Vorba de vise

 Vorba din vis
de Parintele Sandu Tudor

  Atipesc, la ceasul de hodina,
  florile si fiarele 'mpreuna.
  Linul suflu fara de lumina
prin tulpini si trupuri se ingana.

  Somnul lor usor se 'nfrigureaza,
  tresarit se tese 'n picotire.
  Intre gene si pe frunze teama treaza
joaca insomnarea lor subtire.

  Singura faptura omeneasca,
  fiindca e cuvantatoare gura,
  chiar din adormirea ei trupeasca
face talc de mare ghicitura.

  Bate visu 'n inima de om
  ca o apa de pe lumea ceealalta.
  Din adanc oglinzile de somn
se ridica spre vedenie inalta.

  Vezi launtric par 'ca in afara
  fata lumii cea nebanuita,
  bucuria cea de-a-doua-oara
peste noapte ochilor ivita.

  Cresc minuni si nu te mai uimesti.
  crezi ca sunt acele ce n 'au fost,
  si pornit de-avant vrei sa graiesti
un cuvant sonor cu-anume rost.

  Gura insa-ti sta de rece piatra,
  din trup stins se sbate proorocul;
  dar, lumina 'n cenuseata 'n vatra.
cugetul zbucnin 'naripa focul.

  Si-ti rostesti tu vorba, fara sunet,
  fara de ajutorinta gurii.
  In ecou launtric ca de tunet
trec prin tine semnele scripturii.

Gandul cel bun

Gandul cel bun

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul. 
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si: 
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu. 
"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/gandul-79197.html

Colindatorii

  Colindătorii
de George Coşbuc

Cad fulgii mari, încet zburând
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-aşteptă,
Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos,
Căldură ca să-I facă,
Drăguţ un miel cum I-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă -
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
Cu Leroi, Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se întorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judecă pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul -
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Şi-n vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşă, mic, pe Domnul.

Descantec

  Descantec 
  de Tudor Arghezi                                                                                                                                  

Lacate, cine te-a inchis 
La usa marelui meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
Să sfarame zavorul
Si să vedem în fundul noptii noastre
Miscandu-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toti pasii se sfarsesc si pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsa peste tine
Cred ca atarna din vazduh glicine
Si, de pe bolti, zorele
Si muguri si ciorchini de stele.
Cine va pune-n usa noastra cheie
0 singura scanteie?
Lumina ochiul si-l aseaza,
Si-n incapere cauta să vaza.
Lacatul simte si tresare
Cu bezna mea, ca de o sarutare.
Stea, nu potl tu intra-n veriga lui
Si lacatul tacerii să-l descui?

Palatul domnesc Alexandru Ioan Cuza

Sursa:http://img.kudika.ro/images/article_pictures/back/ruginoasa.jpg

Palatul Domnesc Alexandru Ioan Cuza

Palatul Domnesc Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa (județul Iași) a fost construit în 1804 și a aparținut inițial familiei Sturdza. Construcția a fost realizată după planurile arhitectului vienez Johan Freiwald, dobândind aspectul actual în 1847, când arhitectul Johan Brandel i-a făcut modifcari în stil neoclasic, la ordinele lui Costache Sturdza.
Palatul a intrat în posesia lui Alexandru Ioan Cuza în 1862, în urmă unei licitații, acesta transformându-l în reședință de vară.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, palatul a fost distrus, rămânând în picioare doar câteva ziduri ale clădirii. Restaurarea a avut loc între 1968 și 1978, când palatul a fost practic reconstruit.
În anul 1982 a fost inaugurat Muzeul Memoria Alexandru Ioan Cuza, în camere fiind expuse fotografii, documente și ziare de epocă, precum și obiecte originale din secolul al XIX-lea (mobilă, tacâmuri, cărți).
Sursa:http://zeceintop.ro/10-castele-din-romania/

Oseminte pierdute

 Oseminte pierdute
de Tudor Arghezi

Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ti arunci.

A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci si soapte multe?

Voi ati rămas întorsi tot spre apus,
Voi cresteti oti de-a pururea în sus.

N-o mai zăriti, din vârfuri, nicăieri?
Stiti voi ce vorbă este vorba "ieri"?

La poartă, umbr-aceluiasi stejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar.

Fântâna curge, ca si-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

Si toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-asa, ca dintr-un început.

I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.

Si mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.

Cina

Cina
de Tudor Arghezi

In frig si noroi
Trec hotii-n convoi, câte doi,
Cu lanturi târâs de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câtiva au ucis,
Câtiva ispăsesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogati, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii si sui,
Strâmbati de la umeri, din sold si picior
In blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Isi duc parcă sângele lor.

Sfintii ocrotitori ai familiei

Sfintii ocrotitori ai familiei

In toate căile vieţii, în toate necazurile şi bolile, la bucurie şi la necaz, în toată vremea şi în tot locul, creştinii se roagă Domnului, Preacuratei Lui Maici, grabnicei Apărătoare a neamului omenesc, sfinţilor îngeri şi oamenilor pe care îi numim bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, adică celor care au plăcut lui Dumnezeu prin viaţa, prin nevoinţele, prin virtuţile sau prin pătimirile lor.
 A plăcut înaintea Proniei dumnezeieşti să-i înzestreze pe sfinţi cu darurile ajutorării în tot felul a oameni lor: darul tămăduirii bolilor, al vindecării neputinţelor şi patimilor, al împăcării celor care se duşmănesc, al împăcării vieţii noastre, al întăririi legăturilor familiale.
 Citind Vieţile Sfinţilor, putem observa asemănarea vieţii lor pământeşti, a nevoinţelor sau pătimirilor lor cu acele minuni şi cu acel ajutor haric ce se săvârşesc cu mijlocirea lor către Domnul pentru noi, pentru a noastră mântuire.
 Din vechime, creştinii s-au rugat la icoanele Maicii Domnului pentru bunăstarea familială, pentru dăruirea soţului potrivit (soţiei potrivite), pentru naşterea de prunci. Rugându-se sfinţilor soţi Ioachim şi Ana, părinţii Născătoarei de Dumnezeu, creştinii evlavioşi cereau ajutorul dumnezeiesc în educarea copiilor.
 Sfântul binecredincios cneaz Petru, în călugărie David, şi Sfânta binecredincioasă cneaghină Fevronia, în călugărie Eufrosinia, sunt un model de căsnicie creştină. Binecredinciosul cneaz Petru a fost al doilea fiu al cneazului Iurie al Muromului. El s-a suit pe tronul Muromului în anul 1203. Cu câţiva ani înainte, Sfântul Petru se îmbolnăvise de lepră, şi nimeni nu fusese în stare să-l vindece, într-o vedenie de noapte, cneazului i s-a descoperit că îl poate vindeca o fiică de prisăcar - binecredincioasa Fevronia din satul Laskova, în ţinutul Riazanului. Sfântul Petru a trimis oameni în acel sat, care i-au adus-o pe Fevronia. Când a văzut-o, a îndrăgit-o atât de mult pentru cucernicia, înţelepciunea şi bunătatea ei, încât a dat făgăduinţă că după vindecare o va lua de soaţă. Cei doi s-au proslăvit prin cucernicia şi milostivirea lor. S-au săvârşit din această viaţă în aceeaşi zi şi în acelaşi ceas, pe 8 iulie (25 iunie pe stil vechi) 1228, după ce, înaintând în vârstă, au primit tunderea monahală cu numele de Petru şi Eufrosinia. Trupurile lor au fost puse în acelaşi sicriu. Prin rugăciunile lor, ei fac să se pogoare binecuvântarea cerească asupra celor ce se căsătoresc.
 Pentru fericirea familială se fac rugăciuni către Sfinţii mucenici Adrian şi Natalia. Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia din Nicomidia sunt un alt model de căsnicie creştină. Adrian era secretar la curtea împărătească. El trebuia să-i scrie în catastif pe creştinii condamnaţi la moarte de împăratul Maximian şi, văzând dârzenia lor în mărturisirea Domnului, s-a făcut şi el creştin şi s-a dus la pătimire pentru Domnul. Foştii lui tovarăşi îi spuneau: „Nu cumva ai înnebunit şi tu şi vrei să mori? Du-te, şterge-ţi numele din catastif şi adu jertfă zeilor!" Sfântul Adrian le răspundea: „Nu am înnebunit, ci am venit la înţelegerea sănătoasă." Pe chezăşia cunoscuţilor, lui Adrian i s-a dat drumul din închisoare ca să-şi vestească soţia cu privire la ziua caznei - dar, când a călcat pragul casei, Natalia a crezut că s-a lepădat de Hristos şi n-a vrut să-i dea drumul. Adrian a încredinţat-o pe Natalia că nu fuge de chinuri, ci a venit să o vestească despre ziua sfârşitului său, după care s-a dus la muncile cele cumplite. Sfântul Adrian avea douăzeci şi opt de ani. Natalia, tânăra văduvă iubitoare de Dumnezeu, a devenit muceniţă fără sânge, sprijinindu-şi soţul în pătimirile pentru Hristos. In curând s-a mutat şi ea la Domnul şi, la fel ca Adrian, a fost numărată în rândul sfinţilor. Pomenirea lor se face pe 26 august (8 august pe stil vechi).
 In tradiţia creştină se face rugăciune pentru buna stare a familiei, precum şi „dacă bărbatul o urăşte fără vină pe femeia sa", Sfinţilor mucenici Gurie, Samon şi Aviva. Şi iată de ce: un oarecare ostaş got, trimis la slujbă în Efes, a luat-o de soţie pe evlavioasa fecioară Eftimia, după ce se jurase mamei acesteia, la mormântul Sfinţilor mucenici Gurie, Samon şi Aviva, că nu-i va face soaţei sale nici un rău, că nu o va jigni niciodată, ci o va iubi şi o va cinsti. După ce şi-a încheiat stagiul militar, a luat-o pe Eftimia cu el şi s-a întors în patria sa, unde s-a dovedit că o amăgise, deoarece acolo avea deja soţie. Eftimia i-a devenit roabă şi a avut de îndurat multe batjocuri şi înjosiri. Când i s-a născut un copil, soţia, gota, geloasă, i l-a otrăvit. Eftimia s-a rugat sfinţilor mucenici care fuseseră martori jurământului amăgitorului, şi Domnul a izbăvit-o de suferinţe şi a mutat-o în chip minunat la Efes, unde s-a întâlnit cu mama sa. Pomenirea Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviva se prăznuieşte pe 28 noiembrie (15 noiembrie pe stil vechi).
Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria. Sfântul Hrisant se trăgea dintr-o familie de vază. Părinţii lui se închinau zeilor păgâni. In această credinţă şi-au crescut şi fiul, însă a plăcut înaintea Proniei lui Dumnezeu ca Hrisant să dea peste Sfânta Scriptură, care i-a luminat sufletul înţeleptului tânăr. Acesta a crezut şi s-a botezat. Tatăl lui Hrisant s-a străduit din răsputeri să-şi abată fiul de la creştinism şi l-a căsătorit cu frumoasa Daria, preoteasă a zeiţei Pallas Atena. Totuşi, Sfântul Hrisant s-a priceput să-şi aducă soţia la Hristos, şi tinerii soţi, prin bună învoială, au hotărât să trăiască în feciorie. Hrisant a adunat în jurul său câţiva tineri creştini, iar în jurul Dariei s-au adunat femei şi fete evlavioase. Unii orăşeni s-au plâns eparhului Cellerip că Hrisant şi Daria propovăduiesc necăsătorirea. Sfântul Hrisant a fost chinuit ca să se lepede de Hristos, dar chinurile n-au clintit statornicia mucenicului. Puterea lui Dumnezeu îl ajuta în chip vădit. Sfânta Daria a fost dată de chinuitori într-o casă de desfrânare, însă acolo a păzit-o un leu trimis de Dumnezeu. Pe toţi câţi încercau s-o spurce pe sfântă leul îi trântea la pământ, dar îi lăsa în viaţă. Daria le propovăduia pe Hristos şi-i aducea pe calea mântuirii. înfuriat, împăratul a poruncit ca Sfinţii Hrisant şi Daria să fie omorâţi. Sufletele sfinţilor mucenici s-au înălţat la Domnul. Pomenirea lor se săvârşeşte pe 1 aprilie (19 martie pe stil vechi).
 Cuvioşii schimonahi Chiril şi Măria. Chiril şi Măria, boieri din Rostov, erau oameni buni şi plăcuţi lui Dumnezeu: îi ajutau pe cei săraci şi bolnavi, îi primeau pe străini. Soţii aveau un fiu, cu numele de Ştefan, când Dumnezeu le-a mai dăruit unul - pe viitorul întemeietor al Lavrei Sfintei Treimi din Radonej, Cuviosul Serghie. Cu mult înainte de naşterea lui, Pronia dumnezeiască a dat despre el semn că va fi ales al lui Dumnezeu. Odată, când Măria, însărcinată cu el, era în biserică, pruncul, spre marea mirare a tuturor, a strigat de trei ori cu mare glas din pântecele mamei în vremea Liturghiei - şi iată că dreapta Măria, împreună cu soţul său, a dat făgăduinţă că dacă i se va naşte băiat îl va închina lui Dumnezeu.
Spre sfârşitul vieţii, Chiril şi Măria au primit tunderea în monahism, apoi şi marea schimă. In anul 1992 s-a săvârşit proslăvirea lor. Sunt pomeniţi pe 11 octombrie (28 septembrie pe stil vechi) şi pe 31 ianuarie (18 ianuarie pe stil vechi).

PROF. DR. DMITRIAVDEEV

Articol preluat din cartea "NERVOZITATEA LA COPII ŞI ADOLESCENŢI", EDITURA SOPHIA

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-ocrotitori-familiei-149441.html

Ion Ion

Ion Ion
de Tudor Arghezi

In beciul cu mortii, Ion e frumos.
Intinsa gol pe piatra, c-un fraged suris.
trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa ca de sacis.

Cand cioclu-l ridica-n spinare
Ion par-ar fi de pamint.
De-l pui poate sta in picioare
Dar bratul e moale si frint.

In ochii-i deschisi, o lumina,
a satului unde-i nascut,
A cimpului unde iezii-a pascut,
A incremenit acolo straina.

Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri
in cirduri sint morti si paduchii.

Ceasul de-Apoi

   Ceasul de-Apoi
de Tudor Arghezi

In cer,
Bate ora de bronz si de fier.
Intr-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
In turla din cetate.
In ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Si se sfâsie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

Pitagora din Samos

Pitagora din Samos (cca. 582-500 I.Hr.)

Ceea ce i-a preocupat pe cei trei filozofi milezieni a fost problema materiei originare a lumii. Cu Pitagora si elevii acestuia se pune in filozofia greaca o problema cu totul noua : se pune problema formei.
Pitagora este originar din insula Samos, o insula ioniana aproape de coastele Asiei Mici. Despre viata acestuia nu cunoastem decit putine date, pe care le-a mijlocit traditia. De aceea nu exista o doxografie despre filozofia lui Pitagora. Stim numai ca a fost fiul lui Mnesarchos, care apartinea unei familii instarite din insula Samos. Dupa spusa lui Apollodor, in jurul anului 532 I.Hr., Pitagora era in virsta de 40 de ani. Silit de tiranul Polykrates - care conducea insula - Pitagora se refugiaza in colonia doriana Samos din sudul Italiei. Aici el infiinteaza un fel de confrerie religioasa-etica, un gen de ordin filozofic-religios esoteric, in care el era considerat a fi de origine divina. Ordinul acesta a avut multi adepti, chiar si dintre cetatenii avuti din Croton si din alte orase marginase. Ordinul pitagoreian a durat pina pe la mijlocul secolului V I.Hr., cind un anume Cylon, conducatorul politic al insulei, a inceput o prigoana crunta impotriva pitagoreilor, careia i-au cazut victima multi dintre adeptii lui Pitagora. Unii dintre acestia s-au putut salva prin fuga in Grecia, unde au raspindit ideile lui Pitagora. Asa se face ca pe la anul 100 i.Hr., reinviind ideile pitagoreiene, s-a nascut directia filozofica cunoscuta sub numele de neo-pitagoreism. - Pitagora s-a numit pe sine pentru prima oara "philosophos" in loc de "sophos".
Dupa ultimele cercetari facute de cunoscatorii pitagoreismului, s-a ajuns la concluzia ca conceptia reprezentata de Pitagora, ce a avut o influenta asa de mare in lumea antica, nu este atit de natura filozofica, cit mai ales de natura religioasa-morala. Caci principiile pe care le observau adeptii confreriei pitagoreice nu priveau cunoasterea lumii, ci conducerea vietii omenesti.
Din pricina ca nu ne-a ramas nici o lucrare de la Pitagora, nu cunoastem cu certitudine decit doua dintre principiile reprezentate de acesta. Primul este acela ca sufletul este de origine divina si ca de aceea el este nemuritor. Dupa moarte acesta peregrineaza prin corpurile animalelor, pentru ca dupa o lunga peregrinare sa se intoarca iarasi intr-un corp omenesc. In legatura cu aceasta idee Pitagora recomanda cumpatarea si abtinerea de la anumite alimente, socotite a fi "necurate". Datorita cunostintelor sale medicale, Pitagora mai recomanda un anumit regim de viata, ce avea in vedere sanatatea fizica.
De mare importanta este insa mai ales faptul ca Pitagora este descoperitorul ideii de stiinta. El a cultivat stiinta pura. Iata cum il descrie Gomperz : "Un talent extraordinar in domeniul matematicilor, intemeietorul acusticii, deschizator de drumuri in astronomie... savant, teolog si reformator moral, a unit in personalitatea sa o bogatie de talente foarte diferite si in parte contradictorii". In special, in domeniul matematicii si al geometriei, Pitagora s-a devedit a fi un spirit genial. El a formulat pentru prima oara teoria despre proportii si a descoperit principiul ce-i poarta numele. De asemenea Pitagora s-a ocupat intensiv cu probleme de astronomie. In aceasta privinta avem marturia elevului lui Aristotel, Eudemos.
Pitagora a mai studiat in legatura cu matematica si muzica, ceea ce a avut ca urmare ca acesta a ajuns sa studieze relatiile dintre armonie si anumite raporturi numerice dependente de lungimea si scurtimea corzilor de la chitara si alte instrumente muzicale. Concluzia la care ajunge Pitagora este ca numarul si masura sint principiile ce guverneaza lumea si ca acestora le revine o esenta independenta . Milezienii considerau materia ca fiind "arhe"; Pitagora face din relatiile cantitative principii fundamentale ale lumii, asa ca problema materiei ramine tot atit de nerezolvata ca si mai inainte.
Pitagora merge asa de departe, incit afirma ca esenta tuturor lucrurilor o constituie raporturile matematice si ca de aceea numarul ar fi principiul originar al tuturor lucrurilor. Totul isi are originea in numere si totul consta numai din raporturi numerice. Desigur, nu trebuie sa ne inchipuim ca Pitagora ar fi ajuns la conceptul abstract al numarului. Acesta reprezinta principiile aritmetice - ca de altfel toti filozofii antesocratici - intr-un mod geometric si de aceea numarul a ramas o marime intuitiva. Asa se face ca, atunci cind Pitagora considera numarul ca fiind esenta unui lucru, el se gindeste la forma spatiala geometrica a acestuia. Totusi esentialul este ca uneori pitagoreii fac abstractie cu totul de structura senzoriala a lucrurilor si le gindesc pe acestea ca fiind date odata cu relatiile spatiale, in asa fel ca, fata de forma acestora, materia nu mai are nici o importanta. Asa se face ca punctul este identic cu unu, linia este indicata prin doi, suprafata prin trei, iar celelalte corpuri prin patru. Focul este egal cu tetraedru, apa cu icosaedru, aerul cu octaedru, pamintul cu cubul, iar eterul cu dodecaedrul.
Elementele numerelor le apar pitagoreilor a fi "dreapta" si "nedreapta". "Dreapta" este identica cu netarcuitul, "nedreapta", cu ceea ce este tarcuit. Interesant este ca pitagoreii opereaza aici cu judecati de valoare, fiindca ei considera "nedreapta" mai buna, iar "dreapta" mai rea, o tendinta ce se face simtita si in speculatiile pitagoreilor cu numere. Si fiindca conceptia ca esenta universului este numarul, este destul de indrazneata, si mai indrazneata este ideea ca, asa cum in muzica anumite relatii numerice in legatura diferitelor tonuri produc un acord, tot asemenea opozitiile din lume produc in ultima analiza o armonie fundamentala, ce se intemeiaza tot pe relatii numerice. Tot asemenea produc si planetele, ce se misca cu viteze diferite in jurul pamintului, o armonie cosmica a sferelor, pe care noi nu o percepem, din pricina ca de la nastere o auzim mereu in urechile noastre.
Credinta ca, calitatile numerice constituie esenta lucrurilor, cuprinde in sine si ideea ca cu forma lucrurilor este dat si scopul acestora. Din acest motiv, pentru pitagorei, acele lucruri sint mai desavirsite in care se pastreaza mai bine forma. Regularitatea, ordinea si armonia formeaza scopul cel mai inalt al lucrurilor. De aceea si preaslavirea universului de catre pitagorei, din cauza ca universul formeaza un "cosmos". Pentru a explica structura si ordinea acestui cosmos, pitagoreii pornesc de la numarul, pentru ei desavirsit, zece, ce este baza sistemului zecimal, potrivit caruia acestia construiesc o teorie astronomica foarte interesanta. Dupa aceasta teorie, pamantul s-ar afla in centrul universului, iar in jurul acestuia se invirtesc zece sfere, care poarta zece corpuri ceresti : stelele fixe, cinci planete (Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn), soarele, luna, pamintul si contrapamintul. Toate acestea se invirtesc la rindul lor in jurul focului central in care isi are originea toata viata. In miscarea lor acestea produc acea muzica misterioasa despre care vorbeam mai sus. Stim precis ca Pitagora a afirmat ca pamintul este rotund si ca el este o planeta intre planete. Din aceste pricini se crede ca el a pus in circulatie termenul "kosmos" pentru a numi universul.
Dar pentru Pitagora conceptul armoniei nu avea o insemnatate atit de mare numai pentru lumea fizica, ci si pentru lumea morala. Scopul suprem al moralei pitagoreice este virtutea, ceea ce pentru acestia insemna armonia rationalului cu nerationalul in sufletul omului. Iar mijlocul cu ajutorul caruia se poate realiza acest scop este educatia prin muzica, fiindca numai aceasta poate sa inalte si sa curete sufletele, sa struneasca pasiunile sufletului omenesc si sa vindece toate durerile pe care le incearca cineva in aceasta lume. Alte mijloace mai sint : viata ordonata sever si autoexaminarea continua.
Pitagora a avut multi admiratori si elevi. Cei mai insemnati dintre acestia au fost : Filolaos, Simmias si Cebes, prietenii lui Socrate, Petru din Himera si Arhetas din Tarent - pe care ii admira Platon - Aritoxenos, intemeietorul muzicii stiintifice, precum si Alcmaion din Oratori, care, dupa spusa lui Aristotel, s-a nascut in a doua parte a secolului al VI-lea i.Hr. Acesta din urma este insemnat prin faptul ca pe linga ca accepta si el ideea nemuririi sufletului, el cauta sa o si demonstreze, sustinind ca sufletul atunci este nemuritor cind seamana cu lucrurile nemuritoare, ce sint in vesnica miscare. Alti elevi mai sint si Hippasos din Metapont si Bcfantes. Acesta din urma afirma si el ca pamintul se invirte in jurul axei sale.

N. Balca
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/pitagora-samos-71716.html

De Pasti

  De Pasti
de Tudor Arghezi

La toate lucarnele si balcoanele
Au scos din cer ingerii icoanele
Si-au aprins pe scari
Candele si lumanari.

Orasele de sus, in sarbatoare,
Au intins velnite si covoare,
Si ard in potire
Mireasma subtire.

Si din toate ferestrele odata,
Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu mana bucalata
La somnorosii copii.

Psalmul de taina

  Psalmul de taină
de Tudor Arghezi

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;
Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

Psalmul VI

Psalm VI
de Tudor Arghezi

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

Sfanta simplitate

Sfanta simplitate

Un preot de la tara, mergand cu treburi spre satul vecin, a vazut o femeie din parohia sa spalandu-si rufele in rau si, apropiindu-se, a intrebat-o:
- Duminica, la slujba, am vazut ca nu m-au ascultat toti cu atentie. Poate am vorbit lucruri prea savante si ma gandesc, duminica asta, sa vorbesc mai pe intelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai inteles din ce-am spus eu la predica ?
- Parinte, i-a raspuns cu smerenie femeia, eu n-am multa carte, dar as vrea sa va intreb si eu ceva: vedeti panzele ce le spal eu acuma ? Apa trece prin ele si le curata. Credeti ca au ele habar de cum le-a curatat apa ? Si cu toate astea, devin albe si frumoase. Nu inteleg eu, in biserica, tot cuvantul sfintiei tale, dar simt in suflet caldura Duhului Sfant, Care ma curateste de pacat, asa cum apa aceasta curata panzele mele.
Tare multumit a plecat preotul vazand un om care nu e doar cu gandul la cele sfinte, ci si cu sufletul.
"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gandi

Sursahttp://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/sfanta-simplitate-79198.html