 |
| Aristip din Cirene |
Scoala cinica avea un caracter ascetic, fapt care a facut ca cinismul sa ramina o aparitie singulara in spiritualitatea antica greaca. Intoarcerea de la bucuriile vietii, cum o propovaduiau cinicii, nu putea sa se impuna in fata tendintei grecului antic de a gusta frumusetea si bucuriile existentei. Grecii antici au avut un ochi si pentru tragicul si seriozitatea vietii, dovada tragediile in care sint analizate toate prapastiile sufletului omenesc. Sofocle, Eschil si Euripide descopera aceste prapastii. Dar, zice pe buna dreptate Kinkel, sufletul elinului antic era mult prea bogat, ca sa poata rezista multa vreme unei conceptii ce dispretuia viata si bucuriile acesteia cum faceau cinicii. Asa se face ca in aceasta atmosfera a fost necesar sa apara, ca o reactiune, scoala cirenaica sau hedonica.
Intemeietorul scolii cirenaice este Aristip din Cirene (cca 435-360 i.Hr.), care a fost contemporan cu Platon, cu care s-a intilnit la curtea lui Dionisie din Siracuza 302. Daca Antistene nu semana cu sofistii, desi a fost elevul lui Gorgias, nu tot acelasi lucru se poate spune despre Aristip. Aristotel il si numeste pe acesta sofist, caci chiar si felul cum se imbraca acesta se asemana cu sofistii. Am vazut ca sofistii Gorgias si Hippias-cit si alti sofisti-iubeau fastul, luxul si pompa, alergau din oras in oras imbracati in haine luxoase, pentru a-si transforma stiinta in bani si onoruri. La fel procedeaza si Aristip pe care-l intilnim cind in Cirene, cind in Corint, in Siracuza sau in Atena. De aceea nu prea este nimerita afirmatia cu privire la acest filozof, care ar fi fost in stare sa poarte cu aceeasi demnitate atit haina regeasca cit: si pe cea de cersetor. Lucian, dimpotriva, il batjocoreste, iar contemporanii sai il descriu in multe anecdote, care il prezinta ca pe unul, care cauta ca din toate imprejurarile, trairile si situatiile sa nu guste decit. ceea ce este placut. in aceasta privinta Aristip se aseamana cu cinicii. Numai cit acestia din urma cautau sa lupte cu vicisitudinile vietii, in timp ce Aristip cauta sa le ocoleasca cit mai mult posibil. El fuge de problematicul vietii. Aristip iubea mesele bogate si placerile senzoriale, intregul capitol pe care Diogene Laertius il inchina acestuia este plin de exemple in acest sens. Socrate a incercat sa-l faca pe Aristip sa inteleaga ca cine vrea sa ajunga in viata la o pozitie de conducere, trebuie sa stie sa faca multe jertfe si sa indure multe lipsuri. La dojana lui Socrate, Aristip ar fi raspuns ca el stie ca viata este si asa destul de grea si ca el nu are intentia sa ajunga la conducere, din pricina ca el, ca un autentic cetatean al lumii, nu se simte legat de granita nici unei patrii. Dar nazuinta dupa stiinta nu i se poate nega, caci el a fost elevul lui Socrate.
Dupa moartea lui Socrate, deschide si Aristip o scoala proprie si se crede ca-spre deosebire de maestrul sau-el lua onorarii de la elevii sai. Dupa moartea sa scoala a fost condusa de fiica sa Arete, pe care Aristip a introdus-o in filozofia sa, iar dupa moartea acesteia scoala a fost condusa de fiul Aretei cunoscut sub numele de Aristip cel Tinar.
Care a fost conceptia filozofica a lui Aristip ? Acesta a fost influentat de Protagoras. Am aratat ca filozofia acestui sofist s-ar putea reduce la ideea ca "Omul este masura tuturor lucrurilor, a acelora, care sint cum sint, a acelora care nu sint, cum nu sint". Sensul acestei idei este acela ca cunoasterea se afla in perceptie. Influentat de Protagora, Aristip sustine ca tot ceea ce poate fi cunoscut este numai perceptie subiectiva. Din aceasta pricina Aristip este mereu amintit de Sextus Empiricus, fiindca in acest senzualism se afla dealtfel si originea scepticismului. Cirenaicii admiteau ca ei pot avea senzatii de durere, de placere etc, dar ei negau ca se poate sti ce sint aceste senzatii. Cu aceasta afirmatie, filozofii cirenaici devin antemergatorii agnosticismului modern, asa cum va fi reprezentat de un J. Locke, Huxley si chiar de Kant.
Aristip transforma filozofia in etica. Cirenaicii imparteau etica in cinci parti : prima parte trateaza despre ceea ce este demn de nazuit si ceea ce este fara de nici o valoare, a doua despre afecte, a treia despre actiuni, a patra despre cauzele lucrurilor, a cincea despre argumente si criteriile logice.
Cel mai inalt bun pentru Aristip este placerea clipei. El pretuieste orice fel de placere, desi, dupa unele relatari, el ar fi pretuit mai mult placerile corporale. Aristip se afla aproape de conceptia chiar si a lui Epicur, care vedea tocmai in lipsa durerilor cel mai inalt bun. Pentru cirenaic orice mijloc ce produce sentimentul placerii, este justificat. Totusi inteleptul trebuie sa se ingrijeasca, ca nu cumva o placere sa fie urmata de o neplacere si mai mare. Atit a mai pastrat Aristip din ideile etice ale maestrului sau Socrate. in locul stapinirii de sine si cunoasterii de sine el a pus cintarirea cu singe rece a placerilor, ce pot fi gustate si neplacerilor ce sint posibile. Aristip stie sa pretuiasca si cultura si bogatia. El intelegea prin cultivare si cultura deprinderea corecta in conducerea inteleapta a vietii. Este interesant faptul ca Aristip-spre deosebire de sofisti-face o distinctie intre ceea ce este corect din punct de vedere al naturii si din punctul de vedere al moralei. El nu recunoaste ca valabil decit punctul de vedere din urma. Dar fara sa recunoasca prin aceasta ca ar exista valori morale eterne, cum credea Socrate, Aristip recunoaste anumite iprincipii morale numai fiindca ii era frica, ca nerecunoasterea acestora i-ar produce neplaceri.
Fata de stat si de societatea omeneasca, Aristip e complet indiferent, din pricina ca, cu filozofia sa, el s-ar simti in orice stat acasa. Cirenaicii dispretuiesc orice lege, ce i-ar impiedica sa guste anumite placeri.
Dintre urmasii lui Aristip numim pe unii mai putin importanti si anume : fiica acestuia, Areta, fiul acesteia, Aristip cel Tinar, Ethiops si Antipater. Acestia nu adauga nimic conceptiei lui Aristip. Antipater a fost maestrul lui Anniceris si Hegesias. Acestia doi din urma, impreuna cu Teodor din Cirene, au dezvoltat unele idei ale lui Aristip.
Anniceris, care a fost contemporan cu Ptolomeus I, a deviat cel mai putin de la filozofia lui Aristip. Acesta pretinde de la intelept, ca acesta sa sufere de dragul patriei sale si unele neplaceri. Ca avea o inima buna, ne dovedeste faptul ca Anniceris a fost acela care a rascumparat pe Platon, cind acesta a fost vindut ca sclav lui Dion si eliberat. Apoi spre deosebire de Antistene, Anniceris pretuieste dragostea de tara, prietenia, iubirea parintilor fata de copii si placerea spirituala o pune mai presus de cea senzoriala.
Teodorus din Cirene a avut o viata zbuciumata. Fiind exilat din patria sa el ajunge in Atena, unde, din pricina ca a scris o carte in care nega existenta zeilor, a fost acuzat de asebie. Daca n-a avut acelasi destin ca Socrate, aceasta se datoreste unui anumit Demetriu, care 1-a salvat.
Desi Teodorus este o figura mai putin simpatica pe care a produs-o scoala cirenaica, el are meritul de a fi tras ultimele concluzii din filozofia lui Aristip. Pentru Teodorus cel mai inalt bun al vietii e un sentiment continuu de placere, sau cum zice el "de bucurie a cugetului". Diogene Laertius ne relateaza ca, in realizarea acestui scap, Teodorus nu se dadea inapoi de la nici un mijloc. El era indiferent fata de prietenie, de patrie, de omenire si aceasta pentru a se elibera de orice indatorire. Furtul, adulterul si alte asemenea sint considerate a fi rele numai pentru ca masa mare de oameni sa fie tinuti in tarcuri; dar pentru inteleptul cirenaic principiile ce interzic asemenea fapte n-au nici o valabilitate. Teodorus reprezinta o filozofie a egoismului celui mai brutal. El se aseamana in aceasta privinta cu un singur ginditor modern : cu Max Stirner. Atit Teodorus cit si Max Stirner ajung la un asemenea egoism numai din pricina ca ei aseaza in locul lui Dumnezeu Eul lor. O figura mult mai interesanta a scolii cirenaice a fost Hegesias si el contemporan cu Ptolomeu I. Acesta dezvolta conceptia lui Aristip cu totul in alta directie decit Teodorus. Hegesias a ajuns la aceasta directie, probabil fiindca s-a convins ca ideile lui Aristip si Teodorus sint utopice, ceea ce l-a dus la un pesimism fara margini, devenind astfel un ante-mergator al marilor pesimisti Schopenhauer, Byron si Leopardi. Scopul cel mai inalt al vietii inteleptului e - dupa Hegesias-completa indiferenta fata de toate bunurile lumii. El recunoaste ca natura il mina pe om sa caute fericirea si placerea, dar acestea nu pot fi realizate, din pricina ca destinul pune mereu si mereu noi piedici in calea realizarii fericirii si placerii. Asa se face ca, daca omul gandeste mai adinc, ajunge la concluzia ca moartea este mai buna decit viata. Se relateaza ca Hegesias a descris asa de intuitiv tragicul si mizeriile vietii incit citiva dintre elevii sai s-au si sinucis. De aceea Hegesias a si fost numit de cei vechi (cel care stie sa convinga spre moarte).
Plictiseala si durere acestea sint dupa Schopenhauer si Leopardi extremele intre care penduleaza viata omului si, din aceasta pricina, sinuciderea este singura salvare din aceasta tragica pendulare fara de nici un sens. Aici se intilnesc, dupa Kinkel, pesimismul antic cu cel modern. Dar totusi pesimismul lui Hegesias se deosebeste de acela al filozofilor moderni. Schopenhauer va considera natura umana ca fiind originar rea, in timp ce Hegesias crede ca nimeni nu este rau de la natura, ci ca devine rau, daca se lasa stapinit de pasiuni. De aceea el ajunge la concluzia ca "oamenii nu trebuie sa fie uriti, ci sa fie ajutati ca sa devina mai buni" . Este adevarat ca si Schopenhauer pretuieste mila, dar el este de parere ca caracterul innascut al omului nu poate fi schimbat cu nici un pret. Abia aceasta concluzie face ca lumea sa apara ca un nonsens si duce la consecintele cele mai absurde ale pesimismului. Hegesias mai poarta totusi un rest din idealismul socratic in sufletul sau, ceea ce se face simtit si in conceptia sa despre lume si viata.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/scoala-cirenaica-71709.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu