Iordache GOLESCU(c. 1776-1848) * Mason

GOLESCU, Iordache (Gheorghe) (c.1776-1848) Boier, cărturar şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Mare stolnic (1803), mare logofăt (1816), membru în Comisia pentru cercetarea învăţământului şi efor al şcolilor (1818-1820), vornic al obştilor, mare vornic şi ministru al Dreptăţii (1831), preşedinte al Sfatului Consultativ (1838), magistrat în Înaltul Divan (până în 1848). Autor al unei gramatici româneşti, al unor dicţionare, tablouri dramatice şi pam­flete. Nu participă la Revoluţia de la 1821, ci, se refugiază la Braşov, unde, în 1822, a pus bazele unei societăţi secrete, politice şi literare.

În 1839 era Venera­bilul unei loji bucureştene.

Dinicu GOLESCU(1777-1830) * Mason

GOLESCU, Dinicu (Constantin) (1777-1830) 

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Cărturar şi memorialist ilu­minist
Frate cu Gheorghe Iordache Radovici Golescu. Ocupă pe rând următoarele funcţii politice în Ţara Românească: ispravnic, agă, hatman şi mare logofăt. Înfiinţează în 1826, la Goleşti, o şcoală în limba română, deschisă tuturor categoriilor sociale. Opera sa reprezentativă este “Însemnarea călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anii 1824, 1825, 1826”, care consemnează impresii din statele central europene vizitate şi face referiri critice la situaţia Ţării Româneşti; în lucrare îşi exprimă convingerea că regenerarea ţării este posibilă prin „luminarea poporului“.
Participă, alături de fratele său Iordache, la înfiinţarea unei societăţi literare secrete la Braşov, iar în timpul călătoriei sale prin Europa a fost iniţiat într-o lojă din Elveţia (1825); în acelaşi an, revenit din călătorie, începe să participe la lucrările unei loji bucureştene.

Octavia GOGA1881-1938) * Mason

GOGA, Octavian (1881-1938) Poet, publicist şi om politic

*Francmason roman

Studii superioare la Budapesta şi Berlin. Secretar al Societăţii Astra din Sibiu şi membru al Partidului Naţional Român din Transilvania. Din cauza concepţiilor sale ce favorizau unitatea politică a românilor, autorităţile austro-ungare îl închid la Seghedin. În 1914 demisionează din Partidul Naţional Român, iar la 20 ianuarie 1917 semnează Declaraţia de război îm­potriva monarhiei austro-ungare. Membru fondator al Comitetului Naţional al Unităţii Române, constituit la Paris în 1918. După unirea Transilvaniei cu patria mamă a fost ministru fără portofoliu şi ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor în Consiliul Dirigent (Guvernul) al Transilvaniei (1919), ministru de Stat (1920), al Cultelor şi Artelor (1920-1921), de Interne (1926) şi prim-ministru (28 decembrie 1937–10 februarie 1938) în guvernarea Goga-Cuza, care a precedat dictatura regală a lui Carol al II-lea. Fondator al Partidului Naţional Agrar (1932), pre­şedinte al Partidului Naţional Creştin (1935). Poezia sa evocă satul ardelean într-o lumină dramatică şi simbolică în volumele: “Poezii”, “Ne cheamă pământul”, “Din umbra zidurilor”, “Cântece fără ţară”, “Din larg”. Membru corespondent (1914), membru titular (1919) şi vicepreşedinte (1929) al Academiei Române. Laureat al Premiului Naţional pentru Poezie (1924). Referindu-se la activitatea masonică a lui Goga în planşa de arhitectură Octavian Goga între mesianism şi Masonerie, Traian Irimia spune următoarele: “Abordând acest subiect, Veturia Goga, cea de-a doua soţie a lui Goga, a afirmat adesea că O. Goga a fost franc-mason, fără a intra însă, în prea multe detalii. Ea a precizat că, prin 1925-1926, înainte de a deveni ministru de Interne, Mihail Sadoveanu, neştiind că poetul era deja franc-mason, a încercat să-l recruteze în această organizaţie. Tot Veturia Goga a mai afirmat că, în virtutea poziţiei sale de franc-mason, Sadoveanu i-a cerut, ulterior, ministrului Goga fonduri pentru editarea unei publicaţii cultural-literare, care ar fi trebuit să se intituleze Comoara. Potrivit Veturiei Goga, Sadoveanu ar fi obţinut circa 27 milioane lei din fonduri ale Ministerului de Interne, sumă pe care, în marea ei majoritate, la încheierea mandatului, nemaiputând-o recupera sau justifica, Goga a fost nevoit s-o achite din propriul buzunar. Nici alte surse mai recente, nu clarifică prea mult raporturile poetului cu această organizaţie. Informaţiile oferite se referă aproape exclusiv la anul 1929 şi nu spun nimic în legătură cu data primirii poetului în Franc-Masonerie. Astfel, unii autori, semnalează prezenţa lui Goga, la 17 februarie 1929, la proclamarea lui Constantin Argetoianu ca Mare Patron al Ordinului Masonic Român. O săptămână mai târziu, respectiv la 24 februarie1929, poetul primeşte, cu inscripţie nominativă, sub numărul 15, exemplarul din Grands Constitutiones, fapt ce vorbeşte de la sine despre respectul de care se bucura. Două luni mai târziu, adică în luna aprilie 1929, pe când avea gradul masonic 33, poetul militează pentru fondarea Blocului Creştin Franc-Masonic. Prin aceasta, el vroia ca mişcarea franc-masonică română să-şi declare oficial opţiunea pentru o linie politică clară, fapt ce intra în contradicţie flagrantă cu statutele şi cutumele organizaţiei. De altfel, au existat luări de poziţie ferme care au respins ca inacceptabilă solicitarea lui Goga... La 26 octombrie 1929, Octavian Goga a devenit consilier federal, propus garant de amiciţie al Marii Loje Elveţiene Alpina pe lângă Marea Lojă Naţională a României. Poetul ar fi avut gradul 33 şi s-a aflat în conducerea Masoneriei naţionale: “Cine ar fi putut, dintre cei ce nu agrează sau chiar condamnă Franc-Masoneria, să-şi imagineze că fruntaşi ai naţionalismului român, precum Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, au fost masoni... Neamul, tradiţia, iubirea, credinţa şi idealurile nobile ale Franc-Masoneriei au fost altarul de închinare a sufletului lui Octavian Goga”.

Iată şi o altă opinie din presa vremii: „D-l Octavian Goga care, deşi este mason, habar n-are de rostul Franc Masoneriei, căci şi-a permis să vorbească în lojă despre Creştinism – greşeală ce masonii nu-i vor ierta niciodată. D-l Goga a mers aşa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională să se numească Loja Creştin-Naţională“ (V. Trifu, 1932).

Scarlat GHICA * Mason

Scarlat GHICA

*Francmason

*Foto:Creative Commons(Licenta gratuita)

GHICA, Scarlat Domn al Moldovei (1757-1758) şi al Ţării Româneşti (1758-1761 şi, respectiv, 1765-1766)
I-a alungat pe negustorii turci din cele două ţări româneşti, favorizându-i în schimb pe cei greci.
*

În 1757 era Venerabil al unei loji din Galaţi.

Ion GHICA (1816-1897) * Mason

GHICA, Ion (1816-1897) Scriitor, economist şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Învaţă acasă şi la şcoala grecească cu Ion Heliade Rădulescu şi dr. Mihailidi (1825-1830). Urmează Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti (1831-1834), unde îi are colegi pe Ni­colae Bălcescu, Grigore Alexandrescu şi C. A. Rosetti (şi ei viitori masoni). În 1835 pleacă la studii la Paris, colaborează la ziarul “Le National” şi publică în capi­tala Franţei, sub pseudonim, “Coup d’oeil sur l’état actuel de la Valachie”. Obţine bacalaureatul în litere (1836) şi ştiinţe matematice (1838) la Sorbona, apoi di­ploma de inginer al Şcolii Regale de Mine (1840). Revine în ţară în 1841, fiind numit în 1845 „profesor public de economie politică“ la Academia Mihăileană din Iaşi. În 1845 călătoreşte în Anglia, Franţa, Italia şi întemeiază la Paris, împreună cu C. A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu şi Ioan (Iancu) Bălăceanu (şi ei masoni), Societatea Studenţilor Români, pe care o pun sub patronajul lui Alfonse de Lamartine (de asemenea, mason); de­vine apoi preşedinte al acestei societăţi, împrietenindu-se cu poetul H. Heine (mason şi el). Reîntors din nou în ţară în 1847 este numit agent diplomatic al Guvernului provi­zoriu la Istanbul (1848). Horia Nestorescu-Bălceşti comentează că a fost „suspectat în emigraţie că ar fi uneltit să obţină de la turci, cu sprijin englez, tronul Ţării Româneşti“. Este vi­zitat la Istanbul de fraţii Nicolae Bălcescu şi Ioan (Iancu) Bălăceanu, cu care intenţionează să formeze o „Legiune româno-maghiară de luptă împotriva absolutismului“. Numit de sultan, guvernator al insulei Samos (1854), la sugestia am­basadorului britanic la Istanbul, Lordul Redcliffe, devine Principe (Bey) de Samos (1856). Revine în Ţară (în noiembrie 1858), fiind numit de Principele Alexandru Ioan Cuza, mi­nistru al guvernului de la Iaşi (martie 1859) şi apoi ministru al guvernului de la Bucureşti (octombrie 1859). Demisionează în mai 1860 şi reîncepe o vie activitate politică (deputat în Adunarea Legislativă, 1860-1862, vicepreşedinte al acesteia, 1863), publicistică (începe publicarea “Convorbirilor economice”, 1864 şi a “Scrisorilor către Vasile Alecsandri”, 1879) şi de călătorii (vizitează Franţa şi Turcia în 1865, apoi Franţa, Anglia şi Italia, în 1866). Face parte din rândul acelora care au „uneltit“ împotriva domnitorului Cuza, luând parte la detronarea acestuia, din cauza nemulţumirii lor, între altele, faţă de modul în care s-a legiferat şi aplicat reforma agrară din 1864 cu încălcarea dreptului de proprietate, considerat ca in­tangibil. La 11 februarie 1866 devine prim-ministru şi ministru de Externe în Locotenenţa Domnească formată în urma detronării Principelui Alexandru Ioan Cuza. În decembrie 1870 este numit prim-ministru şi ministru de Interne de către Principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, cu care, de asemenea, nu se înţelege şi demisionează la 11 martie 1871. Ulterior are intense preocupări economice (membru în Consiliul de Administraţie al Creditului Funciar Rural, 1872; director al aceleiaşi societăţi şi membru în Consiliul de Administraţie al Căilor Ferate Române, 1873) şi ştiinţifice (este ales membru al Academiei Române, secţia ştiinţe naturale, 1874); preşedinte al Academiei Române (prima dată în 1876, apoi de alte trei ori în anii următori, iar în aprilie 1893 este ales pentru a cincea oară preşedinte al Academiei). La 28 martie 1880, în şedinţă solemnă a Academiei Române îşi rosteşte discursul de recepţie despre Ion Câmpineanu (şi el fost mason). Răspunsul la discursul de recepţie i-l dă fratele Bogdan-Petriceicu Haşdeu, care a afirmat cu acest prilej: „Fie ca bărbat de ştiinţă, fie ca om de stat, ai fost tot­deauna model de imparţialitate, de toleranţă, de acel liberalism în adevăr liberal, căruia nu-i e teamă de a înfrunta prejudiciile vulgare chiar cu riscul impopularităţii“.

În 1843, împreună cu fraţii Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, aprinde luminile Lojii Frăţia, care va pregăti Revoluţia de la 1848. A fost ales chiar Ve­nerabilul acestei loji. Pentru că, ulterior, în corespondenţa sa personală şi diplomatică, utiliza alfabetul masonic pentru criptare, i s-a spus „profesorul de cifru“. O parte din gândurile sale despre România sfârşitului de secol al XIX-lea sunt atât de actuale şi astăzi, după mai bine de o sută de ani: „Stăm cu mâinile în sân şi ne bocim că ne copleşesc străinii. Jurnalistica, politica militantă, limbuţia tribunei şi birocraţia par singurele cariere demne de un român... Departe de aceste lupte, urmaşii noştri vor ceti câte s-au scris în aceşti timpi, vor vedea cu mâhnire sărăcia de idei şi avuţia de patimi care ne sfâşie într-un timp când trebuia ca toată inteligenţa să aducă contingentul său la o lucrare atât de mare, atât de anevoioasă ca renaşterea unei naţiuni“. În 1997, Academia Română şi Fundaţia Ion Ghica au celebrat centenarul trecerii sale la Orientul Etern.

Leon GHEUCA(1735-1789) * Mason

GHEUCA, Leon (c. 1735-c. 1789)

*Francmason roman

Foto:Creative Commons (Licenta gratis)

Episcop de Roman (din 1769) şi mitropolit al Moldovei (din 1786).
Venerabil al Lojii Moldova din Iaşi.

La scurt timp după moartea Mitropolitului Gavriil Calimachi, Patriarhul Ecumenic, împreună cu sultanul, au vrut să aducă la mitropolie pe un anumit Iacob, un grec, Superior al Manastirii Baenavschi din Iasi. Împotriva acestei încercari, reprezentanţii Moldovei, printre care mulţi erau masoni, au trimis un protest la Înalta Poartă. În final, moldovenii au reuşit sa-l aleaga pe Leon Gheuca pentru mitropolie, şi cu insistenţa domnitorului şi a Patriarhului, grecul Iacob a devenit episcop al Romanului.
Leon Gheuca descindea dintr-o familie boierească, el fiind un fost călugăr de la Putna, apoi „protosinghel” al Mitropoliei. Ajutat de Calimachi, el a devenit episcop de Roman în 1769 si a primit mitropolia în 1786. Ca episcop, iar mai târziu ca Mitropolit, a fost mai mult preocupat de problemele culturale, fiind bun prieten cu cel mai mare prelat sârb Dositei Obradovici.
Episcopul Leon a încurajat, de asemenea, activitatile de tipărire de la Manastirea Putna, prin publicarea unei carti intitulata „Carte de Imn”‘ şi a unei „Pastorale”. In primele pagini ale „Cartii Imnului” există un grup de vederi înţelepte în ceea ce priveşte mântuirea şi comportamentul de la Curtea Domneasca, inspirate din cartea „Exemple filosofice” tradusa şi tipărita de către Antim Ivireanu în 1713.
El a murit în ultimele zile ale anului 1788 şi este înmormântat în Catedrala „Sf. Gheorghe” (vechea biserică a mitropoliei), temelia acestei precursoare

Nicolae GANE(1838-1916) * Mason

GANE, Nicolae (1838-1916) Scriitor, magistrat şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Studii în Capitala Franţei, apoi magistrat la Dorohoi, Foc­şani, Iaşi, Fălticeni, ministru al Dome­niilor (1888), membru al Partidului Naţional Liberal, deputat, senator şi preşedinte al Senatului (1897). A scris proză sentimentală, evocând trecutul, viaţa patriarhală şi incursiunile cinegetice (“Nuvele”, “Pagini răzleţe”). A tradus “Infernul” de Dante Alighieri. A fost membru fondator al Societăţii li­terare şi masonice Junimea, membru corespondent (1882) şi apoi titular (1908) al Academiei Române, vicepreşedinte al Biroului Academiei Române (1912).

Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale. La 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iaşi, iar la 20 noiembrie acelaşi an, gradul de Maestru, în aceeaşi lojă.

Nicolae Filimon(1819-1865) * Mason

FILIMON, Nicolae (1819-1865) Scriitor, unul dintre fondatorii romanului autohton

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Coleg la Colegiul Naţional Sf. Sava cu Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica. Studii neterminate în capitala Franţei. Revenit în ţară, ocupă diverse funcţii mărunte (cântăreţ bisericesc, flautist, profesor de muzică, arhivist) şi – ciudat – nu participă la mişcările revoluţionare ale vremii (1840, 1848, 1859). În 1863 termină principala sa lucrare, “Ciocoii vechi şi noi” sau “Ce naşte din pisică şoareci mănâncă”, unul dintre primele romane de atmosferă, care stigmatizează arivismul societăţii româneşti de la începutul secolului al XIX-lea. A mai scris nuvele satirice (“Nenorocirile unui slujnicar” sau “Gen­tilomii de mahala”), proză de călătorie (“Excursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice şi critice”), basme prelucrate (“Roman năzdrăvanul”, “Omul de piatră”), cronici muzicale şi teatrale.

Iniţiat, probabil, când se afla la studii în Franţa.

Victor EFTIMIU(1889-1972) * Mason

EFTIMIU, Victor (1889-1972) Scriitor român de origine albaneză, om de aleasă cultură şi mare talent

*Francmason

*Foto:Creative Commons(Licenta gratuita)

Director al Teatrelor Comedia (1913) şi Naţional (1920, 1930 şi 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj (1927). A colaborat la ziarele şi revistele vremii, între care: Luceafărul (la care a şi debutat în 1904), Viaţa literară (1906), Ţara noastră. În 1932 primeşte Premiul Naţional pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Române.
În 1935 obţine gradul 33 şi ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi este ales Venerabil al Lojii bucureştene Meşterul Manole. În actul I din opera sa, “Meşterul Manole” reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de iniţiere în gradul al treilea – cel de Maestru.

Davila Carol(1832-1884) * Mason

DAVILA, Carol (pe numele adevărat Carlos Antonio Francesco D’Avila) (1832-1884)

*Francmason roman

*Foto: Creative Commons


General, medic şi farmacist român de origine franceză, născut în Italia (la Parma)
Studii de medicină în Franţa. Căsătorit cu Anica Racoviţă, născută Golescu. A fost angajat pentru orga­nizarea serviciului sanitar al oştirii Ţării Româneşti (1853), medic-şef al Spitalului Militar (1864), inspector general sanitar al armatei (1864-1884). A creat Şcoala de Mică Chirurgie (1855), Facultatea de Medicină (1869) şi Societatea Naţională de Cruce Roşie (1876).
La 5 mai 1874 a fost propus pentru iniţiere în Loja bucureşteană Înţelepţii din Heliopolis. Iniţiat la 4 iunie şi ales Venerabil al lojii la 14 iunie. În acelaşi an, participă la Paris la o adunare a Venerabililor lojilor aflate sub obedienţa Marelui Orient de Franţa. Pentru prima dată în istoria Franc-Masoneriei autohtone, lojile au fost reprezentate de un Venerabil la o întâlnire internaţională. În 1879 era membru în Comitetul Central al Masoneriei Române şi, începând din acel an, timp de nouă ani, primul Pro Mare Maestru al Marelui Orient al României. De asemenea, a fost garant de amiciţie al lojii sale, pentru Lojile Zeloşii Filantropi din Paris, Tăcerea din Barcelona şi Pacea din Port Louis, Insulele Mauritius. Un nepot al său, Carol (Cita) Davila, mason român, a fost ministru plenipotenţiar la Washington în secolul trecut.

Alexandru Ioan CUZA (1820-1873)* Mason

CUZA, Alexandru Ioan (1820-1873) Domnitor

*Francmason

*Foto:Creative Commons

S-a născut la 20 martie, la Bârlad (unii autori susţin că naşterea sa ar fi fost la Huşi, fapt ce se explică prin aceea că părinţii săi – Ioniţă Cuza şi Sultana, născută Cozadini – au avut case şi proprietăţi în ambele oraşe şi în apropierea lor). Micul Alexandru învaţă la pensionul lui Victor Cuenin din Iaşi, alături de Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu (viitori fraţi) şi Matei Millo. La 1835, tânărul Cuza trece, la Paris, bacalaureatul în litere, se înscrie să urmeze în continuare medicina, dar abandonează şi urmează dreptul. În 1839, revine în ţară, intră în armată, dar demisionează după puţin timp. Se căsătoreşte cu Elena Rosetti. Participă în 1848, la mişcarea revoluţionară din Moldova şi este prezent la adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde cunoaşte pe revoluţionarii ardeleni şi munteni participanţi. Exilat, se adăposteşte în Bucovina, apoi se întoarce în Moldova, ca judecător la Galaţi şi funcţionar superior în Ministerul de Interne (Departamentul Treburilor Dinlăuntru). Reintră în armată, avansează până la gradul de maior, iar caimacamul Nicolae Vogoride îl avansează colonel, sperând să-l atragă printre antiunionişti. În 1857 este prefect (pârcălab) de Covurlui şi Galaţi şi în 1859, ministru de război. A fost primul domnitor al Principatelor Române Unite (1859-1866), ales de Adunările Elective ale Ţării Româneşti şi Moldovei, ca urmare a sfatului delegaţiei europene, alcătuită din masoni şi aflată în Principate pentru a supraveghea alegerile. Ajutat de sfetnicul său apropiat şi înţelept, fratele Mihail Kogălniceanu, Cuza secularizează, în 1863, averile – imense – ale mânăstirilor închinate diferitelor aşezăminte religioase din Orientul grecesc, lucru benefic pentru ţară; secularizează însă, şi averile mănăstirilor româneşti, măsura care contribuie la slăbirea Bisericii naţionale. În 1864, concepe Legea rurală – pentru împroprietărirea ţăranilor; Camera se opune şi, atunci, Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare şi promulgă legea, fapt pentru care este adorat de ţărani. Tot în 1864, dă Legea instrucţiunii prin care învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit, se fixează în fiecare judeţ centre pentru pregătirea rapidă a învăţătorilor săteşti; acordă atenţie şi învăţământului secundar şi superior (în 1860 înfiinţează Universitatea din Iaşi, iar în 1864 se înfiinţează şi Universitatea din Bucureşti). Propune, de asemenea, Legea electorală, Codul civil, Codul penal, Codul comercial, organizează armata naţională, stabileşte trecerea la scrierea cu grafia latină. Ur­mare efectelor produse de reformele sale luminate, şi a unor neînţelegeri masonice de culise, este silit să abdice după 7 ani de domnie, timp în care a înfăptuit o reformă agrară şi a înfiinţat instituţii ce au contri­buit la modernizarea României. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, petre­cută, probabil, când se afla la studii în străinătate. Există, de asemenea, controverse cu privire la activitatea sa masonică în ţară. Con­form opiniei lui Daniel Ligou şi colaboratorii: „a aplicat principiile masonice în organizarea noului stat – România... Sub conducerea sa a fost creat un Parlament, a fost stabilit dreptul de vot pentru fiecare categorie socială. A decretat instrucţia publică obligatorie şi a creat prima armată română regulată. Boierii români, expropriaţi, erau lezaţi în interesele lor materiale şi nemulţumiţi că ideea sacrosanctă de proprietate fusese violată. Cum un număr dintre ei erau franc-masoni, au avut loc agitaţii cu ocazia reuniunilor Lojii Steaua Dunării din Bucureşti. Masonii, nemulţumiţi de guvernarea lui, au organizat un complot cu scopul de a-l detrona. Aflând de complot, Cuza interzice funcţionarea lojii (începând din 1865), fără a putea lua nici o măsură contra membrilor complotului. A. I. Cuza şi-a obligat propria lojă să-şi înceteze activitatea, sub pretextul că nu fusese oficializată fondarea sa la Bucureşti. Pentru a evita luptele intestine, conspiratorii, de comun acord, au decis să ofere coroana română unui prinţ străin, şi el mason – Carol I de Hohenzollern“. Moare la Heidelberg, în Germania, la 15 mai 1873. Corpul neînsufleţit este adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, în Moldova. Prezent la înmormântarea lui Cuza, fratele Mihail Kogălniceanu a afirmat: „Ţinea cheia Orientului şi nimic nu se făcea la Orient, nu numai fără ştirea, dar fără voia lui“. Urmaşii lui Cuza au fost foarte atenţi cu omagierea perso­nalităţii sale. Astfel, în 1875 au fost aprinse luminile Lojii Alexandru Ioan I din Bucureşti, iar după şapte ani, ale Lojii Cuza Vodă din Dorohoi. În 1992, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român (aflat în exil, la Paris) a instituit Medalia de Onoare şi Merit „Alexandru Ioan Princeps“.

Constantin BELLU (1888-1970)* Mason

CONSTANTIN, Bellu(1888-1970)

*FRANCMASON ROMAN

*Foto:Creative Commons

Într-una din planşele sale de arhitectură, Traian Irimia notează: “La 19 noiembrie 1953, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamat 17 masoni cu grade superioare la pedepse cuprinse între 2 ani de închisoare şi muncă silnică pe viaţă, în funcţie de gradul pe care îl aveau în Masonerie. Şeful « lotului franc-masonic », Constantin Bellu, era trecut în evidenţele Securităţii drept « Mare Comandor al Masoneriei R.P.R. », dar purta titlul oficial de Suveran Mare Comandor al Masoneriei Române. Bătuţi în sălile de anchetă, cei 17 « au recunoscut » legăturile cu diplomaţii străini şi au oferit detalii privind organizarea Masoneriei din România. Cu această ocazie s-a mai discutat şi despre Ioan Pangal, şeful Masoneriei române. Potrivit unor declaraţii din dosar, Pangal, care reuşise să fugă din România şi deţinea titlul de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu, i-a ordonat în 1937, succesorului său Mihail Noradunghian să închidă Masoneria de frica legionarilor. De altfel, Bellu a arătat anchetatorilor că Pangal l-a slujit cu devotament pe Carol al II-lea şi la sugestia acestuia a dat gradul 33 de mason colaboratorilor apropiaţi: Constantin Angelescu, Alexandru Vaida Voevod, Octavian Goga, Viorel Tilea şi Pan Halipa.

Costache Conachi(1778-1849) * Mason

CONACHI, Costache (1778-1849) Poet şi cărturar

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Mare boier moldovean, ispravnic de Tecuci (1806-1812), vornic de poliţie (1814-1818) la Iaşi, mare logofăt. A participat la redactarea Regulamentului Organic şi la traducerea Codului Calimachi. Opera sa cuprinde: “Poezii. Alcătuiri şi tălmăciri”, încercări dramatice şi traduceri din fratele Voltaire, Marmontel etc.

În 1828 era membrul unui atelier din Iaşi.

N.D. COCEA(1880-1949) * Mason

COCEA, N. D. (1880-1949) Scriitor şi publicist

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Editor al gazetelor “Omul liber”, “Facla literară”, “Viaţa socială”. A condus şi publicaţiile comuniste “Era nouă” şi “Reporter”, afirmându-se ca un virulent pamfletar. Autor de romane sati­rice (“Vinul de viaţă lungă”, “Fecior de slugă”, “Nea Nae”).
Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. În decembrie 1944 a făcut parte din „comitetul“ care a convocat toţi fraţii de la gradul 3 în sus, pentru reaprinderea luminilor Masoneriei în România. Activitatea sa masonică mai cunoscută este cea dintre anii 1945-1948. În iunie 1948, este cel care îi informează pe fraţi în legătură cu intrarea în adormire a Masoneriei româneşti, impusă de comunişti.

Serban CIOCULESCU(1902-1988) * Mason

CIOCULESCU, Şerban (1902-1988) Critic şi istoric literar

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Profesor la Facultatea de Filologie din Iaşi, Institutul Pedagogic din Piteşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, redactor-şef la „Viaţa românească“ şi director al Bibliotecii Academiei Române. Autor al unor lucrări de critică literară (“Intro­ducere în poezia lui Tudor Arghezi”, “Aspecte lirice contemporane”) şi de istorie literară (“Istoria literaturii române moderne", “Viaţa lui I. L. Caragiale”). I s-a acordat titlul de Om de Ştiinţă Emerit. Membru corespondent (1965) şi membru titular al Academiei Române (1966). Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. CIULEI, Liviu (n. 7 iulie 1923) Actor, regizor şi scenograf. Filmul său, “Valurile Dunării”, a fost premiat la Cannes în 1962; a regizat, de asemenea, filmele “Erupţia” şi “Pădurea spânzuraţilor”, precum şi piesele de teatru “Cum vă place” de William Shakespeare, “Sfânta Ioana” de Bernard Shaw, “Opera de trei parale” de Bertolt Brecht ş.a. Succesul cel mai mare al vietii lui a fost cu piesa “Moartea lui Danton” la Berlin, unde a avut 65 de cortine: “Aşa ceva se întâmplă o singură dată în viaţă. Aici (în România – n.n.) au fost opt cortine. Dar şi cea mai mare cădere am avut-o imediat după aceea, cu “Macbeth”, tot la Berlin, cu huiduieli şi, pe bună dreptate, dar nu mi-am dat seama de probleme în timp ce făceam spectacolul. Am avut vina”,
s-a confesat acesta. Criticul de teatru Alice Georgescu îl descrie ca fiind una dintre cele mai importante şi misterioase personalităţi din teatru, “un om căruia nu îi place să vorbeasca despre sine”, care a refuzat în mod constant să dea interviuri. Cu prilejul lansării, probabil a unicei sale cărţi în limba română, pe 22 iunie 2009, Liviu Ciulei a mărturisit că, în tinereţe, a fost nevoit să opteze pentru meseriile de scenograf şi costumier fiindcă pentru cele pe care le-a iubit şi le-a practicat ulterior arhitectura şi regia – “nu avea dosar”, din cauza “originii proaste”, neacordându-i-se diplomele decât după şase, respectiv zece ani de la susţinerea examenelor. Alice Georgescu îl numeşte perfect, “arhitectul teatrului românesc”. Membru corespondent al Academiei Române (12 martie 1992) şi Doctor Honoris Causa al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti (23 iunie 1997).

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale.

Radu CIOCULESCU(1901-1962) * Mason

CIOCULESCU, Radu(1901-1962)

*Francmason

*Foto:Creative Commons

A absolvit Facultatea de chimie la Cluj, Dreptul la Iaşi, Ştiinţele sociale la Munchen şi Institutul de muzică la Viena. A fost şef de lucrări la Academia de agricultură, subdirector al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie şi subsecretar de stat la Ministerul Comerţului. În 1934 este numit redactor la “Revista Fundaţiilor Regale”, iar în 1935 ajunge secretar general al PEN-Clubului Român. Olimipian Ungherea îl prezintă astfel în “Katabasis”: „A fost un erudit. Vorbea fluent cinci limbi de largă circulaţie”.

Începând cu anul 1930 a activat ca membru al Lojii Meşterul Manole.

Ion Campineanu (1798-1863) * Mason

CÂMPINEANU, Ion (1798-1863) Colonel şi om politic

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Membru fondator al Societăţii Filarmonice şi membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti (1834). Împreună cu fratele său, Constantin, face parte din societatea literară „cu caracter secret“, înfiinţată în 1821 la Braşov, care urmărea între altele, cultivarea limbii române şi eliberarea ţărilor Române de sub dominaţia străină. Statutele acestei societăţi s-au aflat în posesia lui Ion Câmpineanu. A fost unul dintre conducătorii Partidei Naţionale (fapt pentru care este închis în anii 1839-1841), candidat la tronul Ţării Româneşti (1842), membru în Guvernul Revoluţionar Provizoriu de la 1848.

În 1831 era membru al unei loji din Bucureşti şi Venerabilul acesteia în 1833. În discursul de recepţie ţinut la Aca­demia Română, în martie 1880, fratele Ion Ghica îl caracteriza astfel: „Un om care a luptat o jumătate de secol pen­tru dezvoltarea morală, intelectuală şi naţională a poporului român, pentru răspândirea ştiinţelor, artelor şi meşteşugurilor, în care el vedea redobândirea drepturilor naţionale ale patriei noastre... acela care a deschis în România lupta pe tărâmul politic şi care, prin apărarea ce a susţinut în contra acelor care voiau să ne răpească autonomia, ne-a lăsat o pagină frumoasă de istorie politică a ţării“.

Eduard Caudella (1841-1924) * Mason

CAUDELLA, Eduard F. (1841-1924) Violonist, pedagog şi compozitor

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Studii de muzică la Berlin şi Paris. Profesor la Conservatorul din Iaşi (din 1861). Şef de orchestră şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1893). Autorul operei istorice Petru Rareş şi al uverturii Moldova.

Iniţiat la 3 decembrie 1866 în Loja Steaua României din Iaşi.

Petre Carp(1837-1919) * Francmason

CARP, Petre P. (1837-1919) Om politic

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Membru fondator al Societăţii literare Junimea, ministru de Externe (1870), al Instrucţiunii Publice şi Cul­telor (1876), al Domeniilor, ministru de Finanţe şi prim-ministru (1900-1901 şi 1910-1912), preşedinte al Partidului Conservator (1891-1895), senator (1895-1910). Adept al participării României la Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale.

Iniţiat la 21 octombrie 1867 în Loja Steaua României din Iaşi, iar la 19 noiembrie acelaşi an, primeşte gradul de Companion.

Dimitrie CANTEMIR(1673-1723) *Mason

CANTEMIR, Dimitrie (1673-1723) Cărturar, compozitor, savant poliglot, umanist şi domn al Moldovei (1710-1711)

*Foto:Creative Commons

„Moldova era guvernată atunci de Prinţul Cantemir, care unea ştiinţa literelor cu ştiinţa armelor“ – nota Voltaire (viitor mason). Înfrânt de turci la Stănileşti, pe Prut, se refugiază în Rusia, unde devine consilierul Ţarului Petru I. În tinereţea petrecută la Istambul, inventează un sistem de notaţie muzicală, transcriind melodii turceşti ale vremii şi compoziţii proprii. Concepţia sa filosofică a fost laică şi raţionalistă; a subliniat originea latină a poporului român, continuitatea sa pe teritoriul vechii Dacii, unitatea limbii române. Lui îi aparţine şi prima încercare de creare a unei terminologii româneşti. A fost membru al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Prusia şi al Academiei de Ştiinţe din Berlin (1714). Principalele sale lucrări sunt: “Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea” (1698), “Istoria ieroglifică” (1705), “Istoria creşterii şi descreşterii Curţii Otomane” (1714-1716), “Descrierea Moldovei” (1715), “Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor” (1719-1721). Unul din programele ICR de promovare a culturii româneşti în străinătate se intitulează chir Cantemir (www.programulcantemir.ro) Banca Naţională a României (BNR) a găzduit luni, 18 iunie 2007, un simpozion intitulat "Dimitrie Cantemir, personalitate de anvergură europeană". Au prezentat comunicări: acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române ("Dimitrie Cantemir un prinţ cărturar"), prof. univ. dr. Dan Sluşanschi ("Soarta «Istoriei Otomane» a Principelui Dimitrie Cantemir"), prof. univ. dr. Dan Zamfirescu ("Dimitrie Cantemir şi condiţia europeană a culturii române"), prof. univ. dr. Eugen Negrici („Despre «Divanul» lui Dimitrie Cantemir sau Kalitropismul ca năzuinţă"), prof. univ. dr. Virgil Stoenescu ("Cantemir – oeconomiae peritus"), prof. univ. dr. Cătălin Turliuc ("Cantemir, ezoterismul şi societăţile iniţiatice"), acad. Alexandru Zub ("Dimitrie Cantemir: Obsesia adevărului"), Cristian Păunescu, director, BNR ("Întors din lunga şi greaua pribegie"). Tot atunci s-a lansat şi un set de monede comemorative dedicate marelui cărturar. Cu această ocazie, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a răspuns la câteva întrebări despre legătura dintre mediul bancar şi cultură. Pe 25 iunie 2007, preşedintele României, Traian Băsescu a inaugurat la Istanbul, Muzeul Dimitrie Cantemir, aflat în clădirea din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit. Şeful statului a dezvelit, de asemenea, placa memorială dedicată lui Dimitrie Cantemir şi a semnat în cartea de onoare a muzeului. El a tăiat, alături de primarul Istanbulului, panglica de inaugurare a muzeului. Traian Băsescu a donat muzeului un portret al lui Dimitrie Cantemir, semnat de pictorul Henri Mavrodin. La eveniment a participat şi reprezentantul BNR, Eugen Dijmărescu, care a donat o emisiune de monede a BNR dedicată cărturarului român. La începutul lunii noiembrie 2008, Alexandr Anatolievici Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, s-a angajat personal că va facilita cercetătorilor români intrarea în posesie a copiilor după circa 8.000 de file din manuscrisele originale ale domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir, aflate în Arhivele MAE de la Moscova sau ale Academiei Teologice, printre care Hronicul vechimei a Româno-Moldo-Vlahilor, Istoria Ieroglifică, Compediolum Universae Logices Institutiones şi Descriptio Moldaviae. În perioada 5-10 octombrie 2009 s-au desfăşurat la Ankara lucrările celui de-al 7-lea Congres internaţional de cultură turcă, cu tema Istanbulul în cultura turcă şi cea mondială, organizat de prestigiosul Centru Cultural Atatürk din capitala Turciei, eveniment dedicat procesului Istanbul, capitală europeană a culturii în 2010. Au participat 382 de cercetători din 36 de ţări care au prezentat din multiple puncte de vedere marea metropolă de pe Bosfor (circa 17 milioane de locuitori), capitală economică, financiară, culturală şi media a Turciei contemporane, fostă capitală a trei mari imperii: Roman, bizantin şi otoman, oraş care şi-a pus puternic amprenta şi asupra destinului Ţărilor Române. Cunoscutul turcolog român, prof.univ.dr.Mihai Maxim, directorul Centrului de studii Turce al Universităţii Bucureşti şi directorul Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir - Istanbul, a prezentat cu acest prilej comunicarea Dimitrie Cantemir şi Istanbulul, în care a adus noi argumente documentare şi interpretative în sprijinul afirmaţiei decanului studiilor turcologice mondiale, prof. Halil Inalcik (93 de ani) că „prima personalitate care a deschis o fereastră culturii turce spre Occident a fost un român, principele Dimitrie Cantemir (Kantemiroğlu)". Turcologul român a opinat că datele de istorie politică şi culturală ne permit să afirmăm că deschiderea culturală a Turciei spre Occident a început nu la 1718, la preluarea marelui vezirat de către Nevşehirli Ibrahim Paşa, cum se admite în prezent, ci după pacea de la Carlowitz (1699), mai precis, simbolic, în 1703, când principele Cantemir a prezentat tratatul său de muzică, în stil european, sultanului proeuropean Ahmed al III-lea, prin intermediul prietenului său (şi colegului de studii) Rami Paşa, negociatorul otoman, alături de Alexandru Mavrocordat, la Carlowitz şi devenit în 1703, mare vizir. La şedinţa de închidere a congresului, profesorul Maxim a fost invitat, alături de prof. Bacqué-Grammont (Franţa), să facă aprecieri finale asupra lucrărilor reuniunii, în numele delegaţilor din cele 35 ţări străine participante.

A fost rosicrucian. Potrivit unei legende, capul său a fost luat după moarte pentru a fi îngropat într-un cimitir rosi­crucian din Scoţia. O lojă cu numele său şi al cărei Venerabil a fost şi Mihail Sadoveanu, a funcţionat în perioada interbelică a secolului trecut la Iaşi.

Samuel BRUKENTHAL(1721-1803) * Francmason

BRUKENTHAL, Samuel, baron ~ (1721-1803) Om politic sas din Transilvania

*Francmason

*Foto:Creative Commons

Consilier al împărătesei Maria Tereza. A condus Transilvania (pe atunci provincie a Imperiului Austro-Ungar) ca preşedinte al guvernului şi ca guvernator, între 1774-1787, contribuind la înfrângerea Răscoalei lui Horea din 1784. Palatul său din Sibiu a devenit (din 1817) Muzeul Brukenthal.

Iniţiat în Loja Zu den Drei Adler din Viena.

Dumitru C. Bratianu(1818-1892) *Francmason

BRĂTIANU, Dumitru C. (1818-1892) Om politic şi diplomat.

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

„În galeria marilor oameni politici şi a diplomaţilor români, îşi are locul său bine definit, fiind o prezenţă marcantă în Revoluţia de la 1848, în lupta pentru Unirea de la 1859 şi pentru independenţa de la 1877, în întregul proces de făurire a României moderne“ (Andrei Căpuşan). După studiile începute la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti, audiază cursuri de istorie la Paris, unde se va afla între membrii fondatori ai Societăţii pentru învăţătura poporului român (1839), Societăţii studenţilor români de la Paris (1845) şi Societăţii în vederea înfiinţării de şcoli în Princi­pate“. Soseşte în patrie în aprilie 1848 pentru a participa la revoluţie, prima sa „misiune“ fiind de ordin diplomatic – încercarea de a obţine bunăvoinţa autorităţilor de la Viena şi Pesta faţă de Guvernul Provizoriu de la Bucureşti. Urmează o perioadă de zece ani de nou „exil“, dictat de interese naţionale şi masonice. La revenirea în ţară, Alexandru Ioan Cuza îi încredinţează postul de ministru de Externe (ianuarie-martie 1859), apoi, pentru scurt timp, pe cel de ministru de Interne (1860). În anii care au urmat, continuă pledoariile diplomatice la Paris sau Istanbul pentru recunoaşterea „noii stări de lucruri din România“ şi devine, pentru scurt timp, ministru al Cultelor şi ad-interim la Lucrări Publice (1867), ambasador la Istanbul (1878-1881),prim-ministru (aprilie-iunie 1881), unul dintre conducătorii grupării politice „Opo­ziţia Unită“ (1885-1888), preşedinte al Camerei şi al Partidului Naţional Liberal (1891-1892).

*
Iniţiat la Paris în Loja Ateneul Străinilor, la 9 mai 1846. În acelaşi an se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care va primi, în februarie şi iulie 1847, gradele de Companion şi, respectiv, de Maestru. Din 1847 participă la lucrările Lojii bucureştene Frăţia. În exilul care a urmat înfrângerii Revoluţiei de la Bucureşti, a fost membru al Asociaţiei române pentru conducerea emigraţiei şi membru în Comitetul Central Democratic European, cu sediul la Londra şi condus de Giuseppe Mazzini. A fost mandatat să realizeze legătura între imigraţia română şi acest for, căruia, la începutul lunii septembrie 1851 îi prezintă declaraţia oficială de aderare a revoluţionarilor români. În cuprinsul acestui document se arăta: „Gândul de care suntem mânaţi în toate faptele noastre, noi, românii, e acela de a ne uni cu toţii într-un singur tot indivizibil; voim să aibă românul o patrie independentă şi liberă. Voim ca România să trăiască în frăţie strânsă cu toate naţiunile de aceeaşi seminţie cu dânsa... Voim ca România să fie în solidaritate cu celelalte popoare, ce vor tinde cel puţin spre dreptate, solidaritate şi frăţie!“

Ion Borcea (1878-1936) *Francmason

BORCEA, Ion (1878-1936) Naturalist

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Specialist în fauna Mării Negre. Preparator (1900), conferenţiar (1906), profesor (1912) la Universitatea din Iaşi. Membru corespondent al Academiei Române (1919), membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România (1935) şi al unor societăţi de ştiinţe din ţară şi străinătate. Director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi şi al Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1919-1920), ministru ad-interim la Comerţ.

Demnitar al Lojii Dimitrie Cantemir din Iaşi, pe care a reprezentat-o la şedinţa solemnă de la Iaşi a Francmasoneriei Române Unite.

Cezar Bolliac (1813-1881) * Francmason

BOLLIAC, Cezar (1813-1881) Poet şi publicist

*Francmason roman

*Foto:Creative Commons

Membru al „Societăţii Filarmonice“. Participant la mişcarea revolu­ţionară din 1840 şi apoi la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. Împreună cu fratele Nicolae Bălcescu, a militat pentru împăcarea românilor cu maghiarii în timpul Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. După Unirea Principatelor Române (1859), a fost: director al Arhivelor Statului (1864), preşedinte al Comitetului Arheologic din Bucureşti, membru al Societăţii geografice române, deputat (1869). Redactor la “Popolul suveran”, “Buciumul”, “Trompeta Carpaţilor”, a scris îndeosebi poezie socială şi militantă (“Colecţiune de poezii vechi şi noi”).

Între 1840 şi 1843 activează în Loja Frăţia, iar din 1859, în Loja Steaua Dunării, ambele în Bucureşti.

Dimitrie Bolintineanu(1819-1872) * Francmason

BOLINTINEANU, Dimitrie (1819-1872) Scriitor, gazetar şi om politic

*Francmason 

*Foto:Creative Commons

La Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti este coleg cu viitorii fraţi Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica. Pleacă la Paris ca bursier al Asociaţiei literare. Participă la Revoluţia de la 1848 şi la Unirea Principatelor Române (1859), la Bucu­reşti. Redactor la „Dâmboviţa“, „Eumenidele“ şi „Poporul suveran“, efor al Spitalelor (1860), membru în Comisia Europeană a Dunării şi ministru de Externe (1860), ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1864). A cultivat meditaţia, balada, poemul epic, satira, excelând în legende istorice (“Legende sau basme naţionale în versuri”), evocări exotice (“Florile Bosfo­rului”) şi romane de moravuri (“Manoil”, “Elena”).

În 1859 primeşte gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din Bucureşti, iar în 1864 era membru al Lojii Frăţia.

George Alexandru BILCIURESCU(1901-1987) * Francmason

BILCIURESCU, Alexandru-George (1901-1987) Avocat şi scriitor

*Francmason

*Foto:Creative Commons

S-a născut la Paris şi a trecut la Orientul Etern la Bucureşti. Îşi ia licenţa şi doctoratul în drept în 1930, practică avocatura destul de puţin, fiind atras mai mult de arta scrisului.

În 1923 este iniţiat în Loja Drepturile Omului. În 1930 compune textul unui Imn Masonic. În 1937 este ales Venerabil al Lojii Isis din București şi Consilier Federal al Marii Loji Naţionale din România. În 1944 este numit Inspector al Marii Loji Naţionale din România, confirmat de I. T. Ulic în gradul 33 şi devine Venerabil al Lojii Osiris. Tot în 1944 este ales Pro Mare Maestru Onorific al Marii Loji Naţionale din România, iar în 1945 devine Consilier Federal şi Mare Maestru Ajutor al Marii Loji Naţionale din România. În 1946 este decorat cu „Virtutea masonică”, iar în 1948 participă la „şedinţa” fraţilor de grad 33, în care se hotărăşte trecerea în adormire a Franc-Masoneriei române. În 1951 este arestat pentru „activitate francmasonică” şi eliberat în 1955 din Penitenciarul Piteşti. Trebuie precizat, aşa cum menţionează şi Horia Nestorescu-Bălceşti în „Enciclopedia ilustrată a Franc-Masoneriei din România”, că nu a fost vorba de o condamnare, ci, de o internare administrativă.