joi, 25 iunie 2015

Alcamaion din Croton


Alcmaion din Croton

Cel mai insemnat dintre acesti elevi ai lui Pitagora a fost Alcmaion din Croton, care, dupa spusa lui Aristotel, s-ar fi nascut cam pe la sfirsitul sec. al VI i.Hr. Acesta nu este atit de vestit ca pitagoreian, cit mai ales ca medic. Din stirile pe care le avem despre acest genial medic antic, datorita lui Herodot, se stie ca el a facut disectii pe animale si a tras concluzii din aceste disectii cu privire la viata omului. Asa a ajuns el la concluzia ca sediul sufletului este creierul, nu inima, si cu aceasta el face din creier organul principal, prin care are loc perceptia senzoriala. Pe temeiul acestei descoperiri, Alcmaion incearca sa elaboreze o fiziologie, care este cea mai veche incercare de acest fel pe care o cunoaste istoria stiintei.
O alta idee noua a acestui genial pitagoreian este ca omul se deosebeste de animal. Deosebirea esentiala dintre om si animal este, dupa Alcmaion, ca omul gindeste, in timp ce celelalte fiinte poseda numai o perceptie senzoriala si nu si facultatea de a gindi. Cu aceasta se face, pentru prima data in istoria gindirii omenesti, deosebirea esentiala intre perceptie si gindire.
Alcmaion a descoperit ca creierul este centrul perceptiilor senzoriale si ca acestea se produc datorita a ceea ce este contrar. Este interesanta incercarea pe care Alcmaion o face, pentru a explica vederea. Din acelasi loc al creierului, zice el, pleaca doi nervi ai vederii, ce se intind un timp paralel, apoi se diferentiaza in forma de furculita, pentru ca apoi fiecare din acestia sa se duca la ochi, in care se afla un fel de "pneuma". In regiunea sprincenelor se strimba si umplu orbita ochiului. Ca aceste "drumuri aducatoare de lumina" isi au originea in creier se poate dovedi prin disectie. Dar, zice Alcmaion, si din faptul ca noi nu putem misca un singur ochi, ci numai pe amindoi deodata. Ochiul este acoperit cu patru piei, ce sint transparente. Din aceasta transparenta se reflecteaza lumina si toate obiectele luminate. In urma acestei reflectari noi vedem. Pentru Alcmaion ochiul este un fel de oglinda, ce reflecta obiectele si care transmite apoi imaginea acestora la creier. Cum se intimpla aceasta transmitere Alcmaion nu ne mai spune.
Intr-un fragment ce ne-a ramas de la acest crotonian se vorbeste si despre cunoastere. El zice : "Despre ceea ce este nevazut si despre ceea ce este muritor au certitudine numai zeii; omului nu-i, este harazita decit o presimtire vaga". Prin aceasta afirmatie, Alcmaion vrea sa spuna ca cunoasterea omeneasca este marginita.
Din datele acestea putine putem totusi deduce ca doua sunt izvoarele din care se inspira Alcmaion : din conceptiile mistice-religioase ale pitagoreilor si din observatia stiintifica a naturii. Rezultatele reflexiunilor pe care le face Alcmaion nu stau insa intr-o legatura organica.

N. Balca
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/alcmaion-croton-71717.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu