Barajul mortii de la Mintia-jud Hunedoara
Raul Mures isi cere tributul in fiecare an,sustin localnicii .Apele sale tulburi si involburate au facut nenumarate victime de-a lungul timpului,iar cel mai adesea ,cand tragediile s-au petrecut in amonte ,trupurile neansufletite au fost descoperite in zona barajului de la Mintia ,zona a capatat o alura stranie ,in ciuda bagatiei sale faunistice si piscicole.
Sursa:REPLICA Saptamana 13-19 octombrie 2016
joi, 19 ianuarie 2017
marți, 17 ianuarie 2017
Traditii si predictii de Sfantul Vasile si Anul Nou
Tradiții și predicții de Sfântul Vasile și Anul Nou
de Maria Filipoiu
Ca o cumpănă-ntre ani,
Sfântʼ Vasile-n calendar,
făcător e de minuni.
Că-n menire pune har.
Înzestrat cu putere
de duh, miraculoasă,
alungă duhuri rele
din suflet şi din casă.
În destin mijlocitor,
vestit e prin credinţă.
Că e tămăduitor
celor în suferinţă.
Prin rugăciunile lui,
din îndrăciţi pot scoate
slujitorii Domnului,
blesteme necurate.
Ca urător de bine
în datini populare,
poate schimba destine
precum ploaia-n ninsoare.
Se spune că ar fi fost
fratele Crăciunului,
trimis pe lume cu rost.
Din porunca Domnului.
Practici magice se fac
în prima zi de An Nou,
cu seminţele din sac
şi rugă la Dumnezeu.
Ca roditor să fie
bobul ascuns în brazdă.
Și multă bogăţie
s-aducă în ogradă.
Noroc să ne-nsoţească
pe parcursul anului.
De rău să ne ferească
Rugăciunea Maslului.
Vitele din ogradă
să fie numeroase.
Iar mană să nu cadă
peste leguminoase.
Prin colind de Sorcovă
şi cel numit Vasilcă,
se duc urări de slavă,
noroc şi spor la muncă.
Cu plocon şi azime
vin copiii la părinţi.
Uniţi de-a fi prin vreme,
buni la suflet şi smeriţi.
Împreună chefuiesc
cu vin şi cu bucate.
Un obicei strămoşesc
să ducă mai departe.
Dar şi finii pe la naşi
se-adună la zi mare.
Peste an de-a fi părtași
la orice sărbătoare.
Plăcintă cu răvaşe,
la oaspeți este dată.
Să vadă de-s frumoase,
surprizele din soartă.
Revin colindătorii
cu seminţii de brazdă,
precum semănătorii.
La primitoare gazdă.
Când urarea-i gătată,
sămânţa-i măturată
de gazda colindată.
Și-n brazdă-i aruncată.
Să fie mai roditor,
Noul An, proaspăt venit.
Că muncind prin el cu spor,
din plin poți fi răsplătit!
Umblând cu semănatul,
feciori pocnesc din bice.
Vrând să dezlege rodul
păioaselor cu spice.
Iar forţe malefice,
farmece de peste an,
de frică-n hău s-or duce.
Purtate de duh viclean.
Alungate-s pe pustii,
cu slujba moliftelor,
farmece de cununii
din ursita fetelor.
Dacă stai în aşternut,
prima zi de An Nou,
timpul va fi irosit.
Că ai vrea să dormi mereu!
De eşti vesel, necăjit,
la pungă uşor sau greu,
ori flămând, ori ghiftuit,
peste an vei fi mereu.Să porți un ceas la mână
în ziua de Anul Nou.
Toate să-ți meargă strună,
după cum e planul tău.
Să ai bani în buzunar
și bucurie-n suflet.
Să-i chivernisești cu har
și să n-ai niciun regret.
Nimănui să nu dai ban
în astă sărbătoare.
Că-ţi va sufla-ntregul an,
vântul prin buzunare!
Să bei vin, să fii voios
şi-mbujorat în obraji!
Prin an de-a fi sănătos,
bun şi iubit de cei dragi!
Supărare să nu ai
în suflet sau în casă!
Ca de necaz să nu dai
prin soartă nemiloasă!
De-o fi voios ori posac,
primul musafir sosit,
vesel, bogat sau sărac,
asemeni lui ţi-e sortit!
Unelte folosite
pentru lucrat pământul,
acum sunt pregătite.
Pentru când vine timpul.
De probă se înhamă
trăgătoarele la jug.
Și câţiva paşi se-ndeamnă,
să tragă brazdă de plug.
Se face plan de muncă
pe timpul din calendar,
belşug prin an s-aducă
ţăranului gospodar.
Plugari, croitori, cismari,
maeştri sau muncitori,
unelte de lucrători
să atingă de trei ori.
Interpretări mitice
din fantezia lumii,
pe-a timpului răscruce
revin cu starea vremii.
Cum e vremea-n prima zi,
uscată ori ploioasă,
se spune că-n an va fi
la fel, capricioasă.
De e bogată-n omăt,
ziua de Sfânt Vasile,
în legume-i rod bogat
prin ale toamnei zile.
Un zvon legat de vreme,
de-i ceaţă, prevesteşte
că boli vor fi în lume.
Iar fânul putrezeşte.
Cât adevăr şi cât mit
se află-n ritualuri
ce ţin de an înnoit,
știu doar oamenii maturi.
Vremea-şi urmează cursul
ca fum ieșit pe hornuri
şi dau cu presupusul,
născocitori de zvonuri.
Grădina-i roditoare
şi toamna-mbelşugată,
când gospodarul are
munca planificată.
Muncind la timp potrivit,
când vremea-i prielnică,
planu-şi duc la bun sfârşit,
acei cu drag de muncă.
Omul care-i gospodar,
muncind, agoniseşte.
Iar bani-s în buzunar
la cel ce-i drămuieşte.
Norocul este-n muncă
la cel ce chibzuieşte,
că-nţelepciunea-i scumpă
prin viaţa ce-o trăieşte.
Le isprăveşti pe toate
prin vremea trecătoare,
când ai şi sănătate
la hărnicie mare.
1. Ianuarie
Sfantul Teofil Izvoratorul de Mir
Sfantul Teofil Izvoratorul de Mir este praznuit pe 8 iulie. Sfântul Teofil s-a născut în localitatea Zíchni, în Macedonia, în anul 1460, din părinţi drept credincioși, primind o foarte bună educaţie. Ca ieromonah „a umblat prin diferite locuri, învăţând şi folosind pe creştini prin cuvântul şi exemplul vieţii sale”. A devenit prieten şi apropiat al episcopului de Rentíni, Acachie, cunoscut pentru evlavia şi virtutea sa, şi al Patriarhului Nifon al Constantinopolului, cunoscut pentru sfinţenia vieţii sale. A fost trimis de Sfântul Nifon în Alexandria pentru a adeveri minunile pe care le făcea Patriarhul Ioachim, care mutase un munte şi băuse otravă fără să fie vătămat, silit fiind la acestea de evrei şi musulmani. Dumnezeiescul Teofil a adeverit minunile Patriarhului Ioachim, s-a întors în Constantinopol, fiind numit notar al Marii Biserici. Înainte de a ajunge în Constantinopol, vizitase ca închinător Sinaiul, Antiohia şi Ierusalimul.
În Sfântul Munte, unde a venit dispreţuind cinstea de a primi tronul patriarhal, s-a nevoit în Mănăstirile Iviron şi Vatopaidi şi, în cele din urmă, „având dorinţă multă de nevoinţă şi mai aspră”, s-a retras, pentru isihie, în apropiere de Karyés, la Chilia Sfântului Vasilie din Kapsála, care ţinea de Mănăstirea Pantocrator. Aici „s-a ostenit cu şi mai multe lupte ascetice… încât devenise cu totul netrupesc”. Atunci când arhiepiscopul i-a propus tronul Tesalonicului, omul acesta sfânt a refuzat cinstea arhieriei și, „strălucind de lumina virtuţilor şi a vieţii sale îndumnezeite, a devenit vestit şi cunoscut pretutindeni”.
Şi-a cunoscut dinainte sfârşitul, cerând de la ucenicul său, Isaac cel smerit: „Atunci când voi adormi, nu spune aceasta nimănui, ca să nu se săvârşească nicidecum cele obişnuite ale înmormântării, numai leagă-mi picioarele cu o frânghie şi trage-mă şi aruncă-mă în pădure în loc neştiut, ca să mă mănânce fiarele, iar liturghii şi pomeniri să faci câte vei putea”. Cu multă teamă, ucenicul a făcut cele cerute de bătrânul său. Purtătorul de grijă Dumnezeu a descoperit, însă, sfintele moaşte altor monahi, iar când au fost mutate la chilie, „au început să izvorască mir minunat mirositor, pentru arătarea vieţii bine plăcute lui Dumnezeu a Sfântului Teofil”. Pentru aceasta a şi fost numit Izvorâtor de Mir.
E important să amintim faptul că Sfântul s-a distins ca unul dintre cei mai pricepuţi bibliografi şi un extraordinar caligraf. Cele mai multe dintre operele sale au un conţinut liturgic şi se găsesc în Mănăstirea Iviron, fiind în număr de aproximativ treizeci. Sfântul Nicodim Aghioritul a scris un frumos sinaxar, precum şi slujba Sfântului Teofil, Izvorâtorul de Mir. Din viaţa scrisă de Sfântul Nicodim se inspiră şi autorii de sinaxare mai noi. O slujbă mai recentă a compus Mitropolitul de Zichni, Nicodim Vallīndras.
Mâna dreaptă a Sfântului se păstrează în Mănăstirea Pantocrator.
Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte.
duminică, 8 ianuarie 2017
Povara Crucii
de Maria Filipoiu
Cruce pe Pământ coboară
astăzi, din Înaltul Cer.
Să pună sfânt adevăr,
Trinitatea în credință.
Cruce cu Sfânta Treime
de la Tată și Duh Sfânt
în porumbel coborât,
duc credință-n timp ce vine.
Duhul Sfânt pe nor coboară,
cruce zugrăvind în zori,
cu ger aspru și ninsori.
Din credință milenară.
Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coșmar,
omenirea să salveze.
Într-un veșmânt imaculat,
pe apa Iordanului
venea Fiul Domnului.
De-a fi-n credință botezat.
Propovăduind credință,
Ioan pilduitorul
i-a fost Botezătorul.
Dintr-o cerească sentință.
Adeverind profeție
despre Iisus Mesia,
a împlinit poruncă
de cerească-mpărăție.
Mesia pe Pământ venit,
ne-a izbăvit de păcat.
Dar la moarte condamnat,
pe cruce a fost răstignit.
5.01/2015
Johann Gottlieb Fichte
Johann Gottlieb Fichte (1762-l814)
Viata lui Fichte. Unul dintre marii succesori ai lui Kant este Johann Gottlieb Fichte. Se naste la 19 mai 1762 in satul Rammenau din Saxonia din fiul unui taran sarac. Dotat cu o inteligenta puternica si o vointa darza, urmarit de un noroc care nu l-a parasit in momentele decisive ale vietii sale, Fichte a reusit sa razbata pana sus intre figurile cele mai de seama ale spiritualitatii germane. Aparitia in 1792 a lucrarii sale Critica oricarei revelatii, fara indicatia numelui autorului face ca ea sa fie atribuita lui Kant, ceea ce ii aduce, dintr-odata lui Fichte un loc de profesor la Universitatea din Jena. Moralitatea ce domina din adancul fiintei sale intreaga sa personalitate spirituala constituie o trasatura prin care se inrudeste indeaproape cu Kant. In scaunul profesoral Fichte nu se simte numai pur si simplu un om de stiinta, ci da curs si unei irezistibile vocatii de reformator moral.
Cand adversarii sai obtin sa fie scos de la catedra sa din Jena trece la Universitatea din Berlin. Aici isi continua activitatea sa didactica inregistrand cotele cele mai inalte ale succesului profesional. Cu deosebire acele Cuvantari catre natiunea germana, pe care le-a tinut in 1807-l808 in Berlinul ocupat chiar sub nasul soldatilor francezi cu un curaj dispus sa infrunte orice risc, au avut un rol deosebit de mobilizator in redesteptarea sentimentului national al tuturor germanilor. A simtit de datoria sa inclusiv sa participe in razboaiele de eliberare duse contra lui Napoleon inrolandu-se in modul cel mai activ in valul de rezistenta indreptat contra ocupatiei franceze.
Moare la 27 ianuarie 1814 rapus de febra tifoida pe care i-a adus-o in casa sotia lui care a contractat-o in timpul ingrijirilor date soldatilor germani raniti in luptele de eliberare nationala. Alte opere: Bazele doctrinei stiintei (aparuta in primaa versiune in 1794); Sistemul moralitatii (1798), Destinatia omului (1800).
Personalitatea lui Fichte. In personalitatea spirituala a lui Fichte si-au dat intalnire, contopindu-se in modul cel mai fericit, inclinatia catre speculatiile cele mai abstracte si o dorinta de actiune hotarata sa invinga orice rezistenta. Pornind din el insusi, isi va concepe viata ca pe o datorie, o munca pentru care a fost ales tocmai el in vederea sarcinii de a scoate si ultimele consecinte ale principiului autonomiei sferelor constiintei elaborat de Kant. Aceasta personalitate a sa este cea care a facut din el unul din reprezentantii cei mai de seama ai acelor aspiratii care au devenit punctul de pornire in redesteptarea nationala a poporului german. Slabita si divizata politic, Germania si-a construit in vremea lui Fichte o patrie spirituala proprie, inalienabila, in sanul poeziei si al filosofiei. Cei care au trudit la edificarea acestui imperiu al spiritului, intre care in primul rand Fichte, nutreau convingerea nedezmintita ca acest imperiu al spiritului va aduce, in sfarsit, omenirii epoca mult visata a fericirii.
Aceasta il inradacineaza pe Fichte in solul ideatic al iluminismului Dar din cauza suferintelor si violentelor abatute asupra lumii de Revolutia franceza si de razboaiele ce ea le-a provocat, crede in cele din urma Fichte, fericirea amintita nu s-a putut inca infaptui.
Obiectul filosofiei: libertatea. Fichte porneste din gandirea lui Kant, din care isi insuseste in primul rand acel principiu eriticist, conform caruia libertatea constituie principiul absolut. Privita in ansamblul ei conceptia filosofica a lui Fichte apare ca o incercare de fundamentare si demonstrare in maniera "stiintifica" a ideii de libertate pe care, desigur, i-a inspirat-o marea Revolutie franceza. Pe aceasta latura esentiala a gandirii sale, Fichte se raliaza curentului de idei dominant in epoca sa. al iluminismului. Dar realizarea libertatii ca scop al miscarii istorice a omenirii, reclama dupa autorul "doctrinei stiintei" mijloace cu totul diferite, chiar opuse, celor puse in joc de iluminism. Aufklarung-ul vizand in primul rand aspectul social-politic al libertatii, se angajase intr-o actiune de emancipare a omenirii, care urmeaza sa fie condusa catre limanul fericit al libertatii, printr-o noua formula de organizare sociala a vietii, ca urmare a difuzarii filosofiei la nivelul tuturor stratunlor sociale. Fichte abandoneaza aceasta procedare, oarecum populara, a iluminismului, punand la contributie spre infaptuirea idealului libertatii mijloacele mai elevate ale unei stiinte filosofice abstracte si abstruse, facuta din concepte cu totul altele decat ale simtului comun, care face apel la intuitie ca la un dat exceptional.
Este vorba, deci nu pur si simplu de o filosofie oarecare, pentru ca aceasta fiind intelepciune apartine vietii, ci de o stiinta situata deasupra sferei vietii care constituie premisa necesara ce conditioneaza orice filosofie. In fond, Fichte nu urmareste decat sa scoata toate consecintele practice care deriva din criticismul kantian. Desi intre idealul de libertate al lui Fichte si cel dezordonat si anarhic al miscarii "Sturm un Drang" se deschide o prapastie de netrecut. Fichte viseaza o libertate in sens mai mult vag romantic, care se produce si se reproduce pe sine prin sine si care depasindu-si permanent propriile sale creatii care ar putea s-o limiteze, constituie principala forta a progresului, respingand totusi ideea de activitate arbitrara, irationala in esenta sa. Libertatea lui Fichte se defineste ca fidelitate fata de ratiune si ordinea sa. Ea este perseverare a ratiunii in ea insasi, dar si educatie cu o larga deschidere sociala, caci libertatea personala nu se poate obtine decat in cadrul colectivitatii, care asociaza pe indivizi. Atomismul social al iluminsimului este strain gandirii lui Fichte, atrasa mai degraba de exigenta romantica a totalitatii. Libertatea nu se poate obtine in mod individual, izolat, ea poate fi asigurata doar omenirii ca totalitate, fiind rezultatul efortului ei comun. Intrebarea care se pune imediat in fata gandim lui Fichte este urmatoarea: daca lucrurile alcatuiesc o lume separata, independenta, supusa legilor rigide ale determinismului, cum poate fi aceasta lume cadrul exterior in care se realizeaza libertatea umana, cum poate sa devina continutul acestei lumi material al actiunii omenesti libere. Domeniul realitatii, in care este valabil principiul cauzalitatii, nu poate constitui locul de manifestare al libertatii. Daca libertatea este absolutul, asa cum credea Kant, atunci adevarata realitate nu e ceea ce este ci ceea ce trebuie sa fie. Eroarea in care a cazut vechea metafizica este aceea de a fi perseverat in a se constitui ca ontologie, cand de fapt ea ar fi trebuit sa ambitioneze in a fi deontologie: metafizica, nu trebuie sa se preocupe cu realul ci cu idealul, caci idealul constituie fundamentul originar al oricarei realitati.
Libertatea insasi constituie, dupa Fichte, o realitate ideala. Ea nu este o realitate in sensul de ceva implinit, ci ceva care se implineste, o activitate care permanent se face, ce tinde permanent sa se realizeze pe ea insasi. Tocmai pe acest motiv, libertatea nici nu poate fi ceva de natura materiala ci numai de natura spirituala. Aceasta activitate se produce numai pe ea insasi. Isi scoate creatiile din ea insasi, caci in afara sa nu mai exista nici o alta realitate. Scopul actiunii este intotdeauna un lucru ideal, o necesitate care inca nu exista dar vrea sa fie. Pentru ca lumea lucrurilor reglata de legile determinismului sa devina penetrabila in fata actiunii omenesti libere, trebuie sa apara drept un produs al constiintei omenesti insasi, o proiectie in afara a legilor gandim omenesti. Abia in felul acesta lumea devine transparenta pentru om, care o poate cunoaste si patrunde pana in intimitatea sa. Ambitia filosofica a lui Fichte va fi aceea de a demonstra ca lumea lucrurilor, natura intr-un cuvant, nu este decat un produs al constiintei omului, conditia pe care si-o pune libertatea insasi pentru propriul ei exercitiu si propriul ei progres. Lui Fichte i se pare ca astfel legitimeaza mai convingator decat Kant primatul ratiunii practice asupra ratiunii pure, primat ce ofera garantia libertatii morale.
Metoda in filosofie. In legatura cu aceste principii initiale pe Fichte l-a preocupat, in mai multe randuri, problema metodei insasi in filosofie. El sustine ca un filosof isi elaboreaza in deplina libertate numai principiul sau prim, pentru ca pornind de aici totul sa urmeze cu necesitate matematica, sa se lege de acest principiu unic in felul constructiilor teoretice ale matematicii. Tocmai de aceea, intreaga filosofie poate fi derivata apriori din acest principiu unic fundamental si intrucat obiectul filosofiei nu e realul ci idealul, este total fara sens sa se puna problema relatiei filosofiei fata de realitate. Acel mod de cunoastere, care prinde nu realitatea gata facuta a lucrurilor, ci libertatea care se face determinandu-se pe sine ca si continua actiune, este numit de Fichte "viziune intelectuala" si acesta va fi adoptat pentru elaborarea conceptiei sale metafizice. Evolutia conceptiei metafizice a lui Fichte traverseaza doua perioade relativ independente: una idealista, alta monista. In prima dintre acestea, el isi expune principiile intr-o forma cu un aspect riguros discursiv, intreaga gandire a lui Fichte se misca acum in jurul problemei activitatii, al faptei. Intr-o semnificativa coincidenta cu principiul goethean ca fapta este totul, el considera ca stiinta este o creatie, iar realitatea constituie o eclipsa a activitatii Eului. Obiectele stiintei nu pot fi lucrurile sale, existente, caci stiinta inseamna producere. Sarcina filosofului nu este descoperirea unor adevaruri gata facute, terminate, ci a modului cum se fac aceste adevaruri, pornind de la principiile initiale pe care acesta si le-a ales. Filosoful trebuie sa simta ca poarta in sine acea libertate din care da apoi nastere realitatii.
Eul si activitatile sale. Deasupra principiului cauzalitatii si a celorlalte principii ale ratiunii teoretice pure Kant asezase spontaneitatea lui ego cogito, in care isi afla, de altfel, intemeierea toate aceste principii. Deductia transcendentala kantiana s-a oprit astfel la "unitatea sintetica a constiintei", constiinta constituind acel principiu unic care isi subordoneaza deopotriva ratiunea teoretica si ratiunea practica, natura si libertatea, inlaturand din sistemul lui Kant "lucrul in sine", obiectul, ca o limitare exterioara a constiintei, a eului. Fichte identifica principiul suprem in subiect, in Eu ca si legislator al lumii prin activitatea sa intrinseca spontana. Lui Fichte i se pare ca desavarseste in modul acesta idealismul kantian. Intr-adevar, Kant a suprimat "metafizica obiectului" in favoarea "metafizicii subiectului", fara a trage insa toate consecintele ce urmeaza din proclamarea suprematiei subiectului fata de obiect. Altfel zis, pentru Kant lumea este o existenta in subiect; pentru Fichte ea va fi o exitenta din subiect, mai precis o creatie a subiectului.
Din perspectiva consideratiilor pe care le desfasoara Fichte in filosofia sa, lumea exista in eu si prin eu, continutul ei se reduce la eu. Fichte vizeaza, un Eu absolut, deasupra eurilor individuale si independent de acestea. Acest Eu absolut este unul si acelasi in fiecare individ, identic cu sine in toti, este cu alte cuvinte calitatea universala de a fi eu a tuturor indivizilor. Cu aceasta, Fichte enunta in plan filosofic abstract visul politic de egalitate si fraternitate sociala in care crescuse secolul al XVIII-lea al luminilor. Abia romanticii vor lichida Eul absolut, inlocuindu-l cu eul individual, care creeaza lumea singur si din nimic, prin fantezia sa geniala, manifestandu-se in mod suveran in raport cu ea.
La Fichte, Eul absolut se prezinta ca principiu al existentei si al cunoasterii in acelasi timp, caci existenta este ceea ce a fost creat de Eu si prin intermediul creatiei este si cunoscut de catre Eu. Dar Eul absolut se determina mai cu seama ca actiune, activitate spontana izvorata din interior, neprovocata dar nici ingradita de ceva din afara. Deci, lumea exista fiindca e gandita, iar gandirea intrucat este activitate.
La temelia ultima a existentei sta activitatea gandirii, a Eului absolut. Activitatea Eului prezinta trei momente in desfasurarea sa: 1) activitatea tetica; Eul absolut se pune mai intai pe sine ca Eu dobandindu-si astfel constiinta de sine ajungand dintr-o activitate inconstienta o activitate constienta. Din aceasta prima activitate a Eului absolut rezulta principiul universal al identitatii Eu = Eu; 2) activitatea antitetica: Eul isi opune Non Eul. Aceasta activitate primind expresie in plan logic sub forma principiului universal al contradictiei Eu = Non Eu; 3) activitatea sintetica: opozitia dintre Eu si Non Eu trebuie suprimata intr-un act superior, caci Eul nu poate nega Eul dupa cum Non Eul nu poate nega Non Eul. Acest act superior trebuie sa fie sintetic, cuprinzand deopotriva Eul si Non Eul, si acesta este Eul universal. Acesta produce din sanul sau atat Eul cat si Non Eul in intentia ca ele sa se limiteze reciproc. Asadar, Eul absolut produce in mod inconstient, mai exact supraconstient, Eul divizibil, eurile omenesti, iar Non Eul, divizibil si acesta, va da nastere naturii care i se opune. Cand Eul determina Non Eul avem cunoasterea teoretica, iar cand Non Eul determina Eul avem actiunea pozitiva.
Ultimul Fichte. In a doua perioada a activitatii sale filosofice, Fichte se refugiaza in bratele unei conceptii ce inclina tot mai mult spre misticism, esuand in religie, cu neglijarea aspectului demonstratiei logice, care il retinuse intr-o asemenea masura mai inainte. Prin dialectica sa a celor trei momente ale activitatii Eului absolut, destul de arbitrara de altfel, Fichte a incercat sa dovedeasca cum spiritul construieste aprioric, pe cale sintetica, doar din propriile sale puteri si independent de orice experienta, nu numai formele gandirii ci si continutul existentei -care este de fapt motivul acestui fantezist egocentrism filosofic. De ce Eul scoate din sine Non Eul care i se opune? Implinirea morala a Eului se poate realiza numai daca activitatea sa spontana intampina rezistenta unui obstacol. Nici o actiune omeneasca nu poate primi un caracter de moralitate daca nu implica un efort, daca nu are de invins o opozitie. Non Eul exista, in vederea stimularii vointei; el constituie materialul concret in care se realizeaza libertatea si prin care se afirma datoria omului. Numai prin actiune Eul individual isi extinde limitele autonomiei si independentei sale in dauna Non Eului. Nazuinta eului individual de a deveni activitate pura se realizeaza doar prin confundarea cu Eul absolut pe care, in ultima instanta, Fichte il identifica cu Dumnezeu. In evolutia sa ulterioara, Fichte se ocupa tot mai mult de Dumnezeu ca implinire a idealului moral. Protesteaza impotriva faptului de a vedea in Dumnezeu o realitate distincta, separata. Personalitatea inseamna in fond o limitare, o restrangere a esentei divine si are oroare fata de orice religie sau conceptie care il personifica pe Dumnezeu, socotind-o ca ceva nedemn pentru o fiinta rationala. In ochii lui Fichte, Dumnezeu reprezinta ordinea morala eterna a lumii si nu o persoana despotica si capricioasa, catarata deasupra lumii ca in teologia crestina. Conform cu asemenea idei, pentru Fichte devine religie si simpla credinta intuitiva in triumful definitiv al binelui in lume. Din sfera criticismului interesul sau se muta, astfel, tot mai mult in atmosfera evangheliei lui Ioan, cautand scopul vietii omenesti in odihna in sanul lui Dumnezeu. In esenta sa, doctrina lui Fichte se poate defini ca o exagerare morala a criticismului kantian.
Vasile Musca
marți, 3 ianuarie 2017
Inghetata de ciocolata
Inghetata de ciocolata
Ingrediente: 8 galbenusuri,250g zahar,1 litru lapte,1 plic zahar vanilat ,250 g smantana, 125 g ciocolata cu lapte,1 lingura de cacao
Mod de preparare:Se pune laptele pe foc si se lasa la fiert.Se adauga zaharul vanilat.Se da deoparte pana se raceste.Intre timp ,se bat galbenusurile cu zaharul pana cand acestea se dizolva complet.Se toarna cacao si se amesteca usor .Laptele se pune peste oua ,se amesteca si se fierbe la foc mic pana cand compozitia devine omogena.Se ia vasul de pe foc .Se topeste ciocolata si se incorporeaza in amestec .Se bate smantana cu mixerul si se aduga in compozitie.Se aseaza in forme si se da la rece.
-*-
STIATI CA ...
*Senna creste in Africa tropicala si tarile arabe
*Sarsaparilla este o planta agatatoare originara din Mexic actualmente cu o arie de raspandire mai mare in America Centrala si de Sud
*Ipeca este o planta originara din Brazilia
Ingrediente: 8 galbenusuri,250g zahar,1 litru lapte,1 plic zahar vanilat ,250 g smantana, 125 g ciocolata cu lapte,1 lingura de cacao
Mod de preparare:Se pune laptele pe foc si se lasa la fiert.Se adauga zaharul vanilat.Se da deoparte pana se raceste.Intre timp ,se bat galbenusurile cu zaharul pana cand acestea se dizolva complet.Se toarna cacao si se amesteca usor .Laptele se pune peste oua ,se amesteca si se fierbe la foc mic pana cand compozitia devine omogena.Se ia vasul de pe foc .Se topeste ciocolata si se incorporeaza in amestec .Se bate smantana cu mixerul si se aduga in compozitie.Se aseaza in forme si se da la rece.
-*-
STIATI CA ...
*Senna creste in Africa tropicala si tarile arabe
*Sarsaparilla este o planta agatatoare originara din Mexic actualmente cu o arie de raspandire mai mare in America Centrala si de Sud
*Ipeca este o planta originara din Brazilia
Scrisoare din Ajun
Scrisoare din Ajun
de pr.Nicusor Stroe
Iarna-i grea pe dinlăuntru,
nu-i omăt, nu bate vântu''.
Ba îi ceaţă, ba îi ploaie,
spicul inimii se-ndoaie,
nu de rod, ci de povara
care ne-ncovoaie ţara.
Doar atât în plus ne-adună,
c-aici plângem împreună,
nu străini pe dinafară
nici de limbă, nici de ţară,
ci străinu'' ni-i măsură
de ochi şi de-mbucătură
şi ni se-mpleteşte-n ură
pân'' la Cuminecătură.
Tu, în dorul tău, ierţi toate;
caţi iubire, nu dreptate,
şi-n rugă pui iertăciune
o lacrimă pe-un tăciune.
Noi zvârlim tămâia Lui
pe casa aproapelui,
aprinsă de lăcomia
care strică omenia.
Tu te plângi de-o depărtare
care-n Ceruri nu mai doare.
Noi dospim o bucurie
fără Cer şi fără glie...
Lacrimile Domnului
Lacrimile Domnului
de Maria Filipoiu
Ne plânge și Dumnezeu de milă
că, am uitat Domnească Rugăciune.
Iar dorința ne este ostilă
că, n-avem cruce la închinăciune.
Purtați în infern de valul vieții,
ne închinăm și ducem osanale
celor din fruntea societății.
Că de credință, sufletele-s goale.
Ne îngropăm sufletul în păcat,
când vindem demnitatea pentru pâine.
Din pildele pe care ne-ai lăsat,
tot mai puține știm de azi pe mâine.
De ne-ar curge bani din buzunare,
săraci suntem când ne pierdem credință.
Uităm că viață e trecătoare
și-n păcat ne duce nesocotința.
Floare rară e umanitatea,
când ispitirea umbrește credință.
Din iad nu ne salvează nici moartea,
când chipul moare fără pocăință.
Sufletu-i prăbușit de păcat greu,
într-un iad mai rău ca cel de pe Pământ.
Lacrimi pe el își pune Dumnezeu,
că a neglijat credința-n Duhul Sfânt.
17.01/2015
luni, 2 ianuarie 2017
Locurile stranii de pe calea ferata Deva-Brad
Locurile stranii de pe calea ferata Deva-Brad
Ruinele caii ferate Deva-Brad ,de aproape 40 km ,pastreaza povesti infioratoare ,iar unele monumente de pe traseul acesteia au devenit si mai cunoscute din cauza tragediilor petrecute aici .Unul dintre acestea este viaductul de la intrarea in Brad ,considerat un loc al sinucigasilor .Cel mai cunoscut caz al unei tragedii petrecute aici a fost cel al elevei Lorena ,de 16 ani,gasita spanzurata in padurea ,in vecinatatea viaductului ,dupa o deceptie in dragoste .Constructia caii ferate Deva-Brad a inceput in primavara anului 1939 ,iar in urmatorii 5 ani au lucrat la ea evreii marginalizati de regimul generalului Antonescu si prizonieri rusi .Se spune ca au murit peste 1000 de oameni din cauza conditiilor grele in care munceau.Dupa mai multi ani in care lucrarile au fost oprite ,constructia a fost reluata in anii 1960 ,insa abia in mijlocul anilor 1980 calea ferata a devenit functionala .O alunecare de teren din 1997 a scos definitiv din functiune tronsonul feroviar.
REPLICA-Saptamana 13-19 octombrir 2015
Ruinele caii ferate Deva-Brad ,de aproape 40 km ,pastreaza povesti infioratoare ,iar unele monumente de pe traseul acesteia au devenit si mai cunoscute din cauza tragediilor petrecute aici .Unul dintre acestea este viaductul de la intrarea in Brad ,considerat un loc al sinucigasilor .Cel mai cunoscut caz al unei tragedii petrecute aici a fost cel al elevei Lorena ,de 16 ani,gasita spanzurata in padurea ,in vecinatatea viaductului ,dupa o deceptie in dragoste .Constructia caii ferate Deva-Brad a inceput in primavara anului 1939 ,iar in urmatorii 5 ani au lucrat la ea evreii marginalizati de regimul generalului Antonescu si prizonieri rusi .Se spune ca au murit peste 1000 de oameni din cauza conditiilor grele in care munceau.Dupa mai multi ani in care lucrarile au fost oprite ,constructia a fost reluata in anii 1960 ,insa abia in mijlocul anilor 1980 calea ferata a devenit functionala .O alunecare de teren din 1997 a scos definitiv din functiune tronsonul feroviar.
REPLICA-Saptamana 13-19 octombrir 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)