Intalniri cu invizibilul (elfi, zane, gnomi, ingeri)
Vom prezenta cateva cazuri de persoane pentru care lumile subtile paralele sunt deschise, oferindu-le experienţe fascinante ce le-au lărgit orizontul cunoaşterii şi le-au deschis sufletul.
Susane s-a nascut in 1960 si a crescut intr-un sat din sudul landului Boden-Wurttenberg, Germania, fiind cea mai mare dintre cei trei frati. Dintotdeauna ea a putut vedea "aura" oamenilor, descriind-o ca fiind o lumina cu culori stralucitoare; vedea de asemenea în anumite zone de pe corp "cercuri de lumina", aşa numitele chakre din cultura orientală. A avut întâlniri cu fiinţe din planurile subtile si a dialogat cu ele.
Astfel, la varsta de trei ani Susane a primit un strat in gradina bunicii. Acolo a avut si prima intalnire cu elfii. Acestia stateau de obicei in spatele unui tufis, zonă pe care ea a recunoscut-o mai tarziu ca fiind "locuită". In descrierea sa aratau ca niste copii de 6-8 ani, cu inaltimi de 60-80cm, supli, bine proportionati, cu fete frumoase si aripi mari, foarte mari. Aveau intotdeauna o energie de culoare roz-mov care pulsa in jurul lor. Uneori fiintele descrise erau inalte de peste 1m. Acestea erau intotdeauna vesele, putea dansa cu ele, se invarteau impreuna in gradina si ele stiau sa cante foarte frumos, un fel de a canta pe care Susane nu l-a mai intalnit pe Pamant. Era greu sa le pui intrebari; ele voiau doar sa danseze, sa cante si sa stea in gradina.
"Aceste fiinte, povesteste Susane, nu intra in casa decat atunci cand au neaparata nevoie de ceva." Susane a vazut si spirite numite de ea " fiinte ale pamantului", asemanatoare figurilor spiridusilor; au o piele colorata ca pamantul, sunt parosi si au un comportament foarte grosolan. Ei aveau intre 40 si 50 de cm. Pe acestia i-a vazut numai in copilarie, mai tarziu nu i-a mai zarit, spre deosebire de zane si de elfi.
Dar spiridusii faceau si rele si spre deosebire de zane veneau si in casa. Intrau sa o cheme pe Susane la joaca. Odata au imbrancit-o pe bunica ei, incat aceasta a varsat ceaiul, alta data au imbrancit-o pe Susane insasi, in timp ce tocmai incerca sa isi manance supa cu lingura, astfel ca a avut parte de dojana.
Ea si-a cultivat si puterea de a vedea "inlauntrul" oamenilor si clarviziunea. Putea depista bolile, putea prevedea evenimente din viitor. Biserica era resimţită de Susane ca fiind foarte placuta, in special din cauza numerosilor ingeri care stateau acolo in timpul slujbei. Ea ii povestise de multe ori bunicii sale ca picturile in care ingerii sunt reprezentati ca niste copii mici nu corespund cu realitatea, ei fiind mult mai mari, mai degraba asa cum este reprezentat Arhanghelul Mihail. De fapt, recunoaste ea, mergea la biserica doar pentru ingeri si muzica. Dupa parerea ei acest lucru era si mai frumos decat sa danseze cu zanele.
Susane spune:
"M-am mirat atuci la biserica si de faptul ca preotul nu statea la altar, care era un loc ce stralucea foarte puternic (putem vedea acolo cum energia urca din pamant), ci la un alt altar, construit ulterior in care nu observam nici un fel de energie.
Intr-o alta biserica, un mic loc de pelerinaj, nu ma simteam deloc bine, de fapt nici nu am vrut sa intru. Acolo erau multe spirite intunecate, spirite rele, unele proveneau de la oameni care murisera, dar nu intrasera in lumina. Aceste spirite se plimbau intre doua lumi, ramasesera, ca sa zic asa, suspendate intre doua lumi. Il vazusem pe bunicul Rudi la putine ore dupa ce a murit, inconjurat de o lumina alb-aurie. Mai tarziu, lumina sa a devenit inca si mai deschisa. In contrast, spiritele din acea biserica bizara aveau o energie incetosata, gri-verzuie, erau rele; la un moment dat, au inceput sa rada intr-un fel grotesc, intr-un mod de-a dreptul demonic, cum vazusem in filmele de groaza. In orice caz erau absolut rele si nu imi dadeau pace.
Spre deosebire de spiritele mortilor care ramasesera prinse intre doua lumi, acesti demoni aveau chipuri schimonosite. Uneori vedeam numai fete pocite, alteori amestecaturi de animale si oameni cu cozi si aripi. Uneori se aratau si ca niste oameni normali, care dispareau brusc, deveneau neclari si apoi grimasele acelea teribile apareau din nou. Printre ei erau barbati, femei dar si copii.
I-am vazut pe acesti demoni ramanad la unii oameni, si anume la cei rai. De exemplu, la alcoolici am putut sa-mi dau seama ca aura lor nu le mai acopera corpul fizic, ci prezinta rupturi, gauri, fisuri; la alcoolici aura cade, iar ei o cara ca pe un sac zdrentaros. Pe demonii descrisi mai inainte ii vedeam stand mai ales la oamenii rai, la cei care cautau cearta, la alcoolici si dependentii de droguri care in patima lor erau agresivi si rai. Demonii se agatau de asemenea fiinte, de aurele lor.
Aceste fiinte aratau in parte ca niste umbre, auzeam rasete infioratoare si simteam ca ma strange ceva la gat. Incercau sa ma manipuleze, sa ma prinda, si stiam ca ar fi vrut sa ma stapaneasca si sa ma foloseasca pentru scopurile lor.
Vreau sa le compar cu fiintele luminii, pentru a va face sa intelegeti mai bine ce se petrece cu aceste spirite. Atunci cand se afla in camera ingeri si fiinte ale luminii, este frumos, ai un sentiment de fericire. Este ca o vizita foarte placuta. Se simte iubirea, iar prezenta acestor fapturi nu este nici o afirmare a eului, ci mai degraba un fel de afectiune pentru mine, pentru toti.
In schimb, fiintele intunecate vor neaparat sa aiba ceva; esti incoltit. Iar in cazul bisericii de care vorbeam voiau sa-mi manance energia; asa as numi eu astazi ce s-a petrecut. Era cu siguranta, periculos. Stiam, ce e drept, ca nu mi se putea intampla nimic - doar ii chemasem pe bunicul Rudi si pe ingerul meu pazitor, iar acestia stateau langa mine, dar cu toate acestea mi se facuse frica.
Ce este un inger pazitor, stiam de la orele de religie catolica. Pe ingerul meu pazitor il vedeam atunci, ca si acum, cu o energie albastra, desi nu avea aripi asa cum nu aveau ceilalti ingeri pe care i-am vazut vreodata. De fiecare data cand am vazut un inger, l-am rugat pe acesta sa se intoarca, pentru ca vroiam sa vad daca are aripi. Dar nu avea. Poate si numai pentru faptul ca nu voiam sa mi-i infatisez astfel. Ingerul meu pazitor era intotdeauna cu mine, de cand eram bebelus, cu toate ca,spre deosebire de bunicul Rudi, el nu ma indruma ca un invatator, ci mai degraba un fel de "bodyguard" al meu.
De exemplu, cand sa intru in biserica de care povestesc, pur si simplu l-am chemat pe ingerul meu pazitor, pe atunci nu stiam inca numele lui, apoi pe Rudi, dar si pe copiii care murisera, care s-au asezat apoi cu totii in jurul meu. Astfel, ei au costruit un fel de zid de protectie, iar fiintele intunecate nu mai puteau sa ma ajunga.
Dupa multi ani, am auzit ca in aceasta biserica ar fi avut loc liturghii negre (slujbe satanice), ceea ce-mi puteam imagina cu usurinta datorita trairilor pe care le avusesem acolo."
O alta persoana a carei puritate o face sa poata dialoga cu fiintele din invizibil este Claudia, o fetita de 15 ani tot din Germania. Aceasta, pe langa clarviziune, are capacitatea de a se dedubla, calatorind apoi in lumile astrale impreuna cu ingerul ei pazitor. Cel mai des viziteaza regatul zanelor. Dar si in stare de veghe ea se intalneste cu ele si se joaca impreuna. Acestea ii povestesc despre natura, despre plante, dezvaluind totodata foarte multa curiozitate. Claudia are prieteni si pitici (de ex piticul Molly), care o urmeaza chiar si in casa, si elfi (de ex Serenzeno)
Ea descrie aventura intalnirii ei si a prietenilor cu doi pitici, Persel si Kerbel. Totul a inceput intr-o seara de iunie din 1998, cand Claudia impreuna cu mama ei stateau in pat; deodata, ea vazu doua siluete sarind pe deasupra patului si asezandu-se apoi pe cearceaf. Asa cum a aflat chiar de le acestea, era un pitic batran, in varsta de 180 de ani, pe nume Persel, care avea o fata zbarcita, ochi veseli si burta mica. Pe celalalt, mai tanar, il chema Kerbel, avea doar 80 de ani, era slab si purta o cipilica. Kerbel era cel mai hazliu, avea multe ganduri comice, dar nu putea sa vorbeasca limba oamenilor. Batranul Persel trebuia sa traduca tot timpul ce zicea el. Ei i-au povestit Claudiei ca sunt pitici de casa si de curte, iar locuinta ei este ultima in care au ajuns. Totul era neobisnuit. In mod normal ei ar ocoli oamenii, pentru ca in zilele noastre acestia nu vor sa mai asculte sfaturile piticilor. Oamenii le ingreuneaza munca, distrug natura, arunca gunoaie peste tot, ceea ce ii face foarte furiosi pe pitici.
De bunica ei, care tot timpul lucra gradina cu sapa, nu puteau decat sa se minuneze. Pentru Persel era excelenta ideea de a planta trandafiri langa patrunjel. Combinatia de mirosuri e atat de inedită!
Spre deosebire de oameni, piticii nu dorm.
Intr-o seara, Claudia il intreaba pe mai varstnicul Persel daca Kerbel are voie sa mearga cu ea in excursia scolara. Acesta i-a dat voie, dupa ce Kerbel a promis sus si tare ca nu va produce neplaceri. In noaptea excursiei a stat intr-unul din pantofii de sport al Claudiei, care, dupa cum a spus el, "erau caldurosi si inca nu miroseau urat".
In timpul excursiei, Kerbel a stat pe umarul Claudiei, a ajutat-o sa faca mancare; in rest, se juca cu copiii, sarea printre ei, le zburlea parul celor care erau rai. Pentru mai mult decat atat se pare ca nu i-a ajuns energia sa subtila. Consuma foarte multa energie daca voia sa influenteze ceva in lumea naturala. In autobuzul scolii, si-a schimbat de foarte multe ori infatisarea – o data era o floare, apoi un animal, iar pe urma s-a facut invizibil.
Kerbel i-a spus odata Claudiei ca, in mod normal, ei nu prea aveau de-a face cu lumea oamenilor, nu intelegeau multe lucruri pe care le faceau acestia, majoritatea oamenilor nici macar nu-i puteau vedea, si cei cativa care puteau s-o faca ii goneau si ii certau.
Claudia l-a intrebat de ce oamenii nu mai puteau sa-i vada. Piticul i-a răspuns astfel: "Acest lucru are legatura cu iubirea dintre oameni dar si cu hrana. Un om care poate vedea piticii sau poate avea incredere in pitici are intotdeauna o aura luminoasa. Noi vedem asta si ne putem da seama ca de la acel om nu vine nici un pericol. Asemenea oameni ne pot vedea, dar nu neaparat. Unii nu pot pentru ca nu au timp, nu au nici un interes sa o faca, sau pur si simplu nu pot, asa cum e mama ta. Piticii nu inteleg multe lucruri din lumea oamenilor. Este o experienta noua si placuta, dar si periculoasa sa te apropii de oameni, asa cum ne-am apropiat noi de tine, Claudia. Este periculos mai ales pentru ca tu ne poti vedea."
Intr-o excursie, Claudia si mama ei au ajuns intr-un magazin de pietre pretioase, unde Persel si Kerbel s-au imprietenit cu fiintele care păzeau bijuteriile. Acestea au explicat ca lor li se datora energia vindecatoare a cristalelor şi a pietrelor pretioase.
Intr-un raion cu plante pentru gradina, ei au vazut pentru prima data pomi care stateau in ghivece. Piticii au devenit furiosi, dar si extrem de tristi pentru ca oamenii le puteau face asa ceva pomilor si plantelor. Ei au explicat ca acolo unde oamenii pun ingrasaminte plantelor, piticii nu se mai pot apropia, caci mirosul este insuportabil.
Probabil ca multora le va fi greu sa considere aceste povestiri realitate. Dar dacă luăm în considerare faptul ca foarte multi copii din zone geografice şi culturi foarte diferite spun asemenea povesti (un copil din Karnten, un baietel din Luneburger Heide, o fetita din Padurea Neagra, alta din Hawai si una din Noua Zeelanda) şi descriu asemanator zanele, atunci cu greu se poate accepta ideea ca este vorba doar de fantezia lor.
Exista si destui adulti care pot vedea spiritele naturii.
Vom reda povestea lui Erich, un om de stiinta care nu mai e in viata. Erich cauta anumite roci in apropiere de Detmold, el fiind unul dintre cei mai buni cunoscatori in domeniu. El a povestit:
"Plimbandu-ma, ajusesem la o distanta de aproximativ trei kilometri de rocile pe care le cautam. Era o zi insorita si mergeam cu pasi mari pe un drum de campie, cand dintr-o data mi-a aparut in fata un om micut intr-un tufis. Avea o inaltime de aproximativ 80 cm, purta costum si palarie. S-a apropiat foarte prietenos si m-a intrebat daca ma poate insoti o parte din drum. Voia si el sa mearga la roci si spera ca ii pot arata drumul. Am încuviinţat si am pornit impreuna. Cred ca am mers cam 10 minute, pana cand i-am indicat cu mana directia in care trebuia sa mearga pentru a da de roci- eu mai doream sa vizitez pe cineva. El a fost nevoit sa se suie pe o piatra ca sa poata vedea ce i-am aratat. Mi-a multumit prietenos, mi-a strans mana cu putere, si-a ridicat palaria ca sa ma salute, si pe urma a zburat in inaltimi. Eu am mai facut cativa pasi si m-am intors sa vad daca a luat-o in directia buna. Disparuse. Pur si simplu nu mai era. Nu era nici un copac sau tufis in care s-ar fi putut ascunde, nu mai era nicaieri. Astazi ma intreb cum de nu i-am pus nici o intrebare, cine era, de unde venea…Dar sincer vorbind, ramasesem perplex, n-am fost in stare sa scot nici un cuvant."
O vindecatoare şi clarvazatoare, care lucreaza in Germania cu copii-medium, a povestit ca, atunci cand a fost in Islanda, a intalnit o intreaga familie de pitici. Ea a stat de vorba si cu un profesor care tine in scoli conferinte despre OZN-uri si extraterestri. Se pare ca acolo lumea este mai deschisa spre astfel de teme. Aceasta vindecatoare a intalnit in Islanda o femeie care era cunoscuta in toata tara pentru relatia ei cu spiritele naturii si era contactata de firmele constructoare de drumuri, cand voiau sa inceapa o noua şosea si se temeau sa nu distruga vreo locuinta a elfilor.
Ei bine, autostrada din Reykjavik, capitala Islandei, are de multe ori curbe stranse, total nemotivate, pentru ca este vorba de o sosea dreapta. Localnicii au prevenit firmele constructoare, inainte sa treaca la lucru, ca vor intra in tara piticilor si acestia se vor apara. Aceste avertismente au fost considerate vorbarie goala si construirea autostrazii a mers dupa plan, pana cand…pana cand masinile constructorilor au ajuns in zona piticilor. Acolo s-au oprit dintr-o data toate aparatele electrice. Mai intai s-au gandit la defectiuni tehnice si au schimbat multe din aparate. Dar noile masini s-au oprit in acelasi loc. Mai mult decat atat, daca le impingeau cu cinci metri inapoi, functionau fara probleme.
Ministrul a dorit sa continue autostrada, asa ca a cerut ajutorul specialistilor de la Universitatea Tehnica, pentru a verifica daca problemele sunt determinate de campurile electromagnetice. Dupa trei saptamani de cercetari si masuratori, au ajuns la concluzia ca totul era normal.
Intre timp, povestea devenise publica, costurile cresteau, dar constructia se oprise. Presiunea opiniei publice era din ce in ce mai intensa, stimulata mai ales prin televiziune. Nemaistiind ce sa faca, ministrul a renuntat la pozitia lui rationala si l-a rugat pe "batranul" regiunii sa vorbeasca cu piticii.
Acesta, un barbat simplu dar un foarte bun medium, a vorbit, intr-adevar, cu piticii care i-au spus urmatoarele: constructia a provocat multe stricaciuni campului energetic, si daca oamenii nu sunt de acord sa ocoleasca printr-o bucla domeniul lor, ei nu vor inceta sa se opuna.
Ministrul a cedat dorintei piticilor, autostrada a fost modificata, si la o distanta de treizeci de metri masinile au inceput sa functioneze dintr-o data. Totul s-a desfasurat sub obiectivul camerelor de filmat ale televiziunii.
S-au difuzat relatari despre aceast episod neobisnuit la televiziunile germana, daneza si austriaca. Dovada vie este chiar autostrada, cu inexplicabila ei bucla.
Sursa:angelinspir.ro
Vom prezenta cateva cazuri de persoane pentru care lumile subtile paralele sunt deschise, oferindu-le experienţe fascinante ce le-au lărgit orizontul cunoaşterii şi le-au deschis sufletul.
Susane s-a nascut in 1960 si a crescut intr-un sat din sudul landului Boden-Wurttenberg, Germania, fiind cea mai mare dintre cei trei frati. Dintotdeauna ea a putut vedea "aura" oamenilor, descriind-o ca fiind o lumina cu culori stralucitoare; vedea de asemenea în anumite zone de pe corp "cercuri de lumina", aşa numitele chakre din cultura orientală. A avut întâlniri cu fiinţe din planurile subtile si a dialogat cu ele.
Astfel, la varsta de trei ani Susane a primit un strat in gradina bunicii. Acolo a avut si prima intalnire cu elfii. Acestia stateau de obicei in spatele unui tufis, zonă pe care ea a recunoscut-o mai tarziu ca fiind "locuită". In descrierea sa aratau ca niste copii de 6-8 ani, cu inaltimi de 60-80cm, supli, bine proportionati, cu fete frumoase si aripi mari, foarte mari. Aveau intotdeauna o energie de culoare roz-mov care pulsa in jurul lor. Uneori fiintele descrise erau inalte de peste 1m. Acestea erau intotdeauna vesele, putea dansa cu ele, se invarteau impreuna in gradina si ele stiau sa cante foarte frumos, un fel de a canta pe care Susane nu l-a mai intalnit pe Pamant. Era greu sa le pui intrebari; ele voiau doar sa danseze, sa cante si sa stea in gradina.
"Aceste fiinte, povesteste Susane, nu intra in casa decat atunci cand au neaparata nevoie de ceva." Susane a vazut si spirite numite de ea " fiinte ale pamantului", asemanatoare figurilor spiridusilor; au o piele colorata ca pamantul, sunt parosi si au un comportament foarte grosolan. Ei aveau intre 40 si 50 de cm. Pe acestia i-a vazut numai in copilarie, mai tarziu nu i-a mai zarit, spre deosebire de zane si de elfi.
Dar spiridusii faceau si rele si spre deosebire de zane veneau si in casa. Intrau sa o cheme pe Susane la joaca. Odata au imbrancit-o pe bunica ei, incat aceasta a varsat ceaiul, alta data au imbrancit-o pe Susane insasi, in timp ce tocmai incerca sa isi manance supa cu lingura, astfel ca a avut parte de dojana.
Ea si-a cultivat si puterea de a vedea "inlauntrul" oamenilor si clarviziunea. Putea depista bolile, putea prevedea evenimente din viitor. Biserica era resimţită de Susane ca fiind foarte placuta, in special din cauza numerosilor ingeri care stateau acolo in timpul slujbei. Ea ii povestise de multe ori bunicii sale ca picturile in care ingerii sunt reprezentati ca niste copii mici nu corespund cu realitatea, ei fiind mult mai mari, mai degraba asa cum este reprezentat Arhanghelul Mihail. De fapt, recunoaste ea, mergea la biserica doar pentru ingeri si muzica. Dupa parerea ei acest lucru era si mai frumos decat sa danseze cu zanele.
Susane spune:
"M-am mirat atuci la biserica si de faptul ca preotul nu statea la altar, care era un loc ce stralucea foarte puternic (putem vedea acolo cum energia urca din pamant), ci la un alt altar, construit ulterior in care nu observam nici un fel de energie.
Intr-o alta biserica, un mic loc de pelerinaj, nu ma simteam deloc bine, de fapt nici nu am vrut sa intru. Acolo erau multe spirite intunecate, spirite rele, unele proveneau de la oameni care murisera, dar nu intrasera in lumina. Aceste spirite se plimbau intre doua lumi, ramasesera, ca sa zic asa, suspendate intre doua lumi. Il vazusem pe bunicul Rudi la putine ore dupa ce a murit, inconjurat de o lumina alb-aurie. Mai tarziu, lumina sa a devenit inca si mai deschisa. In contrast, spiritele din acea biserica bizara aveau o energie incetosata, gri-verzuie, erau rele; la un moment dat, au inceput sa rada intr-un fel grotesc, intr-un mod de-a dreptul demonic, cum vazusem in filmele de groaza. In orice caz erau absolut rele si nu imi dadeau pace.
Spre deosebire de spiritele mortilor care ramasesera prinse intre doua lumi, acesti demoni aveau chipuri schimonosite. Uneori vedeam numai fete pocite, alteori amestecaturi de animale si oameni cu cozi si aripi. Uneori se aratau si ca niste oameni normali, care dispareau brusc, deveneau neclari si apoi grimasele acelea teribile apareau din nou. Printre ei erau barbati, femei dar si copii.
I-am vazut pe acesti demoni ramanad la unii oameni, si anume la cei rai. De exemplu, la alcoolici am putut sa-mi dau seama ca aura lor nu le mai acopera corpul fizic, ci prezinta rupturi, gauri, fisuri; la alcoolici aura cade, iar ei o cara ca pe un sac zdrentaros. Pe demonii descrisi mai inainte ii vedeam stand mai ales la oamenii rai, la cei care cautau cearta, la alcoolici si dependentii de droguri care in patima lor erau agresivi si rai. Demonii se agatau de asemenea fiinte, de aurele lor.
Aceste fiinte aratau in parte ca niste umbre, auzeam rasete infioratoare si simteam ca ma strange ceva la gat. Incercau sa ma manipuleze, sa ma prinda, si stiam ca ar fi vrut sa ma stapaneasca si sa ma foloseasca pentru scopurile lor.
Vreau sa le compar cu fiintele luminii, pentru a va face sa intelegeti mai bine ce se petrece cu aceste spirite. Atunci cand se afla in camera ingeri si fiinte ale luminii, este frumos, ai un sentiment de fericire. Este ca o vizita foarte placuta. Se simte iubirea, iar prezenta acestor fapturi nu este nici o afirmare a eului, ci mai degraba un fel de afectiune pentru mine, pentru toti.
In schimb, fiintele intunecate vor neaparat sa aiba ceva; esti incoltit. Iar in cazul bisericii de care vorbeam voiau sa-mi manance energia; asa as numi eu astazi ce s-a petrecut. Era cu siguranta, periculos. Stiam, ce e drept, ca nu mi se putea intampla nimic - doar ii chemasem pe bunicul Rudi si pe ingerul meu pazitor, iar acestia stateau langa mine, dar cu toate acestea mi se facuse frica.
Ce este un inger pazitor, stiam de la orele de religie catolica. Pe ingerul meu pazitor il vedeam atunci, ca si acum, cu o energie albastra, desi nu avea aripi asa cum nu aveau ceilalti ingeri pe care i-am vazut vreodata. De fiecare data cand am vazut un inger, l-am rugat pe acesta sa se intoarca, pentru ca vroiam sa vad daca are aripi. Dar nu avea. Poate si numai pentru faptul ca nu voiam sa mi-i infatisez astfel. Ingerul meu pazitor era intotdeauna cu mine, de cand eram bebelus, cu toate ca,spre deosebire de bunicul Rudi, el nu ma indruma ca un invatator, ci mai degraba un fel de "bodyguard" al meu.
De exemplu, cand sa intru in biserica de care povestesc, pur si simplu l-am chemat pe ingerul meu pazitor, pe atunci nu stiam inca numele lui, apoi pe Rudi, dar si pe copiii care murisera, care s-au asezat apoi cu totii in jurul meu. Astfel, ei au costruit un fel de zid de protectie, iar fiintele intunecate nu mai puteau sa ma ajunga.
Dupa multi ani, am auzit ca in aceasta biserica ar fi avut loc liturghii negre (slujbe satanice), ceea ce-mi puteam imagina cu usurinta datorita trairilor pe care le avusesem acolo."
O alta persoana a carei puritate o face sa poata dialoga cu fiintele din invizibil este Claudia, o fetita de 15 ani tot din Germania. Aceasta, pe langa clarviziune, are capacitatea de a se dedubla, calatorind apoi in lumile astrale impreuna cu ingerul ei pazitor. Cel mai des viziteaza regatul zanelor. Dar si in stare de veghe ea se intalneste cu ele si se joaca impreuna. Acestea ii povestesc despre natura, despre plante, dezvaluind totodata foarte multa curiozitate. Claudia are prieteni si pitici (de ex piticul Molly), care o urmeaza chiar si in casa, si elfi (de ex Serenzeno)
Ea descrie aventura intalnirii ei si a prietenilor cu doi pitici, Persel si Kerbel. Totul a inceput intr-o seara de iunie din 1998, cand Claudia impreuna cu mama ei stateau in pat; deodata, ea vazu doua siluete sarind pe deasupra patului si asezandu-se apoi pe cearceaf. Asa cum a aflat chiar de le acestea, era un pitic batran, in varsta de 180 de ani, pe nume Persel, care avea o fata zbarcita, ochi veseli si burta mica. Pe celalalt, mai tanar, il chema Kerbel, avea doar 80 de ani, era slab si purta o cipilica. Kerbel era cel mai hazliu, avea multe ganduri comice, dar nu putea sa vorbeasca limba oamenilor. Batranul Persel trebuia sa traduca tot timpul ce zicea el. Ei i-au povestit Claudiei ca sunt pitici de casa si de curte, iar locuinta ei este ultima in care au ajuns. Totul era neobisnuit. In mod normal ei ar ocoli oamenii, pentru ca in zilele noastre acestia nu vor sa mai asculte sfaturile piticilor. Oamenii le ingreuneaza munca, distrug natura, arunca gunoaie peste tot, ceea ce ii face foarte furiosi pe pitici.
De bunica ei, care tot timpul lucra gradina cu sapa, nu puteau decat sa se minuneze. Pentru Persel era excelenta ideea de a planta trandafiri langa patrunjel. Combinatia de mirosuri e atat de inedită!
Spre deosebire de oameni, piticii nu dorm.
Intr-o seara, Claudia il intreaba pe mai varstnicul Persel daca Kerbel are voie sa mearga cu ea in excursia scolara. Acesta i-a dat voie, dupa ce Kerbel a promis sus si tare ca nu va produce neplaceri. In noaptea excursiei a stat intr-unul din pantofii de sport al Claudiei, care, dupa cum a spus el, "erau caldurosi si inca nu miroseau urat".
In timpul excursiei, Kerbel a stat pe umarul Claudiei, a ajutat-o sa faca mancare; in rest, se juca cu copiii, sarea printre ei, le zburlea parul celor care erau rai. Pentru mai mult decat atat se pare ca nu i-a ajuns energia sa subtila. Consuma foarte multa energie daca voia sa influenteze ceva in lumea naturala. In autobuzul scolii, si-a schimbat de foarte multe ori infatisarea – o data era o floare, apoi un animal, iar pe urma s-a facut invizibil.
Kerbel i-a spus odata Claudiei ca, in mod normal, ei nu prea aveau de-a face cu lumea oamenilor, nu intelegeau multe lucruri pe care le faceau acestia, majoritatea oamenilor nici macar nu-i puteau vedea, si cei cativa care puteau s-o faca ii goneau si ii certau.
Claudia l-a intrebat de ce oamenii nu mai puteau sa-i vada. Piticul i-a răspuns astfel: "Acest lucru are legatura cu iubirea dintre oameni dar si cu hrana. Un om care poate vedea piticii sau poate avea incredere in pitici are intotdeauna o aura luminoasa. Noi vedem asta si ne putem da seama ca de la acel om nu vine nici un pericol. Asemenea oameni ne pot vedea, dar nu neaparat. Unii nu pot pentru ca nu au timp, nu au nici un interes sa o faca, sau pur si simplu nu pot, asa cum e mama ta. Piticii nu inteleg multe lucruri din lumea oamenilor. Este o experienta noua si placuta, dar si periculoasa sa te apropii de oameni, asa cum ne-am apropiat noi de tine, Claudia. Este periculos mai ales pentru ca tu ne poti vedea."
Intr-o excursie, Claudia si mama ei au ajuns intr-un magazin de pietre pretioase, unde Persel si Kerbel s-au imprietenit cu fiintele care păzeau bijuteriile. Acestea au explicat ca lor li se datora energia vindecatoare a cristalelor şi a pietrelor pretioase.
Intr-un raion cu plante pentru gradina, ei au vazut pentru prima data pomi care stateau in ghivece. Piticii au devenit furiosi, dar si extrem de tristi pentru ca oamenii le puteau face asa ceva pomilor si plantelor. Ei au explicat ca acolo unde oamenii pun ingrasaminte plantelor, piticii nu se mai pot apropia, caci mirosul este insuportabil.
Probabil ca multora le va fi greu sa considere aceste povestiri realitate. Dar dacă luăm în considerare faptul ca foarte multi copii din zone geografice şi culturi foarte diferite spun asemenea povesti (un copil din Karnten, un baietel din Luneburger Heide, o fetita din Padurea Neagra, alta din Hawai si una din Noua Zeelanda) şi descriu asemanator zanele, atunci cu greu se poate accepta ideea ca este vorba doar de fantezia lor.
Exista si destui adulti care pot vedea spiritele naturii.
Vom reda povestea lui Erich, un om de stiinta care nu mai e in viata. Erich cauta anumite roci in apropiere de Detmold, el fiind unul dintre cei mai buni cunoscatori in domeniu. El a povestit:
"Plimbandu-ma, ajusesem la o distanta de aproximativ trei kilometri de rocile pe care le cautam. Era o zi insorita si mergeam cu pasi mari pe un drum de campie, cand dintr-o data mi-a aparut in fata un om micut intr-un tufis. Avea o inaltime de aproximativ 80 cm, purta costum si palarie. S-a apropiat foarte prietenos si m-a intrebat daca ma poate insoti o parte din drum. Voia si el sa mearga la roci si spera ca ii pot arata drumul. Am încuviinţat si am pornit impreuna. Cred ca am mers cam 10 minute, pana cand i-am indicat cu mana directia in care trebuia sa mearga pentru a da de roci- eu mai doream sa vizitez pe cineva. El a fost nevoit sa se suie pe o piatra ca sa poata vedea ce i-am aratat. Mi-a multumit prietenos, mi-a strans mana cu putere, si-a ridicat palaria ca sa ma salute, si pe urma a zburat in inaltimi. Eu am mai facut cativa pasi si m-am intors sa vad daca a luat-o in directia buna. Disparuse. Pur si simplu nu mai era. Nu era nici un copac sau tufis in care s-ar fi putut ascunde, nu mai era nicaieri. Astazi ma intreb cum de nu i-am pus nici o intrebare, cine era, de unde venea…Dar sincer vorbind, ramasesem perplex, n-am fost in stare sa scot nici un cuvant."
O vindecatoare şi clarvazatoare, care lucreaza in Germania cu copii-medium, a povestit ca, atunci cand a fost in Islanda, a intalnit o intreaga familie de pitici. Ea a stat de vorba si cu un profesor care tine in scoli conferinte despre OZN-uri si extraterestri. Se pare ca acolo lumea este mai deschisa spre astfel de teme. Aceasta vindecatoare a intalnit in Islanda o femeie care era cunoscuta in toata tara pentru relatia ei cu spiritele naturii si era contactata de firmele constructoare de drumuri, cand voiau sa inceapa o noua şosea si se temeau sa nu distruga vreo locuinta a elfilor.
Ei bine, autostrada din Reykjavik, capitala Islandei, are de multe ori curbe stranse, total nemotivate, pentru ca este vorba de o sosea dreapta. Localnicii au prevenit firmele constructoare, inainte sa treaca la lucru, ca vor intra in tara piticilor si acestia se vor apara. Aceste avertismente au fost considerate vorbarie goala si construirea autostrazii a mers dupa plan, pana cand…pana cand masinile constructorilor au ajuns in zona piticilor. Acolo s-au oprit dintr-o data toate aparatele electrice. Mai intai s-au gandit la defectiuni tehnice si au schimbat multe din aparate. Dar noile masini s-au oprit in acelasi loc. Mai mult decat atat, daca le impingeau cu cinci metri inapoi, functionau fara probleme.
Ministrul a dorit sa continue autostrada, asa ca a cerut ajutorul specialistilor de la Universitatea Tehnica, pentru a verifica daca problemele sunt determinate de campurile electromagnetice. Dupa trei saptamani de cercetari si masuratori, au ajuns la concluzia ca totul era normal.
Intre timp, povestea devenise publica, costurile cresteau, dar constructia se oprise. Presiunea opiniei publice era din ce in ce mai intensa, stimulata mai ales prin televiziune. Nemaistiind ce sa faca, ministrul a renuntat la pozitia lui rationala si l-a rugat pe "batranul" regiunii sa vorbeasca cu piticii.
Acesta, un barbat simplu dar un foarte bun medium, a vorbit, intr-adevar, cu piticii care i-au spus urmatoarele: constructia a provocat multe stricaciuni campului energetic, si daca oamenii nu sunt de acord sa ocoleasca printr-o bucla domeniul lor, ei nu vor inceta sa se opuna.
Ministrul a cedat dorintei piticilor, autostrada a fost modificata, si la o distanta de treizeci de metri masinile au inceput sa functioneze dintr-o data. Totul s-a desfasurat sub obiectivul camerelor de filmat ale televiziunii.
S-au difuzat relatari despre aceast episod neobisnuit la televiziunile germana, daneza si austriaca. Dovada vie este chiar autostrada, cu inexplicabila ei bucla.
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu