurați fals și nu vă satisfaceți poftele trupului. Fiți blânzi întotdeauna și suportați toate lucrurile cu dragoste - care este începutul și rădăcina a tot binele.”
Numărul celor ce doreau să rămână lângă Sfântul Varlaam creștea și pentru aceasta a fost construită o biserică ce poartă hramul Schimbarea la Față a Domnului, fondând totodată Mănăstirea Hutinski. Dumnezeu văzând nevoința dreptului, l-a învrednicit pe Varlaam cu darul înainte vederii și săvârșirea de minuni.
Atunci când zilele sfântului se apropiau de sfârșit, după planul lui Dumnezeu a venit de la Constantinopol ieromonahul Antonie - contemporan și prieten al sfântului. Văzându-l, Sfântul Varlaam i-a spus: „Dragul meu frate! Dumnezeu a binecuvântat această mănăstire. Acum a venit vremea ca să las această mănăstirile în mâinile tale, veghează asupra ei și îngrijește-te de ea. Deși cu trupul eu te părăsesc, cu duhul voi fi mereu cu tine.”
După aceasta, sfântul a chemat frații și le-a dat ultimele instrucțiuni, poruncindu-le să păstreze credința ortodoxă și să trăiască permanent în smerenie.
Sfântul Varlaam, starețul Mănăstirii Hutinski, a adormit în Domnul pe 6 noiembrie 1192. Auzind de adormirea sfântului, Arhiepiscopul de Novgorod însoțit de un sobor de preoți și monahi a venit pentru a înmomânta cu cinste trupul cuviosului. În timpul înmormântării Sfântului Varlaam mulți bolnavi s-au vindecat în mod minunat, dar minunile nu s-au oprit aici: de-a lungul timpului, numeroase minuni s-au săvârșit la mormântul sfântului, minuni ce au condus la canonizarea lui.
În secolul al XV-lea, s-au descoperit moaștele întregi și nestricate ale sfântului Varlaam Hutinski. Mentionam ca in practica slavonă, Sfântul Varlaam este pomenit în timpul Proscomidiei împreună cu Sfinții Cuvioși care au strălucit prin ascetismul lor. (a șasea părticică)

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-varlaam-hutinski-147108.html

Indemn

Îndemn
I. Nistor

Dacă-ţi iese pe cărare
O furnică, n-o călca
Doar şi tu poţi fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,
Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ţi străjuiesc drumul vieţii,
Căci şi tu poţi fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare
Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă şi soare.

Dacă tu nu le poţi da,
Cel puţin nu le lua!

Să nu provoci, ţi se cere,
Nici lipsuri şi nici durere.
Ci, dimpotrivă, creştine
Fă bine la orişicine!

Rugaciunea mamei

Rugăciunea mamei
Teodor Castrişanu

Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"

Izbucul Tauz si Cascada Varciorog (Transilvania)

Izbucul Tauz si Cascada Varciorog (Transilvania)

*CAI DE ACCES
DN 75 Campeni Albac-Lunca

Izbucul Tauz
Izbucul Tauz sau Izbucul de la Moara lui Filea este situat tot in Garda de Sus .La suprafata izbucul este de un albastru semitransparent ,in adancime acesta ascunzand un real univers subacvatic care se rasfira in rocile de calcar Izbucul Tauz este in prezent cel mai adanc sifon cunoscut din Romania avand o lungime totala de 424m si adancimea maxima de 85m

Cascada Varciorog
In peisajul rapitor al Vaii Varciorog se ascunde Cascada Varciorog situata la o altitudine de 1090m ,intr-o zona de un farmec aparte .Cascada are o inaltime de 15m si este de o frumusete deosebita ,acest colt de natura fiind intregit de padurea de molizi si brazi care o inconjoara.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale
de recreere si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

06 noiembrie 2014
Ada Giulia Marginean

 

In ziua de Paste

În ziua de Paşte
Elena Farago

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă:
Învierea lui Cristos.

Şi la masă ciocnesc astăzi
Toţi copiii cei cuminţi
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici
Căci ei ştiu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.

Ma rog

Mă rog
Mihai Beniuc

Mă rog la floarea de cireş,
Mă rog la frunza de măceş,
Mă rog la spicul grâului:
Dă-i omului tot ce-i frumos.
Dă-i gânguritul cel duios
Al porumbeilor pe ram,
Dă-i boare de parfum prin geam;
Dă-i dorul de-a umbla prin munţi,
Cu zori şi cu zăpezi pe frunţi,
Cu flori pe cărărui, pe stânci,
Cu vulturi peste râpi adânci;
Dă-i pâinea albă lângă vin
Şi peste casă cer senin
Şi frate bun şi bun vecin
Şi somnul noaptea fără chin;
Dă-i chipul din izvor curat
În care şi-a astâmpărat
Şi setea şi obrazul cald
În drumul lui către înalt.

Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.

Thrasymachos din Calcedon

Thrasymachos din Calcedon (sec. V i.Hr.)

Thrasymachos este cunoscut ca un retor vestit. Platon il descrie ca pe unul care apara dreptul celui mai tare . De asemenea Thrasymachos se mai ocupa cu psihologia afectelor si cu marea importanta pe care acestea o au in determinarea vointei. Thrasymachos face apologia dreptului celui mai tare. Iata cum de­monstreaza el aceasta idee - asa cum ne relateaza Platon in "Statul" Cartea I - cine actioneaza just si drept are numai paguba, dimpotriva cel care actioneaza nedrept si injust are numai folos si favoruri si cistig. De aceea acela care savirseste nedreptatea in stil mare, inselind pe con­cetatenii sai, jefuind templele si calcind in picioare interesele semenilor sai, asadar tiranul, este cel mai fericit si mai de invidiat. Thrasymachos afirma ca aceasta este o lege a naturii, ca cel mai puternic - fiindca acesta este si cel mai bun - sa exploateze pe cel mai slab.

N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/thrasymachos-calcedon-71731.html

Sfantul David din Ewia

Sfantul David din Evvia este praznuit pe 1 noiembrie. Cuviosul David din Evvia este unul dintre cei mai mari sfinţi făcători de minuni. A fost numit "Bătrânul" încă din tinereţea sa, datorită sporirii sale duhovniceşti. I s-a spus "copilul Înaintemergătorului" datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, şi l-a călăuzit pe scara desăvârşirii.
Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în satul Gardiniţa din Locrida. Tatăl său, care era preot, îl lua cu el la sfintele slujbe. De multe ori copilul era văzut stând în faţa sfintelor icoane. Cel mai mult stătea în faţa icoanei Sfântului Ioan Botezătorul, de care se simţea atras în chip deosebit. Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a răspuns: "Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului şi aripile Sfântului Ioan Botezătorul". Aceste cuvinte le-au atras atenţia părinţilor săi, care şi-au întărit convingerea că David era un copil ales de Dumnezeu pentru o slujire înaltă.
Cea mai tulburătoare întâmplare din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marţi, dimineaţa, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn şi l-a întrebat: "Vrei să vii în casa mea?" "Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în biserică, în icoana ta", a spus micul David. "Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea", i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână şi l-a dus în afara satului, unde era o bisericută cu hrarnul său. Când a ajuns în faţa icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoană, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să îl ia.
Familia micului David, negăsindu-l, s-a îngrijorat. Preoteasa a fost aproape să îşi piardă minţile. Sâmbăta, părintele a venit cu credincioşii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Înaintemergător, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să îl regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei şi a celorlalţi oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, cu faţa luminată şi ochii strălucitori. După această întâmplare, David şi-a sporit evlavia faţă de Sfântul Ioan. Mergea în biserica lui şi stătea ore întregi în faţa icoanei sfântului, vorbind cu el.
La vârsta de patru ani, copilul a învătat să citească, iar la cinci ani a început să cerceteze cărţile de cult, deşi slujbele erau scrise în greaca veche. Luminat de Dumnezeu, la vârsta de opt ani putea tâlcui toate cărţile de cult, fiind atras mai ales de imnele Sfântului Ioan Damaschin. Îşi petrecea mult timp cercetând Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi Faptele Sfinţilor Apostoli.
La vârsta de cincisprezece ani, când chemarea spre o viaţă de post şi nevoinţă era din ce în ce mai limpede pentru tânărul David, Dumnezeu l-a chemat în chip minunat pe calea cea îngustă. Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat, cerându-i ca a doua zi, după Sfânta Liturghie, să plece să îşi găsească povăţuitorul duhovnicesc. Părăsindu-şi familia, David l-a întâlnit pe părintele Acachie, un rugător şi un postitor ajuns la mari măsuri duhovniceşti.
Vreme de câtiva ani de zile, trăind la mănăstirea părintelui Acachie, în Magnisia, David a primit tunderea monahală şi a primit ascultarea de a avea grijă de biserică. A strălucit prin virtuţile şi înţelepciunea sa, şi pentru aceasta a primit şi numele de "David Bătrânul".
Din Magnisia, ucenicul şi povăţuitorul său au plecat la mănăstirea Ossa, unde călugării au fost atât de impresionati de vietuirea Cuviosului David, încât au vrut să le fie îndrumător duhovnicesc. După ce Cuviosul David a fost hirotonit diacon, a slujit acolo vreme de trei ani, având multă râvnă pentru cele sfinte. Apoi au plecat mai departe, pentru că părintele Acachie voia să găsească noi pilde de virtute pentru ucenicul său. Au mers împreună în Sfântul Munte Athos şi au trecut pe la mănăstiri, pe la multe schituri, cercetând mulţi părinţi cuvioşi. Apoi părintele Acachie l-a lăsat pe Cuviosul David să îşi aleagă un loc în care să vieţuiască. Şi acesta a ales Marea Lavră, Lavra Sfântului Atanasie Athonitul.
În timp ce părintele David se nevoia acolo, părintele Acachie s-a dus la Constantinopol. Acolo, patriarhul ecumenic i-a cerut să accepte rangul de mitropolit şi, după aproape doi ani, a fost hirotonit ca mitropolit de Navpact şi Arta. După hirotonie, mitropolitul Acachie a trimis o scrisoare prin care i-a cerut stareţului Marii Lavre să îl trimită la el pe părintele David. Când cei doi s-au reîntâlnit, mitropolitul i-a mărturisit că vrea ca părintele să primească hirotonia întru episcop. Dar a fost refuzat cu fermitate şi, văzând aceasta, mitropolitul Acachie s-a hotărât să îl hirotonească preot. După hirotonie, părintele a ajuns sfătuitorul mitropolitului şi duhovnic al tinerilor care îşi doreausă ajună preoţi.
Fiind apropiat de mitropolit, Cuviosul David nu s-a sfiit să îi atragă atenţia asupra anumitor lucruri rele pe care le făceau unii preoţi. Şi făcea aceasta doar pentru că îşi dorea îndreptarea lucrurilor, nu pentru că ar fi fost clevetitor. La un moment dat, când i s-a plâns mitropolitului de starea de decădere a unei mănăstiri, Mănăstirea Vernicova, a primit ascultarea de egumen acolo, tocmai pentru a încerca să pună lucrurile în ordine.
În timp ce se lupta cu năravurile unor monahi care erau tari în cerbice şi nu voiau să renunţe la patimile lor, Cuviosul David a trecut printr-o încercare foarte grea. Vrăjmaşul diavol, nesuferind rugăciunile lui, a încercat să îi ia viaţa. Nişte copii greci trăiau în casa unui turc bogat, care avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Când au reuşit să fugă de acolo, turcii au căutat cât au putut să afle cine îi ajutase pe copii. Li s-a spus că vinovatul era Cuviosul David, care era cunoscut nu doar pentru iubirea faţă de Dumnezeu, ci şi pentru faptul că îşi iubea neamul din care făcea parte. Venind turcii la mănăstire, l-au prins pe părinte şi l-au supus la tot felul de chinuri, după care l-au aruncat în temniţă. Apoi l-au spânzurat cu mâinile în sus, lăsându-l abia viu. Din grija unor creştini mai înstăriţi, care au dat bani guvernatorului de acolo, Cuviosul David a fost eliberat. Dar apoi, fiind apăsat de gândul că poate chiar unul dintre călugării săi nevrednici îl dăduse pe mâna turcilor, nu s-a mai întors la mănăstirea Vernicova, ci a plecat spre Evvia, insula în care se născuse.
Ajungând aproape de insulă, a rugat un barcagiu să îl treacă spre Evvia, dar barcagiul, văzându-l cu rasa ponosită şi ruptă, a refuzat. Atunci, Cuviosul David şi-a întins rasa pe apă şi a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile barcagiului, care şi-a dat seama că în faţa sa se află un om cu viată sfântă.
În insula Evvia, cuviosul s-a oprit aproape de Rovies, lângă o biserică veche, care avea hramul Schimbarea la Faţă. Agăsit o peşteră în apropiere şi a trăit acolo vreme de doi ani. Când, după aceea, un tânăr cioban i-a cerut să îl primească ucenic, sfântul s-a gândit să ridice o mănăstire. Pentru că în acel loc apă se găsea foarte greu, cuviosul s-a rugat lui Dumnezeu să facă o minune şi să izvorască apă, pentru a se putea construi mănăstirea. Prin minune dumnezeiască, în locul în care cuviosul a lovit cu toiagul într-o piatră mare, a doua zi, când piatra a fost mutată, a izvorât apa.
După această minune, Cuviosul David şi-a luat ucenicul, pe care îl călugărise, şi au plecat să strângă banii de trebuinţă pentru construirea mănăstirii. Au călătorit prin Ţara Românească, Moldova, şi au ajuns până în Rusia. Peste tot au găsit oameni care s-au oferit să îi ajute. Şi toate cele primite au fost trimise în Evvia, fiind puse într-un buştean care fusese găurit pe dinăuntru. Prin minune dumnezeiască, buşteanul a plutit până la ţărmul Evviei şi toate cele strânse au ajuns cu bine la Cuviosul David.
După câţiva ani, acesta a ridicat mănăstirea şi a format o obşte destul de mare. Călugării, folosindu-se de exemplul cuviosului, încercau să îl urmeze în nevointe. Faima mănăstirii s-a răspândit în toate părţile, şi mulţi oameni alergau la sfântul stareţ pentru a-i cere cuvânt de folos sau pentru a se spovedi. Cuviosul le vorbea mult despre importanţa spovedaniei şi a luptei cu păcatele, şi oamenii găseau în el doctorul potrivit pentru bolile lor sufleteşti.
O mare minune săvârşită de Cuviosul David înainte de trecerea sa la Domnul a avut loc în satul Disto. Când a trecut pe acolo, credincioşii, cunoscându-i îndrăzneala către Dumnezeu, l-au rugat să facă o rugăciune pentru ei, ca să scape de mulţimea de ţânţari care îi necăjeau tot timpul. După ce cuviosul s-a rugat în genunchi, împreună cu credincioşii, Dumnezeu nu numai că a izgonit ţănţarii, ci a şi secat mlaştinile din jurul satului, spre bucuria tuturor.
Cu trei zile înainte de sfârşitul vieţii sale pământeşti, cuviosul le-a vorbit monahilor din obştea sa despre faptul că Dumnezeu îi descoperise ziua în care va muri. Apoi, a treia zi, după ce i-a încurajat să rămână statornici făgăduinţelor monahale, sfântul şi-a dat ultima suflare. Dar, prin moartea sa nu s-a îndepărtat de obştea sa şi de cei care îl cunoscuseră, ei, primind har de la Dumnezeu, i-a ocrotit, ajutându-i prin mulţimea de minuni pe care le-a săvârşit.
Pentru rugăciunile Cuviosului David din Evvia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Viaţa. Minunile. Acatistul Cuviosului David din Evvia, Editura Egumeniţa

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-david-evvia-147023.html