VIAŢA SFÂNTULUI TEODOSIE, FĂCĂTORUL DE MINUNI DIN CAUCAZ
In părţile Răsăritului nu s-au împuţinat nicicând nevoinţele cele pustniceşti. Nici în cei mai cumpliţi ani de prigoană împotriva Bisericii Ortodoxe, pustnicii nu au pierit.
Preacuviosul Teodosie Ierusalimiteanul - făcătorul de minuni din Caucaz - este unul din marile chipuri ale nevoinţei vremurilor de pe urmă...
După datele de arhivă, ieroschimonahul Teodosie s-a născut pe data de 3/16 mai 1841, în gubernia Perm.
Aceştia, neluând aminte la viaţa cea plină de lipsuri pe care o duceau, erau vestiţi însă pentru primirea de străini, trăind după poruncile Domnului.
La botez, ei l-au numit pe fiul lor Feodor. Incă din copilărie, pruncul L-a iubit din tot sufletul său pe Dumnezeu. Mergea adesea în pădure, unde se aşeza pe o piatră, pe care o îndrăgise mult, şi se ruga. într-una din zile, copilul a auzit un glas de Sus: „Piatra pe care te rogi este din Rai." Inţelesul acestor cuvinte avea să-l priceapă însă abia peste mai mulţi ani.
Unul dintre primele semne ale alegerii pruncului Feodor de către Dumnezeu a fost arătarea unui porumbel, care a zburat dinspre colţul casei în care se aflau icoanele şi care s-a aşezat pe mâna copilului. Feodor a mângâiat porumbelul, l-a ridicat deasupra capului, după care acesta a zburat din mâinile băiatului şi s-a ascuns dincolo de icoane.
Fiind încă un copil, Feodor a plecat din casa părinţilor săi, pe mare, împreună cu mai mulţi pelerini, spre Sfântul Munte Athos. Când a ajuns la chilia „Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului", el i-a spus egumenului că este orfan, cerând să fie primit în obşte. Egumenul s-a minunat de una ca aceasta şi l-a binecuvântat pe tânăr pentru vieţuirea în mănăstire.
Viaţa monahicească a lui Feodor i-a uimit pe monahi, prin petrecerea sa în îndelungă rugăciune. Insă, în loc să dorească să se asemene lui, mulţi dintre fraţi îi aduceau felurite supărări, căutând să-l dosădească în fel şi chip. Feodor însă, fiind în ascultarea de chilielnic la egumen, se ruga mereu pentru cei ce-l obijduiau pe el. Străduindu-se să fugă de ispite, vorbea foarte puţin, dedându-se multă vreme cugetării la cele dumnezeieşti.
Când Feodor a împlinit 14 ani, a venit la Athos, în vizită, un cunoscut nobil, ce avea soţia cuprinsă de duhuri necurate. Acesteia i se descoperise că va fi tămăduită, la Sfântul Munte, de către un tânăr monah. Egumenul a poruncit atunci fraţilor să se îndrepte spre vapor - căci, după cum bine se ştie, femeilor nu le este îngăduit să păşească în Sfântul Munte. Şi, văzând îmbrăcămintea cea sărăcăcioasă a lui Feodor, cea îndrăcită a strigat deodată, cu un glas nefiresc: dată, el mă izgoneşte!"
Fraţii au fost nespus de miraţi, deoarece ei îl socoteau pe Feodor ca fiind ultimul dintre monahi. „Cui te rogi tu că într-atât de puternică ţi se arată rugăciunea?" - l-a întrebat atunci egumenul. „Măicuţei Domnului celei aurite", i-a răspuns cu smerenie monahul.
Duhovnicul îi dăduse lui Feodor binecuvântare ca să postească trei zile, după care acesta, cu icoana de chilie a Maicii Domnului de la Kazan, a mers la vapor, unde se afla cea îndrăcită. Şi îndată ea s-a liniştit. Tânărul adusese pe corabie harul lui Dumnezeu, iar acesta îl ardea pe diavol ca un cuptor de foc. S-au slujit rugăciuni, au stropit-o cu agheasmă şi i-au dat celei bolnave să bea din apa sfinţită. Astfel, diavolul a părăsit-o, făcându-se ea pe deplin sănătoasă.
Şi când a sosit vremea ca Feodor să primească tunderea în monahism, egumenului Ioanichie i s-a descoperit că părinţii viitorului monah trăiau. Tânărul a mers atunci până în îndepărtatul Ferm şi a povestit toate părinţilor lui. Bucuria tatălui şi a mamei nu mai avea hotar. S-au încredinţat ei astfel că întâiul lor născut era viu şi că se mântuia la Sfântul Munte. Aceştia au adus atunci slavă lui Dumnezeu, Cel care le dăruise lor un asemenea rugător. Primind binecuvântarea cea părintească - icoana Maicii Domnului de la Kazan Feodor, cu inimă curată, se va întoarce iarăşi la Sfântul Munte.
A ajuns aici în anul 1859. La vârsta de 18 ani, Feodor a fost tuns în monahism primind numele de Teodosie, în cinstea Preacuviosului Teodosie de la Pecerska, care se pomenea în ziua naşterii lui.
A trebuit să treacă câţiva ani, pătimind el multe obide, scârbe şi prigoniri din partea fraţilor, ca mai apoi părintele Teodosie să fie trimis la Constantinopol, loc în care multe din mănăstirile athonite aveau metocuri.
Mănăstirea în care se afla viitorul stareţ era reprezentată la Constantinopol de un metoc ce purta numele de „Casa rusă a pelerinilor Aşezării în raclă a Brănlui Maicii Domnului". Aceasta se afla pe acelaşi aliniament cu metocul Schitului Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat.
Vreme de cinci ani a petrecut părintele Teodosie la Ţarigrad, după care s-a îndreptat către Ierusalim, loc în care s-a nevoit mult, învrednicindu-se să se roage la Sfântul Mormânt al Mântuitorului
Când părintele Teodosie a împlinit 38 de ani, s-a întors din nou la chilia de la Athos, unde îşi începuse nevoinţa lui cea duhovnicească. Chilia „Aşezării în raclă a Brâului Maicii Domnului" era condusă, ca şi mai înainte, de egumenul Ioanichie, care a vieţuit la Sfântul Munte 45 de ani. In timpul nevoinţelor monahiceşti şi de întâistătător, acesta a înălţat, în diferitele locuri ale Sfântului Munte, şase biserici, reînnoind şi Schitul Sfântului Vasile cel Mare.
Până în zilele noastre s-a păstrat o diată duhovnicească, ce are următorul conţinut: „La solicitarea scrisă a cinstitului egumen al chiliei (Cinstitului Brâu), ieromonahul Ioanichie, de origine rusă - chilie ce aparţine de mănăstire trimisă pe data de 12 decembrie 1897, către preacinstiţii aleşi stareţi ai sfintei Mănăstiri Iviru, l-am hirotonit noi, în Sfânta Biserică (a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului), cu harul Preasfântului Duh, în cinul cel bisericesc, după dumnezeieştile şi sfintele canoane ale maicii noastre Biserici şi după solicitarea mărturiei scrise şi cu încuviinţarea ridicării la un asemenea cin duhovnicesc a stareţului său Ioanichie - întru citeţ, ipodiacon, diacon şi preot pe un rus, frate ascultător la numitul stareţ, Preacuviosul Teodosie, care ţine cu tărie învăţătura cea ortodoxă şi duce o viaţă fără de prihană şi întru totul către aceasta fiind chemat. Iar cum preotul mai sus numit are toate însuşirile cerute unui duhovnic, atunci, pentru aceasta, i-am dat lui îngăduinţa mărturisirii gândurilor celor ce doresc să vină la spovedanie şi cu luare-aminte duhovnicească să orânduiască el pocăinţa şi mântuirea acestora, după puterea fiecăruia; şi înălţându-l întru cinul cel preoţesc, şi-a luat el asupră-şi sarcina de a ispiti şi de a cerceta împrejurările după cum cere legea cea apostolească şi sobornicească. Şi i s-a îngăduit lui să tundă şi în monahism, cercetându-i pe viitorii monahi, şi să le fie acestora naş de călugărie. Ca mărturie a lucrării preoţiei sale, am emis prezentul certificat numitului ieromonah Teodosie.
In vremurile cele de demult, la Athos exista tradiţia de a se preda chilia, prin testament, de la stareţ la ucenic; iar părintele Teodosie, ţinându-se seama de dreptul la întâietate, urma să moştenească conducerea acesteia.
Părintele Teodosie, cântărind însă bine sarcinile de întâistătător, a renunţat îndată la acestea. S-a întors la Ierusalim, unde a primit schima, păstrând acelaşi nume.
Există dovezi că la începutul secolului al XX-lea a venit la Ierusalim, pentru a se închina la Mormântul Domnului, un general în retragere, care era moşier în satul Platnirovka. Făcând cunoştinţă cu părintele Teodosie, acesta a luat asupră-şi grija revenirii stareţului în patrie, primind îndată dezlegarea de a-l lua pe el în Rusia.
Cu documentul emis în sihăstria „Aşezării în raclă a Sfântului Brâu al Maicii Domnului", părintele Teodosie va ajunge în Rusia, prezentându-l peste tot ca act de identitate. Buna Portăriţă l-a condus astfel pe ieroschimonahul Teodosie în cel de-al doilea schit athonit al Adormirii Maicii Domnului, întemeiat de monahii de la Sfântul Munte, foşti ucenici ai Sfântului Ioan de Kronstadt.
Pentru a vizita mormintele părinteşti din Uralii de Sud, în 1906, părintele Teodosie va prezenta documentul de la Athos notarului P.F. Turkin din Celeabinsk. In actul notarial s-a consemnat că ieromonahul Teodosie este vieţuitor al Mănăstirii Iviru din vechiul Athon şi că locuia temporar la o mănăstire de maici din Celeabinsk.
Ce l-a adus aici pe părintele Teodosie, pentru ce a părăsit el binecuvântatele locuri ale părtăşiei cu Dumnezeu şi a venit în Rusia multpătimitoare?
După toate mărturiile, el a vizitat Celeabinskul din însărcinarea unei societăţi palestiniene, deschisă la propunerea marelui cneaz Serghei Aleksandrovici în eparhia Orenburg. Intrucât părintele Teodosie cunoştea pe deplin viaţa şi problemele pelerinilor ruşi care vizitau Ierusalimul, ajutorul stareţului ar fi putut să fie nespus de important în organizarea noii activităţi.
Multă vreme a petrecut stareţul în nevoinţa rugăciunii pe aceste locuri, însă, trecând anii, Domnul îl va chema pe stareţ către slujire în Kuban.
Pe data de 6 iulie 1912, părintele Teodosie a primit o copie a documentului athonit privitor la preoţie şi duhovnici e, certificată de notarul Prostoserdovî, specificându-se că părintele Teodosie, de la Mănăstirea Ivir din Sfântul Munte, vieţuieşte vremelnic în satul Kavkazkaia, care se află între Rostov şi Armavir.
Nu departe de acest sat se află Mănăstirea misionară Sfântul Nicolae din Caucaz, loc în care vieţuiau aproape 100 de fraţi. De această mănăstire ţinea sihăstria Ekaterino-Lebeajskaia, unde, după toate probabilităţile, a şi vieţuit părintele Teodosie, deşi mărturii în acest sens nu se păstrează.
Aici, nu s-a bucurat însă de deplină însingurare pentru a se deda rugăciunii. Tocmai pentru acest fapt s-a aşezat el în Muntele Pricernomorie, nu departe de Mănăstirea Temnâie Buki. Mănăstirea a primit acest nume pentru faptul că se afla într-o mare pădure de fagi. Ea fusese fondată în anul 1904, cu monahi aduşi, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, din obştea de la Pokrov. Nu departe de aceasta, după cum am amintit, părintele Teodosie va înălţa o sihăstrie.
Abia mutat pe aceste locuri, vreme de şapte zile şi şapte nopţi părintele nu s-a ridicat de pe o piatră, rugându-se ca Domnul să-i arate unde să aşeze biserica. In cele din urmă, Preacurata i-a arătat locul pentru biserică şi proscomidiar. Cu dreapta ei, în chip minunat, a plantat pe piatră bre- benoc verde. Astfel, întreaga pantă a muntelui este acoperită până astăzi de această floare, care nu se veştejeşte şi care nu creşte în întreg defileul.
Născătoarea de Dumnezeu i-a arătat o poiană pe panta celor două dealuri, unde, cu ajutorul creştinilor din satele apropiate, părintele Teodosie a înălţat o mică biserică înconjurată de chilii, asemenea unor colibe. Curând, aici s-au mutat câteva surori de la Mănăstirea Temnâie Buki. Maicile împlineau ascultarea în gospodărie, pe dealul pustiei, îngrijind de o grădină de legume. In acest loc, la rugăciunile părintelui Teodosie, s-a săvârşit o minune - din pământul uscat răsărind un izvor, pe care părintele, cu propria mână, îl va aranja. A săpat părintele Teodosie, de asemenea, şi un iaz, în care înotau peşti. Biserica se afla într-o clădire separată. Pe catapeteasmă nu lipseau icoanele, uşile împărăteşti fiind înlocuite însă de o pânză albă. In pustie erau şi capre, pentru care trebuiau adunate fân şi paie. Batiuşka avea şi stupină. S-a ocupat foarte mult şi de construcţii. El însuşi a pus mâna pe topor şi a dulgherit la chilii. Mulţi au dormit pe băncile pe care stareţul însuşi le-a lucrat.
Despre cum au afectat anii revoluţiei şi cei ai războiului civil viaţa pustiei, practic, nu se cunoaşte nimic. Autorităţile veneau însă şi în aceste locuri nu de puţine ori.
Soseau oameni îmbrăcaţi în costum şi îi dădeau stareţului bani ca să se roage pentru ei. Pentru o vreme, părintele Teodosie nu a fost strâmtorat: soţia „căpeteniei întregii Uniuni", M.I. Kalinin, care în anii '20 şi-a desfăşurat activitatea în Kuban, i-a fost fiică duhovnicească.
Kalinin însuşi a vizitat schitul, după cum îşi aminteşte maica Aleksandra (Kropotkin), şi a verificat totul, dându-i părintelui un document din care reieşea că aici se afla un azil. Chiar şi după războiul civil au fost mulţi copii fără adăpost, bătrâni singuri, pp carp părintele i-a primit aici.
Tuturor le-a aflat un rost. Gurile de prisos nu i-au fost o povară, pelerinii aducând întotdeauna alimente.
Până în anul 1925, autorităţile nu s-au atins de părintele Teodosie. însă a sosit vremea când stareţul avea să vadă cu ochii cei duhovniceşti arestarea ce urma să vină. Cu două săptămâni înainte de Paşti, părintele Teodosie le-a binecuvântat pe maici să coacă cozonaci şi să vopsească ouă roşii. Ele s-au minunat: „E prea devreme", spuneau. Nu au îndrăznit însă să nu se supună ascultării. Stareţul le-a binecuvântat pe toate şi le-a aşezat în dulapul lui. In Vinerea Mare a sfinţit pasca şi ouăle. A spus: „Ospăţul de despărţire. Nu voi mai fi cu voi. Mergeţi la Mineralnâie Vodî, locuiţi acolo." In acel moment, a bătut cineva la uşă. Au intrat trei soldaţi de la Novorosiisk: „Pregătit, părinte, de oaspeţi?"; „Vă aştept demult" - a făcut plecăciune stareţul.
Părintele Teodosie a luat un lighean şi a spălat picioarele străinilor - şi este uimitor că ei nu s-au împotrivit -, apoi Ie-a dat să mănânce, servindu-i el însuşi. Mergând în chilia sa, a luat crucea, a binecuvântat în cele patru laturi şi a mulţumit tuturor celor prezenţi.
Maicile plângeau. „Nu vă întristaţi, ci mulţumiţi Domnului, le-a mângâiat părintele Teodosie. Mântuitorul a pătimit în aceste zile. Rugaţi-vă!" După aceasta s-a întors către soldaţi, spunând doar atât: „Sunt gata!"
Părintele Teodosie a fost îndreptat spre locul deportării în mai multe etape. L-au dus prin Novorosiisk, Krasnodar, Rostov. Se spune că unei femei de la periferia Rostovului i s-a descoperit aceasta. Şi ieşind ea din casă a vestit tuturor: „Ieşiţi, acum va trece pe la noi stareţul cel făcător de minuni!"
Părintele Teodosie a fost deportat vreme de a şase ani. Când s-a încheiat sorocul, stareţul a venit la Mineralnâie Vodî, unde a luat asupră-şi nevoinţa nebuniei pentru Hristos. Mergea pe străzi îmbrăcat cu o cămaşă de culori ţipătoare şi se juca împreună cu copiii, care îl numeau „unchiul Kuziuk". Multe dintre faptele sale erau de neînţeles. Astfel, mergea pe stradă adunând cârpe murdare. Le spăla şi le atârna pe gard. „Aceste petice îi trebuiesc lui Dumnezeu", spunea, arătând prin aceasta că, de fapt, el spală sufletele omeneşti de tina cea duhovnicească.
Astfel, întru nevoinţa nebuniei pentru Hristos, stareţul a ajuns până în vremea Marelui Război, pe care el i-a prevestit cu un an înainte să înceapă. Unei cunoştinţe i-a spus atunci:
- Va fi un război atât de înfricoşător ca la înfricoşătoarea Judecată. Oamenii vor pieri precum se împrăştie cenuşa. Aceştia nu mai valorează nimic înaintea lui Dumnezeu, uitându-L pe El. Vor fi împrăştiaţi de vânturile războiului precum cenuşa... Nu va mai rămâne nici urmă. Insă cine va chema pe Dumnezeu, pe acela Domnul îl va mântui din necaz.
Demnă de menţionat este şi o altă întâmplare:
Intr-o zi, stareţul a mers în pădure cu o călugăriţă, pentru lemne de foc, şi a început să taie de la rădăcină un copac tânăr. „Batiuşka, e păcat să tai un copac atât de tânăr!", s-a plâns bătrâna monahie. „Iată, tot aşa de repede Domnul va tăia de la rădăcină pe toţi cei tineri, puternici, dar fără de Dumnezeu!", i-a răspuns stareţul. După nici o lună avea să înceapă invazia germană.
Când a bătut la uşă cel de-al Doilea Război Mondial, părintele Teodosie a spus: „Staţi, mă duc să cumpăr bilet." La casă i s-a spus să vină după o oră. Când Iuliana s-a întors la locul unde îl lăsase, străinul nu mai era însă. I-a întrebat pe mulţi de pe peron dacă nu l-au văzut cumva pe bătrân. Toţi i-au răspuns că o văzuseră doar pe ea şi că nici vorbă de vreun pelerin care să fi fost împreună cu dânsa.
……………………………
Inainte de a merge la cimitir, oamenii au cerut ca batiuşka să fie fotografiat, însă, din sicriu, ieşea atâta lumină, încât cu greu s-a putut fotografia. Fotograful a întrebat: „Cine a fost omul acesta? In jurul lui e atâta lumină..." „A fost stareţ la Ierusalim." „Mare om, se vede. Nicicând nu am văzut una ca asta." A făcut puţine fotografii.
Au scos sicriul şi l-au dus până la marginea oraşului. Aici, pe neaşteptate, au venit patru tineri, cu pletele până la umeri, îmbrăcaţi în cămăşi albe, lungi, cu pantaloni negri şi cu cizme uşoare, care, în vremurile de după război, erau o raritate. Au ridicat sicriul pe braţe şi l-au dus, fără să clintească, până la cimitir.
Sicriul a fost lăsat în mormânt, l-au acoperit şi s-au adunat cu toţii să plece din cimitir, să meargă la pomenire.
Au vrut să-i invite şi pe acei tineri, însă ei nu se mai aflau printre cei prezenţi. Nimeni nu a văzut unde dispăruseră şi nici nu a observat plecarea lor. Astfel, nimeni nu a ştiut cine au fost aceştia. Sfântul părinte Teodosie a fugit întotdeauna de slava cea omenească. Insă Dumnezeu însuşi l-a proslăvit cu slava Sa, atât pe pământ, înaintea oamenilor, prin minuni mari, cât şi în cer, înaintea îngerilor Săi. Şi Domnul continuă să-l proslăvească pe stareţ şi în zilele noastre, dăruindu-ne nouă, prin el, un mare rugător şi mijlocitor.
In decembrie 1994, conducerea eparhiei Stavropol, la o reuniune eparhială, prezidată de înalt Preasfinţia Sa Ghedeon, a ridicat problema studierii vieţii şi activităţii părintelui Teodosie şi a preaslăvirii sale de obşte. Plăcutului lui Dumnezeu şi rugătorului pentru Ortodoxia răsăriteană i s-au alcătuit o scurtă viaţă, acatistul, tropar, condac şi i s-a pictat icoana.
Pe data de 11 aprilie 1995, l-a mormântul părintelui Teodosie, s-au adunat Comisia eparhială, în frunte cu preşedintele acesteia, protoiereul purtător de mitră Pavel Rojkov, şi preoţia blagociniei Mineralnâie Vodî.
După litie, trupul părintelui Teodosie a fost scos din mormânt. Pe cap, stareţul avea părul lung, barbă şi un fel de tichie - ca o camilafcă. Şi minunat s-a arătat acest fapt, căci, după cuvintele moaşei fostului stareţ, acesta se născuse „cu camilafcă de călugăr", ceea ce era un indiciu important în identificarea moaştelor. In sicriu erau aşezate o iconiţă şi o cruce de îngropăciune, în mâinile stareţului aflându-se un pomelnic al fraţilor - cu numele lor - şi cu cererea de a se ruga pentru robii lui Dumnezeu. A fost slujită ultima Iitie la mormânt pentru cel adormit şi procesiunea cu rămăşiţele pământeşti ale Preacuviosului Teodosie a continuat până la Biserica Sfântul Mihail, din satul Krasnâi Uzel.
Pe data de 25 aprilie, înalt Preasfinţitul Ghedeon a săvârşit Liturghia arhierească a învierii în Biserica Arhanghelului lui Dumnezeu, timp în care i s-a cântat pentru ultima oară „Veşnica pomenire" ieroschimonahului Teodosie. După stropirea cinstitelor lui rămăşiţe pământeşti cu apă sfinţită, a fost rostită rugăciunea Preacuviosului Teodosie din Caucaz, fiind cântate mărimurile. Vlădica Ghedeon a binecuvântat cinstirea locală a ieroschi- monahului Teodosie, ca ocrotitor şi osârdnic rugător pentru ţinutul Cau- cazului. S-a dat binecuvântarea pentru cinstirea rămăşiţelor pământeşti ale stareţului ca sfinte moaşte. Din acel timp, în toate bisericile din regiunea Stavropol, părintele Teodosie a fost cinstit cu rugăciuni, citindu-i-se acatistul înaintea icoanei sale.
Pe data de 22 martie 1997, întâistătătorul bisericii, părintele Serghie, a deschis racla cu moaştele nou-preaslăvitului nevoitor părinte Teodosie. După Liturghia cu rugăciune şi acatist, oamenii s-au închinat la sfintele moaşte. Nimeni nu a plecat fără mângâiere. Părintele Teodosie va fi cinstit de aici înainte nu doar în regiunea Stavropol, ci şi în Krasnodar, regiune cu care el a avut legături strânse în viaţa pământească.
Peste câţiva kilometri se ajunge într-un defileu îngust, în care se află sihăstria Gor nâi. Aici se păstrează o colibă singuratică - chilia stareţului Teodosie. Nu departe se află piatra pe care stareţului, rugându-se, i s-a arătat Maica Domnului. Pe piatră, a rămas întipărită urma Preacuratei. La acest loc credincioşii se închină şi aprind lumânări.
Răsărit din pământ la rugăciunile Preacuviosului Teodosie, aflăm şi sfântul izvor, pavat cu calcar. Alături se află un mic paraclis cu icoane. In fiecare săptămână, marţea şi vinerea, ieromonahul Zosima slujeşte în acest paraclis rugăciuni către Preacuviosul Teodosie. Din satul Nijnibakanski, batiuşka aduce o icoană a stareţului, pictată la Krasnodar, care are părticele din moaştele acestuia. Inaintea sfintei icoane, toată lumea cântă Acatistul Sfântului Teodosie. In ziua pomenirii Preacuviosului Teodosie, pe data de 8 august 1997, înalt Preasfinţitul Isidor, arhiepiscop de Krasnodar şi Kuban, a sfinţit locul vechii sihăstrii şi a binecuvântat înălţarea unui schit în defileu. Prăznuirea locală a sfântului s-a stabilit de Mitropolitul Ghedeon în ziua adormirii sale - 8 august.
Din 1998 moaştele Sfântului Teodosie se află în Catedrala Acoperământului Maicii Domnului din oraşul Mineralnâie Vodî, loc în care mii de pelerini vin în fiecare an ca să se închine sfântului.
Sfantul Teodosie, marele facator de minuni din Caucaz. Viata, minunile, acatistul; Editura Sophia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu