Doamne

 Doamne
de Vasile Voiculescu

In virful copacului Tau sint o floare...
Pe cea mai inalta ramura a lumii
Ma leagan in talazul de azur si soare.
Slava Tie ca n-am ramas in temnita humii,
Ci sloboda, spre cer, infloritoare
Inima mea nu mai intirziie:
Zbucneste afara in limpezi petale
Sa lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburatoarelor imparatiei Tale.
Petala mi-e cu aripa ruda,
Miresme, cintec gata sa s-auda.
Zimbesc sub luceafar visarile-mi grele,
Beau apele lunii, se umfla in ele
Paunii noptii cu cozile-n stele.
...Scuturati-ma vinturi mladii ori haine,
Singura moartea e o dincolo de fire
Prapastie cu adinc de fericire.
Furtuna extazului ma va urca, poate,
Peste vamile si stavilele toate,
Intr-o pala de parfum, Doamne, pina la Tine
Cerul arunce-mi inapoi jos ruina.
Floarea cazuta din imparatie
A vazut Cerul si a sarutat Lumina.